Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă
Arhivă pentru categoria: Ultimele ştiri

Guvernul Dăncilă, demis

Guvernul Dăncilă a fost demis de Parlament, care a aprobat joi moțiunea de cenzură depusă de opoziție cu 238 de voturi ”pentru”.

 Pentru trecerea moțiunii de cenzură era nevoie de cel puțin 233 de voturi.

Guvernul Dăncilă rămâne, potrivit legii, să îndeplinească numai actele cu caracter individual sau normativ necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern. În această perioadă nu poate să adopte ordonanţe şi nici să inițieze proiecte de lege.

Preşedinția trebuie să convoace la consultări partidele parlamentare și să desemneze un candidat pentru funcţia de premier. În termen de 10 zile de la desemnare, candidatul propus pentru funcția de premier trebuie să vină în Parlament cu echipa guvernamentală, pentru votul de încredere.

9 octombrie 1937: Generalul Cantacuzino-Grănicerul trecea în veşnicie

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ziarul Bunavestire din oct. 1937 anunţă moartea generalului.

cantacuzinoGheorghe Cantacuzino s-a născut la 25 decembrie 1869, la Paris, ca fiu al lui inginerului I. G. Cantacuzino, profesor la prestigioasa “Şcoală de poduri, şosele şi mine” din Bucureşti, constructor al gărilor Râmnicul  Sărat şi Focşani. A rămas memorabil gestul său de a cheltui, ca antreprenor, inclusiv o mare parte din averea personală pentru finalizarea acestor lucrări de interes public. Fapt inimaginabil pentru oamenii de afaceri de astăzi.

În cadrul marii familii imperiale a Cantacuzinilor, Gheorghe Cantacuzino este descendent al ramurii Şerban Vodă Cantacuzino, domnitor al Ţări Româneşti între 1678 şi 1688.

Zizi Cantacuzino, cum era alintat de apropiaţi, a urmat studiile liceale în Franţa, mai întâi la Şcoala română de la „Fontenay-aux-Roses”, lângă Paris, iar ulterior la  Liceul „St. Georges”, pe care îl absolvă în 1881.

În 1883 intră la Școala militară din Craiova, iar în 1890 îl găsim la Școala de infanterie din București.

În această perioadă se căsătoreşte cu Elena Kalinderu, devenind proprietar al unui imobil în str. Imprimeriei nr 3, devenită str. Gutenberg. (mai mult…)

Octav Bjoza despre cazul Șora. Președintele AFDPR: „Au mâncat pâinea albă a partidului ani de zile și peste noapte au tras cu creta o linie pe podea, au făcut un pas dincolo și au devenit anticomuniști. Așa ceva este lipsit de demnitate.”

Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, a comentat scandalul provocat de campania eMAG în care apare Mihai Șora.  Octav Bjoza a spus, contrazicându-i pe cei care sar în apărarea lui Mihai Șora susținând că fostul agitator comunist a fost obligat să fie consilier al Anei Pauker, că este exclus ca cineva să fi deținut o funcție în regimul comunist fără să dea informații securității
„Nu dețin date despre trecutul respectivului, dacă este adevărat nu avea ce căuta. Eu nu agreez nici la luptătorii anticomuniști de dată mai recentă, nu accept să fie revoluționari, foști procurori, directori, activiști de seamă ai Partidului Comunist, ofițeri de securitate. Au mâncat pâinea albă a partidului ani de zile și peste noapte au tras cu creta o linie pe podea, au făcut un pas dincolo și au devenit anticomuniști. Așa ceva este lipsit de demnitate.

(mai mult…)

FORTUL 13 JILAVA. Pelerinaj și comemorare pe 26 octombrie. 13 PENTRU ROMÂNIA! Luptătorii parașutați de aviația militară SUA în 1951-1953.

Au fost 13… Au luptat pentru eliberarea României de comunism. Au fost executați la 31 octombrie 1953, la Fortul 13 Jilava.

Sâmbãtã 26.10.2019, ora 12,oo, la FORTUL 13 JILAVA (Penitenciarul Jilava, str. Sabarului nr. 1, com. Jilava, jud. Ilfov) 

IN MEMORIAM

Luptãtorii anticomunisti parasutati de aviatia SUA

Program:
• ora 12: vizitarea Fortului 13 Jilava, cu participarea unor foști deținuți politici
ora 14: ceremonia comemorãrii celor 13 luptãtori

Pentru cei care vin cu autocarul: plecarea la ora 11 de la Piața Unirii (poalele Dealului Patriarhiei – Crucea lui Brâncoveanu). Preț autocar: 18 lei.

Pentru cei care vin cu mijloace proprii de transport: întâlnirea la ora 11,45 la poarta Penitenciarului Jilava.

ATENȚIE: Accesul se face doar pe baza CĂRȚII DE IDENTITATE sau PAȘAPORTULUI.

ÎNSCRIERILE pentru participare se vor face PÂNĂ LA DATA DE JOI 24.10.2019.

Detalii participare, transport, protocol – Tel. 0722749249, E-mail: ogoranu@gmail.com, persoană de contact: Florin Dobrescu

www.ogoranu.com

Traficul de persoane, sclavia modernă. Cum îl putem combate

În filmul documentar Speranțe la vânzare, realizat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate din București, fete și femei traficate din întreaga țară dau mărturie despre experiența lor. Camelia avea 16 ani când a mers la cineva acasă cu o „prietenă”. Aceasta din urmă a plecat, dar ea a rămas sechestrată opt luni, alături de alte adolescente. Erau permanent supravegheate și obligate să se prostitueze. „Stăpânul” casei purta pistol și ținea actele lor în portofel. Într-o noapte și-a înfrânt teama și a fugit doar în maieu și șort. După violurile și agresiunile suferite, era atât de terorizată să nu fie prinsă, încât a făcut Zona Zoster odată ieșită pe ușa „închisorii”. 

Atenție la falșii prieteni!

Majoritatea persoanelor traficate nu sunt răpite, ca în cazurile de la Caracal, ci „recrutate” cu promisiuni false de locuri de muncă în străinătate, spune Ioana Săndescu, director la Asociația eLiberare din Cluj-Napoca, o organizație care își propune să prevină fenomenul prin informare și educare. Statisticile Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) arată că „recrutorii” (majoritatea cunoștin­țe, vecini, rude sau chiar „iubiți”) își aleg ca victime persoane vulnerabile social și familial, din care peste jumătate sunt minori și peste trei sferturi sunt fete și femei. Exploatarea sexuală este principala finalitate a traficului. „Copiii ai căror părinți sunt plecați din țară sporesc aceste statistici. Din păcate, și cazurile de pornografie infantilă sau cerșetorie forțată implică un număr semnificativ de minori”, spune Ioana Săndescu.

Metoda LOVERBOY („Iubitul”)

O metodă răspândită de racolare este metoda „Loverboy” („Iubitul”). Un bărbat prezentabil și cu dare de mână (din surse de venit neclare) își alege o adolescentă singuratică, dintr-o familie dezorganizată, căreia îi acordă multă atenție. După ce fata se îndrăgostește de el, îi cere favoruri sexuale pentru așa-ziși „prieteni”. Ea acceptă, fiindcă ar face orice pentru a nu pierde singura relație de atașament din viața ei. Este filmată și apoi șantajată, pentru a consimți să se prostitueze în continuare. Cotidianul „Libertatea” și presa locală au scris că, în 2012, acesta a fost modelul de acțiune al unor proxeneți din Caracal, conform unui dosar instrumentat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Alteori, „iubitul” convinge victima să plece cu el în străinătate, unde devine violent și o obligă să se prostitueze.

Legalizarea prostituției este legitimarea sclaviei

Un raport din 2018 al Comisiei Europene plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană (UE) ca țară-sursă a traficului de persoane. Principalele țări de destinație sunt Germania, unde prostituția este legală de aproape două decenii, Marea Britanie, unde se înființează clandestin bordeluri temporare, Italia și Spania. „Legalizarea prostituției nu este o soluție pentru a combate traficul de persoane, după cum se poate vedea și în cazul țărilor în care aceasta este legală”, spune Ioana Săndescu.

Demersul nu face decât să ofere un cadru legal pentru exploatare. În aceste țări, incidența HIV a crescut chiar și cu 400%, cum a fost cazul Greciei”, explică ea. „Femeile care practică prostituția au printre cele mai mari rate de sinucidere, au șanse considerabil mai mari să moară în sărăcie și experimentează violența repetată și extremă.”

Un raport din 2008 al Poliției olandeze estima că până la 90% din prostituate lucrau involuntar. Cercetarea a pornit de la cazul unei rețele de traficanți care exploatau și supuneau la violențe extreme peste 100 de femei în bordeluri legale din Olanda, cu impozite plătite către stat. În 2017, în filmul documentar „Bordell Deutschland”, un polițist estima la fel: în Germania, unde prostituția este legală din 2002, nouă din zece femei sunt forțate să se prostitueze. Iar un psiholog declara că traumele lor sunt echivalente cu cele ale torturii și mai grave decât șocurile unui război. „Deși se spune că prostituția este cea mai veche profesie, mai corect ar fi să spunem că este cea mai veche opresiune. Nu considerăm corect să tranzacționăm demnitatea persoanelor, de aceea nu susținem un proiect de legalizare”, spune Ioana Săndescu.

Penalizarea clientului, o soluție testată în Țările Nordice

Politicieni și membri ai societății civile creștine din Europa au organizat recent mai multe conferințe la București pentru a le transmite decidenților români un mesaj grav: un raport din 2013 al Eurostat, Oficiul de Statistică al Comisiei Europene, arăta că traficul de persoane s-a intensificat după extinderea UE. Ei au confirmat că legalizarea prostituției în unele țări nu a făcut decât să adâncească fenomenul. Leo van Doesburg, fost europarlamentar și director la Mișcarea Politică Creștină Europeană (ECPM), declara în 2014 că cel mai eficient model de combatere a traficului de persoane este cel aplicat cu succes în Țările Nordice:penalizarea clienților care apelează la prostituate. Una din minorele exploatate sexual la Caracal în 2012 a mărturisit luna trecută pentru cotidianul „Libertatea”: „La toți (clienții – n.n.) le spuneam să mă ajute, plângeam. Și nici unul n-a făcut nimic”.

E nevoie de cursuri de depistare a persoanelor traficate pentru diverse profesii care intră în contact cu acestea

Un exemplu de bună practică este SUA, unde categoriile profesionale cu cea mai mare probabilitate de a veni în contact cu persoane traficate fac cursuri de identificare a victimelor: lucrătorii din transporturile auto, feroviare și aeriene, lucrătorii vamali și polițiștii, medicii și preoții. În 2017, făcea înconjurul lumii știrea că o însoțitoare de zbor din SUA și-a dat seama că era ceva suspect cu o adolescentă care călătorea însoțită de un adult. I-a făcut semn să meargă la toaletă, unde o aștepta un bilet cu întrebarea dacă este totul în regulă. Fata a scris că este traficată și a fost salvată de poliție la coborârea din avion, conform cotidianului britanicMail Online.

Victimele sunt atât de terorizate, încât nici nu mai încearcă să scape, ci își amorțesc durerea cu alcool și droguri. Doar 1-2% sunt salvate. „Dar chiar și aceste puține cazuri ne dau speranță”, spune Ioana Săndescu. Organizația eLiberare învață tinerii să se ferească de traficanți. Ce putem face noi? Să arătăm că ne pasă: să învățăm să recunoaștem profilul traficantului și al victimei, să alertăm poliția la nevoie, să cerem măsuri mai susținute de combatere a fenomenului.

Sursa: Ziarul Lumina

Cum identifici la prima vedere o persoană traficată

  • dezorientată
  • nu privește oamenii în ochi
  • nedormită, nemâncată
  • aparent detașată de ce i se întâmplă
  • are pierderi de memorie și semne de violență pe corp

Cum identifici la drum lung o femeie traficată

  • călătorește fără bagaj
  • e însoțită de o persoană, de obicei bărbat, care arată și se îmbracă foarte diferit față de ea
  • însoțitorul îi ține actele
  • însoțitorul o supraveghează peste tot, uneori chiar și la toaletă
  • însoțitorul nu-i dă voie să intre în vorbă cu alții

Sfaturi pentru părinți

Majoritatea fetelor traficate pentru exploatare sexuală au în comun lipsa unei legături strânse și a comunicării cu părinții sau adulții din viața lor: provin din familii dezorganizate, lipsite de o figură de atașament, sau fug de acasă pe fondul certurilor din familie.

  • vorbește cu adolescentul sau adolescenta ta mai mult decât strictul necesar
  • nu lăsa o pe tânăra ta fiică să meargă în locuri și la oameni despre care nu știi nimic
  • află ce i se întâmplă zilnic, ce dorințe și temeri are
  • dă-i încrederea că îți poate spune orice fără să se teamă de pedeapsă

Sfaturi pentru adolescente

  • Selectează atent prietenii pe care îi adaugi pe Facebook
  • Nu posta public multe informații personale
  • Nu trimite poze provocatoare prin Internet
  • Nu te întâlni singură cu o persoană cunoscută online
  • Nu accepta ca o persoană pe care o cunoști doar de pe Internet să-ți cumpere bilet pentru o destinație îndepărtată, cu promisiunea că vei lucra sau îl/o vei cunoaşte acolo.

Sfaturi pentru cele care vor să lucreze în străinătate

  • Verifică angajatorul pe site-ul Registrului Comerțului
  • Nu încre­dința nimănui actul tău de identitate
  • Stabilește cu familia o parolă pe care să le-o spui la telefon dacă ai probleme și nu poți vorbi

Sfaturi pentru cele care sunt sau suspectează că vor deveni victime ale traficului

România: Sună gratuit la 0800.800.678
Străinătate: Sună la 004.021.313.31.00 ­sau amba­sada/consulatul Româ­niei


Mai multe informații pe site-ul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane

AVATARURILE NERUȘINĂRII. Cazul Mihai Șora.

de Florin DOBRESCU 

“După noi vom veni tot noi.” Walter Roman (născut Ernst Neulander), “Secolul XX: Secolul Marilor Revoluții”, Editura Politică, 1970

De ani de zile mă feresc să mai cobor în arena disputelor politice, încercând să-mi păstrez energia pentru munca dedicată memoriei Rezistenței anticomuniste și activităților cultural-educative de pe tărâmul acesteia. Și nu aș fi reacționat nici acum, dacă adevărul istoric nu ar fi fost atât de brutal stâlcit, pentru a face loc falsului și imposturii. (mai mult…)

Șora – de la Ana Pauker la Soros

Ce deranjează cel mai mult establishmentul în cazul rescrierii istoriei prin clipul realizat de Papaya, în care Șora este arătat ca anticomunist, este faptul că se dovedește că mișcarea #rezist este o imensă manipulare, Mihai Șora fiind, toată lumea o știe, imaginea simbol a mișcării preluată din SUA prin care este sprijinită în stradă „industria anticorupției” și lupta împotriva ethosului iudeo-creștin. Mișcare făcută pe banii corporatocrației și cu sprijinul Statului Paralel, clona Deep State-ului american (în SUA, mișcarea anti-Trump/conservatoare se cheamă #resist) ce este parte dintr-o rețea de putere ilegitimă, nereprezentativă dpdv democratic, răspândită în toată lumea, din care fac parte USAID, Rockefeller Brothers Fund, Național Endowment for Democracy, Biroul pentru Democrație și Drepturile Omului din Departamentul de Stat șamd.

În „Cotidianul” tocmai a fost preluat un articol scris de Emily Tamkin, o jurnalistă progresistă, publicat în „The Washington Post” acum câteva zile, în care aceasta relatează ceva care pare (pentru naivi) incredibil: ”Aflând despre legătura AntAC-Soros – micul sâmbure de adevăr îngropat în teoria conspirației a lui Giuliani – mi-am amintit de o vizită jurnalistică pe care am făcut-o în România și Slovacia în 2017. Protestatarii au ieșit în stradă în ambele țări în acel an, cerând ca liderii să fie trași la răspundere pentru presupusă corupție. Cei care doreau să submineze protestele îl acuzau pe Soros, susțînând că el este adevărata forță din spatele lor.I-am întrebat pe unii dintre protestatari și grupurile anti-corupție care activau atunci dacă au primit finanțare de la Soros. Și mulți, dacă nu majoritatea, primiseră.”

QED!

Această dezvăluire este făcută, repet, nu de o conservatoare care denunță amestecul în politica Statului Român a unui escroc financiar, ci de o jurnalistă care face în articol o apologie a lui Soros într-un mare cotidian american, oficios al democraților, articol în care este atacat Rudolph Giuliani în contextul scandalului convorbirii telefonice Trump – Zelenski.

În SUA, puterea legitimă – administrația Trump a rezultat în urma votului democratic – este în luptă pe viață și pe moarte cu puterea ocultă a Deep State, iar ultimul episod, în care un agent CIA din Casă Albă a lăsat să se înțeleagă că Președintele a făcut presiuni pentru redeschiderea în justiția ucraineana a dosarului fostului vicepreşedinte Joseph Biden şi al fiului acestuia, Hunter Biden, arată duritatea încleştării ce precede alegerile.  Faptul că administrația americană a trebuit să scoată în public convorbirea dintre Trump și Zelenski este extrem de grav și, într-un fel, este victoria à la Pirus a CIA, parte și ea din acest vast imperiu mondial ocult.

Implicarea directă a serviciilor globaliste (CIA, în acest caz), în atacul împotriva președintelui american, nu este ceva nou. Însă arată fragilitatea politicii din statele democratice, erodată permanent de forțele Noii Ordini Mondiale. La meridian românesc, în legătură cu implicarea Departamentului de Stat (parte din rețeaua Soros), dezvăluirea a fost făcută de o individă care a fost ministru al Justiției și expertă în boardul Universității Central Europene (din 2007, cum declara chiar aceasta pe pagină de Facebook!), organizată de Soros la Budapesta – este vorba desigur de Monica Macovei. Aceasta a declarat în data de 20 mai 2012 că intruziunea ambasadelor occidentale în actul de anchetare penală și actul de justiție este justificabilă:

„Da, are tot dreptul ambasadorul american sau alţi ambasadori să facă astfel de comentarii, pentru că SUA, Departamentul de Stat, a finanţat atât DIICOT, cât şi DNA, adică parchetele specializate pe crimă organizată şi corupţie. Sigur că-i interesează ce se întâmplă cu investiţia lor, în sens de eficienţă. Doi: au investitori străini. Investorii străini sunt interesaţi să nu fie corupţie în România. Cine luptă cu corupţia din România, la nivel de investigaţii? DNA. Deci e firesc şi normal să fie îngrijorat şi să-şi spună părerea cu privire la cum e condus DNA, dacă e condus eficient împotriva corupţiei sau nu”.

Despre abuzurile împotriva statului de drept și a Constituției, realizată de aceste instituții, s-a tot vorbit, ca și despre mușamalizarea cazurilor de mare corupție în care au fost implicate corporații și oamenii apropiați camarilei lui Băsescu.  Despre intruziunile nepermise ale ambasadorilor, mai ales ale lui Klemm, în actul de justiție și politica națională, dar și în siluirea vieții sociale (prin impunerea ideologiei LGBTQ), de asemenea.

Revenind, Papaya face parte din eșafodajul globalist care sprijină destructurarea statului democratic și influențarea politicii prin metode de război hibrid, în care manipularea este o parte esențială. Nu mai este de mult doar o simplă firma de publicitate și probabil vă aduceți aminte de cadavrele fumegande ale homosexualilor arătate copiilor reeducati de Coaliția pentru Familie în videoclipul din preajma Referendumului pentru Căsătorie.

Așa cum se rescrie istoria, așa se manipulează azi și societatea.

Iar valul de revoltă împotriva distribuirii in rol de dizident al acestui activist comunist venit din Franța ca să ajungă direct în biroul din Ministerul de Externe al Anei Pauker – poate cea mai sângeroasă bolșevică plantată de sovietici la vârful statului după falsificarea alegerilor din 1946 -, afectează grav credibilitatea unei mișcări sponsorizată de entitățile globaliste amintite deja.

Iar orice poate să pună lumină pe viscerele imunde ale acestui stat ocult securist organizat de corporatocrație – chiar și din prostie sau exces de zel, cum s-a întâmplat cu această reclamă -, mai poate să deschidă ochii câtorva idealiști furați de propagandă.

Ceea ce este de nepermis.

 

Iulian Capsali

Dictatul multinaționalelor?

Tot auzim că Biserica nu ar trebui să se implice în spațiul public românesc și să emită mesaje care privesc subiecte civice sau politice ale societății românești.

Dar de care ar trebui atunci băncile (precum BRD și Raifeissen) să se implice în spațiul public, și să emită mesaje care privesc subiecte civice sau politice ale societății românești? Și să finanțeze platforme (precum Scena9) cu o orientare ideologică controversată?

Dar de ce ar trebui atunci lanțuri de retail (precum Kaufland și Lidl) să se implice în spațiul public, și să emită mesaje care privesc subiecte civice sau politice românești? Și să finanțeze proiecte (precum educația sexuală contraceptivă în școli) cu un conținut ideologic controversat?

Dar de ce ar trebui unele corporații transnaționale (Vodafone, Microsoft, H&M, etc) să se implice în spațiul public și politic românesc?

Dar de ce ar trebui unele ambasade să se implice vizibil și pe față în politica românească? Dacă suntem o țară suverană?

Pentru că Biserica Ortodoxă Română rămâne singura instituție în întregime românească – cu toate scăderile, dar și cu calitățile ei. Într-o țară suverană, o instituție românească are tot dreptul să se implice în politica și în dezbaterea civică românească. Pe când faptul că ceilalți „actanți” se implică ar trebui să provoace un mare scandal.

Oare mai suntem o țară suverană? Dacă o „rezolvăm” și cu Biserica, răspunsul ar trebui să devină foarte clar.

Imagini pentru kaufland lasa-ne copiii in pace

de Gabriel Popa

Petre Țuțea – un geniu cu suflet de copil

Petre Țuțea

„Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este că suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.”

O namilă de om, cu verb potopitor de gigant. Nu exagerez. Cei care l-au ascultat 3, 4, 5 ore vorbind încontinuu de toate cele, fără să dea voie altuia să strecoare vreun cuvînt, vor recunoaște că n-am exagerat cu nimic în caracterizarea de mai sus. Petre Țuțea era un geniu verbal, singular în generația lui, care n-a dus lipsă de vorbitori străluciți. El și-a revărsat cu generozitate geniul, fără nici un gînd de răsplată materială. Nu numai prin saloane cu doamne admirative – care îl priveau cu ochi holbați ca la o minune -, dar și prin reuniuni de cărturari unși cu toate alifiile, și pe care îi uluia. Mircea Eliade – alt potop -, încercînd o întrecere cu Țuțea, s-a dat bătut într-o seară la taifas într-o casă de pe strada Cîmpineanu. Eliade – după ce l-a ascultat cîteva ore în șir pe conu Petrache, divagînd cu caracteristica lui impetuozitate și cu verva lui îndrăcită despre probleme de metafizică, despre poezie și teatru, despre politică și cîte altele – a spus că ar fi onorat să-i fie secretar. Poate și în glumă, dar și în serios.

Omul acesta era un cuceritor și palpitant spectacol. Nu e domeniu în care să nu fi avut ceva de spus. Cap enciclopedic, el a acumulat, cu o răbdare de benedictin, cunoștințe temeinice în materie de drept și de economie – discipline ale specialității lui, aprofundate la Berlin, dar și în filozofie, literatură, medicină și fizică, ori chimie, în astrologie și geografie…

Tip polivalent de Renaștere, tot ce s-a sedimentat în memoria lui colosală, servea nu ca un simplu depozit de obiecte moarte, ci ca sursă inepuizabilă pentru strălucitoarele lui speculații ale unui verb incandescent. Era un om în aproape permanentă ebuliție verbală. Te întrebi chiar, când a avut timp să-și însușească atâta bogăție de cunoștințe. Dar nu mulțimea cunoștințelor îl deosebeau de alții ca el, ci darul de a transfigura aceste cunoștințe, trecându-le printr-o proprie alchimie, cristalizându-le în forme surprinzătoare, împletindu-le cu metafore foarte la locul lor.

Sorin Pavel – unul dintre spiritele cultivate și alese ale generației lui, sortit să se sfârșească în anonimat – a închinat, pare-se, un portret amplu al lui Petrache Țuțea, proslăvindu-l. Laudă pe care o merita cu prisosință și care constituie una din puținele satisfacții la care ținea. Lauda era un imbold pentru Țuțea: îl excita, îl îmbăta, îl întărea sufletește. Vanitatea și orgoliul îl locuiau pe acest Socrate al nostru, care-și dădea totuși seama de o candoare de copil, de zădărnicia laudelor ce i se aduceau și a trufiei care-l îmbățoșa. Pe cât de inaccesibil ți se părea când îl vedeai pe piedestal sau predicând ca din amvon, pe atât de copil, de naiv și de dezarmat era în contactele lui cotidiene cu lumea1. Capabil de mari, neclintite prietenii, el era de o fidelitate de la care nu se abătea cu prețul nici unei tranzacții, oricât de ispititoare. Tot ce avea împărțea cu nemaipomenită dărnicie. Și au fost epoci când el a avut din plin și n-a precupețit să-și ajute prietenii în nevoie sau să-și uimească prietenii cu generozitatea lui.

Lăcomia lui de bucate ale gurii era la nivelul arderilor care aveau probabil loc în organism. Mânca pantagruelic, fără nici o preocupare de conveniențe, de mediu. Chiar cînd mânca, atenția lui nu era acaparată de bucate, era concentrată la ce gîndește și urmează să spună. El înfuleca mecanic, aș spune că mînca ca să-și umple burduhanul, fără altă plăcere. Unii – care nu mai pot de subțirime – strâmbau din nas văzîndu-l mâncând, și spuneau: „Ce prost crescut!”. Numai că oamenii de calibrul lui Țuțea nu pot fi măsurați cu măsură obișnuită, după clișeu, cu elemente de judecată normală. E adevărat că uneori, furat de beția vorbei, era gata să apere cauze străine de el, pe care în mod obișnuit le dezaproba. Când voia să se amuze sau să contrazică cu orice preț pleda – cu egală elocință – cauze contrarii, cu titlu de exercițiu. L-am auzit spunînd la un moment dat că nu e inteligent acela care – cu tot arsenalul de argumente necesar – nu poate apăra, egal de convingător, două cauze ce se bat cap în cap2. Veți spune: era un sofist. O asemenea etichetare era departe de a-l defini pe Țuțea. Jocul acesta intelectual și verbal la care se preta bucuros în anumite momente ori sub imperiul anumitor presiuni, nu-i întina puritatea lăuntrică și nu-i falsifica sinceritatea. Sufletul lui rămînea în adînc nesofisticat.

A făcut studii strălucite la Berlin, unde-și petrecea orele libere cu Petre Marcu-Balș (Petre Pandrea), cu Sorin Pavel, cu Emil Cioran, cu Ion Victor Pavelescu, pe care îi domina cu statura lui atletică, ca și cu cascada lui verbală. Am uitat să subliniez că Petre Țuțea a desfășurat și o vie activitate publicistică. Te întrebai, ascultându-l vorbind mai tot timpul, când a mai avut timp și pentru așa ceva. A început prin a scrie la revista „Stânga”, militînd de pe poziții marxiste și scriind pagini întregi pe care de preferință și pentru rapiditate le dicta unui scrib.

Combativ, polemic, cunoscând învățătura marxistă mai bine decât oricine în acea vreme, scrisul lui Țuțea căuta să denunțe carențele politicii românești de atunci. A părăsit această poziție, luând atitudine de unul singur (chiar dacă semnau câțiva prieteni buni alături de el, erau semnături de omagiu mai mult decât de colaborare) și a redactat un Manifest al Revoluției Naționale. Era un rechizitoriu fulminant al peisajului politic românesc dinainte de al doilea război mondial, la care se adăugau – minuțios și vast alcătuite – soluțiile de îndreptare a vieții economice și politice românești. Bineînțeles că acest Manifest n-a avut ecoul sperat. Se cuvine să subliniez că scriitorul Țuțea era departe de a avea strălucirea cu care-și uimea auditorii vorbitorul Țuțea.

(Arșavir Acterian – Portrete și trei amintiri de pușcăriaș, Ediția a II-a, Editura Ararat, București, 2004, pp. 148-150; evocare republicată în Intelectualitatea interbelică între ortodoxie și tradiționalism, ediție îngrijită de Fabian Anton, Editura Vremea, București, 2008, pp. 35-38)


1. La rândul său, fostul deținut politic Ioan Ianolide, relatează în memoriile sale că deși formurările lui Petre Țuțea erau savante, totuși ”în intimitate era simplu, cald sufleteşte şi blând ca un copil.”

2. Un astfel de exercițiu didactic, desfășurat în timpul reeducării de la Aiud din perioada 1962-1964, este descris de memorialistul Octavian Voinea:

”Într-o bună zi, cine credeţi că urcă la această tribună? Tocmai PETRE ŢUŢEA în persoană. Atenţia tuturor deţinuţilor s-a îndreptat asupra vorbitorului. Acesta nu era un „nimeni” sau un „ştiu cine”, ci era unul din tăriile pe care se baza moralul miilor de deţinuţi din închisoarea Aiudului.

Colonelul Crăciun a luat cuvântul înaintea lui PetreŢuţea, făcând introducerea în subiect:

– Acum vă va vorbi domnul profesor Petre Ţuţea despre ce este socialismul şi care sunt urmările lui benefice pentru omenire.

A fost pentru prima şi ultima oară când am auzit o adevărată lecţie asupra marxismului. Obiectivă, fără lozinci şi laude răsuflate şi fără vreo hulă împotriva acestei doctrine. A fost o lecţie ţinută de un pedagog talentat care a ştiut să se joace cu focul fără să se ardă. A ştiut să calce în mlaştină fără să se afunde în ea. În încheiere a zis:

– Acestea sunt teoriile care au fost impuse în ţară, la care noi trebuie să reflectăm şi să tragem concluzii.” (cf. Masacrearea studențimii române, ediție îngrijită de Gheorghe Andreica)

Petre Ţuţea – Un colos intelectual

Un colos intelectual într-un suflet de copil. Un enciclopedist care nu a reuşit să scrie mai nimic. Un filozof care şi-a rotunjit concepţia în focul temniţelor. A vorbit toată viaţa strălucitor, conştient că se dăruie. Adesea îşi citea prin reviste ideile expuse şi era mulţumit, căci nu pe el, ci credinţa lui voia să o răspândească.

Întâlnind la Jilava mai toate vârfurile culturale şi politice româneşti, ca M. Manoilescu, Bejan, Bentoiu, Istrate Micescu, Petre Pandrea, Ţuţea s-a impus între ei cu autoritate necontestată. Dacă s-ar putea reproduce discuţiile dintre zidurile Jilavei, ar rezulta o nemaipomenită şi ascuţită întâlnire de opinii.

Gândirea sa era profund creştină. Formulările lui erau savante. Şi totuşi în intimitate era simplu, cald sufleteşte şi blând ca un copil. El nu făcea simplă teorie filozofică, ci îmbrăţişa toată viaţa într-o viziune optimistă şi maiestuoasă.

A suferit cu demnitate ani mulţi de temniţă, apoi a trăit ca un fel de nimeni, al nimănui, un nimic. Nu numai neamul românesc, ci toată lumea a pierdut în el un mare gânditor.

Trăiască Petre Ţuţea!

(Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Editura Bonifaciu, București, 2012, pp. 307-308)

Neamul și credința – cele două coordanate ale lui ”nea Petrache”

Petre Țuțea

Sunt alții mult mai indicați, mai competenți, cu mari posibilități de a evoca această excepțională personalitate a neamului nostru.

Am acceptat totuși. De ce?

A rânduit Dumnezeu ca să stau împreună cu dânsul în închisoare și, după aceea, să-l mărturisesc și să-l împărtășesc de câteva ori, ultima dată, cred, în preziua plecării sale. Asta nu înseamnă că i-am fost duhovnic. Un duhovnic este un director sufletesc. Nea Petrache a fost el însuși director sufletesc. […]

După instalarea ciumei roșii este anchetat de mai multe ori și până la urmă arestat în 1956 și trece prin închisorile de la Malmaison, Ocnele Mari,Jilava, Aiud. Eliberat în 1964.

L-am cunoscut personal în închisoare și am avut șansa să stau cu dânsul de mai multe ori în aceeași cameră sau celulă.

Jilava 1959, la Reduit, într-una din camerele mari. Condiții grele: lipsă de aer, căldură sufocantă, foame, zeamă de coji de cartofi cu nisip, fasole cu pietricele. Cartofi cruzi, seara mâncarea fierbinte, lipsă totală de igienă, hârdăul cu apă, tineta, perchezițiile afară, în ger, dezbrăcați.Ventilația făcută de ingineri mineri. Pedepsele: ”neagra”. Și totuși, oamenii rezistau. Preocupări duhovnicești: învățarea de rugăciuni, paraclise, acatiste, psalmi, Sfânta Scriptură. Preocupări intelectuale: conferințe și discuții pe diferite teme: filozofie, teologie, economie, istorie.

Nea Petrache excela.

Parcă-l văd: înalt, osos, slăbit, cu nişte ochi mari, ca de copil, mişcându-se, cât se putea, în spaţiul dintre priciuri, sau ghemuit turceşte pe un prici, într-un cerc de ascultători care punea întrebări şi la care Nea Petrache răspundea prin adevărate prelegeri. Se organizau şi conferinţe, mai ales după stingere, când vigilenţa caraliilor era mai scăzută. Universitatea din închisoare!

De fapt, nu aveai voie să vorbește tare, să stai grămadă sau să conferențiezi. Erai obligat să stai la marginea patului sau în picioare. Când erai prins că faci altfel, plăteai cu zile întregi de carceră, de unde să nu mai ieși. Nea Petrache a făcut multe zile de carceră.1 […]

Jilava era închisoare de trecere, depozit al Securității înainte de proces și sortare pentru celelalte închisori.

Prin februarie 1960, într-o zi am plecat împotrivă – cu un lot mai mare – la Aiud.

Aiud. Am stat cu Nea Petrache într-o cameră mare, cca. 50 inși, la ”secție”, în așteptarea repartizărilor. Continuam același program ca la Jilava.

Eram foarte slăbiți toți, dar într-un fel mulțumiți că s-a terminat perioada de anchetă și de acum ne vom așeza, liniștiți, pe pușcărie. […]

N-am stat mult împreună. Am fost trimiși în locuri diferite și vânturați din loc în loc – aceasta cu scopul de a fi introduși printre noi informatori.

Probabil pe la sfârșitul anului 1960 m-am întâlnit iarăși cu Nea Petrache, pe ”celular”, la etajul 2, pe coada T-ului, aripa de sud. Mai erau împreună cu noi în celulă Radu Trifan, student la Drept, coleg de lot și Moș Iștoc, un țăran ardelean foarte isteț. Eram aduși aici și cu celule alăturate ca bolnavi cronici, majoritatea foști tebeciști. În afara faptului că puteam sta lungiți în pat, am avut același regim dur ca și ceilalți din închisoare. Aceasta însemna totuși mult pentru noi

Ne-am făcut și un program: dimineața, după deschidere și raport, după curățenie, dusul tinetei, etc., urma o perioadă de liniște – rugăciune, meditații, repetarea celor învățate oral, în scris pe săpun sau pereți. Înainte de prânz – un rând de prelegeri, după masă alt rând. Trebuia să vorbim fiecare din domeniul nostru. Bineînţeles că cel care era exploatat la sânge a fost Nea Petrache. Îl mai şi păcăleam, ca să ne treacă rândul. O întrebare – şi Nea Petrache se pornea…… Filosofie, istoria filosofiei, istoria culturii, istoria şi câte altele.

Avea o memorie extraordinară. Cita nume şi texte din diferite opere, în traducere sau în limba originară (mai ales germană şi franceză).

Să nu se creadă că Nea Petrache ținea loc de enciclopedii şi dicţionare. Tot ce acumulase în toate domeniile de cultură se topea în creuzetele sale geniale, din care izbucneau, ca nişte fulgere, adevăruri şi sentinţe de o claritate uluitoare.

Cele două coordonate ale gândirii sale erau neamul şi credinţa. Acest ”fiu de popă”, al cărui fundament spiritual era acela al unui țăran din Muscel, spunea despre detenția noastră: ”Ni s-a făcut onoarea să suferim și să murim pentru poporul român”. Nu putea să nu spună așa unul care socotea că este ”de meserie român”. Tot el spunea că e “”confiscat integral de religia creștină” şi că ”„nu poţi fi om de cultură în Europa decât creştin””.

Incitante şi mult gustate de noi erau şi povestirile, amintirile, portretele diferiţilor oameni pe care Nea Petrache îi cunoscuse, oameni politici, scriitori, cântăreţi (Maria Tănase – ”„fă Mario””).

Nu mai spun de felul în care vorbea, de acel amestec de vervă şi umor, de jocul ochilor mari şi luminoşi de copil, de gestica şi mimica prin care sublinia adevărurile exprimate plastic – şi care astfel puteau fi uşor înţelese. La el cuvântul era mai mult decât colorat, era sculptat. Parcă îl pipăiai.

Prefera anumite expresii şi cuvinte pe care le pronunţa într-un mod inconfundabil. De pildă, cuvântul absolut: pustnicii sunt nişte personalităţi absolute, aromânul nu este român, este românul absolut ş.a.m.d.

Oricum, vorba lui Petre Țuțea captiva.

Asta l-a făcut pe Moș Iștoc, care nu prea înțelegea el ce vorbea Nea Petrache, dar care era numai ochi și urechi, să-i spună că atunci cân vom scăpa din pușcărie o să vorbească el cu primarul comunei ca să-i îngăduie să țină conferințe la săteni. Să nu credeți că Nea Petrache n-a luat în serios oferta.

Nea Petrache lua parte la toate aspectele vieții de celulă. Prin alfabetul Morse aveam legături nu numai cu celulele vecine, ci cu toată pușcăria, calea de transmisie fiind țevile de calorifer. Așa aflam știri și noutăți interne și externe, așa se transmiteau informații politice, științifice, lecții, texte religioase. […]

Noi, tinerii de atunci, care am stat în închisoare între aceiași pereți împreună cu Petre Țuțea, am putut să-l cunoaștem mai îndeaproape și să ne înfruptăm din darurile cu care l-a hărăzit Domnul. Dar și el ne-a cunoscut mai îndeaproape pe noi, generația care se dezvolta pe aceleași coordonate, preluate, filial, de la generația lui.

Îl interesa mult viața noastră, mai ales în ce privește experiențele spiritual-religioase.

Ca să avem folos și noi și dânsul, ne-am gândit să ne îmbogățim cunoștințele de limba franceză, făcând retroversiuni pe care să ni le corecteze Nea Petrache. Am ales anume textele evanghelice pe care le știam pe dinafară. […]

A fost un prilej de cunoaștere și aprofundare a Sfintei Scripturi, din care am câștigat și noi și – mai ales – Petre Țuțea. Prilej de meditații, de exegeze, de corelări și comparații cu valorile culturii și filozofiei în special. Nu puține au fost clipele când Petre Țuțea își exprima profunda uimire față de adevărurile redate de aceste sfinte texte. Socotesc această perioadă de mare importanță pentru gândirea creștină a lui Petre Țuțea. Nu e nici pe departe vorba de o convertire la creștinism a lui Petre Țuțea în închisoare2. A fost o dezvoltare și aprofundare a unor adevăruri legate de concepția de viață a generației care a gravitat în jurul lui Nae Ionescu.

În 1962 am fost iarăși risipiți prin alte secții ale Aiudului. În 1964 am fost eliberați.

L-am revăzut pe Nea Petrache după Revoluție, în anul 1990, când părintele Anania m-a trimis să-l spovedesc și să-l împărtășesc. În perioada aceasta a stat cu el, zi și noapte, Radu Preda. Cartea lui Jurnal cu Petre Țuțea socotesc că este de mare folos pentru cei ce vor să-l cunoască pe marele gânditor creștin și român Petre Țuțea.

În 1991 a fost internat la Geriatrie, unde nu a stat mult, și apoi la spitalul ”Christiana”, în două rânduri. A fost în atenția personalului spitalului, începând cu domnul dr. Pavel Chirilă, a preoților și maicilor de acolo. Toți avut câte ceva de învățat de la Petre Țuțea. Era asaltat de prieteni, de ziariști, de foto-reporteri etc., încât era nevoie, pentru odihna lui, să fie protejat.

A suferit mult. Încleștarea durerilor însă îl lăsa atunci când se antrena într-o discuție cu cineva, când, de fapt, monologa. L-am împărtășit ultima dată în preziua morții, care s-a petrecut la 3 decembrie 1991. A fost depus în paraclisul de la ”Christiana” și împreună cu pr. Constantin Mihoc i-am făcut slujbă de prohodire.

A fost înmormântat la Boteni, purtat pe ultimul lui drum pământean de un car cu boi. Înmormântare simplă, cuviincioasă.

Ca un mesaj din partea lui Nea Petrache pentru tinerii de azi, pentru generația aceasta pe care o socotea ”cea mai potrivită pentru o prefacere fundamentală și pentru o ieșire în universalitate”, iată câteva îndemnuri de la el: ”Mergeți la biserică, scotociți bibliotecile, stoarceți pe câte unul ca mine, dacă aveți norocul să-l întâlniți…”

Iată ce ați putea afla de la mine, parcă ne-ar zice el, comunicându-ne din ultimele sale gânduri: ”Libertatea ți-o dă numai Biserica, considerându-te fiu al lui Dumnezeu. Fără nemurire și mântuire, libertatea e de neconceput.”

”Cea mai consolatoare propoziție din istoria lumii este aceasta: Dumnezeu a făcut omul după chipul și asemănarea Sa”.

”Nu mă pot sprijini decât pe Dumnezeu, care niciodată până acum nu a fost atât de prezent. Mă văd trăind într-un spațiu sacralizat de atotstăpânitoarea Biserică creștină. Nu mă jenez să consider toate disciplinele minții umane roabe ale teologiei, fiindcă în ele nu apare Absolutul”. […]

Sunt afirmații care ne arată că avem de-a face cu un mare gânditor creștin.

” (Pr. Contantin Voicescu – Un duhovnic al cetăţii. Editura Bizantină, Bucureşti, 2002, pp. 94-100)


1. Despre un astfel de episod, Petre Țuțea avea să-și aducă aminte astfel: ”Am stat în fort la Jilava și țineam conferințe. M-au izolat într-o cameră, iarna, cu geamurile deschise. Am fost adus în celulă abia când îmi dăduse sângele pe nas, de frig. M-au frecționat băieții și m-am încălzit. La un moment dat, în frigul ăla, doream atâta să mor…” (Radu Preda – Jurnal cu Petre Țuțea, Editura Humanitas, București, 1992, p. 13)

2. Afirmație parțial eronată. E adevărat că cel puțin cât privește detenția de la Jilava și Aiud, Petre Țuțea era deja un profund trăitor creștin, dar convertirea lui la credință a avut loc tocmai pe fondul detenției. În ultimul său an de viață, marele filozof va mărturisi la ceas de taină că ”adevărata lui convertire a fost rezultanta chinurilor din închisoare”. Radu Preda, discipolul care i-a purtat de grijă până în ultima clipă a vieții, va nota în jurnalul din 19 februarie 1991: ”Îl întreb iarăși cum s-a apropiat de Dumnezeu. Spune că înainte de închisoare, și mai ales atunci, a simțit acut, organic, biologic chiar, inutilitatea construcțiilor umane. De aici și furia manifestată împotriva comuniștilor, a ateilor în general? – Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba – ”. (Radu Preda – Jurnal cu Petre Țuțea, Editura Humanitas, București, 1992, pp. 24, 99)

„Nea Petrică Țuțea Românul”

Petre Țuțea cu fratele Ion și mama sa

Așa-l cunoșteau cei mai mulți dintre oamenii simpli, deținuți la Aiud, în perioada reeducării sau a autoanalizelor critice: Nea Petrică Românul. Mai ales după ce, odată, întrebându-l careva dintre detinuții mai puțin școliți, de la țară, probabil, „Ce profesie aveți dumneavoastră, domnule Țuțea?”, acesta îi răspunsese simplu: „Român! Român de profesie!”. Și „porecla” de atunci, transformată în renume, așa-i rămăsese: „Petre Țuțea, Românul”.

Altă dată, tot în Aiud, în timpul unei plimbări în cerc, alături de părintele profesor Dumitru Stăniloaie, când acesta îl întrebase serios cum s-ar defini el însuși în fața unui public de intelectuali, Nea Petrică, plin de umor, îi spusese:

– În fața intelectualilor? Nişte proşti care caută neaflând? Pentru ei… „Popă de ţară”.

– Şi atunci, unde aveţi parohia? îl întrebă Dumitru Stăniloaie.

– Unde să am parohia, părinte? Unde apuc: la catedre improvizate oriunde şi chiar şi de la vreun amvon, dacă mi se oferă.

După aceea, explicaţia dată părintelui profesor se adăugă poreclei, amplificându-i faima de „Român şi popă de ţară”.

Cine să se mai fi îndoit de asta, când, deseori, era văzut în curtea penitenciarului prinzându-l întâmplător pe câte un ţigan sau pe un amărât de rob de mână pe care-l întreba:

– Ştii tu, mai Niță, ce-i Adevărul?

Iar amărâtul, aproape răstignit pe vreun perete, sau proptit de ceva, cu găleata sau unealta pe care-o avea în mână şi cu ochii holbaţi, dădea din umeri a mare şi nevinovată neştiinţă. Şi vreme de zece, cincisprezece, douăzeci de minute, o oră chiar, după aceea, omul nu scăpa nelămurit, aflând, pentru prima dată în viaţa lui ce este Adevărul. Şi încă într-o manieră socratică.

Mulţi zâmbeau sau se mirau, ascultându-l pe Nea Petrică, neîndrăznind să-l întrebe ceva ce ei n-ar fi înţeles. Dar asta doar pe loc, căci în celule, pe unde mai putea fi zăgăzuit, discuţiile continuau la nesfârşit şi-ntotdeauna în termenii cei mai adecvaţi mediului, circumstanţelor şi auditoriului. Iar când – în faţa oamenilor simpli şi săraci cu duhul – înţelegerea nu era totuşi deplină, ea se transforma în admiraţie.

– Ce înţelegeţi voi, mă, din ce spune Țuțea? îi întrebase o dată colonelul Crăciun, directorul închisorii, pe nişte ţărani care-l ascultaseră pe Țuțea vorbind prin cine ştie ce colţuri sau cluburi despre indiferent ce subiect.

– Nimic, domnule colonel, da-i năprasnic când vorbeşte! îi răspunseseră în cor ţăranii.

– Şi de aceea căscaţi gura la el?

– D-aia, da! întăriră ţăranii.

Colonelul, ca să se poată achita onorabil de sarcina Reeducării deţinuţilor politici din Aiud – inclusiv de cea a lui Țuțea, habar neavând el cu cine avea să aibă de-a face – primi „indicaţii de sus” care, conform spuselor lui, cu mulţi ani după eliberarea deţinuţilor, sunau aşa:

„Tu fost de-al lor şi ei de-ai tăi, aşa că tu trebuie educi la ei, cum spunem noi, şi baţi la cur la ei, da’ ei nu trebuie ştie că noi pus la cale asta”. Aşa că îi organizase pe cei mai „concesivi” în cluburi: club pentru intelectuali şi club pentru ţărani.

Or, la clubul pentru ţărani, cei care-l ascultaseră pe Petre Țuțea nu voiseră să vină. Că doar fusese „năprasnic” popa care-i „spovedea pe unde apucă”!

Cu intelectualii, era altfel: lor le putea vorbi şi le vorbea chiar complicat, după prea complicata lor înţelegere. Clar însă. Şi atât de clar încât, nu o dată, ţinu să asiste şi colonelul la discuţii.

Tema pentru autoanaliza nu ştiu cărui „conştient” era: greşeala politicii legionare.

După expunere însă, când Nea Petrică luă cuvântul, „acuzând” – chipurile! – Legiunea, îi făcu acesteia un elogiu de rămase Crăciun cu gura căscată. Şi nu se putu abţine să nu zică:

– Domnule Țuțea, până a nu te cunoaşte, tare aş fi vrut să te omor. Dar acum, n-aş mai putea-o face!

– Riscurile cunoaşterii adânci, domnule colonel! îi răspunse Țuțea zâmbind. Ce să-i faci, dacă suntem amândoi Români?

Şi Crăciun mai făcu ceva: îi dădu voie să umble liber prin închisoare, la orele când cei „înţelegători” erau aşteptaţi la cluburi. Ba-i dădu şi un secretar, pe nea Ghinea, ca să-l ajute să scrie tot ce-i trecea prin cap. Ceea ce Țuțea nu refuza făţiş, dar nici nu scrise un rând.

– De ce ne stai împotrivă, domnule Țuțea? îl întrebă o dată colonelul Iacob, adjunctul lui Crăciun. Dumneata care ştii atât de multe şi-ţi umblă limba-n gură de pici tot în picioare?

Atât aştepta şi nea Petrică: să-l provoace cineva la discuţie şi mai ales să-i pună întrebări. Răspundea de nu-l mai putea uita niciodată cel care-i punea întrebarea.

Şi, nevoind să-i scape nici Iacob fără un răspuns, începu – motivându-şi neconformismul, opoziţia şi neadaptarea la împrejurări – să-i spună că „cei ce se scaldă cu plăcere în fluviul evenimentelor, o fac fie din orgoliu, fie din capacitatea de adaptare la circumstanţe, adică din conformism, domnule Iacob, atitudine specifică ploşniţelor. Aşa se numeşte asta!”.

– Numai că atunci suferi şi consecinţele inadaptabilităţii, domnule Țuțea! îi zise Iacob, adresându-i-se politicos – conform indicaţiilor superiorilor, care înlocuiseră cuvântul „bandit” cu cel de „domn”.

– Da, domnule. Din pricina orgoliului, recunosc, dar de asta mă opun şi intru în temniţă. Că altfel, ce-aş fi? Un simplu animal adaptabil. Şi nu mi-ar fi convenit. De altfel, în lupta politică majoră, omul care se angajează în ea oscilează între eroism şi laşitate, ajungând apoi unde am ajuns şi eu, adică la carceră, la izolare şi la douăzeci de ani de temniţă: preţul candidării la postura istorică de erou. Dar nu vă fie teamă de eroi, pentru că şi ei dispar în fluviile imanente ale istoriei!

– Şi atunci?

– Atunci îţi mai rămâne o singură posibilitate pentru ieşirea din anonimat: sfinţenia. Şi Sfântul nu se topeşte decât în absolut.

– Aha! D-aia dumneavoastră, legionarii, căutaţi să ajungeţi acolo!

– Dacă ne dă mâna, domnule colonel! încheie Tutea.

Administraţia penitenciarului de la Aiud avea să mai vadă şi să mai audă multe! Mai ales din gura lui Petre Țuțea! Ocaziile se iveau la tot pasul.

Acuzându-l cineva, o dată, de genialitate – din pricina căruia îşi permitea să spună tot ce spunea, pe la toate colţurile -, el dădu din umeri.

– Mare brânză şi geniile! În faţa lui Dumnezeu nu există genii; geniile sunt veri primari cu idioţii, beneficiind de aceleaşi considerente şi unii, şi alţii.

– Şi noi? Noi, domnule Țuțea? Noi, Crăciun şi Iacob, ce-om fi?

– Ca şi noi, doar instrumentele Sale.

– Şi atunci, de ce vreţi să ne distrugeţi? întrebă imprudent un adjutant din administraţie, care asistase la discuţie.

– Nu noi pe dumneavoastră, ci invers: dumneavoastră pe noi! îi răspunse Țuțea. Şi ar fi bine să nu uitaţi încă un lucru: că dumneavoastră vă definiţi prin noi, nu noi prin dumneavoastră.

– Cum vine asta?

– Cum v-am spus; pentru că, într-o relaţie de adversitate, un termen – ca dumneavoastră, de pildă – nu capătă dimensiunea dorită decât în funcţie de cea pe care o are adversarul cu care se luptă.

– Adică, domnule?

– Adică, simplu: nu eşti mare decât în măsura în care adversarul e şi mai mare decât tine. Altfel, ce merit ai mai avea, în competiţie cu unul mai mic decât tine? Aţi înţeles?

Dar pentru ca să nu se nască cine ştie ce resentimente, tot el îi asigură pe cei ce-l ascultaseră că-n pofida celor pătimite în urma neconformismului său istoric, el n-ar fi în stare să acuze pe nici un frate al său de etnie că l-a asuprit.

– Şi ştiţi de ce, domnilor? Ca să nu fie jignit poporul român. Iar dacă asta s-a întâmplat totuşi, eu nu voi spune niciodată că am fost torturat ca român, ci ca ungur, neamţ sau jidov; ca orice, doar ca român nu!

Şi mulţi râdeau de el, nu însă şi cei ce-i înţelegeau slăbiciunea pentru neam, sau mai exact pentru felul de a fi al poporului român. De aceea, în desele sale elanuri, îl considera şi ca„marşul triumfal al lui Dumnezeu pe pământ”.

Deși, uneori, după ani și ani, mai mult sau mai puțin bolnav fiind, se căina cumplit c-a suferit treisprezece ani de temniță pentru ”un popor de idioți”. La ananghie, câte nu-i scapă omului! Și nea Petrică Țuțea nu se excludea din categoria de om. Dar cum își revenea, își aducea aminte că fără un Ștefan cel Mare sau un Vlad Țepeș, România, în istoria ei, n-ar fi fost decât ”o pajiște cu miei cuminți”. Lui Țepeș, revenindu-i meritul de a fi coborât morala absolută în viața românilor, prin țepele înfipte în fundul infractorilor. ”Că dormeai – mai ziceai el râzând – cu punga de bani de aur la cap și-ți era frică să nu ți-o furi singur de la ceafă”.

Mureau de bucurie țăranii, auzindu-l; mureau și intelectualii de oful a cine știe ce păcate nemărturisite… Ce-i păsa lui de ei, din moment ce erau toți români, frați de-un sânge cu el? (…)

[În urma decretului nr. 411/1964, de eliberare generală a deținuților politici], în faţa podiumului ridicat în curtea penitenciarului, de pe care Petre Țutea trebuia să-şi ţină cuvântarea de adio – care, pentru alţii, era autoanaliza – fuseseră aduşi, în zeghe, toţi deţinuţii Aiudului. Şi cei din Zarcă, cu zeghea-n cap, şi cei pregătiţi pentru eliberarea înainte de termen, cu bocceaua în spinare.

Nelipsită de la „spectacol” nu putea fi nici administraţia închisorii, prezentă pe podium, cu tot alaiul „educatorilor”: colonelul Crăciun, Iacob, adjunctul lui, ofiţerii politici, toţi gardienii şi doctorul închisorii.

– Domnilor! îşi începu Petre Tutea discursul. Aş vrea să se ştie – şi vă rog, domnule colonel, să comunicaţi asta şi celor de la minister – că nu noi, cei robiţi aici, facem cinste poporului român cu suferinţa noastră, ci el ne face nouă cinstea de a suferi pentru el. Şi are acest drept, pentru că-i încărcat de glorie. E marşul triumfal al lui Dumnezeu pe pământ.

Toate şi toţi au trecut peste el şi el a rămas acelaşi. Are cea mai unitară limbă, expresie a firii sale unice între popoarele ce l-au înconjurat, călcat, şi-l înconjoară încă.

A fost sub turci şi nu s-a turcit. A stat cu slavii şi nu s-a slavizat. Păgânii l-au năpădit şi nu s-a păgânit. Împănat a fost cu nemţi şi cu unguri şi pe toţi i-a înghiţit. Şi nimănui care i-a călcat pragul nu i-a rămas dator.

I-a împrumutat Romei antice columna de susţinere, sângele şi limba, vorbindu-i frăţeşte, dar de la obraz. O limbă cu virtuţi complete poate fi un vehicul pentru tot ce se întâmplă spiritual în specia Om. Prin ea, noi, cei de azi, putem fi vulturi sau cântăreţi în strană. N-am marcat universalitatea cu cine ştie ce născociri şi isprăvi, dar, datorită lucidităţii, ne-am dat foarte bine seama atât de limite, cât şi de neputințe. Prin fire şi limbă, L-am primit însă şi pe Dumnezeu şi tot prin ele L-am înţeles. De aceea, azi şi un simplu popă de-al nostru de ţară, din Bărăgan de pildă, atunci când se armonizează cu dangătul clopotelor liturgice, face cât o întreagă Academie. Şi tot de aceea şi elitele noastre morale, ca legionarii lui Corneliu Codreanu, sunt mai presus decât cele intelectuale. De unde şi problema Bisericii noastre pe care, dacă nu o situăm deasupra statutului intelectual, zadarnic încercăm să facem ce vrem, de unii singuri. După cum şi dacă-n marea noastră Poveste, am despuia scuturile voievozilor de crucile de pe ele, zero ne-ar fi Istoria. Că doar nu pentru ridicarea nivelului de trai s-au bătut ei! Aşa că la noi, Istoria s-a făcut odată cu Biserica. Şi nimeni, în această Istorie a noastră, n-a sprijinit şi susţinut Biserica precum a sprijinit-o şi a susţinut-o Mişcarea Legionară. Ştiau ei, legionarii, ce ştiau! Că orice am face noi, cei de azi, fără Ea, ar fi mai puţin important decât ceea ce am face trăind prin Ea şi pentru Ea. De aceea am eu certitudinea invincibilităţii poporului nostru. Căci aşa cum a ieşit din impasurile trecute, tot aşa va ieşi şi din cele prezente şi din cele ce vor mai veni. Virtuţile sale, daruri cereşti, îl vor ajuta. Şi când mulţi dintre cei de azi nu vor mai fi împrejur, noi încă vom dăinui, chiar murind acum pentru el.

– Mai ştii?! îi făcu colonelul Crăciun un semn discret adjunctului său. Că ăştia…

– S-o creadă ei! răspunse Iacob. Să moară mai întâi, cum zice bătrânul, şi-o să mai vedem noi…

– O să vedem, o să vedem, Iacobe! Dar ăştia nici morţi nu se învaţă minte…

– Da, dar cu toate autoanalizele făcute, ce mai sunt ei pentru noi? Cadavre vii! Strigoi! Și de strigoi, cine să se teamă?

– Hm… Mai știi?… răsuflă Crăciun, nu prea sigur pe sine.

Și ”ședința” cu camarazii legionari luă sfârșit.

Într-un W.C. comun, dintr-un cotlon din curtea închisorii, câțiva preoți tot mai vorbeau pe șoptite:

– Grozav, Țuțea ăsta! zicea unul.

– Da, frate! Și ce curaj pe el! Pentru asta, patriarhul ar trebui să-i facă statuie.

– Statuie, nu cred. Dar o icoană mare, da. Că mie, pe când vorbea, mi s-a părut, ba am și văzut, un porumbel ce i se pogorâse deasupra capului.

– Păi atunci, chiar că merită! întări altul părerea colegului său.

(Marcel Petrișor – Trecute vieți de domni, de robi și de tovarăși, Editura Vremea, București, 2008, pp. 149-153, 164-166)

Petre Țuțea în dialog cu prigonitorul Gheorghe Crăciun

Altă dată, tot aşa într-una din întâlnirile organizate de putere cu deţinuţii, în vederea reeducării, în careul care se făcea în curte, Crăciun ”trecea în revistă” însoțit de un grup de ofițeri, careul.

La un moment dat s-a oprit în fața unui om înalt, slab, puțin adus de spate.

– Ce faci, filosofule?

Îl cunoscuse. Era Petre Țutea. Era aşa de slab că-l susțineau doi camarazi.

Crăciun l-a privit satisfăcut. Şi către mulțime:

– Mă! Aţi rămas în urmă! V-aţi prostit! Că dacă eraţi deştepţi nu ajungeaţi aici! Vi-l închipuiti pe Christos cu un crucioi în spate prin New York? Ar râde şi curcile. Uite am ajuns în Lună şi n-am dat de niciun Dumnezeu!

Se depărtase câtiva paşi. Țuțea a ridicat mâna.

– D-le Colonel! O clipă. Vreau să vă întreb ceva!

– Da! Ia zi, mă, filosofule!

– Nu vă supărati, aţi crescut la oraş sau la ţară?

– La ţară, mă! Nu se vede? şi-şi bombează pieptul.

– Şi ati avut porci?

– Auzi vorbă? Cum să nu! Care gospodar de la ţară nu creşte porci?

– Şi… aţi văzut dvs. porc să privească în sus?

Tăcere scurtă. Priviri speriate. Crăciun nu era prost, a schiţat un zâmbet şi către cei de faţă:

– Îl ştiţi că e nebun! Tâmpenii…

S-a stăpânit pe cât se putea râsul general ce ameninţa să invadeze mulţimea şi Crăciun cu suita sa s-au grăbit să scurteze întâlnirea cu ”nebuni ca Țuțea”.

De când ne băgaseră în celulă din 1959 nu mai văzusem „bomba” în care puţină vreme a stationat la un loc atâta mulţime de oameni. Dar iată… mari și minunate sunt lucrurile tale Doamne!

(Ilie Tudor – De sub tăvălug, Ediția a III-a, Editura MJM, Constanța, 2010, p. 85)

Una din cele mai mari personalități contemporane

În compartimentul mare al dubei ne aşezăm lângă domnul Pupeza. Este o încântare să-l asculţi vorbind. Ne spune că s-a despărţit de curând de Petre Ţuţea, despre care vorbeşte în termeni superlativi. Auzisem vag până acum despre Ţuţea. Acum aud vorbindu-se despre el, ca despre una din cele mai mari personalităţi contemporane. Timpul va confirma ceea ce admiraţia domnului Pupeza îi acorda cu anticipaţie. (…)

Ne apropiem de închisoare. Când apare în raza noastră vizuală, o privim cu toată atenţia. Privind-o din exterior, închisoarea nu pare aşa fioroasă. De la distanţă, nici nu-ţi poţi imagina iadul din interior. Într-adevăr, chinul acestui infern nu-l cauzează nici zidurile şi nici gratiile, ci răutatea şi cruzimea gardienilor şi a politrucilor. Or, acestea nu se văd, ci numai se simt. Trecem peste podul pe care îl vedeam, cu ani în urmă, în zilele de Duminică, pe colonelul Koller, mergând în ţinută de paradă şi şchiopătând, spre stadion. Era, cică, invalid de război. Din războiul civil din Spania. Ca zelos ucenic al Talmudului şi bun bolşevic, a luptat în Spania pentru dărâmarea Creştinismului.

Când ajungem în curtea închisorii, suntem încunoştinţaţi de către colonelul Crăciun că am fost aduşi în penitenciar ca să-l ascultăm vorbind pe Petre Ţuţea.

– Te-am adus în special pe dumneata – zice Crăciun, adresându-se mie – ca să vezi şi să auzi că şi Ţuţea s-a convins de adevărul celor spuse de noi.

Mă înclin zâmbind, copleşit – chipurile – de atâta onoare. Nu pot să nu mă întreb: de ce caută colonelul Crăciun atât de stăruitor să mă determine să vorbesc şi eu. Până la urmă ajung la concluzia că insistenţa lui ţinteşte departe. Legionarii bătrâni pe care i-a convins să-şi facă ”mea culpa” vor dispare, unul câte unul, cât de curând, sub acţiunea implacabilă a timpului. În schimb, noi, tinerii, deşi ne-a trecut prin furcile caudine ale Zărcii, vom rezista mai mult în viaţă şi vom constitui o primejdie în viitor. (…)

Discursul lui Petre Ţuţea, deşi lung de cel puţin două ore, nu aduce mult aşteptata dovadă că s-a convins de “adevărurile” lui Crăciun. Dimpotrivă, Crăciun a trebuit să recunoască profunzimea adevărurilor rostite de marele gânditor român. Nu pot decât să regret că nu a existat un mijloc de a înregistra ceea ce a spus în faţa noastră acest vorbitor neîntrecut. A fost o pledoarie mascată a destinului nostru de “români absoluţi”.

(Pr. Liviu Brânzaș – Raza din catacombă)

Petre Ţuţea în încercuirea Securităţii

Despre Petre Ţuţea s-a rostit, în orice timpuri, de către contemporani, prieteni sau duşmani, informatori sau anchetatori ai poliţiei politice, cuvântul „geniu”. S-a vorbit ca despre un legiuitor al economiei naţionale şi în anii ’40, tot ca despre un geniu se exprima în pledoaria sa Petre Pandrea în anii ’50 când Petre Ţuţea intra în şirul martirilor temniţelor comuniste; un geniu îl socoteau şi contemporanii lui de după 1964 şi până la moarte, când fractura destinului său îl obligase la schimbarea bruscă a legiuitorului cu studii înalte de drept şi specializări în economie, în filozoful orator ce umbla neobosit adunând în jurul său tineri cărora le vorbea despre libertate şi demnitate tranşând cu obstinaţie problema comunismului privit, până la urmă, ca o boală inoculată, ucigătoare.

Pentru cei ce nu l-au cunoscut sau, poate, au auzit prea puţin despre el, deschid documentarul cu datele cele mai importante scoase din declaraţia scrisă de mâna sa la 6 aprilie 1960, declaraţie aflată la fila 48 a Dosarului Işnformativţ 149821, volumul I din Arhiva CNSAS, când era internat politic în lagărul de la Ocnele Mari. Acest Dosar Işnformativţ însumează 20 de volume.

Absolvent în 1929 al Universităţii din Cluj – Facultatea de Drept, doctor în Drept la 27 de ani, în timpul doctoratului îşi începe activitatea jurnalistică devenind colaborator al ziarului tineretului naţional ţărănesc alături de Bazil Gruia. Practică avocatura doar un an în judeţul Hunedoara, pentru ca în 1932 să întemeieze împreună cu Mircea Grigorescu şi Petre Pandrea revista „Stînga” din care apar numai câteva numere.

Anul 1933 este anul decisiv pentru cariera de economist a lui Ţuţea. Este trimis la Legaţia Română din Berlin ca ajutor al consilierului economic, unde va rămâne până în 1935. Rechemat în Ministerul Economiei Naţionale, centrala Industrie şi Comerţ, funcţionează aici până la data arestării – 12 aprilie 1948. Deşi doctor în Drept, se specializează în economie, conform vocaţiei sale reale.

În 1940, luna noiembrie, pleacă la Moscova, ca negociator al unor acorduri economice, unde rămâne până în 1941. După întoarcerea din URSS, funcţionează ca director în Ministerul Industriei şi Comerţului până la 23 august 1944. Până la data arestării sale rămâne în minister cu următoarele funcţii: director în Ministerul Economiei Naţionale, Direcţia încurajării Exportului, funcţionar în Direcţia Studii şi Documentare, pentru ca în final să lucreze în Direcţia Acorduri. Mă opresc la acest episod important pentru cunoaşterea personalităţii lui Petre Ţuţea. Este vorba despre un document aflat la fila 1 a dosarului de urmărire informativă: „Referat al Serviciului II/ Biroul 2 din 4.04.1948 – Direcţiunea Generală a Siguranţei Statului – Dosar 58035 indşividualţ- în prezent Petre Pandrea nu activează politiceşte păstrându-se într-o rezervă totală şi ostilă faţă de munca sindicală şi politică a salariaţilor ministerului Industriei şi Comerţului. De la instalarea la conducerea ministerului a D-lui Gheorghe Gheorghiu Dej, Petre Ţuţea a fost ţinut la o parte, neîncredinţându-i-se lucrări importante sau şdeţ confidenţialitate. în evidenţele personalului, Petre Ţuţea figurează pe lista alcătuită în ianuarie 1948 de către sindicat, pentru lista de epuraţie a aparatului de Stat.”

Îndepărtarea lui Petre Ţuţea din structurile Ministerului Economiei Naţionale se încerca încă din 20 februarie 1948 când, paradoxal, Direcţiunea generală a Siguranţei Statului emite un Referat din care reiese intervenţia acesteia pe lângă organele de conducere ale Ministerului Economiei Naţionale pentru evitarea epurării lui Petre Ţuţea – probabil în vederea supravegherii lui la locul de muncă – dar şi datorită calităţilor excepţionale ale înaltului funcţionar de stat: „Neîncadrându-se actualului regim şPetre Ţuţeaţ nu este întrebuinţat la lucrări prea secrete şi este propus de organele acestui minister pentru comprimare. Luându-se contact cu organele în cauză ale Ministerului Economiei Naţionale, s-a stabilit să nu se treacă la îndepărtarea acestuia din serviciu pentru moment.”

În felul acesta Petre Ţuţea mai rămâne în Ministerul Economiei Naţionale câteva luni ale anului 1948, retrogradat din funcţia de director în aceea de simplu funcţionar.

Implacabil, însă, intervine fractura destinului. La 12 aprilie 1948 este arestat de la domiciliu de către organele Siguranţei generale şi încarcerat la Rahova în arestul Siguranţei, (ce devenea Securitatea Statului în august 1948), unde este anchetat şi reţinut până în 2 iulie 1948, dată la care, transferat la Sşerviciulţ Sşpecialţ şdeţ Işnformaţiiţ, rămâne până la 18 iulie 1948 când este readus în arestul din Rahova de unde, transportat în septembrie 1948 la Ministerul de Interne este anchetat şi reţinut de către organele Siguranţei generale până la 10 noiembrie 1948 când va fi depus la penitenciarul Jilava. Pe 23 aprilie 1949 este ridicat şi internat în lagărul de la Ocnele Mari.
în 1953 Petre Ţuţea era pus în liberatate. Avea să declare mai târziu într-o „Declaraţie” luată la Securitate în legătură cu o serie de manuscrise confiscate: „Nu cunosc care au fost motivele acestei internări în lagăr şla Ocnele Mariţ, bănuind doar faptul că am fost de dreapta până în 1944” (Dosar I/49821/ vol. 7, fila 139, ACNSAS).

în 1956 Petre Ţuţea este din nou arestat, judecat şi condamnat la 18 ani muncă silnică. Citim „Sentinţa nr. 241 din 20 decembrie 1957 (a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară – colegiul de Fond – Dosar 2828/ 957), la fila 201 a volumului 7 al dosarului de urmărire informativă: „Petre Ţuţea este judecat, arestat preventiv (de la 22 decembrie 1956, trimis în judecată pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale.” La fila 204 – Hotărârea: „Tribunalul în numele poporului hotărăşte ş…ţ cu unanimitate de voturi, condamnă pe Ţuţea Petre la 10 (zece) ani închisoare corecţională şi 5 (cinci) ani interdicţie corecţională pentru uneltire contra ordinei sociale.”

Dosarul I 149821 ACNSAS, vol. I. Fila 44 reflectă influenţa iradiantă a lui Petre Ţuţea asupra oricărui tip de interlocutor, mai cu seamă când se implică, tranşant în probleme de stat. Documentul este o relatare nesemnată şi se intitulează „Dr. Petre Ţuţea negociator economic al României la Moscova, Berlin şi Budapesta”. Suntem puşi în temă cu o discuţie de la Restaurantul „Modern” dintre doi negociatori economici, unul german şi celălalt maghiar, „intelectuali de mare clasă”, dornici să cunoască intelectuali români. Cei doi evocă elogios intervenţiile strălucit-intimidante pe teme economice şi nu numai ale lui Petre Ţuţea: „Să nu vă miraţi. în actualul moment istoric Germania este o colonie a României. Aţi început un război imprudent pe două fronturi. Ce v-aţi face fără petrolul şi grânele noastre? în calitatea mea de delegat patriot v-am prins la strâmtoare, am dreptul să vă impun condiţiuni feniciene. Vă pun cizma mea pe masă. Plătiţi, altfel nu dau.”

De altfel, fragmente întregitoare ale portretului lui Petre Ţuţea alcătuit de Petre Pandrea ca avocat al apărării celui ce devenise deţinut politic odată cu instaurarea comunismului în România găsim în acest volum I: „Ce este Dr. Petre Ţuţea? Un filosof aproape genial care se ocupă după pilda lui Socrate (cunoaşte perfect filosofia Eladei) şi de treburile cetăţii, în mod dezinteresat şi fără a râvni sau vâna demnităţi sau onoruri ca politicienii sordizi. Ţuţea are perspectivă europeană şi istorică. ş…ţ Până azi, viaţa lui este curată ca cristalul. (Fila 23)

Inocenţa lui Petre Pandrea care spera să-i înduplece pe călăii comunişti se reflectă în fragmentele textului aflat la fila 42 a volumului I din dosarul informativ: „Având în vedere capacitatea intelectuală excepţională şi pregătirea europeană a acestui filosof, fecior de ţăran şi proletar intelectual, deci un bun, o valoare, a poporului nostru, de la care putem aştepta o mare carte, acum când se află în pragul maturităţii, după ce a terminat efervescentele şi căutările de sine ale tinereţii, îmi îngădui să dau următoarele sugestii anchetatorilor noştri:

1. un proces politic cu Petre Ţuţea ar fi o copilărie a acuzării fiindcă nu pot exista elemente, fapte, intenţii, organizare, în afară de trăncăneli greşit auzite şi înţelese de informatori inculţi şi zeloşi, o condamnare a lui echivalând cu uciderea acestui temperament hipernervos şi a unei filosofii precare, ca la toţi filosofii de ocazie.

2. tratament de favoare în penitenciar cum se cuvine pentru poeţi şi filosofi, adică aer, plus de hrană cam insuficientă, cărţi de lectură pentru narcotizarea nervilor, duşuri reci dese, politeţe extremă.

3. domiciliu forţat la casa părintească, lângă bătrâna sa mamă şi la surori (neavând familie ca toţi filosofii) în comuna Boteni, judeţul Muscel.
Avocat Petre Pandrea”.

Petre Ţuţea a fost o conştiinţă implicată în destinul naţiunii, a gândit efervescent şi constructiv până în ultima clipă a vieţii sale, conturându-şi, prin alocuţiunile sale, un autoportret lăuntric demn de aducere aminte, alcătuit din fragmente tulburătoare prin veridicitatea lor: „Cine şi ce poate împiedica o conducere luminată şi dârză să civilizeze complet litoralul Mării Negre aşa ca paşii noştri să coboare pe trepte de marmură spre mare? Care sunt obstacolele de neînvins puse în calea realizării unei puternice industrii de nivelul celei mai avansate din lume sau în calea dezvoltării unei agriculturi care prin cantităţi şi calităţi să poată concura pe cea mai bine organizată şi utilată? ş…ţ Un Stat naţional se desăvârşeşte lăuntric pentru a putea privi încrezători în afară. Viaţa românească se desfăşoară în spaţiul românesc, viaţa Statului Românilor trebuie să se desfăşoare peste frontierele acestui spaţiu, dacă vrem să poarte titlul de Stat.” (fila 3, volum 3, Dosar I 149821 ACNSAS).

Volumul 7 al dosarului de care ne ocupăm, cuprinde documente ale urmăririi informative a lui Petre Ţuţea din anii de după eliberarea sa din detenţia politică. Petre Ţuţea este prins acum într-o altă formă de privare de libertate, aceea a urmăririi lui continue, cu ochiul vigilent al Securităţii pironit în ceafă ca o armă. Pentru o mai logică urmărire a evenimentelor, le vom cerceta în ordine cronologică şi nu în ordinea aşezării lor în dosar. De asemenea, pentru sistematizarea informaţiilor din documente vom proceda la clasificarea, pe cât este posibil, a acţiunilor Securităţii în cazul Petre Ţuţea ca obiectiv. Ele ar fi următoarele:

– limitarea anturajului;

– izolarea obiectivului;

– compromiterea obiectivului;

– curmarea relaţiilor obiectivului;

– alcătuirea unei vaste reţele informative;

– dirijarea reţelei informative prin filaj şi prin Tehnica Operativă;

– contactări pentru influenţare şi avertizare a celor din anturajul obiectivului;

– cercetarea obiectivului până în cele mai mici amănunte ale vieţii acestuia;

– compromiterea celor mai apropiaţi colaboratori ai obiectivului;

– anchetări periodice ale obiectivului la Securitate, în cadrul cărora au loc şi avertizări repetate;

– percheziţii domiciliare;

– control şi confiscare a lucrărilor personale aflate la domiciliul obiectivului;

– preconizarea urmăririi penale a obiectivului;

– preconizarea intervenţiei asupra mijloacelor de subzistenţă ale obiectivului (verificarea autenticităţii actelor şi eventuala intervenţie în acordarea în continuare a pensiei de la Uniunea Scriitorilor);

– preconizarea efectuării unei expertize medico-psihiatrice (care de obicei se solda cu o internare bazată pe un diagnostic fals precum şi eventualitatea unui tratament aplicat în vederea anihilării victimei).

În primăvara lui 1968, lui Petre Ţuţea i se întocmeşte o „fişă personală” (în cadrul unui „Referat cu propuneri de avertizare a numitului Ţuţea Petre”): „Dar, fire de boem, dominat puternic de eul său, n-a acceptat să intre în câmpul muncii pe lângă faptul că nu este dispus „să se bage slugă la dârloagă” (sic!) autocaracterizându-se ca om „inadaptabil la situaţia politică şi economică actuală””. Tot aici se propune: „a se aproba avertizarea numitului Ţuţea Petre de către organele noastre, fără audierea unor martori deoarece poziţia sa duşmănoasă a fost semnalată de mai mulţi informatori.
Semnat locotenent major
Gheorghe Gheorghe”.
(fila 2 volumul 10). De altfel, în Procesul verbal din
30.03.1968 citim că a fost „invitat” la sediul organelor de Securitate „pentru a i se atrage atenţia asupra următoarelor fapte: organele noastre sunt în posesia unor date verificate din care rezultă că în discuţiile pe care le purtaţi abordaţi teme şi idei ce contravin ideologiei marxiste, că teoretizaţi curente depăşite de timp chiar atunci când plecaţi de la premise juste, întreţinând o atmosferă neloială regimului socialist prin aluzii la unele stări de lucruri.
I s-a subliniat şfaptulţ că se face purtătorul unor idei reacţionare în anturajul pe care-l cultiva.
Faţă de această situaţie, organele de securitate avertizează pe cetăţeanul Ţuţea Petre că în cazul când va repeta sau va comite alte fapte împotriva Securităţii statului, va fi tras la răspundere penală.
Drept pentru care s-a încheiat prezentul proces verbal.
Semnătura celui avertizat că a luat la cunoştinţă
Petre Ţuţea
Nu recunosc cele imputate”.

încă din 1969 Petre Ţuţea aduna în jurul său adepţi ai învăţăturii pe care o furniza sau simpli admiratori. în aceste împrejurări începe să devină periculos şi sub acest aspect pentru regimul comunist. în „Raportul privind rezultatul discuţiilor purtate în ziua de 23 ianuarie 1969 cu Ţuţea Petre, fost şef de cuib legionar, fost director general în Ministerul Economiei, condamnat şi graţiat în 1964”, ş…ţ „reies clar concepţiile sale idealiste antimarxiste. ş…ţ” Se remarcă „faptul că în discuţiile purtate Ţuţea Petre abordează problemele de pe o poziţie idealistă ieşind în evidenţă caracterul naţionalist al ideilor sale.

De fapt şi din unele materiale informative rezultă că Petre Țuţea are unele manifestări anticomuniste şi speră într-o schimbare a regimului.

În concluzie apreciem că Ţuţea Petreş,ţ în discuţiile ce le poartă cu studenţiiş,ţ colportează idei filosofice opuse marxismului din care cauză nu este oportun ca el să mai continue astfel de legături, mai ales că, aşa după cum rezultă şi din materialul informativ, el exercită influenţă asupra acestora având o mare erudiţie şi capacitate de a domina în discuţiile pe care le poartă.

Chiar şi în discuţiile cu noi şi-a etalat concepţiile sale idealiste neascunzând faptul că el nu este adeptul marxismului.” (fila 269, vol. 11)

Dirijarea reţelei informative şi diversificarea ei în cazul Petre Țuţea este spectaculoasă. Problema se acutizează chiar în iulie 1971, când faţa comunisto-şaşa-zisţ-umană, pe care vroia s-o afişeze regimul, se modifică monstruos o dată cu vizita lui Nicolae Ceauşescu în Coreea. La 29 iulie 1971 Securitatea alcătuieşte un „Plan de măsuri în dosarul de urmărire informativă privind pe Țuţea Petre” (volum 12, fila 26):

I. Dirijarea reţelei informative după cum urmează:

1) Dirijarea informatorului „Crăiniceanu” din legătura tov. locotenent colonel Spiridon pentru a stabili natura relaţiilor dintre Țuţea Petre şi unii scriitori precum şi conţinutul scrierilor sale de sertar.

2) Dirijarea informatorului „Dobrogeanu” din legătura tov. maior Stanciu Constantin pentru a stabili anturajul sau relaţiile cu persoane din străinătate.

3) Se va cere şSecurităţiiţ judeţului Ilfov dirijarea informatorului „Vlăsceanu” pentru a stabili ş…ţ atitudinea sa faţă de evenimentele interne şi internaţionale.ş…ţ

Deoarece Țuţea Petre este cunoscut de mulţi informatori ai organelor noastre se va face o selecţie, iar cei cu posibilităţi vor fi instruiţi în consecinţă.
Termen: permanent
Răspunde: locotenent Teacă C.

II. Se va pune sub control corespondenţa lui Țuţea Petre pentru a descoperi legăturile sale din ţară şi străinătate (timp de 6 luni).
Termen: 15.08.1971
Răspunde: locotenent Teacă C.

III. Se vor continua contactările lui Țuţea Petre în vederea prevenirii influenţei sale în rândul tineretului.
Termen: permanent
Răspunde: locotenent Teacă C.

IV. Se va lua legătura cu şVictor Achimţ ofiţerul care deserveşte informativ Uniunea Scriitorilor pentru a vedea posibilităţile existente şi cooperarea pentru documentarea activităţii lui Țuţea Petre.
Termen: 1.09.1971
Răspunde: locotenent Teacă C.”

Măsurile luate în urma planului eşuează în parte. Securitatea abordează o nouă etapă, mai drastică, deoarece „Țuţea Petre datorită legăturilor pe care le realizează şi le permanentizează şi mai ales prin comportarea şi discuţiile pe care le face prin ideile pe care le răspândeşte în anturajul său, prezintă un pericol social.” (fila 15, volumul 11, din Nota sinteză din 15.03.1974 semnată de căpitan Dragnea Vasile de la Işnspectoratulţ şdeţ Mşiliţieţ Bşucureştiţ – Securitate).

Concomitent se concepe o „Notă de măsuri în dosarul de urmărire informativă „Economistul”. Şurubul se strânge. „Pericolul” trebuie anihilat. La fila 16 citim: „Având în vedere situaţia operativă existentă prezentată în nota-sinteză alăturată se impune continuarea urmăririi informative a numitului Țuţea Petre pentru a realiza următoarele sarcini:

I. De stabilit toate elementele pe care le vizitează la domiciliu sau le contactează în alte împrejurări şi fac parte din anturajul său şi de documentat manifestările ostile pe care le are faţă de acestea, în scopul luării unor măsuri de curmare a acestor activităţi.ş…ţ

II. De verificat ce preocupări scriitoriceşti are în general şi dacă scrie un roman privind viaţa din detenţie sau alte lucrări duşmănoase.
– Pentru realizarea acestor obiective vom întreprinde următoarele măsuri:
ş…ţ
2) în cazul când (!) obţinând o nouă locuinţă (în care sens are de făcut demersuri) va primi vizita unor tineri sau (sic!) altor persoane faţă de care exercită o influenţă duşmănoasă, se va analiza oportunitatea instalării mijloacelor T/ehnicii/ Oşperativeţ pentru a cunoaşte şi documenta această activitate.

3) Pentru a stabili dacă este preocupat să redacteze scrieri duşmănoase se vor lua măsuri de dirijare cu continuitate a informatorului „Fănică” de la Direcţia I (locotenent colonel Rădulescu Petrică) faţă de care şi-a exprimat asemenea intenţii.

În acest scop, iniţial se vor lua măsuri de interpunere în localurile pe care Țuţea Petre le frecventează (inclusiv Casa Scriitorilor – n.n.).

4) Cu sprijinul conducerii serviciului se va analiza la Direcţia I şi la Serviciul 120 din unitatea noastră ca informatori din rândul scriitorilor să fie dirijaţi pe lângă Țuţea Petre în scopul verificării preocupărilor lui literare, urmând a se stabili sarcini concrete în acest sens.
ş…ţ

6) Periodic, în raport de evoluţia situaţiei operative, va fi pus în filaj, pentru a documenta legăturile pe care le are, întocmindu-se şi acte premergătoare corespunzătoare, folosind aceste împrejurări şi pentru interpunerea unor informatori.
ş…ţ

9) în cazul că se vor obţine informaţii că la domiciliul său deţine unele manuscrise personale sau este în curs de redactare a unor asemenea lucrări, vom organiza o percheziţie secretă sau legendată pentru a verifica conţinutul lor.ş…ţ

10) Pentru a împiedica la timp continuarea activităţii lui de influenţare negativă, vom proceda la documentarea preocupărilor ce le are în acest sens, urmând să adoptăm următoarele soluţii:
– chemarea periodică la organele de Securitate ca pe această cale să-l determinăm să renunţe la activitatea ostilă concomitent cu contactarea unora dintre legăturile lui, adâncind astfel procesul de destrămare sau, în caz oportun, luarea unor măsuri penale.”

Să recapitulăm: până aici (suntem în anul 1976) avem de a face, în ceea ce-l priveşte pe Petre Țuţea, cu „adâncirea unui proces de destrămare” a relaţiilor, luarea unor măsuri penale, racolarea prietenilor, încercarea de suprimare a mijloacelor de trai.

Anul 1978 este, pentru Țuţea, un an înţesat de măsuri sporite împotriva lui, absurde prin număr şi iraţionalitate. Se „lucrează” pe trei direcţii „se continuă operaţiunea de „destrămare” a anturajului în mod special al celui alcătuit din tineri, este „lucrat ş…ţ” prin mijloace speciale şi reţea şde informatoriţ, activându-se pe linia de influenţare şi a renunţa la a scrie lucrări cu caracter antimarxist şi de a refuza chiar restul de lucrări pe care le scrie” (fila 88, Nota informatorului „Inginerul” din 7.03.1978, Dosar 149821 Țuţea Petre şi alţii volum 9). Din nota informatorului „Vrânceanu” de la fila 96 a volumului 9 al dosarului, nota din 13.12.1977, aflăm că „informatorul a fost instruit ca în relaţiile cu Țuţea Petre să-l tempereze de a-şi mai exterioriza intenţiile în diferite medii pentru a evita consecinţele de care abia a scăpat.” Adnotarea marginală semnată indescifrabil pe această notă informativă confirmă interogarea, anchetarea, hărţuirea de către organele de Securitate a tinerilor din anturajul lui Petre Țuţea: „Pentru a contracara influenţa nocivă a lui Țuţea Petre pe plan idealist, antimaterialist asupra unor tineri ş…ţ treceţi la executarea ordinului dat deja de a se relua discuţiile la securitate cu toţi tinerii care continuă să-l viziteze fără a descoperi T.O.” La fila 99 a aceluiaşi volum aflăm dintr-o observaţie la Nota informativă a informatorului Emil din 15.11.1977 cum era introdus un apropiat, racolat de Securitate, în casa lui Petre Țuţea, pentru a-i afla părerile ce urmau să fie aduse la cunoştinţa organelor operative: „Pentru viitor discuţiile se vor referi la cele două evenimente importante din viaţa politică a ţării noastre, alegerile şi Conferinţa Naţională a Partidului Comunist Român pentru a cunoaşte poziţia lui Țuţea Petre. Informatorul a fost instruit asupra modului de abordare a acestor subiecte.

O copie a notei se va da la Işnspectoratulţ şdeţ Mşiliţieţ Bşucureştiţ, Serviciul 1.
Semnat colonel Cristea Adrian”.

Tot în 1977, lui Petre Țuţea i se ridica de la domiciliu, lucrările şi este chemat la Securitate pentru „audiere”. De asemenea se continuă audierea tuturor persoanelor din anturajul său – prieteni şi tineri intelectuali – este „adâncit” procesul de izolare a lui Petre Țuţea, cât şi timorarea tinerilor ce-l înconjurau.

„Societatea socialistă bate pasul pe loc din cauza slabei productivităţi a muncii, aglomerării cadrelor administrative şi a aparatului neproductiv excesiv. într-o lume în care realitatea este ignorată în favoarea unor abstracţiuni planificate nu se poate vorbi de progres, entitate socială bazată în primul rând pe stabilitate. La noi nimeni nu e sigur de nimic şi acest factor de instabilitate vertical către poziţiile cele mai de sus se amplifică de la indivizi la întreaga societate.ş…ţ Sunt suficient de bătrân ca să nu îmi mai pese de nimic, astfel că pot privi cu detaşare cum o lume ce îşi zice materialistă se îngroapă zi de zi în propriile sale reziduuri. Asta după ce a îngropat şi chinuit vieţi omeneşti în favoarea a ceea ce prezenta drept ideal şi care de fapt nu era decât un biet izvor de favoruri şi pricopseli personale de abia ajungând pentru cei aleşi.” Sunt fragmente din nota informatorului „Fănică” din 10.04.1981, idei dezvoltate de Petre Țuţea printre cei ce-i formau auditoriul şi care, poate, înlocuiau un public în faţa căruia, într-o societate normală, el ar fi conferenţiat de la o tribună sau de la o catedră. în lipsa acestora, „tehnica operativă” a Securităţii, a păstrat în arhive, desigur în cu totul alte scopuri decât le-am fi avut noi, fragmente din discursurile sale ad-hoc.

Anii ^80 se anunţă catastrofici şi pentru Petre Ţuţea. în faţa locuinţei sale se plasează lucrători ai Securităţii care îl supraveghează atât pe el cât şi pe cei ce-l vizitează: „în ziua de 6 martie a.c. ş1980ţ l-am întâlnit pe stradă pe Petre Țuţea. Era foarte răvăşit. Mi-a spus că în faţa blocului său exista un post fix: sunt legitimaţi toţi cei care intră sau ies din blocul în care locuieşte. într-o zi a fost legitimat cumnatul său şi întrebat pe cine a vizitat.” (Notă informativă fila 40 vol. 9). (urmare din pag. 31)

în sfârşit ajungem la anul ultim al regimului comunist din România, 1989, când urmărirea lui Petre Ţuţea este neîntreruptă prin reţea informativă, până în luna mai şi verificată prin mijloacele tehnicii operative. Volumul 9 al Dosarului Işnformativţ 149821 ACNSAS Ţuţea Petre şi alţii se deschide cu o „Notă de analiză” din ianuarie 1989 (numele de cod ca obiectiv vor fi „Economistul” şi „Ţone”), aflată la fila 2, emisă de Securitatea Municipiului Bucureşti. Pe verso citim: „Este preocupat de redactarea unor lucrări filosofice idealiste pe care le-a difuzat în rândul unor legături ale sale. Scrie o lucrare intitulată „Antropologia creştină”” şi pe care o prefigurează în cinci volume din care numai trei sunt terminate şi anume „Omul”, „Sistemele”, „Stilurile”ş…ţ

– Este nemulţumit de faptul că scrierile sale filosofice şnuţ sunt apreciate şi publicate şi de aceea le dă spre studiere unor legături mai apropiate, în manuscris sau dactilografiate.

– Este o persoană cu o solidă cultură filosofică idealist mistică, jonglând cu termeni şi concepţii filosofice şi reuşind prin modul în care ştie să analizeze diferite evenimente internaţionale, să stârnească interesul auditoriului şi, prin aceasta, considerându-se una dintre cele mai luminate minţi.

Având în vedere situaţia operativă existentă se impune continuarea urmăririi informative a sus-numitului, pentru rezolvarea următoarelor probleme:
ş…ţ

2) Asigurarea controlului asupra lucrărilor sale, prevenirea multiplicării şi difuzării în ţară sau în străinătate a lucrărilor cu caracter duşmănos.

3) Intensificarea măsurilor preventive asupra legăturilor sale în vederea izolării obiectivului şi reducerii posibilităţilor acestuia de a lua legătura cu elemente legionare şi reacţionare din Occident.
Pentru realizarea acestor sarcini se vor întreprinde următoarele măsuri:

1. Instruirea şi dirijarea în continuare a informatorilor „Emil”, „Inginerul”, „Murgu” şi „Velicu” în vederea clarificării următoarelor aspecte:
ş…ţ
– cine sunt persoanele care îi dactilografiază lucrările;
– cine sunt persoanele care îi facilitează scoaterea sau introducerea în sau din exterior de publicaţii sau diverse obiecte;
– ce intenţionează să facă cu lucrările sale şi ce persoane au cunoştinţă de ele; cui a promis că îi dă câte un exemplar.
Termen: permanent
Răspund: colonel Ardelean Valeriu
colonel Ghinet Virgil

2. Anchetarea, împreună cu Direcţia I, a elementelor legionare care îl vizitează pe obiectiv şi anume: Marcel Petrişor şi Boeru Adrian. Audierea tuturor persoanelor care vin în contact cu obiectivul: Aurel Dragoş Munteanu,/…/, Neagu Mihai Basarab, Nicolae Mărgineanu precum şi studenţii care-l vizitează pe obiectiv.
Termen: 25.02.1989
Răspund: colonel Ardelean Valeriu
colonel Ghinet Virgil
ş…ţ

4) Se va continua controlul informativ prin mijloacele special Tşehniciiţ Oşperativeţ care se afla instalate la domiciliul obiectivului şi se va avea în vedere o mai operativă exploatare a acestora, în scopul stabilirii şi identificării persoanelor care îl vizitează, natura discuţiilor purtate cu aceste persoane, cunoaşterea activităţilor ostile şi intenţiilor pe care le are în continuare obiectivul.
Termen: permanent.
Răspunde: colonel Ardelean Valeriu

5). în vederea limitării extinderii legăturilor şi a izolării sus-numitului, se vor organiza măsuri complexe de prevenire, între care, contactări pentru influenţare pozitivă, cercetări informative, atenţionări, avertizări.
Termen: permanent
Răspunde: colonel Ardelean Valeriu

6) Pentru identificarea tuturor persoanelor, îndeosebi şaţ acelora din rândul tineretului, care fac parte din cercul său de relaţii şi nu au fost încă cunoscute, se va lua măsura filajului pe momente operative.
Termen: 30.01.1989
Răspunde: colonel Ardelean Valeriu
ş…ţ

8) Încadrarea informativă a tuturor persoanelor care apare ca legături apropiate ale obiectului pentru a cunoaşte reacţia acestora ce ar putea apare (sic!) ca efect al influenţei suportate din partea obiectivului.
Termen: permanent
Răspunde: colonel Ardelean Valeriu
în funcţie de evoluţia situaţiei operative din Dşosarulţ şdeţ Uşrmărireţ Işnformativăţ prezentul plan se va completa cu noi măsuri.
Colonel Ardelean Valeriu”.

Volumul 20 al dosarului păstrează elemente de tehnică operativă ca ultime interceptări făcute lui Petre Ţuţea, precum ultime acte din 1989 referitoare la caz. La fila 77 este înregistrată o informare din 20 octombrie 1987 conform căreia Petre Ţuţea primise prin intermediar un volum al lui Emil Cioran „unde sunt atacate colectivizarea şi Securitatea”.
Una din ultimele interceptări de tehnică operativă ce constituie unul dintre ultimele documente ale dosarului, are loc pe 25 februarie 1989: „T. O. / Ţone – 25.02.1989 – ora 11,40 – la Ţşuţeaţ se afla Iliescu care (sic!) îi relatează unele probleme din ţările socialiste şi poziţia URSS faţă de România.

Ţ arată că primul ministru francez a folosit expresia „nefericitul popor român”.

Ţ susţine că la noi se vor schimba lucrurile.

Iliescu crede că numai dacă va exista o situaţie favorabilă.

Se discută despre situaţia din URSS. şIliescuţ pleacă la ora 12,20.”

Micul dicţionar enciclopedic despre Petre Ţuţea: „Ţuţea Petre (1902-1991 n. Boteni jud. Muscel) gânditor şi orator român. Reflecţii în maniera socratică, asupra unor teme filozofico-religioase: omul, cunoaşterea, iubirea, Dumnezeu („Philosophia perennis”, „între Dumnezeu şi neamul meu”, „Omul. Tratat de antropologie creştină”). Deţinut politic.” Scurt şi cuprinzător…

(Ioana Diaconescu – România Literară)

via Fericiti cei Prigoniti

Elisabeta Rizea – 16 de ani de la trecerea la Domnul

Totul a început cu o crimă

Uite pentru ce am făcut io ce am făcut, doamnă! Că sunt înaintea icoanei şi Dumnezeu aşa să mă ajute dacă mint… Mi-a omorât unchiu ăsta. Uite-l! Mi l-a-mpuşcat când a venit comuniştii. Văr primar cu tata, părinţii, fraţi. Nu puteau face comunismul de el, d-aia l-a împuşcat. Că el era comerciant: a avut moară, maşină de lână, manufactură, prăvălie… Avea unde munci lumea, toţi ţinea la el. N-avea copii, săracu, şi ajuta. Ajuta săracii, văduvele de la 1916, că i-a murit şi lui un frate, Nicu, în război. Doamnă, unu era Gheorghe Şuţa din Domneşti!Domn! Domn! Îi plăcea să înveţe lumea carte şi să fie vrednică, să muncească. Nu pot eu să vă spun ce om bun şi driept iera. Şi comuniştii l-au împuşcat. Uite, de asta am urât io comuniştii…

L-au omorât degeaba, doamnă… Mai de cătă ziuă, l-au ridicat din casă, l-a dus la Siguranţă şi l-a împuşcat. Şi a avut oameni domnu Mihalache, ţărănist era domnu’ Mihalache, învăţător la Domneşti, a avut pe cineva acolo de a putut să-l scoaţă de la morgă şi să-l aducă la cimitir. Da, când a auzit că-l aduce, a ieşit din tot satu şi după alte sate, a dat şoferu jos, că n-a mai vrut să mâie maşina, şi l-a dus oamenii cu maşina mânată cu mâna. Până acasă la el au împins maşina… L-a dus şi l-a ţinut acasă două zile şi două nopţi şi p-ormă l-a dus şi l-a înmormântat. Era armată, da n-a tras. Îl mai arestase de două ori, da n-a avut cu ce-l judeca. I-a dat drumu acasă, că n-a avut ce să judece. Şi l-a-ngropat, a terminat cu el.

Eu am plâns, m-am jelit, cum se spune la noi, m-am bocit dă unchiu, că ce-a făcut comuniştii cu el, căl-a-mpuşcat. Am zis alea rele. Am zis. Nu pot să zic că n-am zis! Şi a şoptit cineva la soţu mieu să mă ia de acolo, că mă omoară. Şi soţu meu ’ce – vino până încoa, că am să-ţi spun ceva. M-a luat în altă parte şi m-a suit încăruţă. A pus pătura peste mine şi m-a scos din comună.

Dup-aia, acasă, când auzeam maşină, fugeam. Aveam două uluci trase colea în grădină şi, când auzeam maşină, fugeam. Era în ’47… Ş-apăi în ’48 a început. Atunci i-a fost frică lu domnu Iancu Arnăuţoiu, la popa Drăgoi, oamenii ăştia cari ierau mai cap în sat, oamenii mai deştepţi din Nucşoara.

(Elisabeta Rizea – Povestea Elisabetei Rizea, ediție îngrijită de Irina Nicolau și Theodor Nițu, Editura Humanitas, București, 1993, pag. 17-19)

Cum a plecat Elisabeta din Domneşti şi a ajuns la Nucşoara

Eu, doamnă, sunt de loc din Domneşti. Mă trag din neamu lu Şuţa. Pe tata mieu îl chiema Ion. Pe mama o chiema Maria. La treizeşopt de ani tata a murit de inimăşi a lăsat opt copii. Mama era de treizeşase. Era mai mică cu doi ani ca tata. A născut treişpe copii. Da pă ăilalţi morţi nu-i ştiu, îi ştiu numai p-ăi de-a trăit: Ion Şuţa, Gheorghe Şuţa, Petre Şuţa, vedeţi, Şuţa ne zice nouă, Nicu laie Şuţa şi Luca Şuţa. Băieţii. Şi fetele: Ileana, Maria şi Elisabeta, ieu, Tuţa îmi zice, dar sunt scrisă Elisabeta. Aşa ie mai serios…

Am învăţat şapte clase primare, nu mai multe, că n-a fost posibilitatea să merg eu la şcoală, că n-avea mama cu ce. Eram opt copii, doamnă, săraci, da ne-a crescut mama cu frica lui Dumnezeu, cu cinste, şi n-am supărat-o pe mama niciodată. Ori încotro m-a trimes, acolo m-am dus. La vaci, la vaci. La porci, la porci. Unde m-a trimes, acolo m-am dus. Ne-a mai ajutat şi unchiu Gheorghe Şuţa. El n-a avut copii şi ne-a crescut pă noi, copiii lui văr-so. A cumpărat şi un munte să ni-l dea, da l-a cumpărat degeaba, că l-a luat statul. Şi tot el m-a măritat la opşpe ani şi m-a adus în Nucşoara, că l-a avut aicea pă Gheorghe Rizea cu care lucra. N-a vrut mama să mă dea, zicea că sunt băieţi buni şi în Domneşti. N-a vrut fraţii mei să mă dea aicea… Că soţul meu mai ţinuse pe o altă verişoară a lui unchiu, care, când a născut primul copil, fata care aţi văzut-o, a murit din naştere. Copilu era de opt zile când a îngropat pe mama ei. Era de cinci zile când a murit şi cu trei, cât au ţinut-o moartă, opt. Da unchiu a făcut ca el, m-a măritat…

Nimic de zis, am trăit bine. Am muncit, am cumpărat pământ… Care ni l-a luat! Nu mi-l mai dă nici astăzi. Nu vezi? Mi-a luat tot, doamnă. Mi-a stricat grajdu, magazii,tot ce-am avut. Nu mai am nimic. Am făcut noi o ţârde grajduri, da cu ce… Amândoi ologi. Eu nu poci de picioare, uitaţi-vă şi dumneavoastră cum ie picioarele mele. Uite! Ie! Le pui drepte. Uitaţi-vă cum mi s-au făcut mie picioarele, doamnă… Uite cum ie picioarele mele, că m-a băgat în lanţuri şi m-a ţinut în umezeala aia din Jilava. Nu e puţin să stai doi ani de zile la Jilava… Eram de treizeşopt de ani.

La nuntă a venit cu maşina să mă ia. Cu două maşini. După aia au venit şi altele. Nuntă în regulă. Păi domnu Şuţa, unchiu nostru, era om văzut. A fost numai fruntea satului din toate comunele la nunta mea. Am petrecut, dumnealor s-au dus acasă şi io am rămas aici. Naş l-am avut pe popa Drăgoi, care l-a împuşcat comuniştii. L-a urmărit şi l-a prins la Vâlsăneşti şi l-a arestat. Şi când i-a prins, după zece ani, pe ăştia, i-a dus la Jilava pe toţi şi i-a executat.

Am avut şi zestre… am avut. Mi-a îmbrăcat mama casele, da nu mai am nimic din alea. Ca să ajung unde mă vedeţi am fost la domnu Ceauşescu. Am avut eu pe cineva la Bucureşti care a umblat… Mi-a dat casa. Atât! Pământu e şi astăzi la ei. A dat fata mea, asta văduvă, pământ în altă parte unuia şi mi-a dat mie lângă casă. Ce-i în uşa casei. Nu mai am nimic. Mi-a stricat magazia, mi-a stricat grajdul, mi-a stricat tot, bucătăria, n-am mai găsit nimic.

Nimic, nimic, nimic n-am găsit. Că rămăsese o magazie, să aibă unde ţine lemnele dispensarului, şi m-am rugat de Ion Băncescu, că era la Sfat, să-mi dea mie magazia, că plătesc. N-a vrut! Da ştiţi cum a murit, doamnă? Cu gâtu pă scaun! Uite aşa a murit. Nu ie moarte de om… Vedeţi ce scrieţi, doamnă, în carte, să nu daţi de rău. Barim să trăiesc şi ieu, să am parte de moarte bună. Că eu, să ştiu că ies ai noştri, aş spune totu, driept, da nu ştiu, doamnă… şi dacă am scăpat de lanţuri şi de doişpe ani de chin, să mă omoare ei acuma? Nu mai dorm aici. De-acuma m-am mutat în camera aia. Că mă împuşcă pe aici, pe fereastră, în pat. Ne culcăm aşa: eu colea şi Gheorghe colea. Zic – barim să scăpăm unul din noi, să mai aibă copiii un părinte. Şi mi-e frică, mi-e frică… Că la noi, pentru pământu ăsta…

Era aşa lume cinstită şi aşa lume cumsecade…Doamnă, n-aş fi dat-o pe nimic comuna asta! Acum ei au pământul de la Arnăuţoiu, de la ăştia care au fugit, de la mine, de la ăla, de la ăla… Şi pentru pământ, ca să nu ni-l mai dea… Trei zile dacă mai trăiesc, da vreau să ştiu că s-a limpezit lumea. Că pământu, vezi, nu mi-l dă…

Ieu cried că v-a luat numărul de la maşină, aşa cried.

(Elisabeta Rizea – Povestea Elisabetei Rizea, ediție îngrijită de Irina Nicolau și Theodor Nițu, Editura Humanitas, București, 1993, pag. 19-23)

Ajutarea partizanilor din munți și arestarea

Pe unchiu Gheorghe Şuţa l-a împuşcat în ’47. Din ’47 a-nceput vrajba de a băgat frica în ăştia care au făcut politică ţărănistă. Băiatu lui domn Iancu, căpitanu ăl mare, că domnu Neluţ a murit în munţii Trata… DomnuTomiţă era la garda regală. Făcea armata, adică era angajat acolo. Făcea şcoala aia. Ei, doamnă, de politică l-a dat afară. Da nu l-a lăsat, doamnă, nici acasă, că avea pământ, muncea. Nu l-a lăsat. A început să-l caute. Domnu colonel Arsenescu a venit de la Câmpulung adus de socru lu domn Tomiţă, şi l-a adus la el aici, acasă. L-a adus aicia.

A plecat dacă a văzut că-i caută şi-i urmăreşte. A plecat în munţi. Da nu-i lăsa nici acolo! Aşa că au început să urce la munte din ’49. Era Arnăuţoii, care era doi fraţi, cu Arsenescu trei, cu Chircă patru, dup-aia s-a băgat şi băieţii lui Chircă, s-a băgat şi Ticu Jubleanu cu femeia, Marioara, şi cu băiatu. Ăsta a rămas ultimu şi s-a împuşcat singur în bordei, acolo unde i-a prins. Aşa a fost, eu nu spun minciuni. Da nu ştiu dacă e bine să scoateţi acum cartea, doamnă, până nu s-a schimba…

Au plecat pe rând. S-a dat ăla după ăla, ăla după ăla. Noi i-am ajutat. Noi n-am plecat până nu ne-au luat ei şi ne-au băgat prin puşcării. Pe mine m-a pârât o ţigancă,o baragladină, cum am spus şi la televizor. A fost grieu, doamnă. Uite, am şi o gaură colea în uşă, să o vedeţi, gaura de glonţ. Şi ăştia au duşmănie pe mine că vorbesc. Păi aş zbiera, doamnă, ca o vacă, nu ca un om! Atâtea sunt de spus… Da mă stăpânesc de frică, că acum nu mai sunt de treişopt de ani. Nu mai poci fugi prin grădini, nu mai pot să merg, că vedeţi cum e picioarele mele şi vedeţi mâinile mele. Să nu moară până n-o sta unde m-au ţinut pe mine şi să nu… Să-i chinuie Dumnezeu, nu să-i chinui io, cum m-au chinuit ei pe mine…

Uite aşa-mi vin în minte… cum mi-au băgat ochelari d-ăştia de tablă, ferească Dumnezeu să ştiţi ce-i asta, şi m-a luat de braţ, că nu vedeam nimica pe coridor. Şi, ori că mi-a pus el piedică, ori m-am împiedicat – că am venit pă brânci, aşa, jos. Şi el mi-a dat cu bocancu aici, în coastă. Trăieşte în Piteşti. Oprea. A vinit o doamnă cu care am stat în celulă şi mi-a spus: să vii să vezi pe Oprea ce burtă are. Zic: el are burtă şi eu m-am uscat, că mă vedeţi cum sunt, numai piele şi os. Sunt ca o mască acum, doamnă, de chinurile care au fost pe mine şi de inima rea pe care am avut-o. Aşa. Şi să viu acasă să nu mai găsesc nimic!! Nimic n-am găsit. Dacă mă tăiam la un deget, eu n-aveam cu ce mă lega. Tot ce-am lăsat în casă şi în magazia mea şi în curtea mea – n-am mai găsit nimic. Nu mai pot să-mi spun tot amaru care a fost în mine şi tot chinu cu care m-a chinuit hoţii ăştia…

Zece ani au stat în munte. După zece ani i-a prins. Şi nu avea stabil pe undeva. I-a cătat de-a rându. Avea bordeie pe toate văile şi pe toate dealurile. Când a născut pe fetiţa aia, i-a făcut copăiţă de coajă de brad şi au cusut-o, aşa, şi a dat-o cu răşină să nu curgă şi să-i facă baie. Până au făcut şi ei rost de o copaie. Şi noi le duceam când le puteam duce, când nu puteam, nu le duceam şi răbdau.

Pe urmă Chircă a fost mort în munţi, băieţii lui au fost închişi, eu închisă. Da am lăsat pe alta în locu meu. Vorbisem cu ea până să mă închiză. Marinico, zic, dacă cumva mă-nchide pe mine, ai tu grijă! Adică să nu moară de foame. Să le mai duci. Da pe mine nu m-a prins, doamnă, cât am fost eu de păzită, că eram păzită, vorba aia, nici nevoia nu puteam să mi-o fac cu linişte, aşa eram păzită, pe de-a rându. Da Dumnezeu m-a ferit şi eu am ştiut să mă păzesc şi nici nu am spus la nimeni. Şi am şi acuma multe secrete, da nu le spui până n-oi vedea că mor, să chiem fetele să le spui, să ştie măcar ele… Că uite, doamnă, nu ştii cu cine vorbeşti şi s-aude şi te-mpuşcă. Vorba aia, am scăpat eu de primu glonţ – şi să mi-l dea ăştia, acuma?

(Elisabeta Rizea – Povestea Elisabetei Rizea, pag. 25-28)

Când căpitanul Cârnu a legat-o pe Elisabeta de cârligul din plafon

Când m-a bătut cel mai rău Cârnu, m-a dus la miliţie, într-o cameră. A tras o masă. Avia un cârlig mare la mijloc acolo. (…) Și a tras Cârnu un scaun lângă masă, m-a legat cu mâinile la spate după spătar, cu frânghie, aşa, după aia a suit scaunul pe alt scaun şi a urcat scaunele pe masă şi mi-a legat coada acolo sus în cârlig. Şi era un lanţ şi a băgat lanțul aici, după frânghie, cum eram legată la mâini.

Şi mi-a fost frică că atunci eram și eu grăsuță, nu prea tare, dar nu eram slută ca acum, și stam şi ţipam şi spuneam: ”Domnule, împuşcaţi-mă, tăiaţi-mi capu’, scoateţi-mi ochii, tăiaţi-mi limba, nu ştiu de ei, nu mă întrebaţi, că nu ştiu! Nu mă chinuiți, nu mă lăsați fără mâini, mai bine împușcați-mă!”. (…)

Când m-a urcat de tot acolo, mi-a dat drumul la coadă, mi-a dezlegat părul şi m-a lăsat numa-n mâini. Da’ păi tot nu i-am vândut… Şi după aia m-a dat jos, m-a dezlegat la mâini, era o căldare de apă pă sobă acolo şi a muiat un sac în apă, l-a stors, mi-a luat fota aia după mine şi-a pus sacul aşa, peste mine. Şi a băgat pe mâna dreaptă un d-ăla dă cauciuc, aşa, cu şnur, şi m-a făcut toată numai dungi groase cât mâna. Cum ziceți să-l iert? Nu pot! M-a dus patru soldați acasă. (…) M-a dus și m-a pus în pat. Am stat zece zile acasă. Mai rămăsese la ochi, aici, ca cum dai cu ceva, așa, oleacă de vânătaie. Da aici în jos eram dungi și niagră ca bluza. Și dungi făcută, dungi cât mâna. Ce să fac? Am răbdat. Am răbdat.

(Elisabeta Rizea – Povestea Elisabetei Rizea, ediție îngrijită de Irina Nicolau și Theodor Nițu, Editura Humanitas, București, 1993, pag. 53-54)

via Fericiti cei Prigoniti

Legături utile

    Caută în arhivă

    Caută după dată
    Caută după categorie
    Caută cu Google

    Acţiuni

    | © Copyright 2012 Buciumul | css.php