Fosta deținută politic Niculina Moica explică pe înțelesul tuturor, în exclusivitate pentru Podul.ro, de ce deja celebra reclamă care-l are ca protagonist pe Mihai Șora reprezintă ”o minciună mizerabilă” și ”o batjocură adusă memoriei martirilor și eroilor anticomuniști”.
Precizăm că Niculina Moicaa fost arestată de Securitate în 1959, pe când avea doar 15 ani, fiind încarcerată la Jilava, Botoșani, Arad și Oradea. De-a lungul celor cinci ani de temniță comunistă grea, Niculina Moica avea să cunoască nume relevante ale adevăratei rezistențe românești dintre care le amintim pe Simina Caracaş-Mezincescu, Laura Săulescu, Arlette Coposu, Nuți Macarie, Valerica Moldovan, Adelina Busuiocescu-Călin, Mariana Mureșan, Maia Georgescu, Elizabeta Teleki, Tița Costiniu și Lia Lazăr. Tatăl Niculinei Moica a fost, de asemenea, deținut politic – i-au fost amputate degete de la picioare în urma muncilor prestate cu pușca în coaste în Insula Mare a Brăilei. După terifianții ani de închisoare, Niculina Moica a fost ostracizată și hăituită în permanență de Securitate, la fel ca întreaga sa familie, până în decembrie ’89.
Podul.ro vă prezintă declarațiile Niculinei Moica:
”Eu nu mai vreau să aud de domnul Mihai Șora! E de-a dreptul înfiorător că dânsului i se pare perfect normal să pozeze în disident și în exemplu de rezistență anticomunistă, într-o reclamă comercială, pe bani. Să tot vorbești despre libertate, așa-i?!
E mai degrabă dezolant decât caraghios că sunt mulți cei care insistă că domnul Șora n-ar susține că a fost disident – ba chiar exact asta se pretează dumnealui să susțină când spune că dictatura comunistă i-a luat libertatea, fiindcă insinuează că el s-ar fi situat în marea masă a celor călcați în picioare și distruși, ceea ce reprezintă o minciună mizerabilă.
În timp ce domnul Șora lucra la Ministerul de Externe condus de criminala Ana Pauker, cei mai români dintre români erau hăituiți, arestați, torturați și aruncați în lagăre și închisori, unde erau asasinați la scară industrială. Genocidarii ani ’50 au fost cei mai îngrozitori din istoria României fiindcă au rupt coloana vertebrală a acestui popor.
Întreb și eu, din postura de victimă a celor vremuri abominabile, victimă care nu și-a permis niciodată să vorbească în numele altor victime sau a poporului român: cum a rezistat domnul Șora împotriva dictaturii comuniste genocidare? Ocupând o funcție politică în ministerul propagandistic al Anei Pauker, minister controlat 100% de oamenii Moscovei? Încasând o patalama considerabilă în vremurile în care țăranilor li se lua totul, când se instauraseră foamea, întunericul, frigul și spaima? Rezista din greu ducându-se în șort la muncă, așa cum a declarat într-un interviu, în timp ce floarea intelectualității, politicii și studențimii românești era torturată și asasinată?
Unii ne zic că, vezi Doamne, Mihai Șora nu ar fi știut de toate acestea.
Haideți să fim serioși și să spunem lucrurilor pe nume – poate că nu știa și nici nu bănuia amploarea genocidului și culmile acestuia, însă era imposibil să nu fi știut ce avea loc, fiindcă se efectuau sute de mii de arestări, oamenii dispăreau de pe stradă, din casele lor, rar mai găseai o familie care să nu aibă deținuți politic, care să nu-și plângă părinții sau copiii. Numeroase procese au fost mascarade publice, ostracizarea era omniprezentă, la fel ca Securitatea. Au știut toți și-au închis ochii, ăsta-i adevărul, iar domnul Șora a lucrat la Ministerul de Externe în perioada marilor valuri de arestări, a fost plătit de comuniști, le-a făcut propagandă și i-a susținut, i-a legitimat, prin activitatea dânsului, prin chiar fișa postului. Chiar credeți că suntem toți proști și orbi?
Este profund imoral ca dânsul să vorbească acum despre libertate și rezistență în anii ’50. Ar fi de bun simț ca și susținătorii domniei sale să realizeze asta, fiindcă prestația dânsului în acea reclamă reprezintă o batjocură adusă memoriei martirilor și eroilor anticomuniști. Mă doare când văd această reclamă și consider că este monstruos că, în loc să fie retrasă, este rostogolită pe toate ecranele până la saturație.
După ce a activat în Ministerul de Externe, Mihai Șora a fost șeful unor edituri – vă amintesc că dânsul a ocupat aceste funcții într-o perioadă în care comuniștii incendiau kilometri de cărți, în niște ani în care cenzura a fost mai teribilă ca niciodată. Ce rezistență, disidență este asta?!
Mi-e scârbă de toate astea și mă bucur că am îmbătrânit. E dezolant să vezi prostiile pe care le spun unii și alții care folosesc dublă măsură și care văd idoli acolo unde nu-i cazul. Idoli care fac jocuri politice. Mai citiți istorie, copii. Mihai Șora stârnește lacrimi, suspine și extaz, iar Paul Goma – marele simbol al adevăratei rezistențe – nu are nici măcar cetățenie română. De ce? Fiindcă nu a acceptat niciodată compromisul și pentru că a avut întotdeauna curajul de a spune lucrurilor pe nume. Goma este un simbol viu al libertății și al demnității, iar noi alergăm după biografii inventate. E trist, e foarte trist ce se întâmplă”.
Trăim vremuri tulburi, adevărate tragedii, mii de copii minori sunt dați dispăruți în acest moment în România, cei mai mulţi dintre ei sunt fete. Unii dintre minorii căutaţi sunt dispăruţi de câţiva ani sau sunt vânduți în rețelele de prostituție din Europa.
Părinții copiilor dispăruți au împietrit, se simt neputincioși, nu au ce face, nu știu încotro s-o apuce, pentru că cei care ar trebui să-i ajute sunt profund corupți (de multe ori sunt chiar mână-n mână cu infractorii).
Ce putem face? Să luptăm pentru viitorul copiilor nostri! Să luptăm împotriva instituţiile statului român corupte, neputincioase, pline de oameni care nu îşi fac datoria, nepăsători, fără omenie sau suflet.
Vă așteptăm să ne fiți alături! Uniți suntem o forță!
Atelierele de creație și dezvoltare personală au fost înființate la Parohia Brâncuși în urmă cu doi ani. În desfășurarea lor se implică profesori și tineri voluntari.
„Dacă până acum, atelierul a fost susținut în exclusivitate de parohie, de această dată grupul de voluntari a dorit să se implice prin organizarea unui cros. Au dorit astfel în primul rând să arate dragoste și devotament față de acest atelier, iar în al doilea rând să sprijine derularea atelierului”, a subliniat preotul paroh Costel Burlacu.
Evenimentul a fost intitulat „Din suflet pentru bucuria copiilor”.
Din donațiile participanților a fost colectată suma de 3.000 de lei, fonduri care vor fi utilizate exclusiv pentru organizarea de ateliere destinate tinerilor.
Cei 100 de copii cu vârste cuprinse între 0-12 ani au avut de alergat fie o distanță de 200 de metri, cei mai mici, fie 800 de metri, cei de la 8 la 12 ani. Traseul a fost amenajat pe străzile din apropierea bisericii.
Toți alergătorii au primit premii. Fiind un cros caritabil, nu a fost realizat un clasament.
Crosul de la Parohia Brâncuși a fost sponsorizat de compania Decathlon și organizat în colaborare cu Primăria Capitalei și a Sectorului 6.
În Făgăraș a avut loc luni o acțiune de donare de sânge la care au participat peste 80 de clerici și credincioși din Făgăraș și împrejurimi, informează Mitropolia Ardealului.
Acțiunea s-a desfășurat la sediul Protoieriei Făgăraș, fiind parte a Campaniei „Donează sânge, salvează o viaţă” iniţiată de Patriarhia Română şi implementată în Arhiepiscopia Sibiului prin Departamentul de asistenţă socială.
Marius Talmaţchi, inspector social al Arhiepiscopiei Sibiului, și-a exprimat speranța că oamenii vor fi conștienți și pe viitor de nevoia mare de sânge din spitale şi vor dona „pentru a salva vieţi”.
Peste 2400 de persoane au răspuns până acum apelului de a dona sânge în cele cinci ediţii ale campaniei derulate la nivelul Arhiepiscopiei Sibiului.
Dan Ciprian Grăjdeanu, liderul „Frăției Ortodoxe”, a anunțat organizarea unui marș de protest împotriva traficului de femei și copii, eveniment ce va avea loc în București, duminică 6 octombrie, de la ora 16:30, la Arcul de Triumf.
Într-un anunț făcut pe pagina de facebook, Dan Grăjdeanu a anunțat că oamenii săi vor ieși în stradă „pentru a opri această protejare a clanurilor mafiote, săvârșită de politicienii corupți și de serviciile speciale ale statului”.
Conform lui Grăjdeanu, aceste lucruri se întâmplă de zeci de ani, „pentru că acești politicieni corupți și șefii serviciilor speciale sunt alimentați cu copile tinere la orgiile sexuale pe care le fac la deșănțatele lor petreceri în care mănâncă banii pe care i-au furat din țara aceasta”.
Liderul Frăției a spus că a înființat „un grup de acțiune de bărbați puternici, care dacă vom fi apelați la un număr pe care-l vom lansa, vom merge noi și vom scoate fetele abuzate din mâna criminalilor, a proxeneților protejați de politicieni și serviciile secrete, dacă aceștia nu o fac”.
Societatea occidentală a pierdut simțul naturii și al binelui comun, singurele care ar putea justifica o limitare a dorințelor individuale. Într-adevăr, natura, condiționându-ne, stabilește o limită dorințelor noastre, iar binele comun determină exactitatea acestora. Acest lucru se explică și prin faptul că drepturile omului, concepute pentru a apăra indivizii de opresiunea socială, au ajuns la punctul de a deveni o armă împotriva tuturor normelor sociale.
La o scară fără precedent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis să judece o serie de cauze improvizate legate de reproducere. În discuție se află separarea completă între sex, procreare și parentaj; și anularea familiei biologice ca referință a normelor sociale.
Aceste cazuri arată cum dorința de a avea un copil poate duce la nebunie și cum această nebunie poate deveni realitate datorită avansului tehnologic. Devenită realitate, ea atacă acum normele legale pentru a transforma dorința în drept și pentru a re-modela, astfel, realitatea socială după imaginea ei, în speranța iluzorie de a deveni ea însăși normală.
Iată sumarul cauzelor CEDO și al problemelor pe care acestea le ridică.
Dorința de a avea un copil cu o persoană decedată
O femeie franceză se plânge de refuzul autorităților de a transfera lichidul seminal congelat al partenerului ei mort într-un spital spaniol, unde ar putea beneficia de o inseminare post mortem. Astfel, ea contestă legea franceză care impune ca bărbatul și femeia care formează cuplul care dorește să apeleze la asistarea medicală a procreației să fie „în viață” și ca conservarea gameților să fie oprită la moartea persoanei. (V. D. c. Franței).
Dorința mamei de a fi tatăl copilului
Într-un alt caz, mama unui copil conceput cu ajutorul unei donații anonime de spermă se plânge că nu apare ca „tată” pe certificatul de naștere, pe motiv că, fiind transsexuală, ea trebuia identificată ca „bărbat” în actele sale civile. Ea consideră că a fi descrisă drept „mamă” încălcă atât drepturile ei cât și pe cele ale copilului prin aceea că „contrazice în mod fundamental percepția relației” dintre ei și o obligă să dezvăluie copilului transsexualitatea mamei. (O.H. și G.H. c. Germaniei).
Cererea de prezumție de maternitate pentru „soția mamei”
Două lesbiene germane se plâng, în numele lor și în numele copilului, că partenera femeii care a născut nu beneficiază de „prezumție de maternitate”, spre deosebire de bărbații din cuplurile heterosexuale care beneficiază de prezumția de paternitate. Femeile denunță o situație de discriminare, chiar dacă „soția mamei” a putut adopta legal copilul. Cazul este complicat de faptul că copilul a fost purtat de o femeie și conceput cu ovulul celeilalte și cu sperma unui donator anonim, ceea ce este interzis în Germania. (R.F. și alții c. Germaniei).
Dorința de a fi amândouă „mame” ale aceluiași copil
Două lesbiene austriece se plâng că apar ca „mamă / părinte” și „tată / părinte” pe certificatul de naștere al unui copil conceput și purtat de una dintre ele și adoptat de cealaltă. Acestea denunță o situație de discriminare în comparație cu părinții heterosexuali prin faptul că aceste mențiuni sugerează că femeia menționată ca „Tată / Părinte” nu este mama copilului. Fiecare își dorește să fie înscrisă ca „mamă” sau „părinte” pe certificatul de naștere al copilului, pentru a șterge orice diferențiere biologică (S.W. și alții c. Austriei).
Obligația statelor de a stabili „homoparentajul”
Alte două cauze încearcă să forțeze Polonia să înregistreze două persoane de același sex ca părinți ai aceluiași copil. Într-una din cauze, copilul a fost conceput prin reproducere asistată în beneficiul unui cuplu anglo-polonez de femei care trăiesc în Marea Britanie. În cealaltă, doi gemeni au fost concepuți prin surogat în Statele Unite, în beneficiul unui cuplu de bărbați israeliano-polonezi care locuiesc în Israel. Cuplurile denunță refuzul Poloniei de a transcrie certificatele de naștere ale copiilor, considerând că această decizie le încalcă „dreptul de a fi considerat părinți” și afectează cetățenia și drepturile de moștenire ale copiilor. De asemenea, denunță o discriminare pe criteriu de homosexualitate (cauzeleA.D.-K. și Schlittner-Hay c. Poloniei).
Dorința de a fi declarată mamă a unui copil conceput și purtat de alte femei
În alte trei cauze, cuplurile se plâng de refuzul Franței de a le recunoaște drept mame, pe motiv că nu au născut, pe aceste femei care au cumpărat copii născuți prin contracte de surogație în străinătate. Petentele solicită C.E.D.O. să oblige Franța să transcrie integral în registrele de stare civilă certificatele de naștere emise în străinătate, în virtutea acordurilor de surogație, chiar dacă această practică este interzisă în Franța și nu există nicio legătură biologică între copii și femeile care i-au achiziționat (cauzele Braun, Saenz și Saenz Cortes și Maillard c. Franței).
Aceste cauze sunt simptomatice pentru dosarele „improvizate” legate de reproducerea umană
Reclamanții contestă faptul că legea încă se bazează pe imitarea naturii umane, care, în sine, este, din punct de vedere biologic, complet heterosexuală; astfel, vor să dispună de filiația și de identitatea copiilor;
Ei elimină complet mama surogat, precum și tatăl care devine o simplă sursă de spermă, în timp ce, în același timp, se laudă cu propria lor legătură genetică cu copiii, atunci când aceasta există;
Ei pretind că acționează în numele și interesul superior al copiilor, ignorând, sau chiar disprețuind, dreptul și interesele acestora de a-și cunoaște părinții biologici și de a fi crescuți de aceștia (Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului, art. 7);
Pun societatea înaintea unui fapt accompli și îi cer să reglementeze o situație pe care ei înșiși o provoacă, adesea plecând în străinătate pentru a evita interdicțiile legale din țările lor;
Cer judecătorilor europeni să condamne opțiunile legislative/juridice naționale.
Societatea occidentală a pierdut simțul naturii și al binelui comun, singurele care ar putea justifica limitarea dorințelor individuale
Aceste cereri par nebunești, dar sunt în conformitate cu hotărârile anterioare ale CEDO. Astfel, faptul că o mamă poate pretinde că este tată se datorează anulării condiționării schimbării de sex în starea civilă de o schimbare morfologică (A.P., Garçon și Nicot c. Franței). Întrucât CEDO a condamnat Austria în 2013 să legalizeze posibilitatea adoptării copilului partenerului de același sex, femeile austriece pretind acum că sunt ambele „mame” (X și alții c. Austriei). În mod similar, întrucât CEDO a condamnat Franța în 2014 să transcrie filiația paternă a copiilor născuți din aranjament de surogat în străinătate, „mama intenționată” revendică acum același drept pentru ea însăși (Mennesson c. Franței).
Decizie după decizie, este evident un efect de undă, o „pantă alunecoasă” a cărei înclinare Curtea pare să o ajusteze la discreție. Este surprinzător faptul că toate aceste cazuri – unele destul de vechi – să fie făcute publice în același timp. În ceea ce privește surogatul, președintele CEDO a recunoscut în 2015 că liberalizarea acestei practici funcționează într-un „ritm impus de Curtea noastră”. Urmează alte cazuri, de fiecare dată mai șocante, cum ar fi cazurile „multi-parentaj” în care trei sau mai mulți adulți vor cere să fie „părinți recunoscuți” ai aceluiași copil. De asemenea, nu va mai avea niciun motiv serios pentru a se opune liberalizării poligamiei și poliandriei.
De fapt, odată ce legea se desprinde de realitatea naturală în favoarea unei simple autodeterminări, nimic nu o poate opri. Și devine foarte dificil pentru judecător să justifice limitarea dorințelor individuale. Acest lucru se explică în primul rând prin faptul că societatea occidentală a pierdut simțul naturii și al binelui comun, singurele care ar putea justifica o limitare a dorințelor individuale. Într-adevăr, natura, condiționându-ne, stabilește o limită dorințelor noastre, iar binele comun determină exactitatea acestora. Acest lucru se explică și prin faptul că drepturile omului, concepute pentru a apăra indivizii de opresiunea socială, au ajuns la punctul de a deveni o armă împotriva tuturor normelor sociale. Fără referire la binele comun și la natura umană, aceste norme sunt dizolvate treptat și inevitabil în viața privată. Drepturile omului devin astfel vehiculul afirmării de sine și al egoismului.
În urmă cu un secol, susținătorii tehnicilor artificiale de control al reproducerii credeau că separarea procreării de sexualitate va fi un pas înainte în procesul de evoluție a umanității. Ei au crezut că omul va câștiga astfel puterea de a procrea în mod rațional și responsabil și nu va mai fi obiectul hazardului unei naturi oarbe; că omul va fi mai înțelept și mai ingenios decât natura, că ar putea atinge un grad mai mare de perfecțiune și fericire și că poate „spiritualiza” sexualitatea. Acestea i-au fost ambițiile. Ambiții prezumtive, dacă observăm astăzi roadele lor: nebunia nelimitată a improvizațiilor procreative, eugeniei și utilizării masive a pornografiei și avortului… Natura rămâne mult mai înțeleaptă decât noi.
Stăpânirea tehnică a naturii nu trebuie să ne scutească de respectarea legilor sale. Natura, desigur, este o mamă bună, răbdătoare și tăcută; dar se spune, pe bună dreptate, că nu iartă niciodată – și întotdeauna ne aducem aminte de asta într-un mod dureros.
Este durerea copiilor născuți dintr-o donație anonimă de spermă cea care ne amintește astăzi de nevoia noastră naturală de a ne cunoaște pe deplin identitatea, inclusiv în dimensiunea sa fizică și filială. Suferința copiilor născuți din anonimatul contractelor de surogat și de asistență reproductivă, confruntați cu interdicția legală de a-și stabili filiația, ne amintește de importanța legăturilor de sânge; durerea mamelor surogat care nu doresc să renunțe la copii ne amintește de importanța maternității; de asemenea, durerea copiilor născuți din improvizații reproductive și familiale este cea care ne amintește de nevoia și dreptul natural de a fi iubiți și crescuți de adevărații părinți, într-o familie echilibrată.
Dacă noi, ca societate, nu vom mai putea vedea injustiția pe care aceste situații o provoacă, am putea cel puțin să fim sensibili la suferința pe care ele o aduc.
Și dacă rămânem insensibili la această suferință, atunci ne vom confrunta cu violența pe care, cu certitudine, ea o va naște.
A ceda în fața pretențiilor unor astfel de „improvizații procreative” reprezintă un act de lașitate, un eșec în obligația noastră de a proteja generațiile viitoare. (după ECLJ.org)
Putem să ni-l imaginăm pe unul dintre șefiimiliției moscovite apărândla televiziune șipropunândcatoți copiii celor care se opun regimului lui Putin, sau doar nu sunt de acord cu el, să fie luați de la familiile lor de către serviciile sociale șicrescuți, educațișiformațiîn centre de reeducare speciale? Saucăposteazăaceastă propunere pe Twitter sau Facebook?
“Foarte ușor! …..De ce nu?….Bineînțeles!….Normal! ….De la totalitarismul rus te poțiașteptala orice?” – ar fi răspunsurile instantanee. Putem să ne imaginămreacția mediei internaționale – de la CNN, NYT,BBC, The Guardian, Le Monde, France 2 șipânăla ARD, Bild sau der Spiegel, dacăașa ceva chiar s-ar întâmpla? Laîntrebareaastaștim cu toțiirăspunsul – doar media internațională e “câinele de pazăaldemocrației”. Ce- ar mailătra! Până ce sefulmilițian ar fi înlocuit.
Ar fi cineva suprins sa afle ca militia rusa a scos un videoclip, popularizat pe toate canalele de televiziune, in care ii indeamna pe copii rusi sa-si supravegheze parintii si sa-i denunte Statului, in cazul in care acestia emit critici la adresa conducatorilor? Nimeni, nu-i asa? Toti se asteapta ca o institutie a unui regim totalitar sa actioneze asa. Care ar fi reactia unanima a mediei internationale, daca asa ceva s-ar intampla in Rusia? Intrebarea e retorica.
Putem sa ne imaginam toate astea – pentru ca s-au mai intamplat acolo, si e de asteptat sa se mai intample -, dar nimeni nu si l-ar putea inchipui pe unul dintre sefii politiei din Helsinki postand pe Twitter propunerea ca alora care nu sunt de acord cu politica guvernului sa le fie luati copiii si internati in centre de reeducare. Pe bune, nimeni! Desi Jari Taponen, inspectorul sef al politiei din Helsinki, chiar a facut-o! Conform dictonului lui Hitler: “Nu-mi pasa ca mi te impotrivesti – copilul tau déjà imi apartine.” Si nu i s-a intamplat nimic! Nu lui Hitler, lui Taponen. Da, nimeni n-are cum sa creada asa ceva. Mai ales cand “cainele de paza” nu latra. E mut! Asa ca, Finlanda ramane, oficial, o democratie si un stat de drept. In UE, democratia e in suferinta, si pericol, doar in Polonia si Ungaria.
„Cainele” n-a latrat nici cand politia finlandeza a scos hazliul videoclip, difuzat in toata Finlanda, in care ii indemna pe copii sa-si supravegheze si sa-si toarne parintii. Si asta s-a intamplat. Nu e nevoie sa-si mai imagineze nimeni nimic. S-a intamplat in URSS, pe vremea lui Stalin si a lui Pavlik Morozov, se intampla in Finlanda “democrata” acum. Dar daca ala de pazeste democratia tace, inseamna ca nu e niciun pericol. Si cand tace, daca cineva zice ceva e fake news!
In totalitarismul rus nu ar vrea sa traiasca niciunul dintre noi. Ce e infricosator este ca in “democratia” finlandeza ar vrea sa traiasca toti!
Într-un loc în care colectivizarea forțatășitotală s-a făcutîncâțiva ani, desiîn alte locuri vecine nu s-a întâmplatasta; într-un loc în care s-au apucat săconstruiască marele canal, doar cu lopatașiroaba, casă extermine elitele, deși, în locurile apropiate nu s-a întâmplatasta; într-un loc unde un ucenic de cizmar a devenit clona lui Kim Ir Sen, șiși-a condus poporul spre cele maiînalte culmi ale socialismului, un sfert de secol, până ce acesta a învățat bine ce este foamea și frigul; într-un loc, singurul, în care a avut loc o “revoluțieanticomunistă” sângeroasă , nu de catifea ca-n celelalte locuri; într-un loc unde, după o “revoluțieanticomunistă”, a fost alesșefalstatului, cu 90 % din voturi, un comunist sadea; într-un loc unde cel care s-a făcut vinovat de moartea a peste 1000 de nevinovați, a fost ales, drept pedeapsă, de trei ori președinte; într-un loc în care, după o “revoluțieanticomunistă”, torționariicomuniști – care au bătut cu vâna de bou, au scos dințiși au smuls unghii, sau doar au ucis – au primit pensii uriașe, și au apărutla televizor pentru a-șipovestiliniștițiisprăvile, farăcă nimeni să le spună ceva – nici măcar intelectualii care s-au opus fostului regim rezistând, s-a zis, prin cultură; într-un loc în care intelectualii, care au rezistat prin cultură, au devenit din anticomuniști, neo marxiști; într-un loc în care consilierul criminalei Ana Pauker – numit, după “revoluțiaanticomunistă”, ministru alînvățământuluiși decorat de actualul președinte cu ordinul “SteauaRomâniei”- a ajuns simbol almișcării #Rezist; într-un loc în care Răul este numit, o datala 4 ani, “răulmaimic”; într-un astfel de loc era normal ca principalii candidațilapreședințiesă fie acum doi neo marxiștiși-o proastă; într-un astfel de loc va fi normal ca unul dintre neo marxiștisă fie ales, pentru a douaoară, președinte; într-un astfel de loc era normal ca “răulmaimic” să ne fie speranța.
„Se spune că e nevoie de un satîntregcasăcrești un copil.
Tot de un sat este nevoie pentru a-l face o țintă pentru pedofili.
Plus o țară a cărei economii produce anual 40 de miliarde de euro din industrii murdare, protejate de autoritățiși tolerate de lumea noastră, cea care se bucură implicit cândobține slujbe lucrând pentru acești “industriași”, slujbe din care plătesccărucioarele zilnice de produse din supermarket, ratelabănciși concedii înBulgaria.
Plus o atitudine docilă a politicienilor față de tot ceea ce vine din vest, de lațările “caafară”. Unde libertatea sexuală a deviantilor și a psihopaților este maiimportantădecâtinocențașisiguranța copiilor noștri, cei pentru a cărorcreștere suntem responsabili noi toți, sătenii.”
Johhannes Visscher, olandezul care a batjocorit şi a ucis în Dâmboviţa o fetiţã nevinovatã nu ar fi putut intra în România fãrã ca autoritãţile de la Bucureşti sã afle cazierul sãu de pedofil dacã oficialii Uniunii Europene nu s-ar fi opus vehement cu privire la introducerea obligatorie, în toate statele membre, a Registrului persoanelor condamnate sau suspicionate pentru sãvîrşirea de infracțiuni sexuale cu minori, scrie jurnalistul Ovidiu Zară
La nivelul Uniunii Europene a existat o petiție privind instituirea obligatorie de cãtre fiecare stat membru a unui asemenea Registru, numai cã instituțiile europene s-au opus pe motiv că nu există o analiză a impactului din statele membre unde există evidențe de acest tip.
Comisia Europeană s-a opus pe motiv cã obligativitatea unor asemenea registre obligatorii nu este oportună, deoarece ar viola drepturile omului și protecția datelor personale. Oficialii europeni care s-au opus instituirii unei asemenea mãsuri privind evidența pedofililor au susţinut cã “introducerea unor asemenea Registre împiedică reintegrarea în societate a celor condamnați pentru agresiuni sexuale împotriva copiilor și pot duce la acte de violență împotriva acestor persoane”.
Dacã oficialilor europeni le-ar fi pãsat mai mult de integritatea şi siguranţa minorilor, cu certitudine cã respectivele registre ar fi fost introduse demult şi crima odioasã din Dâmboviţa putea fi evitatã! Insã oficialilor europeni le pasã de drepturile şi libertãţile fundamentale ale zãghiţilor sexual, nu de integritatea generaţiilor viitoare, mai ales când acestea provin din ţãrile considerate de mâna a doua, precum România.
In cazul în care un asemenea Registru ar fi fost obligatoriu la nivel european, criminalul pedofil din Olanda era luat în vizor de la momentul intrãrii în ţara noastrã şi astfel nu ar fi putut zburda liber pe plaiurile mioritice.
Cu toate acestea, mi s-ar fi pãrut normal ca în lipsa unui asemenea Registru, la momentul intrãrii criminalului pedofil în România, autoritãţile de la Bucureşti sã fi fost înştiinţate de Interpol și Europol cu privire la cazierul pedofilului – criminal. Dar acest lucru nu s-a întâmplat! De ce? Pentru cã occidentalii, în majoritate neomarxişti, considerã pruncii români drept carne de tun.
P.S. 1 – Criminalul Olandez se numeşte Johhannes Visscher, este născut în 1973, nu este căsătorit și nu are copii. El a absolvit Școala Evanghelică de Jurnalism din Amersfoort, a lucrat la ziarul “Reformatorisch Dagblad” ca reporter de știri interne. El a fost şi profesor de literatură pentru copii, de unde şi obsesia acestuia acestuia pentru cei mici.
Anchetatorii au descins la în sectorul 2 al Capitalei, la apartamentul închiriat de olandez de unde au ridicat prezervative şi alte probe ADN, care au fost trimise la Institutul Național de Criminalistică. Ce înţelegem de aici? Cã nenorocitul a mai întreţinut relaţii sexuale cu minori şi în scurtul sãu periplu prin Bucureşti.
P.S. 2 – Registrul persoanelor condamnate sau suspicionate pentru sãvîrşirea de infracțiuni sexuale cu minori existã în mai multe state precum Polonia, Regatul Unit, SUA , Noua Zeelandă, Macedonia, Canada, Brazilia, Argentina etc.
Polonia – a publicat la dispoziția internauţilor dosarele a 768 de persoane condamnate pentru astfel de fapte grave, cu numele acestora, pozele, datele de naștere și faptele comise. Alte peste 2.600 de persoane, condamnate pentru deținere de pornografie infantilă, aflate în registru, pot fi accesați doar de personalul anumitor instituții. Tot în Polonia se prevăd sancțiuni, inclusiv cu închisoarea, pentru un director de școală sau altă unitate în care se lucrează cu copii care a angajat o persoană din registrul pedofililor.
Regatul Unit – Aceste date sunt disponibile, la cerere. Poliția decide dacă o solicitare va fi soluționată pozitiv sau nu, de la caz la caz.
SUA și Australia – Legea Megan le oferă americanilor dreptul de a găsi date despre pedofili pe Internet. Australia are un sistem similar. Situația diferă, în SUA, de la un stat la altul. Statele americane variază în ceea ce privește cantitatea de date pe care le dezvăluie despre pedofili online, dar în multe cazuri este destul de detaliată. În Arkansas, de exemplu, infractorii sexuali pot fi identificați pe hartă.
Autoritățile din Texas oferă detalii și fotografii ale celor mai căutați pedofili, însoțite de recompensele puse în joc pentru identificarea acestora.
