Președintele Parlamentului European: „Ceva s-a schimbat. Există riscul unui CONFLICT ARMAT”

1 532

Președintele Parlamentului European: „Ceva s-a schimbat. Există riscul unui CONFLICT ARMAT”

Președintele Parlamentului European (PE), Martin Schulz, a declarat referitor la criza din Ucraina că unii credeau că războiul și riscul războiului nu mai sunt teme de discuție, dar „suntem pe cale să vorbim despre riscul unui conflict armat”, transmite zf.ro.

Martin Shulz a vorbit ieri, în cadrul unei conferințe de presă, organizată cu ocazia summitului european, despre criza din Ucraina. „Ceva s-a schimbat odată cu această criză. Unii credeau că războiul şi riscul războiului nu mai sunt teme de discuţie, dar suntem pe cale să vorbim despre riscul unui conflict armat”, a declarat Martin Schulz.

Oficialul european a avertizat, în cadrul discursului rostit în plenul Parlamentului European, despre faptul că în timp ce Europa comemorează o sută de ani de la Primul Război Mondial, războiul devine „din nou o ameninţare reală într-o ţară vecină a Uniunii Europene”. „Criza din Ucraina reprezintă o mare ameninţare pentru sistemul nostru de securitate european introdus după Războiul Rece. UE trebuie să dezvolte în cele din urmă o strategie coerentă faţă de Rusia”, a mai spus Martin Schulz.

Menționăm că situația din Ucraina devine tot mai încinsă după ce Rusia a dizlocat trupe miliatre la granițele de Est și Sud ale Ucrainei, iar autoritățile de Kiev au solicitat sprijinul UE și a NATO.

de Virginia Nica Ziarul National.md

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php