Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă
Arhivă pentru categoria: Social

1/2 februarie 1958. CUMPLITA MOARTE A FRAŢILOR ŞUŞMAN. Au ars, dar nu s-au predat…

fam susman arsi

SURSA: Muzeul Rezistenţei

În noaptea de 1 spre 2 februarie 1958, ultimii combatanţi ai grupării de rezistenţă armată din masivul Vlădeasa – Munţii Apuseni, mor într-o încercuire a forţelor de represiune, în satul Traniş din comuna Valea Drăganului.

 

Ca urmare a informaţiilor obţinute prin intermediul unui agent infiltrat în apropierea fraţilor Şuşman, în dimineața de 2 februarie

toader susman

Teodor ŞUŞMAN (junior), din Răchiţele, fiul lui Teodor Şuşman senior, absolvent al Liceului Militar din Târgu Mureş. Între 1949 şi 1958 face parte din grupul de rezistenţă din zona Răchiţele (condus de tatăl său până în 1951).

1958, efective ale Ministerului de Interne și trupe de Securitate au descins în Traniș. Organele represive au percheziţionat casa, grajdul şi şura Romul Florea, unde se bănuia că sunt cei doi.

Romul Florea și soția sa, Floarea, au fost anchetați ore întregi, fără a divulga însă locul unde erau ascunși partizanii. În jurul orei 8,30, femeia  a fost dusă în grajd şi anchetată din nou, strigând că nu se sperie de ameninţări. Este cmomentul când securiştii ordonă unei trupe să pătrundă din nou în pod și să dea tot fânul jos.

 

Ajunsă la gura podului, echipa a fost primită cu foc. Schimbul de focuri a durat aproape două ore, fraţii Şuşman fiind somaţi în mai julte rânduri să se predea. O echipă de şoc a Securităţii a încercat, în câteva rânduri, să pătrundă prin forţă, atacurile fiind respinse de fiecare dată.

Pentru intimidarea celor doi partizani, s-a dat foc la o căpiţă din spatele grajdului, fiind ameninţaţi că, dacă nu se vor preda, va fi incendiată construcţia, fapt care s-a şi întâmplat. În timpul incendiului, echipa de şoc a încercat din nou, de trei ori, să pătrundă, în speranţa că-i va captura pe luptători, dar risposta acestor aa continuat cu aceeaşi intensitate, deşi erau în flăcări.

visalom susman

Visalon ŞUŞMAN, din Răchiţele, fiul lui Teodor Şuşman senior, absolvent al Liceului “Simion Bărnuţiu” din Cluj. 1949-1958 – membru al grupului de rezistenţă din zona Răchiţele (condus de tatăl său până în 1951).

A doua zi s-a efectuat identificarea cadavrelor de către gazde şi s-a făcut autopsia cadavrelor carbonizate, stabilindu-se oficial că „în urma autopsiei s-a stabilit că bandiții au ars de vii”. Ceea ce atrage atenţia însă la acest caz este, pe lângă dârzenia celor doi care, nu numai că au rezistat în continuare, în flăcări, nepredându-se dar nici sinucigându-se, este poziţia în care au încremenit cele două cadavre carbonizate, ceea ce i-a făcut pe foarte mulţi să creadă că au murit arşi de vii în poziţii de rugăciune (în genunchi, cu braţele împreunate şi ridicate), ceea ce ar putea constitui un exemplu de martiraj creştin rar întâlnit.

Prin moartea lui Avisalon și Teodor jr., grupul „Șușman” a încetat să existe, însă alte zeci de persoane au fost arestate şi condamnate sub acuzaţia de a-i fi susţinut pe partizani.

Material îngrijit de Florin Dobrescu

susman locul ars
Membri ai trupelor de Securitate pe locul grajdului în care au ars de vii fraţii Şuşman.

sura susman

Amplasamentul grajdului unde au ars fraţii Şuşman. Imagine din arhivele Securităţii.

 

(mai mult…)

Timpul petrecut în fața ecranului afectează dezvoltarea copiilor

Prea mult timp petrecut în fața ecranului poate afecta dezvoltarea copiilor, este concluzia unui studiu  efectuat pe 2.400 de copii canadieni.

Studiul a relevat că timpul în exces alocat televizorului sau jocurilor pe calculator de către copii la vârsta de 2-3 ani, a afectat negativ performanțele obținute la teste la vârsta de 3-5 ani. Astfel, copiii cu o mai mare expunere la ecran au obținut rezultate sub medie la la testele de comunicare, logică, relații interpersonale sau coordonare fizică.

Cercetarea a avut ca punct de plecare faptul că, în momentul când intră la școală 25% dintre copiii canadieni prezintă  deficiențe sau întârzieri în vorbire, comunicare, mișcare sau sănătate socio-emoțională. Potrivit studiului, în Canada copiii  petrec în fața ecranului în medie 17.09 ore pe săptămână la vârsta de 2 ani, 24.99 la trei ani și 10.85 la 5 ani.

Autorii studiului consideră că timpul în exces petrecut în fața ecranului îi împiedică pe copii să își exerseze și dezvolte aptitudinile motorii, interpersonale și de comunicare și recomandă ca părinții să dezvolte împreună cu specialiști „planuri media” care să limiteze expunerea copiilor la ecran.

https://stiripentruviata.ro/timpul-petrecut-in-fata-ecranului-afecteaza-dezvoltarea-copiilor/

Forumul Civic al Românilor solicită măsuri pentru stoparea instaurării „co-suveranităţii” Ungariei asupra „Ţinutului secuiesc”

 

 

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, ce reuneşte peste 40 de organizaţii nonguvernamentale din cele trei judeţe, solicită reprezentanţilor statului român să ia măsuri concrete pentru a stopa instaurarea co-suveranităţii” Ungariei asupra aşa-zisului „Ţinut secuiesc”.

Într-o scrisoare deschisă ce urmează să fie trimisă Guvernului, Parlamentului şi Preşedinţiei României, conducerea forumului solicită „reacţii ferme de respingere şi dezaprobare a ingerinţelor anormale ale Guvernului de la Budapesta în problemele interne ale României”, respectarea prevederilor Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Ungaria şi garanţii că autonomia teritorială pe criterii etnice nu va fi niciodată adoptată în România.

De asemenea, liderii forumului cer analizarea consecinţelor obţinerii dublei cetăţenii de către concetăţenii maghiari, ale liberei circulaţii a proprietăţilor funciare, precum şi a „investiţiilor strategice realizate de statul maghiar în cele trei judeţe”. Ei propun adoptarea unei iniţiative legislative, după modelul existent în Slovacia, prin care să nu se mai permită cetăţenilor cu dublă cetăţenie să candideze şi să ocupe funcţii în administraţia publică centrală şi locală din România.

Totodată, se solicită înăsprirea sancţiunilor, inclusiv prin demitere şi privare de libertate, faţă de cei care aduc atingere însemnelor naţionale: imn, drapel şi stemă.

Nu în ultimul rând, Forumul Civic solicită Guvernului României să înfiinţeze, în regim de urgenţă, un departament pentru comunităţile româneşti „numeric” minoritare şi să adopte o strategie de dezvoltare economică şi socială pentru judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, care să asigure o convieţuire interetnică normală.

„Solicităm specialiştilor din Guvernul şi Parlamentul României să asigure definirea şi recunoaşterea politico-juridică a conceptului de minoritate numerică şi punerea acestuia în egalitate formală cu conceptul de minoritate naţională. (…) Reluăm propunerea asigurării prin lege a reprezentării permanente a electoratului românesc din judeţele Covasna şi Harghita în Camera Deputaţilor: în cazul în care aceasta nu se realizează prin redistribuirea mandatelor la nivelul ţării, numărul deputaţilor să fie suplimentat cu câte un mandat acordat candidatului care obţine cele mai multe voturi la nivelul celor două circumscripţii electorale. (…) Totodată, reiterăm sprijinirea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş pentru obţinerea statutului de organizaţie de utilitate publică, în vederea subvenţionării de la bugetul central a proiectelor şi programelor identitare iniţiate de acesta”, se arată în scrisoarea deschisă, prezentată în cadrul adunării reprezentanţilor comunităţilor româneşti din Covasna, Harghita şi Mureş, desfăşurată sâmbătă, la Muzeul Spiritualităţii Româneşti de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe.

În cadrul întâlnirii organizate de Forumul Civic, s-a făcut o trecere în revistă a stării comunităţii româneşti din cele trei judeţe, au fost inventariate principalele probleme cu care se confruntă aceasta şi au fost identificate direcţiile principale de acţiune în vederea păstrării şi afirmării identităţii naţionale a românilor din această zonă a ţării, în care sunt minoritari din punct de vedere numeric.

Printre participanţi s-au numărat episcopul Covasnei şi Harghitei, Andrei, actuali şi foşti parlamentari, primari şi viceprimari români, clerici, directori ai şcolilor cu predare în limba română, consilieri judeţeni, conducători ai unor instituţii deconcentrate, lideri judeţeni ai principalelor partide politice, directori ai unor instituţii de cultură.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

http://mesageruldecovasna.ro/forumul-civic-al-romanilor-solicita-masuri-pentru-stoparea-instaurarii-co-suveranitatii-ungariei-asupra-tinutului-secuiesc/

 

Tată și fiu în temnițele comuniste (autor, Marius Vișovan)

 

 

 

 

Unul dintre deținuții politici mai puțin cunoscuți din Maramureș a fost primarul din Breb – Pop Arvinte. Fără să facă parte dintr-un grup anticomunist organizat, Pop Arvinte a plătit cu ani de închisoare activitatea sa trecută în cadrul Partidului Național Țărănesc, din partea căruia a și deținut funcția de primar al Brebului în perioada 1931-1934.

Pop Arvinte provine dintr-o familie de militanți pentru Marea Unire, tatăl său, Pop Tănase și cumnatul său, Vișovan Alexandru, s-au numărat printre fruntașii români din Breb care s-au manifestat deschis pentru Unirea Transilvaniei cu România în decembrie 1918, participând la întrunirile locale care au desemnat delegații la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia (Gheorghe Todinca, Marea Unire a Românilor, oameni, locuri, documente din Maramureș (1918-1919), pag. 72 și 75 ).

Arestat în 1952, Pop Arvinte va petrece doi ani în temnița de la Sighet. Eliberat în 1954, se va opri câteva zile la sora sa, Paraschiva Vișovan, care locuia în Sighet la Locul Târgului. Valentin Haidu, nepotul surorii sale, își amintește momentul: „În 1954 aveam 10 ani… unchiul Arvinte era frate cu bunica mea. Mi-amintesc ziua când a ieșit din pușcărie și a venit la noi acasă. Era atât de slab și schimbat la față, aproape de nerecunoscut… Se vedea că vine din iad…A stat la noi o zi sau două, s-a mai refăcut un pic, apoi au venit neamurile din Breb și l-au dus acasă.” Pop Arvinte a murit relativ tânăr, în 1962.

Ioan Pop

Fiul său, Ioan, elev la Liceul „Dragoș Vodă”, fusese deja arestat din 1949 pentru activitate anticomunistă făcând parte din cel de -al doilea grup de elevi, condus de Ștefan Minică. A executat detenția la Sighet, Cluj, Văcărești, Jilava, Târgșor, Canal, Constanța. După detenție, Ioan Pop a studiat medicina și s-a stabilit la Timișoara unde și-a desfășurat activitatea ca medic până la pensionare și unde locuiește și azi în vârstă de 88 de ani. El este unul dintre cei 33 de elevi sigheteni pentru care s-a dezvelit placa comemorativă la Liceul „Dragoș Voda” în 2014.

preot prof. Marius VIȘOVAN

http://www.salutsighet.ro/tata-si-fiu-temnitele-comuniste-autor-marius-visovan/?fbclid=IwAR0_0B1XnmeRlKmNtRpIulXwi8xZ0euxYbRluilhyU5yl4UCxe7sODikE2Q

 

Cenzura pe FaceBook, s-a trecut la interzicerea unor articole de știri

Cenzura pe FaceBook: După acuzații grave apărute in Statel Unite legate de închiderea a 800 de profile de politicieni si activiști Facebook trece la interzicerea unor articole de știri.

 Suntem informaţi că facebook a început cenzurarea unor articole de presă şi sancţionarea celor care le-au distribuit pe pagina personală fără nici o justificare. Astfel au început să fie cenzurate şi eliminate din reţeaua facebook articole care nu au nimic comercial, pornografic sau rasist.

 Ziarul online Buciumul care conform rubrika este prezent pe internet de peste 3300 de zile ( circa 10 ani) care nu are reclamă sau linkuri dubioase; a publicat recent o ştire despre o comemorate a unei părţi a diasporei româneşti din Spania. Era vorba de parastasul anual de la Majadahonda, ţinut în memoria celor doi romani (Moţa şi Marin) morţi în războiul civil din Spania.

Unul din administratori platformei online care până de curând a avut şi o versiune publicată,domnul Florin Dobrescu a fost „sancţionat” după ce a distribuit pe pagina personală articolul publicaţiei la care este co-fondator. A fost sancționat cu 30 de zile de „închisoare FaceBook„ la fel ca ultimul postac care distribuie reclama.

Florin Dobrescu - Cenzura pe FaceBook, s-a trecut la interzicerea unor articole de știri

Devine Obișnuintă

 Nu este prima oară când Facebook cenzurează articole fără motiv. Ambasada Federației Ruse i-a criticat pe cei care aduc învinuiri soldaților sovietici (care, în viziunea rușilor, ar fi “eliberat” Europa). Noi am răspuns printr-un articol postat şi pe pagina de facebook a Ambasadei. Drept consecință, postarea noastră care arăta cele două ceasuri de la mâna rusului care flutura steagul victoriei deasupra Berlinului cucerit, a fost cenzurată. Apoi s-a depus contestație, a fost anulata cenzurarea si apoi iar a fost cenzurată.

Ambasada rusa - Cenzura pe FaceBook, s-a trecut la interzicerea unor articole de știri
Articolul nostru cenzurat.

 Spitalul din Dubai

De curând mişcarea Rezist a relansat campania mincinoasă „Spitalul din Dubai”, dacă în timpul referendumului hotelul Katara Towers din Quatar era prezentată ca un „spital” ( care a costat 40 milioane euro, adică cât referendumul), acuma au schimbat tactica. Acuma spun că în Dubai bani se investesc în Spitale nu în Catedrale, fapt ciudat ţinând cont că minoritatea creştină din Quatar şi Dubai e lipsită de drepturi. Ideea este că dacă ar fi spus … de ce nu construim şi noi un super hotel în loc de o catedrală impactul ar fi fost foarte mic.

Minciuna cu Spitalul din Dubai
Postarea cu Spitalul din Dubai

Prin urmare unul din moderatori noştri a pus link-ul către articolul nostru „Manipulartea: Spitalul Din Dubai” la o astfel de postare, în câteva secunde a fost atenţionat că respectivul coment a fost sancţionat pentru … reclamă.

În statele unite facebook este acuzat de un adevărat “macel”care a dus la închiderea a aproximativ 800 de pagini ale unor politicieni sau activişti.

https://razboiulinformational.ro/site/2019/01/cenzura-pe-facebook/

2% pentru REZISTENȚĂ! Direcționează 2% din impozitul tău către FUNDAȚIA OGORANU!

Dragi prieteni,

A venit momentul să decideți unde vor merge cei 2% din impozitul pe care statul ni-l pune pe venit. Până pe 15 martie puteți decide voi! (mai mult…)

Camelia Smicală cere azil politic în România

Viaţa în ţările nordice devine tot mai dificilă după ce s-au instaurat regimuri de tip neo-marxist. Situația medicului Camelia Smicală, ai cărei copii au fost luați abuziv de lângă ea, în urmă cu 4 ani, de statul finlandez , devine tot mai dramatică. Cel mai recent mesaj postat de Camelia Smicală este un nou strigăt de disperare, în condițiile în care, spunea ea, hărțuirea l care este supusă continuă. Acum, românca este cercetată penal, după o plângere a soțului, pentrtu căa pus poze cu copiii pe Facebook. „Îmi este frică pentru viața mea și a copiilor, având în vedere antecedentele, care dovedesc ca sunt în stare de orice. Am cerut azil politic în România. Am fost informați că azil politic putem cere doar dacă ajungem în România. Și asta nu putem, deoarece copiii nu au nici un act”, a scris Camelia Smicală

http://www.napocanews.ro/2019/01/camelia-smicala-cere-azil-politic-in-romania.html

Preoteasa Florica Ichim: „Și noi era să fim avortați”

 

Luna ianuarie este dedicată luptei pentru protejarea copiilor nenăscuţi. Dacă pentru mulţi cititori cuvântul „avort” e doar o noţiune abstractă, pentru mine şi pentru soţul meu acest cuvânt are o rezonanţă aparte pentru că, dacă ar fi fost după judecata lumii, şi noi trebuia să fim avortaţi.

Iată cum a fost:
Odată, demult, trăia în Dărmăneşti o femeie pe nume Lina. Deşi născuse trei copii, mai avea doi: un băiat şi o fată. Al treilea, un băieţaş blond, îi murise în fragedă copilărie. Era vreme de război, fiecare se descurca cum putea. Femeia a început să se simtă rău, dar la ţară sunt multe treburi de făcut, aşa că a răbdat pentru un timp. După o vreme, a hotărât să meargă la doctor, la oraş.

  • Mă, Lină, eşti grea! Ce-ţi mai trebuie încă un copil? Nu vezi, trăim vremuri grele, de război. Mai bine îţi fac o injecţie şi ai scăpat!
  • Doamne fereşte să fac eu una ca asta! Cum, să-mi omor eu copilul? s-a îngrozit Lina, femeie simplă, de la ţară, şi, fără să-şi mai ia rămas bun, a zbughit-o din camera doctorului şi a fugit cât o ţineau picioarele, alergând nebuneşte şi nu s-a mai oprit până dincolo de podul ce despărţea oraşul de sat.

Copilul care s-a născut a fost botezat Dumitru şi este acum preot paroh la Biserica Sf. Ioan Botezdtorul din Kitchener, Canada.
Cu mine a fost puţin mai altfel.
Când părinţii au înţeles că trebuia să mai vină un copil, s-au întristat. Dar nu de durerile naşterii se temea mama. Născuse deja 6 copii. Primul, un băiat, îi murise de dizenterie. Apoi, fetiţa ei de 6 luni a murit de pneumonie. Cu puţin înainte de a-mi anunţa prezenţa, fratele meu Toma de 8 ani murise în mod tragic. Trimis împreună cu alţi copii în afara Bucureştiului, pentru a scăpa de bombardamente, băiatul s-a înecat în Mureş sub privirile disperate ale celorlalţi copii.

Sufleteşte, părinţii mei erau devastaţi. Nici material nu o duceau mai bine. Refugiaţi de război, pierduseră totul, trebuiau să o ia de la capăt. Şi erau vremuri grele, războiul nu se terminase încă, în ţară bântuia foametea şi mizeria şi bombardamentele nu se mai terminau.

Cui îi ardea de al şaptelea prunc? Au hotărât să mă avorteze. I-au spus şi bunicii. Iar bunica, Dumnezeu să o ierte, acea bătrânică micuţă şi slabă, cu basma neagră în cap şi toată îmbrăcată în negru (doliu după bunicul, mort cu mulţi ani în urmă) păstra în sufletul ei puterea neclintitei credinţe, transmisă de-a lungul atâtor generaţii. Era timpul să fie aspră.

  • Voi nu ştiţi ce faceţi! Dumnezeu v-a pedepsit luându-vă băiatul şi voi vreţi să păcătuiţi şi mai mult, ucigând? Nu vă e frică de Dumnezeu?
    Aspre vorbe, care ar înspăimânta orice psiholog din ziua de azi. Cuvinte care mi-au salvat viaţa. Iar din momentul în care au hotărât să nu mă ucidă, părinţii m-au iubit din tot sufletul lor.

Privesc la o fotografie de familie: soţul meu, eu şi cei șase copii ai noştri. Dacă soţul meu sau eu am fi fost avortaţi, niciunul din aceşti copii nu ar fi existat. Şi nici viitorii copii ai copiilor noştri.

Oare câte generaţii anihilăm când ucidem „doar un embrion”? Şi ce ar fi devenit pruncii pe care nu i-am lăsat să se nască?
Preoteasa Florica Ichim

Sursa: Stiri Pentru Viata


Familia numeroasă și împlinirea profesională

A avea familie numeroasă și în același timp realizări profesionale ca femeie nu este nicidecum o dificultate, așa cum se crede adesea în societatea de astăzi, ci o chestiune de armonizare a două componente importante ale vieții, mai simplu spus, deschidere către viață. Cel puțin așa reiese din mărturiile câtorva mame care au dat importanță, în egală măsură, desăvârșirii educaționale, dar și împlinirii bucuriei de a da viață mai multor copii. În acest fel, ele demontează inclusiv prejudecata că familiile numeroase sunt rodul ignoranței, întâlnită chiar și în societățile civilizate, precum cea franceză.

A întemeia o familie și a naște copii nu constituie neapărat un impediment în dezvoltarea profesională, în construirea unei cariere. O confirmă numeroase femei, și nu doar din România, licențiate în diverse domenii. „O prejudecată apăsătoare pentru femeile acestui veac este aceea că, odată cu venirea copiilor, profesiunea are de suferit. Pentru noi nu a fost așa. Profesia a început să înflorească odată cu familia”, spune Adriana Scripcariu, istoric de artă, director de școală particulară și soția sculptorului Virgil Scripcariu.

Când și-a dat licența, era însărcinată cu primul copil. La dizertația de master, cu cel de-al doilea. Când obținea diploma de doctor, abia născuse al cincilea copil. Tocmai copiii au fost cei care i-au deschis calea către o carieră în educație. „Se pare că, atunci când ești liber de prejudecăți și optimist, multe din cele ce par imposibile devin posibile”, afirmă ea.

Deseori, decizia de a avea mai mult de trei copii este văzută în spațiul public ca un act de inconștiență. Întrebarea care apare de cele mai multe ori este: va avea familia resursele să-i crească? „Ni se spune adesea că suntem curajoși, aceasta însemnând de fapt inconștienți. Pe care dintre epitetele acestea le-am putea aplica bunicelor și străbunicelor noastre?”, se întreabă retoric Florența Savonea, inginer chimist și mamă a șapte copii.

Credință și educație în același timp

Și Iulia Țoța, trainer pentru părinți, este mamă a șapte copii. Afirmă că maternitatea reprezintă pentru femeie o desăvârșire a întregii sale educații: „A fi mama mai multor copii este cel mai bun program de dezvoltare personală pe care îl poți parcurge ca femeie. Este o educație în sine. Nu aș fi putut fi un bun formator și nu aș putea ajuta alte familii, părinți și adolescenți, fără experiența familiei mele numeroase”.

Mădălina Popescu este medic în Voluntari, județul Ilfov, iar soțul ei este conferențiar la Academia de Studii Economice din Bu­cu­rești. Au împreună opt copii. „Nașterea de copii nu este un act de ignoranță. Aș spune mai degrabă că este un act de credință”, subliniază ea. Căsătoria se îm­plinește prin nașterea de prunci și educarea lor în spirit creștin, adaugă Mădălina, care sfătuiește familiile din România să nu stăvilească firescul curs al vieții prin prea multă programare și planificare. „Noi, din credință în Dumnezeu și dorința de a face voia Lui, ne-am lăsat cu totul pe mâna Sa. Și putem da mărturie că Dum­nezeu ne-a ajutat foarte mult.”

Mamele fac o campanie online

Mai multe femei au creat în străinătate o campanie online în care afirmă că au ales cu bucurie și în deplină cunoștință de cauză să nască mulți copii. Nu de mult, președintele Franței, Emmanuel Macron, echivala nașterea de mulți copii cu ignoranța. „Arătați-mi o femeie care a decis, fiind perfect educată, să aibă șapte, opt sau nouă copii”, declara el. Drept răspuns, mame cu studii superioare și cu familii numeroase din întreaga lume au creat pe rețelele de socializare campania intitulată „PostcardsForMacron” („Cărți Poștale Către Macron”). Aici au postat fotografii de familie și mesaje prin care transmit că maternitatea și educația nu se exclud reciproc.

„Am diplomă universitară, conduc o firmă, sunt consilier local și am șase copii. Scuzați-mi proasta educație!”, scrie franțuzoaica Agnès Marion, membră în Consiliul Local al unei regiuni din Franța. „Educația nu este ceva tranzacțional, ci învățare pentru a atinge înțelepciunea, care înseamnă să cunoști și să iubești binele, adevărul și frumosul. Adică Dragostea însăși”, scria pe Facebook publicista californiană Noelle Mering, absolventă de filosofie. „Și, dată fiind natura (și Persoana) Sa, Dragostea este menită tocmai spre a fi împărtășită. Viața noastră nu este despre noi înșine”, a mai scris ea. Altă americancă, Shannon M. Jones, posta pe Twitter: „Tocmai pentru că sunt educată, am avut știința și înțelepciunea să înțeleg suprema valoare de a fi deschisă către viață”. Pe Facebook, Kendra Tierney, o mamă de nouă copii cu două diplome universitare și un soț absolvent de Harvard și Stanford, a scris: „Femeile merită mai mult decât obligația de a alege între educație și maternitate. Niște politici publice cu adevărat luminate le-ar permite să se bucure de binecuvântarea ambelor”.

Printre persoanele publice din zona americană care au aderat la campania online s-au numărat scriitorul Christopher J. Scalia, unul dintre cei nouă copii ai unui judecător de la Curtea Supremă, Liz Brown, o senatoare cu șapte copii, și Karen, soția senatorului SUA Rick Santorum, cu opt copii.

Iubire jertfelnică și creatoare

Cosmina Dragomir, artist profesionist și profesor de arte, își crește singură cei cinci copii. S-a declarat uimită de frumusețea mamelor din toată lumea care au inițiat o campanie pe internet prin care urmăresc să demonteze părerea că nașterea de mulți copii este echivalentă cu ignoranța. „Nu au chipuri de femei ratate sau chinuite, ci de femei împlinite și iubite. Mie ratarea totală mi se pare să nu țină nimeni la tine”, este de părere Cosmina, care lansează și ea o întrebare pentru președintele Macron: „De ce domnia voastră puteți iubi fără frontiere și eu nu?”

Cristina Bălan, un medic de familie cu 10 copii, a aflat despre campania online de la Maria, fiica ei cea mare, care a dezbătut cu colegii afirmația președintelui Macron. „Nașterea de prunci este o chestiune de iubire. Este un dar al iubirii din partea celor doi, care se împlinește în sau prin Domnul. Ceva firesc și mai presus de fire”, este de părere Cristina. „Pentru că nu se naște viață fără Dumnezeu. Chiar și în eprubetă, unde este chinuit un ovul, Dumnezeu îngăduie viața. Se lasă jefuit pe Sine și așază și acolo nașterea de prunci. De ce? Pentru a călca egoismul. Lăsându-Se chiar și jefuit, Dumnezeu biruie. Viața biruie”, spune ea.

Într-adevăr, a da viață este o jertfă, confirmă Andreea Dumitrescu, economist și mamă a opt copii: „Multe femei educate aleg să nu facă copii. Este o depărtare de la firescul lucrurilor și implicit de la Dumnezeu. Înmulțindu-se mintea, s-a împuținat inima, iar oamenii se consideră suficienți lor înșiși”. Pentru ea maternitatea este o alegere care nu depinde de educație, ci de deschiderea către viață. Despre afirmația pre­șe­dintelui francez spune că este rezultatul ignoranței: „Oamenii care nu au copii nu pot înțelege bucuria pe care ți-o dă un copil. Face mai mult decât 20.000 de cariere. Da, am opt copii și mi-am dedicat în întregime viața lor. Cariera merge cu tine o parte din viață, pe când familia merge cu tine până la mormânt”.

Anca Mihaela Coșa, o arhitectă cu șase copii din Câmpulung, regretă că România nu are politici de sprijin pentru a încuraja nașterea de copii, pe care ea și soțul ei o consideră un act patriotic. „Este greu, dar și un gest de responsabilitate”, afirmă ea. Un mare atu al familiilor numeroase este bunăstarea psihologică a copiilor: „Au propriul grup de prieteni – chiar frații lor și învață unul de la celălalt”. Când i se mai reproșează că este prea implicată sau chiar agresivă când vine vorba de copiii ei, arhitecta răspunde: „Nu vă puneți cu mine! În mine au bătut șase inimi, ca în calul lui Făt-Frumos!”

O mamă care a dat naștere mai multor copii va înțelege foarte bine vehemența ei.

 

de Ștefana Totorcea Ziarul Lumina

O minoritate oprimată

Comunitatea homosexuală nu pierde niciun prilej de a miza intensiv pe statutul de minoritate oprimată. Asta deși ariergarda LGBT este impresionantă prin diversitate și statut.

„Nu putem fi mulțumiți cu afirmarea adevărului – trebuie să spunem tot adevărul; iar tot adevărul este diavolul… Ar fi o prostie din partea noastră să ne gândim că le putem face pe femeile respectabile să înțeleagă că sentimentele sunt bune, în același timp în care spunem că cele mai bune sunt cele homosexuale. Așa că, vremea noastră va veni peste aproape un veac, când toată lumea va fi convertită (la sodomie)”, îi scria, în 1906, Lytton Strachey celui care avea să devină cel mai influent economist al secolului XX, Lordul Keynes. Cei doi făceau parte din grupul Bloomsbury a cărui poveste degenerată, în rezumat, a fost spusă de către Gertrude Himmelfarb, într-un eseu remarcabil, dar care, inevitabil, a ratat o parte din detaliile imunde.

A trecut mai bine de un veac de la epistola lui Stracey, iar profeția sa s-a dovedit a fi întemeiată. Cel puțin la nivelul elitelor publice, nu pare să mai existe vreo incertitudine: respectabilitatea merge mână în mână cu homosexualitatea. Singurii care refuză să se lase convertiți rămân aceia, mulți, puțini, pentru care încă mai există, într-o formă sau alta, ideea de ordine naturală.

Chiar și în aceste condiții, însă, comunitatea homosexuală nu pierde niciun prilej de a miza intensiv pe statutul de minoritate oprimată. Asta deși ariergarda LGBT este impresionantă prin diversitate și statut.

De pildă, în comunitatea academică, pe lângă de-acum consacratele studii de gen, un bastion important, mai puțin cunoscut, l-au reprezentat catedrele de istorie a Antichității. Ca orice program de inginerie socială, și agenda noii sexualități are nevoie de rescrierea trecutului pentru a obține recunoaștere și a fi mai lesne acceptabilă. Drept urmare, în ultimii zeci de ani au prisosit istoricii (mult prea notorii) și istoriile (mult prea denaturate) ale unei Antichități grecești, în care homosexualitatea era legitimă.

Se poate spune că este doar o coincidență că toți istoricii faimoși (Walter Pater, John Boswell, John Winkler, David Halperin, Michael Foucault) care susțineau această teorie erau sodomiți, unii cu propensiuni sado-masochiste. Deși e greu de crezut. Pe de altă parte, probabil că astfel de personaje avea în minte marele istoric al Antichității, H.I. Marrou, când a scris: „ei vor să prezinte Grecia Antică drept un rai al perverșilor (…) Vocabularul limbii grecești și legislația celor mai multe orașe-state întăresc ideea că depravarea a fost considerată întotdeauna imorală”. Cazul pare mai complex decât coloratura rapidă în alb și negru, dar cu adevărat semnificativ mi se pare efortul de a măslui fără rușine istoria. Și recompensa publică obținută pentru aceasta…

În altă ordine de idei, corporațiile cele rele sunt întotdeauna de partea minorităților oprimate, măcar la nivel declarativ. Dar lista companiilor înrolate sub steagul curcubeului ar fi inutil de lungă și imposibil de reprodus. Mai interesant ar fi dacă s-ar descoperi măcar o singură entitate comercială, mare sau mică, care are rezerve față de propaganda agresivă și neobosită a mișcării homosexuale. Știm deja că postările incomode de pe rețelele de socializare atrag imediat cenzura, știm că oricine afirmă vreo îndoială legată de agenda propriu-zisă este linșat moral și își pierde slujba, șamd. Nu știm însă (un fel de a spune) de ce este comunitatea lgbtq în continuare oprimată…

Apoi, pe lângă corporații și academie, există marile organizații ale binelui, ONU, UNESCO,  UNICEF, etc. Adică acele instituții populate de birocrați, experți și specialiști numiți arbitrar, care, printre altele, scriu programele școlare și dictează spiritul timpului. Comitetul Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului a cerut, anul trecut, Marii Britanii să introducă în școli ore de educație sexuală adresate „copiilor LGBT”. Introducerea obligatorie a educației sexuale în școli este, de mult, o constantă în pledoariile ONU, dar interesul s-a rafinat acum spre o prezentare a „diversității sexuale”, termen care acoperă aproape orice perversiune. Potrivit noului expert al Națiunilor Unite în domeniu, educarea (citește îndoctrinarea) copiilor în spiritul LGBT trebuie să înceapă din fragedă copilărie: „este atât de important să lucrăm cu tinerii, cu cât mai tineri, cu atât mai bine, prin acțiuni care să amplifice empatia față de grupurile vulnerabile, cum este comunitatea LGBT”.

Același specialist al ONU a declarat nonșalant că „există drepturi absolute și drepturi care nu sunt absolute. De exemplu, libertatea de exprimare și libertatea religioasă nu sunt drepturi absolute și pot fi restrânse dacă e necesar”. Bineînțeles că drepturile LGBT sunt absolute…

La prima vedere, o problemă pentru persoanele LGBT ar putea apărea din partea „bisericilor”. Dar, dacă ne uităm la Vatican, observăm că acolo au loc conferințe ale feministelor și homosexualilor. Asta, desigur, când Papa Francisc nu le cere catolicilor să își ceară iertare de la homosexuali.

Totuși, e facil a proiecta toate tarele catolice în cârca actualului suveran pontif, când mișcarea de eliberare sexuală la Vatican a început cvasioficial, cu mult timp înainte, în fieful celui mai „conservator” ordin: Societatea lui Isus. Suficient de urmărit recepția critică de care s-a bucurat Teilhard de Chardin, care afirma că trebuie să încercăm orice, chiar și homosexualitatea, în ochii unui papă „conservator” ca Benedict XVI.

În tradiționala Biserică Ortodoxă, lucrurile stau, doar un pic și doar momentan, mai rău pentru homosexuali. Patriarhul Ecumenic se declară, de voie, de nevoie, împotriva inovațiilor sexuale, dar, pe de altă parte, reprezentanții săi importanți, precum teologul grec Ioannis Zizioulas, recomandă „protejarea minorităților sexuale în fața discriminării și nedreptăților”. Discriminarea este termenul standard în noua gândire și noua limbă care înseamnă, practic, că oricine are un cuvânt sau un gând care nu cadrează cu linia oficială pică sub acuzare. Așa s-a ajuns, de pildă, ca în alte țări și în alte Biserici, nu la noi, să fie interzise predicile în care homosexualitatea este considerată un păcat. (La noi se pare că s-au interzis în predici, deocamdată, referințele negative la vaccinuri). Dar, cum deja s-a consfințit teoria ramurilor, este de așteptat o mare armonizare…roz.

În fine, tabloul de mai sus nu e nici pe departe exhaustiv, dar ar trebui să dea, parțial, o idee despre cât de împilată este comunitatea diversității sexuale. Stratchey ar fi fost mai mulțumit în zilele noastre, mai ales că au rămas foarte puține doamne respectabile.

 

de Ninel Ganea Cultura Vieții

Ultimele articole

Legături utile

    Caută în arhivă

    Caută după dată
    Caută după categorie
    Caută cu Google

    Acţiuni

    | © Copyright 2012 Buciumul | css.php