Leacuri de sănătate şi de iubire – Farmacia Domnului de la Mânăstirea Nera

0 119

* Aşezată între coline şi dealuri blânde, Mânăstirea Nera e renumită nu doar pentru slujbele ei, purtate spre cer de rugăciunile celor 60 de maici, ci şi pentru leacurile de sănătate preparate de ele. Mulţi suferinzi s-au lecuit cu siropurile, ceaiurile, tincturile şi cremele de la Nera, care, pe lângă forţa vindecătoare a naturii, poartă în ele şi puterea nemărginită a rugăciunilor *

Dealul cu maici

Cu blândeţe şi bună­voinţă, părintele Teofan, du­hov­nicul mânăstirii, ne povesteşte cum a pornit „far­macia naturii” la Mâ­năstirea Nera. „Unele din­­tre măi­cu­ţele noastre au învăţat tainele plan­te­lor medicinale făcând practică la clinica Natu­ra­lia din Voluntari, a doc­torului Pavel Chirilă, care s-a născut în această zonă şi este unul dintre ctitorii mânăstirii. De la înce­put, Mânăstirea Nera a fost gândită ca un loc în care măicuţele să pregătească tratamente naturiste, iar cea­lal­tă mânăstire-soră, Mâ­năs­tirea Christiana din Bucu­reşti, ctitorită tot de fami­lia Chirilă, să se ocupe de tratarea bolnavilor. Între timp, a început un alt pro­iect, şi anume, Clinica de re­cuperare oncologică Nera, care va fi construită în apro­pierea mânăstirii, şi când aceas­ta va fi gata, pro­du­sele noastre vor fi folosite la tratarea bolnavilor, iar măi­cuţele vor sprijini activitatea cadre­lor medicale specializate care vor lucra acolo. Une­le măicuţe ştiau de acasă, de la mame şi bunici în­ţelepte, să cunoască plan­tele, să le culeagă şi să le pre­gă­teas­că pentru a adu­ce alinare celor suferinzi. Pe lângă aceasta, au con­sultat cărţi şi studii de fitoterapie, dar şi vechi reţete mâ­năsti­reşti. Poa­te ar trebui men­ţio­nat aici şi faptul că, deşi la o primă vedere s-ar părea că activita­tea noas­tră re­prezintă ceva ine­dit, noi nu în­cercăm de­cât să re­înnodăm o tradiţie de veacuri a mo­nahismului orto­dox de pe melea­gu­rile româneşti. Să nu uităm că în­tot­deauna pe lângă mâ­năstiri au func­ţio­nat spitale, bolniţe pentru cei bă­trâni şi sufe­rinzi. Şi pe lângă aceas­ta, fiecare mânăstire avea cel puţin unul, dacă nu mai mulţi monahi cu­noscători ai «ierburilor de leac» şi, desigur, şi multe reţete moştenite de la îna­in­taşi. Unul dintre ei a fost sfântul atât de drag şi de apropiat nouă, Ioan Iacob de la Neamţ, sau Hozevitul, care a de­­prins ştiinţa lecuirii cu ajutorul plantelor în marea mânăstire a Neamţului şi a folosit-o cât timp a vieţuit în Ţara Sfântă, mai ales la Mânăstirea Sfântul Sava, unde a îngrijit atât pe mo­nahii şi creştinii orto­docşi, cât şi pe musulmanii sufe­rinzi”.
Ca să ne facă să înţelegem mai bine lucrarea care se desfăşoară la Mânăstirea Nera, părintele Teofan ne conduce până la locul unde se culeg plantele. La câţiva kilometri de mânăstire, departe de orice aşe­zare ome­nească, într-un loc plin de pace şi frumuseţe, un deal în­treg este plin de maici care adună ierburi şi flori. Îm­brăcate în negru, cu creştetul acoperit de năframe mari, albe, care le apără de puterea soarelui, par un roi de fluturi poposiţi pe pajiştea înflorită. În adierea blân­dă a vântului, năframele lor se înfoaie ca nişte aripi albe şi uriaşe. O imagine desprinsă parcă dintr-o gra­vură medievală, care avea să mă urmărească până când le-am văzut de aproape, seara, când au trecut pe sub bol­­ţile mânăstirii şi când în ochii lor am descoperit toată lumina limpede şi curată a zilei de vară, adunată odată cu florile.

Calendarul ierburilor de leac

Maica Siluana, maica Nectaria şi maica Do­siteia, care este şi stareţa mânăstirii, m-au ajutat să înţeleg şi mai bine drumul florilor şi al ierbu­rilor de leac, de pe dealuri, unde sunt adunate, şi până ce se transformă în uleiuri aromate, alifii şi tincturi. Mai întâi mi s-a spus că pe lângă alte reguli şi ascultări, măicuţele respectă un calen­dar al plantelor medicinale, care începe primă­vara, cu recoltarea primelor urzici, cu ciuboţica cucu­lui, leurda usturoiată şi cu păducelul înflorit ca o mi­reasă a pădurii. Urmează florile de vară, coada-şori­ce­lului, coada-calului, pătlagina, pă­pă­dia, cimbrul sălba­tic, gălbenelele, sânzienele, sunătoarea şi rostopasca, traista-ciobanului şi încă multe altele, care umplu dea­lu­rile din ţinutul bine­cu­vântat al Nerei. La aces­­­tea se adau­gă afinele, pe care măicuţele se duc să le culeagă până în Mun­­ţii Apuseni, atunci când este sezonul lor. A­cestora le urmează plan­tele de toamnă: meri­şo­rul, cătina şi măceşul, cu­lesul în­che­in­du-se odată cu pri­me­le brume, aşeza­te pe boabele de porum­bar. Dar mun­ca nu se opreşte nici­de­cum la cu­les. Măicuţele m-au con­dus în laboratorul-far­ma­cie al mânăstirii, unde efortul lor primeşte chipul lucrului încheiat. Pe stative spe­ciale, pe rafturi şi mese de lemn, stau înşi­rate cutii şi cutiuţe, pungi, sticle mai mari şi mai mici, borcă­naşe, toate pline de licori, prafuri, eli­xiruri, po­mezi şi creme tămă­duitoare. În încăperea aceea mi­roase ca-ntr-o fâ­neaţă scăldată în soare, într-una din amiezile de vară. Doar să stai o vreme într-o asemenea încăpere, şi e suficient ca să fugă de la tine orice nedu­merire mâhnită sau tristeţe. Într-un colţ stau aliniate săpunele ca de copii, mici, rotunde, cu scorţi­şoară, cu propolis, cu mentă, salvie, lavandă şi ceară. Fiecare dintre ele are prinsă dea­supra câte o floricică us­cată, o frunză, un mu­gu­re. Grija cu care au fost lipite în pasta săpunu­lui, arta cu care au fost gru­pate îţi dau, într-un fel, măsura efortului măicu­ţelor, dar şi a bucu­riei lor de a face un lucru util şi frumos. Nici nu ştii ce să alegi! În faţa ezitărilor mele, măicu­ţele mă îndeam­nă cu po­veşti: „Poate că prepara­tele noastre nu sunt, din punct de ve­dere al pre­zentă­rii, la nivelul altor pro­duse de pe piaţă, însă ceea ce le face performante sunt calitatea şi com­po­ziţia lor, precum şi faptul că plantele care intră în compoziţie sunt recoltate din zone curate, ferite de po­luare. Printre cele mai cău­tate sunt siropu­rile împo­triva răcelii, obţinute din muguri de brad, soc şi patla­gină, tinctura de propolis, mierea de albine în amestec cu tinctura de propolis, oţetul de mere, ungu­en­tul de gălbe­nele, de tătă­neasă sau cel cicatrizant. Preparatele noastre au o concentraţie mare de sub­stan­ţă activă, dar şi alte ingrediente, ex­clu­­siv natu­rale, cum ar fi mie­rea naturală de al­bine, pro­po­lisul, ceara, oţetul din mere, pre­pa­rat după o reţetă tra­diţională, fără adaos de con­ser­vanţi sau de alte sub­stanţe sintetice. De ase­me­nea, am optat pentru anumite teh­nici de pre­parare, care permit păstrarea prin­ci­piilor active din plante într-o proporţie cât mai ma­re, chiar dacă aces­te metode presupun un timp mai îndelungat şi depu­nerea unor efor­turi mai mari.

De exemplu, siropu­rile le obţi­nem prin macerare la rece, evitând fier­be­rea lor îndelungată sau adăugarea de apă, săpu­nu­rile le preparăm tot la rece, folosind uleiuri şi ex­tracte din plante, după care, pen­tru neu­tra­li­za­rea anu­mi­tor substanţe, le lăsăm în re­paus, cel puţin o lună de zile”. Până să ieşim din laborator, mai aflu că toate cele şaizeci de măicuţe ale mânăstirii au făcut mai întâi o pregătire generală comună, pentru a cunoaşte plantele şi tot ceea ce ţine de re­col­ta­rea lor, du­­pă care s-au îm­păr­ţit pe departa­men­­te. Une­le s-au specializat în cea­iuri, al­tele în si­ro­­puri, tinc­turi, uleiuri, unguente sau săpunuri.

„Rugăciunea cea din toată vremea”

Suntem în magazinul mânăstirii, de-o parte şi de alta a unei mese pe care mă aş­teap­tă o cană de ceai fier­binte, preparat din plan­te culese de pe dea­lu­rile blânde ale Ne­rei. Măi­­cuţele continuă să-mi vorbească des­pre ajutorul pe care îl aduc în felurite neputinţe aces­te plante, lăsate de Bunul Dumnezeu spre mân­gâ­ie­rea celor suferinzi şi binecuvân­tate, o dată în plus, prin rugă­ciunea cea din toată vremea. Rugăciu­nea aceas­ta le însoţeş­te pe măicuţe pretu­tin­deni, de când pornesc să adune plan­tele, şi până în momentul în care le prelucrează. Cum să nu fie acestea adevărate leacuri tămăduitoare, câtă vreme s-au împle­tit atâtea rugăciuni în facerea lor? Cum să nu te simţi apărat de orice boa­lă, câtă vre­me în ochii acestor maici-fe­cioare nu citeşti decât smere­nia şi lumina cu­ră­ţiei? Deşi cea mai mare parte a timpului lor măicuţele o dedică plan­telor, aceas­ta nu înseamnă „risipire în cele materiale”, pentru că prioritară rămâne lucrarea lăuntrică, de per­manentă cură­ţare de păcate, apropiere de Dumnezeu şi trăirea întru nu­mele Lui. „Ca oameni în trup, mo­na­hii sunt şi ei datori să împli­nească o oarecare activitate fizică, prin care să se pună în slujba semenilor lor, dar şi să-şi câştige propria pâine,” îmi spune una dintre măicuţe, cu o înţelepciune care-i dă chipului de copilă o gravi­tate solemnă. „Din­colo de ceea ce ochii trupeşti văd, munca noastră, ce poartă nu­mele de ascultare, se trans­for­mă într-un act du­hov­nicesc, tocmai prin rugă­ciunea pe care per­ma­nent o rostim, fiecare pentru sine, dar şi pentru întreaga lume, chemând binecuvântarea lui Dumnezeu asupra rodului mâinilor noastre”.
Abia la sfârşit am înţeles că leacurile şi plan­tele cu­lese şi preparate de măicuţele de la Nera sunt nu doar leacuri de sănătate, ci şi de iubire, o picătură din marea de iubire în care Dumnezeu ne învăluie pe toţi fiii săi.
*
Aş vrea în felul acesta să mulţumesc şi să răspund, atât cât pot şi cât mă pricep, şi rugăciu­nilor pe care măicuţele le-au împletit pentru mine, înainte de a mă cu­noaşte, în ceaiul de sal­vie, mierea cu propolis, siro­pul de afine, săpunul cu scorţişoară pe care le-am cum­părat de la ma­ga­zinul mânăstirii.

Fotografii de Claudiu Târziu

Mânăstirea Nera, loc. Sasca Montană, cod 327330, jud. Caraş Severin. Acces: DN 57 Ora­viţa spre SV10 km, DJ571 Ciuchici-Macovişte-Sasca Mon­tană (17 km), apoi pe drum forestier 2 km.
Produsele Mânăstirii Nera se găsesc la toate maga­zi­nele de produse naturiste din ţară.

Sursa: Formula-AS

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php