România, ţara mea, este sfâşiată de „clasa politică”, de falsa luptă politică, cea care aduce numai vrajbă între români

0 143

Eu tot scriu, dar scriu în zadar: Români, nu vă mai lăsaţi orbiţi de „politica lor” !

Da fraţi români – numai vrajbă, dezbinare, exil şi ură ne-a adus democraţia şi numai frică, delaţiune, tortură şi teroare ne-a adus comunismul.

Cele două laboratoare pregătesc sau sunt cel mai perfid mijloc pentru instaurarea scopului ultim de înrobire al omului de către inumani, demonocraţia.

Nu mă refer doar la trădarea naţiunii române specifică cetăţenilor, tot mai forţat, sau pavlovian „ieuropeni”; României care pune mai presus de interesul naţional şi local românesc, propriul interes de conservare sau de îmbuibare.

Fiindcă pentru ei este mai important un trai căldicel şi atâta vremelnicie cât au acest nivel, interesul naţional şi local românesc nu mai contează.

Ei să îşi facă micile beneficii, iar dacă pentru acestea trebuie să fie trădători de neam şi ţară sau să ignore interesul local românesc, nu este o problemă atâta vreme cât au protecţie din partea acelora care se simt puternici prin stat, administraţie sau diverse instituţii intangibile de către Justiţie.

Mica afacere înainte de România; Micul trăi căldicel înainte de interesul local românesc; Micul confort de ecumenism cu mască, înainte de ortodoxia trăitoare.

Iată trilaterala care subjugă prin impunerea idolatriei de eul în van, cu forţa şi care are menirea să distrugă tot ce înseamnă dreaptă socotinţă, dreaptă rânduială şi dreaptă credinţă a neamului românesc.

Ei să nu mai fie altfel decât adepţi ai ecumenismului cu mască, fiindcă fără mască rămâne numai ortodoxia, care este greu, foarte greu să fie asumată ca trăitoare întru Hristos.

Ei să nu mai fie altfel decât adepţi ai „clasei politice” & com în cel mai cumplit scop al idolatirei de eul fără Hristos, urmându-şi instinctele pieritoare prin străina cale a celor fără chip şi cu ochii injectaţi de hulă, fiindcă altfel rămâne-va doar România, cea cu demnitatea lui Avram Iancu, cea cu tăria mucenicească a lui Ştefan cel Mare, cea cu lupta cea dreaptă a lui Mihai Viteazul, cea cu versul şi biciul împotriva tâlharilor de către Mihai Eminescu ridicat în România, cea cu ruga mucenicului Valeriu Gafencu.

Nu mă refer doar la cinismul şi cruzimea cu care suntem minţiţi zilnic de 21 de ani, când de unii, când de alţii, prin rocada legitimată de naivii pavlovieni, toţi având acelaşi interes al aservirii naţiunii române intereselor meschine ale metehnirii şi vătămătoare pentru spiritul naţional strivit de manele şi făţărnicia sectară din „politica” spoită în diverse culori, dar având acelaşi chip cioplit al comunismului cu faţă umană, promovat de Iliescu Ion („democratică”) CI la goana. când a unora. când a celorlalţi, mereu aceiaşi, după degenerarea şi dezintegrarea acestui neam românesc. pentru care mucenici precum Valeriu Gafencu au dăruit rug şi rugă spre mântuirea naţiunii române.

Românii au fost alungaţi treptat din 89 încoace dincolo de graniţele ţării.

Românilor le-a fost refuzată o viaţă decentă în ţara lor.

Românilor le-au fost impuse legi în strâmbătatea obiceiurilor dintru începutul vieţii româneşti, prin aceasta încercându-se strivirea fiinţei naţionale şi a menirii de a fi români, numai români.

Românilor le sunt impuse cele două extreme ale stigmatului, alegerea între doi comunişti şi rocada între cei dospiţi în 89 pentru cei 21 de ani de secetă şi hulă împotriva naţiunii române. Funcţionează doar „schimbarea schimbării”, votată de naivi şi adorată de cetăţenii României dar pe care prea puţini români o refuză.

De români îşi bat joc extremiştii implicit încurajaţi şi străinii perfid încuibaţi – prin secte de tot halul – cum vor în România, dar nimănui nu-i pasă. Doar românilor, tot mai puţini la număr, care preţuiesc românismul. Datorită crezului lor naţional, România încă mai „este a românilor şi numai a românilor”. Tot ei, iubitorii fără cusur ai României, sunt consideraţi de către cetăţenii din România ca fiind dezaxaţi, nebuni sau naţionalişti.

Cine sau câţi mai sunt naţionalişti în România de astăzi?

Câţi mai simţim româneşte întru Adevăr astăzi?

Cine mai are curajul să afirme valorile naţionale mai presus de alte valori fie ele „ieuropene” or occidentale care nu mai au vreo fărâmă de dreaptă învăţătură dăruită de Hristos?

Plângerea inimii mele de român este precum frângerea pâinii care se pune într-un vas cu vin. O bucată merge spre trădare iar cealaltă către mântuire. Am să aleg mereu pâinea care a cules din vin viaţa întru Hristos şi am să plâng în inima mea pe cei care au ales să spurce pâinea şi vinul cu minciuna, cu hoţia şi cu ridicolul împotriva neamului românesc.

Înaintea demonocraţiei este un haos, „o simbioză promiscuă” a comunismului cu faţă umană, consecinţa acestuia va fi idolatrizarea finală pentru illuminarea făţărniciei hulei supreme, de către lume, care astfel ajunge-va să urmărească spre asasinare şi ultima fărâmă din omul întru Hristos.

Fanu

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php