La moartea legionarului Mircea Nicolau

4 98

Sorin ANDREI

Motto: ”Se duc bătrânii rând pe rând, / Iar tineri nu se văd venind”.

 Miercuri, 14 decembrie 2011, ziua înmormântării lui Mircea NICOLAU. Această stâncă a românismului a ”plecat dincolo” la vârsta de 97 de ani.

Vorbind, ziceau unii: ”97 de ani? Dumnezeu să-l ierte, dar a trăit destul”. Şi au, din punct de vedere al traiului biologic al unui om, perfectă dreptate (sânt, totuşi, 97 de ani), dar din punct de vedere al traiului spiritual, al modului de viaţă absolut implicat în lupta naţionalistă pro popor, nu mai au dreptate, pentru că aş vrea să-l vad pe înlocuitorul, unul măcar, al lui Mircea NICOLAU. Dumneavoastră, îl vedeţi?!

Zic grămăticii români că celor morţi nu li se mai poate spune, caz concret, iată, Domnul Nicolau, dar cum ai putea să vorbeşti altfel despre oameni de talia lui Mircea NICOLAU, cel recomandat pentru comandă de însuşi Horia SIMA; nu se poate decât aşa, zicându-i Domnul.

Ei bine, se ştie despre Domnul Nicolau că a început să-şi pună pielea în joc, pentru binele şi interesele POPORULUI ROMÂN, de pe la vârsta de 20 – 25 de ani şi nu s-a oprit s-o facă decât alaltăieri, la 97 de ani.

Ca drept răsplată, acea parte a POPORULUI ROMÂN care a bătut palma cu satana l-a recompensat pe acesta cu o condamnare la moarte, cu o alta la muncă silnică pe viaţă, cu executarea a 22 de ani de detenţie în puşcăriile antonesciene şi comuniste, cu interzicerea dreptului de aşi profesa meseria de cadru didactic fiind forţat să lucreze ca muncitor necalificat, cu acea presiune permanentă din partea comuniştilor de a deveni informatorul şi unealta lor, etc, etc. Şi iată vine momentul care, repet, din punct de vedere biologic era mai mult decât firesc, în care Domnul Nicolau pune punct luptei pentru interesele poporului şi trece în lumea de dincolo. Bine, bine, dar cine-i ia locul? Unde este acel tânăr care prin acţiunea şi implicarea lui să-l suplinească pe Mircea NICOLAU, de fapt unde sânt acei tineri, căci ăsta este oful, care să-i înlocuiască pe ”nicolaii” acestei ţări?!

O să-mi zică cineva că nu-i văd pe cei din Partidul Pentru Patrie, sau pe cei din Noua Dreaptă, sau, mă rog, pe toţi tinerii răspândiţi, din păcate, în mult prea multele facţiuni de factură Legionară?

O să-mi zică, dar eu o să-i răspund că la volumul şi la specificul problemelor cu care se confruntă poporul nostru în aceşti ani, ei, toţi aceşti tineri, sânt şi prea puţini şi, cu câteva excepţii, prea superficiali, pentru că vedeţi dumneavoastră, dragi cititori, unul dintre marii învăţători ai noştri, Petre ŢUŢEA, spunea că ”Pentru probleme speciale, rezolvări speciale”. Ei bine, ”nicolaii” noştri, cei în faţa cărora acum ne înclinăm, şi-au jertfit totul, sănătate, avere, poziţie socială, libertate, şi unii dintre ei chiar şi ”bunul” cel mai de preţ, mântuirea, pentru apărarea interesului naţional. Adică s-au implicat total în viaţa economică, socială şi politică a acestei ţări, pe când acum…

În Biserica Sfântul Ilie Gorgani din Bucureşti, la slujba de înmormâtare a Domnului Nicolau, a fost lume, dar lume puţină. Să fi fost din cauza frigului?! Păi, ”nicolaii” noştri erau mulţi (”Am fost cinci, sântem un milion, vom fi toată ţara” – Căpitanul), erau solidari, erau implicaţi indiferent de oră, de zi, sau de anotimp (”Cauza naţională nu se serveşte cu întreruperi, cu absenţe nemotivate, cu vacanţe, ci numai prin permanenţă în efort” – Horia SIMA) şi astfel reprezentau o forţă, acea forţă de care comuniştii şi internaţionaliştii s-au temut, dintotdeauna, cel mai mult. Noi, restul, unde-am fost alaltăieri?! Nu era şi bine şi corect ca din punct de vedere al respectului pentru acest mare luptător naţionalist să fi fost prezenţi acolo, ca frunza şi ca iarba, toţi legionarii şi simpatizanţii lor? Nu era şi-acesta un motiv, chiar dacă trist, de a începe o nouă solidarizare a forţelor Legionare şi de a demonstra astfel, implicit, că prin unitate tindem spre o viitoare biruinţă? Mă înţelegeţi acuma de ce zic că tinerii nu se văd venind?

Eu, cu fiecare ocazie, mai toate triste ce e drept, cu care ne adunăm prin Bucureşti sau prin ţară, tot aştept acel moment, acel declic, cu care va începe unitatea fără de care nu vom putea face absolut nimic bun pentru acest popor şi fără de care nu vom putea niciodată să-i imităm şi să călcăm pe urmele ”nicolailor” rămaşi, din zi în zi, tot mai puţini. Adică dragilor, mai pe româneşte şi mai direct, aceşti mari înaintaşi ai noştri, pe care slavă Domnului mulţi îi divinizăm, au luptat şi continuă s-o facă chiar şi la vârste de 100 de ani (Florin DOBRESCU îmi povestea cum Domnul Nicolau îi zicea, în urmă cu puţin timp, că îl deranjează nu atât boala cât faptul că ea, boala, îl opreşte din activitate!) pentru idealul naţionalist care a făcut ca România să mai poată, încă, exista ca stat naţional, iar noi, dacă vrem să ne considerăm discipolii şi urmaşii lor, trebuie să nu-i dezamăgim nici o clipă, ci să ne imaginăm în permanenţă ce ar fi făcut ei acum, în locul nostru şi să facem şi noi acelaşi lucru. Doar în acest fel vom demonstra cel mai înalt respect pentru ei, deoarece ştim sigur că ei asta şi-ar dori de la noi, anume să continuăm, cel puţin la nivelul lor, lupta naţionalistă pentru binele actualului şi viitorului popor.

Domnul Nicolau a fost înmormântat în drapel tricolor pe care scria mare ”ONOARE POPORULUI ROMÂN”. Pentru cei cu o judecată pur pragmatică aceasta ar putea fi un paradox. Acest om, de fapt acest arhetip uman, aşa cum am mai zis, şi-a pus la bătaie tot ce ştia şi tot ce avea pentru interesele poporului său, iar poporul, după ce prin reprezentanţii săi comunişti l-a aruncat spre a putrezi în puşcărie, când a avut ocazia să afle adevărul despre el, a zis: ”Lasă că ştim noi, nişte bandiţi”. Mai mult decât atât, la moartea lui nu a participat niciun reprezentant al actualului stat, precum nu am văzut nici picior de reprezentant al mass-mediei. Aceştia din urmă sânt prea ocupaţi cu cazurile mult mai speciale ale fotbaliştilor, curvelor şi, mai nou, vrăjitoarelor! Şi cu toate astea, arhetipul Nicolau s-a înfăşurat în drapel românesc dând onoare acestui popor. Am putea noi să facem altceva? Am putea noi să nu ţinem, în continuare, această linie jertfelnică? Adică tu lupţi pentru el, pentru poporul tău, iar el te scuipă. Uitaţi-vă în istorie şi constataţi dacă există vreun legionar care să fi scăpat de acest blestem. Se pare că nu. Păi, nici nu avea cum atâta timp cât ei, de fapt, din acest punct de vedere, îl imitau până aproape de identificare, pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Nu este cazul să mai insistăm aici pe faptul că poporul, fost cândva ales, L-a omorât, de fapt, pe Dumnezeu. Şi măcar de L-ar fi omorât într-un mod mai demn, dar nu, ei au făcut aceasta după ce I-au jupuit pielea şi L-au umplut de flegme. Ei bine, cam prin aşa ceva a trecut şi arhetipul Nicolau; şi el a fost scuipat şi lui i-au jupuit pielea, dar, cu toate astea, el nu a încetat nici o clipă să lupte pentru binele şi interesul naţional.

Doresc să închei aceste puţine rânduri cu un îndemn către cei care trebuie, urgent, să începeţi să vă vedeţi venind – în timp ce scriam am avut o discuţie cu un alt senior legionar, Domnul Vasile AFILIE, care mă-ntreba: ”Domnule Andrei, mai vezi dumneata vreun tânăr dispus la luptă jertfelnică pentru neam şi ţară?”

Iar eu zic aşa – haideţi, dragi tineri români, fiecare după puterile lui, să-l contrazicem şi atunci am convingerea că va fi fericit, pentru că numai imitându-ne mentorii şi numai înfăşurându-ne în tricolor românesc vom putea da onoare acestui popor şi vom putea să luptăm pentru el uniţi fiind şi rugându-ne la Dumnezeu să ne ajute şi să ne ferească de orice rău. De vom proceda aşa nu ne va fi ruşine să dăm ochii cu ei, cu nicolaii, cu ogoranii, cu simiştii care de fapt toţi sânt una, anume codreniştii acestui neam.

Doamne ajută.

4 Comments
  1. Dan says

    BĂTRÂNII LEGIONARI
    ……………………………………………………………………………………………..
    Coboarã din istorie, coboarã
    Din vestitele Frãtii de Cruce de odinioarã
    Ducând în cugete si-n inimi sfânta comoarã
    A martirajului pentru neam si tarã.

    Bãtrânii Luminã
    A cãror teribila vinã
    De luptãtori crestini anti-bolsevici
    Înspãimântã si azi cohortele de atei inamici
    Cripto-Securisti ce viermuiesc pe aici
    În mândra Românie a atâtor regi
    Profanatã de duhoarea slavofilo-fonilor pribegi
    Ce o proclamarã
    Cu o cinicã ocarã
    În decembrie 47, republicã popularã,
    Devenind astfel, despuiatã de Gloria Regalã
    Si republicã socialistã, iar în 90 sub Ilici o banalã
    Republicã mafiotã cu democratie originalã.

    Coboarã din istorie, coboarã
    Liceenii vestitelor Frãtii de Cruce de odinioarã
    Câti au mai scapat din mãcelul comunist
    Al secerii si ciocanului anti-crist.
    Aureolati de Flacãra Divinã
    A jertfelor fãrã de vinã
    Bãtrânii Luminã
    Legionari
    Tot mai putini, fizic tot mai rari
    Inegalabili Oameni Mari
    Legendari
    Românii Planetari
    Eliade, Cioran, Tutea, Gafencu, Manu .. Legiunea
    Coloana Vertebralã Spiritualã ce tine Natiunea.
    Tezaurul României Patriotice, ce va dãinui cât lumea !

    Ce e nemuritor n’are cum sã moarã
    Coboarã din istorie, coboarã
    Bãtrânii Luminã
    Flacãrã Divinã
    Liceeni vestitelor Frãtii de Cruce de odinioarã
    Ducând pe umeri – sfânta comoarã
    Mesajul salvator
    Mântuitor
    Pentru neam si tarã !

    Coboarã din istorie, coboarã…

    de Yonne Y’or

  2. PUSCASU VLAD IRIMIE says

    Dumnezeul sa-l odihneasca

  3. Legionaru' says

    DUMNEZEU SA-L IERTE SI SA-L ODIHNEASCA ! VA TRAI IN PANTHEONUL MISCARII LEGIONARE !

  4. Marian Costache says

    Frumoase versurile scrise de „Dan”.
    Dar cine este de fapt „Dan” !? Cum se numeste el în realitate càci as vrea sà-l felicit pentru acele versuri si pentru initiativà.
    De fapt, încà înainte de a le citi, si eu la rândul meu am încercat sà-i scriu Domnului Mircea Nicolau câteva versuri.

    Doamne’ajutà !

    A murit şi ultimul legionar

    Motto : « Să lăudăm pe oamenii de seamă, pe părintii noştri, după neamul lor. »
    (Înţelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah, – 44,1)

    S-a născut de-o sută de ori
    Şi a murit de-o mie de ori,
    Căci tot de-atâtea ori
    A trecut prin crâncene închisori.

    Luni, a murit şi ultimul legionar !
    Marti, l-au vegheat un tânăr şi un veteran.
    Miercuri, i-au cântat «Plânge printre ramuri luna».
    Joi, în cer, Domnul Hristos i-a oferit cununa.
    Vineri, – l-au mai plâns încă vreo doi sau trei tineri.
    Sâmbătă, foştii camarazi i-au venit în întâmpinare.
    Duminică, şi eu i-am aprins o lumânare.

    Ieri a murit şi ultimul legionar !
    A avut credinţă de-a mutat şi munţii,
    Prin aprigul său destin de vizionar
    În cer, se pare c-au fost geloşi şi sfinţii.

    Azi au îngropat ultimul legionar !
    Toţi camarazii îi însoţesc cortegiul,
    S-a revăzut cu Căpitanul legendar,
    Şi viii si mortii îi fac iar elogiul.

    S-a stins şi ultima stea a legiunii
    Ce dârz a supravieţuit prigoanelor,
    El a făcut faţă urii şi minciunii
    Lansate de atei contra creştinilor.

    Crezul ce l-a animat la tinereţe
    Aproape’un secol a reuşit să-l poarte,
    Chiar ş-atunci când a ajuns la bătrâneţe,
    A crezut în acel crez până la moarte.

    El a făcut imposibilul posibil
    Publicând operele legionare,
    Ş-acum adevărul este accesibil
    Pentru tinerii dornici de îndreptare.

    Veşnic tânăr în luptă şi în suferinţă,
    Alături de eroi s-a îmbisericit*,
    Ca martirii ce-au murit pentru credinţă
    Spre Înviere a păşit prea-fericit.

    Pentru neamul şi ţara lui a pătimit
    Pe durata a şapte sau opt decenii,
    Ca şi Iisus, Domnul nostru Cel răstignit,
    A avut parte de chinuri şi băjenii.

    *NOTÀ : Deşi cuvântul « îmbisericit » nu există în DEX (DEX = Dictionarul Explicativ al Limbii Române), el a fost « inventat » de Nichifor Crainic atunci când a vrut să spună «transpunerea în biserică».

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php