Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă
Arhivă pentru categoria: Social

In memoriam CONSTANTIN IULIAN. 7 ani de la trecerea în veșnicie. Manifestare memorială în București.

Marți 11.06.2019, ora 17,30,

la Centrul Cultural al Sectorului 2 <<Mihai Eminescu>>

din str. Jean Louis Calderon nr. 39.

Cu ocazia împlinirii a 7 ani de la trecerea în veșnicie a mărturisitorului și luptătorului anticomunist CONSTANTIN IULIAN, vă invităm la o manifestare memorială dedicată vieții, luptei și mărturisirii acestui sfânt al temnițelor comuniste.

Participă: Zoe Rădulescu, Dan Puric și Octav Bjoza.

Veți putea viziona, pentru prima oară după 60 de ani, imagini din timpul inaugurării expoziției pilot a Muzeului Rezistenței, din 1993, numită „Cartea prigonită”.

Vor fi prezentate două din lucrările lui Constantin Iulian: „Din lagărul România evadează morții” și „Muzeul Rezistenței”. (mai mult…)

Exemplul lui Alex şi generaţia „fulgi de nea“

La începutul lunii martie a acestui an am citit pe internet un articol în care aflam că un băiat dintr-un sat al județului Botoșani asigură traiul zilnic numeroasei sale familii și greu încercate. Alex, căci despre el este vorba, are 11 ani și, în primele săptămâni de primăvară, își riscă viața mergând în pădure pentru a culege urzici, pe care apoi le vinde în piața centrală a orașului Botoșani cu 2 lei punga. Câștigă într-o zi bună între 50 și 100 de lei, bani care ajung doar pentru mâncare. În acest fel, el își întreține mama și cei patru frați mai mici, din care mezinul are doar opt luni.

Din dorința de a-și ajuta familia, Alex nu se lamentează pentru ceea ce face. Tatăl lui a murit în urmă cu două luni din cauza dependenței de alcool, iar mama lui a rămas fără serviciu, crescându-i singură pe cei cinci copii. Jurnaliștii de la botosaneanul.ro l-au întâlnit pe Alex în piață, în timp ce încerca să vândă patru pungi de urzici. Copilul fără copilărie a povestit că s-a învoit de la școală pentru a putea să vină în piață în acea zi și că cea mai mare dorință a lui este ca mama, care a fost croitoreasă, să-și găsească un loc de muncă.

Este evident că, în istoria umanității, viața nu a fost niciodată un drum lin presărat cu trandafiri. Lumea contemporană, pentru care îi pregătim pe copii, pare a fi una dintre cele mai concurențiale și mai instabile societăți din epoca modernă, deși mulți dintre noi se amăgesc că trăiesc ca în reclame, după marile cuvinte rostite asemenea unei incantații magice: confort, plăcere, simplu, ușor, rapid.

La tot pasul, era consumistă ne oferă facil și generos câte ceva, fiind chemați prietenește cu îndemnuri de genul: vino și tu!, spune da!, sună acum!, încarcă-te cu energie!, participă!, zâmbește!, strălucește!. Și, desigur, să nu uităm sloganul publicitar ce re­de­finește condiția umană: scapă de durere!

Nu știu câte familii mai transmit astăzi convingerea că succesul în viață nu îl absolvă pe copil de un parcurs educațional punctat de voință și muncă. Să aduci pe lume un copil durează nouă luni, iar ca să-l aduci în lume ai la dispoziţie cel puțin 18 ani. Acesta este timpul în care un părinte are cea mai nobilă şi cea mai grea misiune din lume, aceea de a creşte şi educa un pui de om. Şi asta zi de zi, 24 de ore din 24, fără excepţie.

Dacă la creşterea sa avem un sprijin evident în medicii pediatri, nutriţionişti şi alte categorii de un real ajutor, la capitolul educaţie de multe ori suntem pe cont propriu şi, nu de puţine ori, nu ştim dacă ceea ce facem acum îi va fi cu adevărat de folos în viitor. Sunt conștient că fiecare părinte îşi iubeşte copilul, însă fiecare fel de a iubi este diferit, fiecare relaţie părinte-copil este unică şi specială. Avem sarcina de a hotărî permanent ce este mai bine pentru el, dar aici se ascund şi multe capcane de care nici măcar nu ne dăm seama. Uneori este foarte dificil să găseşti acel echilibru între nevoile reale ale unui copil şi limitele noastre ca părinţi.

Pedagogia unei vieţi simple

Copiii de azi cresc într-o lume dominată de ecrane și tehnologie avansată și se miră când noi, ca părinți sau bunici, le spunem că a fost o vreme în care nu exista internet, așa cum noi ne miram când părinții noștri ne spuneau că nu a existat televizor înainte și cum ei se mirau că nu a existat radio înainte. Mulți dintre copiii noștri cred într-un fel că tot ceea ce li se cuvine sau primesc din partea noastră s-a obținut cu ușurință, fără renunțările și sacrificiul generațiilor precedente. Crescând cu o percepție eronată despre realitate, generațiile plăcerii imediate și ale vieții digitalizate cred că viața este ușoară și că fericirea este la îndemâna tuturor, fără să intuiască cât efort se află în spatele unor lucruri pe care le consideră firești și banale. Fără să bănuiască că un stil de viață minimalist, auster și simplu poate să fie, pe termen lung, mult mai de folos în viață decât abun­dența, luxul și hedonismul.

Cunosc copii cărora părinții le-au oferit tot ce își puteau ima­gina vreodată: pantofi și haine de firmă, gadget-uri de ultimă generație, vacanțe scumpe în străinătate, proprietăți cu stil și valoroase, adică infinit mai mult decât aveau respectivii părinți la vârsta când erau și ei copii. Numai că, stupoare! Când aceiași copii sunt rugați de către părinții lor să-și curețe singuri încălță­mintea, să cumpere de peste drum o pâine, să pună vasele murdare în chiuvetă sau să măture o cameră, atunci devin brusc apatici, absenți sau indi­ferenți.

Din fericire, psihologii ne „liniștesc” în privința acestui comportament neașteptat din partea odraslelor noastre răsfă­țate, spunându-ne că ei fac parte din generația „fulgi de nea”, care îi include pe copiii și tinerii hipersensibili, veșnic nemulțumiți, ofensați de cele mai banale lucruri, fragili, cu o capacitate scăzută de a face faţă momentelor dificile din viaţă.

Din punct de vedere evolutiv și istoric, adolescența este vârsta la care tinerii își asumă riscuri și caută aventura, își clădesc idealuri, se pregătesc să dea piept cu viața. Cine credeți că poartă întreaga responsabilitate pentru fragilizarea copiilor noștri? Din punctul meu de vedere, noi, părinții, din cauză că, de foarte multe ori, exagerăm riscurile presupuse de aproape orice activitate pe care ar întreprinde-o. Am devenit atât de protectori, încât le răpim până şi libertatea de a se juca şi de a alerga în aer liber, de a se căţăra în copaci, aşa cum era perfect normal cu ani în urmă. Totul în numele siguranţei şi în dorinţa de a le „netezi” drumul în viaţă.

Astfel, o întreagă industrie s-a dezvoltat în jurul nevoii obsedante de a proteja copiii din ziua de azi, fără să realizăm că toată grija aceasta se întoarce, la un moment dat, împotriva lor. Greutățile și obstacolele vieții au un rol pedagogic aparte în șlefuirea caracterului puternic, nobil și tenace al unui viitor adult. Prin urmare, n-ar fi mai bine ca, din când în când, să le arătăm copiilor noștri exemplul lui Alex din Botoșani, care se mulțumește cu atât de puțin și oferă atât de mult?! Care nu are mâini îngrijite, dar o inimă de aur.

 

de Pr. Vasile Crețu Ziarul Lumina

Captivi în internet

CAPTIVI ÎN INTERNET CU JEAN-CLAUDE LARCHET

Reporter: La 22 de ani, Jean-Claude Larchet s-a convertit la ortodoxie. Astăzi, el este patrolog și teolog ortodox francez, de renume internațional, doctor în filosofie și doctor în teologie la Universitatea din Strasbourg. Este autorul a 30 de cărți traduse în 17 de limbi.

Opera lui Jean-Claude Larchet, dominată de probleme de antropologie, revine de această dată prezentând un eseu despre noile mijloace de informare, “Bolnavii noilor medii de informare”.

Bună ziua, Jean-Claude Larchet!

Jean-Claude Larchet: Bună ziua!

Reporter: Acum mai puțin de 20 de ani, noile medii de informare au făcut o invazie în societatea noastră, cu consecințe, și numiți aceasta “colonialismul digital” și care a dat naștere unui nou tip de individ, homo connecticus.

Deci, inevitabil, această invazie a modificat profund comportamentul social.

Jean-Claude Larchet: Da, ea a modificat comportamentul social, este foarte vizibil, dar modifică, la fel de profund, funcționarea noastră internă, modul nostru de gândire, modul de trăire a timpului, tot felul de elemente care au legătură cu viața noastră psihică, intelectuală, capacitatea noastră de atenție, capacitatea noastră de concentrare, chiar maniera în care gândim, și toate aceste consecințe, au contribuit în mod efectiv la crearea unui nou tip de om, pe care eu îl numesc homo connecticus, omul conectat, și acest homo connecticus devine ceva dominant în societatea noastră.

Reporter Faceți o listă incredibilă de patologii care sunt legate de noile medii de informare.
Sunt aceste noi patologii unele pe care le putem trata sau mergem spre un nou tip de individ?

Jean-Claude Larchet: În principiu, toate patologiile pot fi tratate, și, pe bună dreptate, dacă le-am descris atât de larg și cu atâta grijă este pentru că devenim conștienți de ele și începem să le tratăm în cazurile care sunt cu adevărat impresionante și bine instalate, sau cel puțin ne protejăm, și aș spune că unul dintre motivele care m-au împins să scriu această carte este protejarea tineretului pentru că adulții care nu au trăit totdeauna în această lume au păstrat o anumită distanțare în raport cu noile medii, dar tinerii care încep să trăiască de la cea mai fragedă vârstă în această lume nu au distanțarea necesară dacă nu îi învățăm să o dobândească și deci este cu adevărat vital să știe să se protejeze, să se apere, pentru a evita ca maladiile să se instaleze.

Reporter: Este aceasta, poate, o știință care ar putea intra în școli, dacă e posibil, pentru că nu pot să văd cum părinții de azi, care uneori sunt ei înșiși hiper-conectați, îi pot învăța pe copiii lor să aibă grijă să nu utilizeze prea mult noile medii?

Jean-Claude Larchet: Cred că este cu adevărat vital ca chiar părinții să fie cei care se ocupă de această educație, pentru că, din păcate, părinții au uneori tendința de a favoriza alienarea, ceea ce numesc alienare, renunțarea la sine, în favoarea noilor medii, pentru că aceasta le convine deseori pentru că copiii sunt liniștiți în fața televizorului sau sunt ocupați cu ecranul lor, dar trebuie să fie foarte conștienți că este ceva care în loc să formeze copiii, de multe ori reușește să îi deformeze, le poate reduce performanțele școlare, le poate reduce capacitatea de învățare socială, și deci am pornit să scriu această carte în atenția părinților pentru ca ei să învețe să gestioneze lucrurile în ceea ce privește modul lor de a fi educativi, și cred că este cu adevărat posibil de a instaura o învățare care permite copiilor, în primul rând, să limiteze timpul lor de utilizare a acestor medii, dar și care, de asemenea, îi ajută să-și organizeze alegerea. Evident, nu am scris această carte pentru a respinge complet noile medii, ci pentru a învăța să facem o îmbunătățire, pentru a pune limite, pentru a orienta mai bine modul de a se folosi de ele și cred că părinții au, cu adevărat, un rol fundamental de jucat.

Și semnalez, la sfârșitul cărții, ceva ce este foarte caracteristic, este vorba despre faptul că toți conducătorii de companii care produc aceste medii de informare, care le distribuie, sunt extrem de vigilenți în a-și proteja propriii copii de o utilizare prematură sau excesivă a ecranelor.

Reporter: Vorbim, pe bună dreptate, despre ritmul școlar care se presupune că ar obosi copiii, dar poate că mai degrabă utilizarea noilor medii este cea care creează o oboseală suplimentară.

Jean-Claude Larchet: Da, observăm faptul că copiii sunt epuizați deseori când ajung la școală și câteva ore mai târziu chiar de către școala însăși, și de a fi dispersați în utilizarea acestor aparate care, oricine poate constata, mobilizează enorm de multă energie și devin foarte repede obositoare.

Reporter: Deci vorbiți de aceste noi patologii care sunt legate de noile medii, ca de exemplu, burnout-ul (epuizarea), dar există, de asemenea, incidențe la toate nivelele, asupra lecturii, asupra scrisului, și o nivelare în jos. Este adevărat că Internetul și noile medii ne prostesc?

Jean-Claude Larchet: Vedeți, există o carte care a avut un succes extrem de mare in Statele Unite, de Nicholas Carr, pe care eu o citez destul de des în cartea mea, care se intitulează “Internetul ne prostește” și efectiv demonstrează cum acesta alterează, slăbește, diminuează capacitățile intelectuale ale oamenilor pentru că el creează moduri de funcționare mentale, intelectuale, care sunt distructive.

Reporter: De exemplu?

Jean-Claude Larchet: De exemplu, acela al lecturii pe care l-ați menționat care este importantă în mod particular în cazul emisiunii dumneavoastră literare, vedem foarte bine că există o diferență enormă între lectura pe ecran și lectura dintr-o carte.

Există cercetători care desigur că s-au interesat de această problemă, care au fixat camere video pe calculatoare pentru a vedea cum citește cel care citește pe calculator, și observând doar funcționarea ochilor vedem foarte bine că lectura unei pagini pe ecran se face în modul următor: citim la început primele două rânduri, apoi mergem pe diagonală spre mijlocul paginii, citim primele două părți de rânduri următoare și apoi coborâm din nou în jos, citim ultimul rând și trecem la pagina următoare.

Și, deci, este o lectură pe care o putem califica o lectură în baleiaj, superficială, cantitativ pare că citim normal și uneori chiar mult, dar de fapt este o lectură care nu lasă urme și, în plus, este o lectură care este, dacă vreți, dispersată pe toate linkurile pe care le conține pagina, prin widget-uri, prin imagini, prin video-uri, și deci este ceva ce în loc să recentreze spiritul, îl dispersează în permanență.

Reporter: Ceea ce avea vocația de a aduce oamenii împreună pentru a crea un “sat planetar”, de a alunga singurătatea, lasă sentimentul că îi separă încă și mai mult.

Ascultați:

Paradoxal, posibilitatea deschisă de noile medii de a conecta și a fi conectat în orice moment, crearea rețelelor sociale permite de a pune în legătură instantanee și permanentă fiecare membru al său cu zeci, sute până la mii de alți membri deveniți “prietenii” lor, multiplicarea contactelor și mesajelor și deci hiperconexiunea și hipercomunicarea instituite prin toate acestea se traduc printr-o reducere și o sărăcire a comunicării persoanelor în real contact în mediul concret și chiar reușește, în multe cazuri, să izoleze individul mai mult decât l-a izolat vreodată.

Reporter: Deci, cu noile medii, avem sentimentul că efectiv totul merge foarte repede, și de asemenea, avem sentimentul că câștigăm timp și libertate. În realitate?

Jean-Claude Larchet:Dar, în realitate, pierdem în toate domeniile, adică vedem cum timpul accelerează și cum, de fapt, cu cât avem mai mult impresia că câștigăm timp, cu atât avem mai puțin. Vedem foarte bine, de asemenea, cum faptul de a fi contactabil în permanență pe plan profesional privează mulți angajați de o parte din timpul lor liber chiar și în vacanțe, vedem foarte bine cum nu mai există timpi morți, nu mai există acești timpi pe care îi numim morți, dar care sunt atât de necesari vieții pentru a se reîncărca, pentru a se întoarce spre sine, pentru a reflecta, pentru a medita.

Vedem, de asemenea, cum toate relațiile adevărate, relațiile concrete dintre persoane, sunt sparte prin această folosire a noilor medii care izolează pe fiecare în fața propriului ecran și fiecare dintre noi are experiența de a vedea cuplurile, de exemplu, la restaurant în care fiecare este atașat de ecranul său, sau într-o familie în care fiecare membru este atașat de smartphone-ul sau tableta lui, și vedem foarte bine cum această lume care se presupune că este o lume care favorizează relația, în realitate o distruge, și în special substituind relațiile virtuale și superficiale în locul relațiilor reale și profunde.

Reporter: Ce trebuie să facem pentru a ne vindeca de noile medii, care trebuie să fie comportamentul nostru?

Jean-Claude Larchet: Cred că mulți analiști cred că mai degrabă este o adevărată schimbare a societății care trebuie să se impună, pentru că societatea este pe cale să se formateze relativ la aceste medii, dar cred că soluția, evident cea mai scurtă, cea mai accesibilă, este de a organiza un fel de cordon sanitar în jurul propriei persoane și în jurul propriei familii, și, în principal, de a fi cu adevărat conștienți de pericolele, de riscurile acestor medii pe care le-am descris în detaliu în cartea mea, pentru a ști, pe bună dreptate, cum putem să ajungem să ne protejăm.

Reporter: Și vorbiți, de asemenea, despre pierderea calității informației, în special la nivel științific, la nivel literar, deci toată această pierdere a calității informației pe care o evocați.

Jean-Claude Larchet: Da, pentru că, dacă vreți, una dintre caracteristicile noilor medii este lucrul în rapiditate și nemijlocire. Deci, informația este dată fără o reflecție prealabilă, de o manieră mai mult emotivă decât reflexivă, există o pierdere de calitate la nivel de calitate a informației pentru că fiecare, pe forumuri sau pe alte site-uri, se poate exprima, chiar dacă nu este calificat, fiecare își dă cu părerea, și nu mai există, dacă vreți, această ierarhie a cunoașterii care se exprima în mijloacele tradiționale de diseminare a cunoașterii și care îți permitea să judeci calitatea informației diseminate.

Reporter: Mulțumesc mult, Jean-Claude Larchet, pentru că ați acceptat această invitație.
Reamintesc, deci, titlul lucrării dumneavoastră: “Bolnavii noilor medii de informare”. Este publicată la Editions du Cerf.

Jean-Claude Larchet: Vă mulțumesc că m-ați primit.

Pe foarte curând la “Printre rânduri”.

 

sursa: Familia Ortodoxă

Mircea Platon: „Viziunea” ministerului asupra viitorului educației în România e una sinucigașă…E, practic, un act de terorism cultural

SOS literatura română în școală! Ministerul Educației Artificiale

„Viziunea” ministerului asupra viitorului educației în România e una sinucigașă. Practic, avem în față un fel de scrisoare de adio a cuiva care urmează să își curme zilele. Și nu oricum, ci luând cu sine cât mai multe victime: copiii noștri. E, practic, un act de terorism cultural
Practic, prin acest program, românii vor fi antrenați să devină imigranți în propria limbă. Noțiunile și abilitățile primare care li se vor preda până la 16 ani îi vor lăsa incapabili să analizeze mesaje mai complexe, să facă analiza manipulărilor și sinteza cunoștințelor, să își rotunjească un orizont de cultură, să devină cetățeni reponsabili
Ministerul Educației (așa-zis) Naționale a avut o viziune. O halucinație. O nouă halucinație. Ca orice halucinație, e menită a ne uni”. Vorba lui G.K. Chesterton: „Nebunia nu e rodul evadării, ci al cedării, al instalării într-un mizerabil, strâmt, repetitiv cerc de idei, al dresării”. Insistența cu care, de mai bine de două decenii, sistemul de învățământ românesc a fost târât prin circuitul, repetitiv și mizer din punct de vedere intelectual, ideilor reformiste nu poate să indice decât intenția de a ne dresa întru demență senilă.
Ultima manifestare a acestor intenții malevolente a avut loc recent, când Ministerul condus de Ecaterina Andronescu și de experții de la Institutul de Științe ale Educației a emis un document intitulat: „Educația ne unește. Viziune asupra viitorului educației în România”. „Viziunea” ministerului asupra viitorului educației în România e una sinucigașă. Practic, avem în față un fel de scrisoare de adio a cuiva care urmează să își curme zilele. Și nu oricum, ci luând cu sine cât mai multe victime: copiii noștri. E, practic, un act de terorism cultural.
Conform documentului, învățământul va deveni obligatoriu încă de la vârsta de 3 ani. Învățământul primar va avea loc între vârsta de 6 și 12 ani și va fi organizat în două cicluri: primar inferior (trei ani) și primar superior (trei ani).  Conform acestui document, elevii vor avea învățător până în clasa a șasea.
Ciclul secundar e și el împărțit în două etape: secundar inferior (trei ani) și secundar superior (trei ani). Dacă învățătorului i se prelungește mandatul până în clasa a șasea, dirigintele dispare, înlocuit cu un „consilier de orientare profesională”: „Ciclul secundar inferior începe la vârsta de 12 ani, durează 3 ani, și se desfășoară în școli generale, sub îndrumarea cadrelor didactice specializate pe discipline și a unui consilier de orientare profesională, care este cadru didactic specializat în orientare profesională și preia rolul actual al dirigintelui”. Încă de la acest nivel, elevul va fi „ajutat” de sistem prin „consiliere școlară” să își „aleagă viitoarea profesie”.
Practic, această etapă marchează sfârșitul procesului de învățare așa cum s-a petrecut el din zorii civilizației și până astăzi. Astfel, documentul precizează că scopul „ciclului secundar inferior”, adică al gimnaziului, este socializarea cu pretext școlar: „Utilizarea timpului în această etapă vizează reducerea drastică a numărului lecțiilor tradiționale și ia în considerare alte modalități și contexte de învățare, cum ar fi proiectele, atelierele, activitățile din afara școlii, învățarea individuală etc. Se promovează învățarea prin cooperare, fenomenologică, astfel încât cadrele didactice să dirijeze procesul de învățare în contextul în care cunoștințele și abilitățile dobândite urmează să fie utilizate, pe cât de mult posibil, în afara sălii de clasă”.
Trecerea de la ciclul secundar primar la cel secundar superior, adică de la gimnaziu la liceu, se face pe baza unui examen al cărui coeficient de arbitrar e sporit prin introducerea componentei tehnice și a „recomandării consilierului de orientare profesională cuantificată ca procentaj din nota finală”: „Ciclul secundar inferior se încheie cu un examen standardizat diferențiat (teoretic și tehnic) care să permită evaluarea competențelor necesare continuării studiilor pe filiera teoretică sau tehnic profesională. Continuarea educației obligatorii în ciclul superior se va face pe baza examenului standardizat, a mediei generale cumulate pe cei trei ani la anumite discipline de studiu, precum și pe recomandarea consilierului de orientare profesională cuantificată ca procentaj din nota finală”.
La sfârșitul gimnaziului, se pot repeta unele din materiile celor trei ani într-un an pentru a obține o medie suprioară care va fi luată în calcul la admiterea în ciclul secundar superior: „La finele ciclului secundar   inferior, școlile pot oferi un program remedial, adaptat nevoilor specifice elevilor, care să permită parcurgerea într-un an a anumitor discipline, îmbunătățirea nivelului de competențe și a notelor obținute. La finele acestui an, media pentru ciclul secundar inferior se recalculează ca medie cumulată pentru patru ani, iar elevul va reintra în procesul de selecție pentru ciclul superior cu noua medie”.
Respingând acest document, profesorii din România grupați în USLIP l-au numit pe bună dreptate o „propunere științifico-fantastică” și au arătat, prinre altele, că sub aparența flexibilității „se îngrădește drastic accesul liber la învățământul superior al absolvenților de liceu” și prejudiciază grav educația elevilor români și meseria de profesor[1].
La nivelul gimnaziului se urmărește să se ,,dezvolte în principal interesul pentru științǎ, arte, studiu și muncǎ”, limba și literatura română, istoria, geografia fiind trecute pe linie moartă. Literatura română, conform acestei „viziuni”, nu mai e studiată și cronologic, în context istoric, ci doar ca „știință a comunicării” în limba română, asemeni limbilor străine, învățate și ele ca pure instrumente de comunicare, nu ca porți spre sisteme culturale complexe, structurate diacronic.
Studiul (dacă se mai poate spune astfel) românei – ca limbă și ca literatură – în ciclul secundar (gimnaziu și liceu) își propune obiective de un primitivism evident.
Astfel, la gimnaziu avem: „– Identificarea de fapte, opinii, emoții în mesaje orale sau scrise, în contexte familiare de comunicare – Exprimarea unor gânduri, păreri, emoții în cadrul unor mesaje simple în contexte familiare de comunicare – Participarea la interacțiuni verbale în contexte familiare, pentru rezolvarea unor probleme de școală sau de viață”.
Abia la liceu își fac loc rudimente de stilistică, retorică și abordare formală a unor texte non-colocviale: „ – Distingerea și interpretarea unei varietăți de texte și mesaje receptate în diverse situații de comunicare, inclusiv în contexte imprevizibile, formale și non-formale – Aprecierea calității estetice a textelor receptate – Exprimarea de opinii, idei, sentimente, argumente, contraargumente într-o varietate de contexte, inclusiv profesionale, formulând o diversitate de mesaje și texte – Participarea responsabilă și creativă la o diversitate de interacțiuni în contexte variate, inclusiv profesionale și sociale, prin respectarea unor convenții de comunicare”.
Practic, prin acest program, românii vor fi antrenați să devină imigranți în propria limbă. Noțiunile și abilitățile primare care li se vor preda până la 16 ani îi vor lăsa incapabili să analizeze mesaje mai complexe, să facă analiza manipulărilor și sinteza cunoștințelor, să își rotunjească un orizont de cultură, să devină cetățeni reponsabili. Soiul de alfabetizare funcțională la care îi va expune „viziunea” experților de la Institutul de Științe ale Educației nu va modela decât consumatori de sloganuri și de emoții, oameni capabili să descifreze enunțuri primare, dar incapabili să înțeleagă texte literare clasice sau să analizeze/ deconstruiască discursuri electorale sau clipuri electorale mincinoase.
Oamenii ieșiți din aceste combinate avicole de elevi vor fi pregătiți să trăiască în prezentul etern al ciclurilor economiei de consum, fără viziune diacronică, fără conștiință de sine sau de comunitatea din care fac parte. Se vor duce la culcare ori de câte ori li se va stinge lumina.
Identitatea noastră e construită prin narațiuni și tocmai narațiunea, altminteri prezentă în filme și în tot ce urmărește să vândă prin imagini un produs, e îndepărtată din modul de abordare – tematic, anti-cronologic și deci an-istoric – a literaturii române. Cu alte cuvinte, deși trăim într-o societate condiționată mediatic să recepteze fără filtru narațiunea saturată emoțional (supereroisme, supersuferințe șamd), narațiunea/ cronologia este eliminată din modul în care e structurată studierea literaturii române. Nu e aceasta o modalitate de a garanta îndepărtarea elevilor de înțelegerea propriei culturi, deci a propriei identități?
De altminteri, obiectivele „viziunii” sunt destul de clare, punctul de vedere din care a fost scris acest program fiind nu național, ci global. Iată, de exemplu, paragraful cu care se deschide acest document, premisa majoră a abordării: „Educația are și a avut dintotdeauna roluri multiple pentru individ și pentru   societate.
1. În primul rând, educația are implicații semnificative în prosperitatea economică a fiecărui individ în parte, a fiecărei comunități, a fiecărei națiuni. Tehnologiile și evoluția lor rapidă au modificat mediul de afaceri, procesele de producție și au dus concurența de la nivel local la nivel mondial. O forță de muncă bine educată este crucială în lumea contemporană, iar lupta pentru resursele naturale ocupă azi un loc secund, fiind devansată de lupta pentru resurse umane. Astfel educația a devenit treptat una dintre cele mai mari afaceri la nivel mondial și sectorul privat a preluat treptat o mare parte din responsabilitatea educației pe tot parcursul vieții”.
Școala, conform acestui document, are menirea de a asigura performanța individului în societatea globalizată, nu în sânul națiunii: „Succesul școlii este măsurat după modul în care fiecare copil ajuns la vârsta maturității se regăsește în cea mai bună variantă a sa la momentul respectiv și are implicit răspunsul la întrebarea „ce fel de om sunt, unde sunt bun în  societatea globalizată?”.
Cu alte cuvinte, acest program are în vedere producerea pe bandă rulantă de forță de muncă pentru nevoile economiei globale. E, în fond, un act de capitulare a națiunii române în fața marilor corporații. După exploatarea resurselor naturale, perioadă în care românii au luat drumul emigrației, descurcându-se în țările de destinație pe baza educației primite în sistemul de învățământ tradițional din România, guvernanții noștri vor să exploateze și resursa umană. Cine ne garantează că o vor face mai bine decât au făcut-o cu resursele naturale? Cine se poate lăsa la cheremul unor guvernanți care de trei decenii dovedesc că nu au un plan coerent pentru România și că nu pot negocia competent și onest în folosul națiunii?
Cine, în România de azi, ar vrea să își lase copilul la cheremul calificativului pus de un consilier profesional? Ce e acesta, un maistru de școală nouă, spoit cu ceva informatică și cu ceva rudimente psihopedagogice? Și, dacă sistemul de educație (fost de învățământ) din România are misiunea de a produce nu pentru structurarea națiunii, ci pentru nevoile economiei globale, cine i-a dat sarcina de a produce proletari globali și nu lideri? Românii care după 1989 au reușit să facă frumoase cariere în afara țării, au reușit acest lucru datorită școlii românești care, cu toate neajunsurile ei conjuncturale, a știut să compenseze pentru marele handicap al devalizării economiei românești de către clasa politică. De ce nu se spune în acest raport că învățământul privat din țările dezvoltate există tocmai pentru a suplini marele gol lăsat de un învățământ public dezvoltat pe coordonatele viziunii propuse de experții ISE? Cu alte cuvinte, în Occident se plătesc bani grei pentru ca elevii să facă, la școli private, lecții tradiționale, pentru ca să învețe – în condiții materiale superioare bineînțeles – cam ce se învață în școala românească tradițională.
România e prea săracă pentru a-și permite să își destructureze sistemul de învățământ. România nu are resursele financiare pentru a-și importa inteligențele și competențele, așa cum o fac țările avansate economic, dar cu sisteme de învățământ public golite de conținut și care, ca urmare, sunt silite să importe competențe din țări precum România.
De altminteri, citind paragraful despre „învățarea fenomenologică” și alte bazaconii, despre cum orele de predare tradițională vor fi înlocuite de învățatul acasă, de ateliere și de experiența virtuală, mi-am adus aminte că s-a lucrat intens la pregătirea acestei mișcări. Astfel, în România există deja, dezvoltat și susținut logistic de o rețea de oengeuri sprijinite financiar de Ministerul Educației, cu fonduri EUropene, un tutore virtual, Ioana. Acest „asistent de învățare” de pe NEXTLAB.TECH, care pune copiii sub tutela inteligenței artificiale, e primul blip pe ecranele noastre al unui întreg sistem de educație artificială.
Deja cei[2] care pledează pentru introducerea asistenților de învățare în sistemul de educație din România vorbesc despre imperioasa necesitate a acestei substituții. Cauza? Simplu: „Lipsa unui număr suficient de profesori bine pregătiți”.
Ni se spune că „într-o școală ideală fiecare copil ar trebui să aibă profesorul lui privat, așa cum Alexandru cel Mare l-a avut pe Aristotel”. Și că, de vreme ce acest lucru nu era posibil în școala tradițională, aceasta a putut doar să tipărească „un manual pentru fiecare copil”. Dar „astăzi, odată cu evoluția tehnologiilor și apariția inteligențelor artificiale, există posibilitatea de a construi așa-numitul Aristotel privat bazat pe inteligență artificială, adică fiecare copil să aibă Aristotelul lui privat, care să funcționeze pe bază de inteligență artificială. O să spuneți, profesorii vor dispărea. Nicidecum, profesorii naturali, umani, se vor înmulți pentru că la fiecare zece Aristoteli privați bazați pe inteligență artificială va fi nevoie de un profesor uman. Se va schimba însă rolul lor. Nu vor mai fi ei cei care vor tezauriza cunoștințele, ei vor fi mai degrabă niște facilitatori pentru implementarea unor scenarii”. Dar aceleași voci ne spun că, în economia 4.0, nu oamenii, ci mașinile au grijă de mașini.
Și, oare, nu e legitim să ne întrebăm dacă deprofesionalizarea cadrelor didatice, de care poate că unii profesori se bucură acum pentru că se traduce în mai puțină bătaie de cap la catedră, nu va determina diminuarea statutului lor profesional și, în cele din urmă, eliminarea lor în folosul inteligenței artificiale? E un scenariu plauzibil, în condițiile în care nimeni nu va vrea să cheltuiască prea mulți bani pe „educația” forței de muncă brută din România.
De vreme ce aceste platforme digitale oferă și „cyberateliere cu roboți și pentru imprimare 3D”, oare nu avem voie să bănuim că, odată îndepărtați din clasele unde nu li se va mai preda prea mult, acestea vor fi atelierele în care vor învăța copiii noștri începând cu vârsta de 12 ani? Probabil, din moment ce „tehnologia este gândită pentru școlile din România”.
Cine ar vrea ca programele Aristotelilor privați să fie scrise de oameni cu acuitatea istorică, empatia și complexitatea abordării precum cea a domnului citat mai sus? Acceptăm într-adevăr, de dragul firmelor de IT care vor să pătrundă pe piața educației din România, să transformăm sufletele copiilor noștri în teritorii de frontieră, în pustietăți bântuite de căutori de aur?
După cum spunea Jacques Barzun în articolul „De unde vin prostiile despre educație” („Where the Educational Nonsense Comes From”): „Numesc prostii orice plan sau propunere sau critică neglijând limitele date ale mersului la școală sau ale predării. A învăța însemnă a preda unor grupuri. Astfel, un plan care ar putea merge dacă ar fi  aplicat de un tutore înzestrat unui singur copil trăind continuu în aceeași casă devine o prostie când e propus pentru predarea la clasă într-o instituție menită a școli sute de copii sau într-un sistem național croit pentru milioane […]. Pentru a trage concluzia tuturor acestor definiții și considerații generale, trebuie să spunem că prostiile despre educație au de a face cu orice propunere sau promovare a altceva decât a ceea ce e obiectivul de bază al școlii, care e risipirea ignoranței”.
Note:
[1] http://www.tribunainvatamantului.ro/punct-de-vedere-uslip-iasi-educatia-ne-uneste/
[2] Pentru sursa citatelor car urmează, vezi alocuțiunea lui Răzvan Bologa la Primul Simpozion de Arheologie Didactică, Vaslui, 16 noiembrie 2018, minutele 1:20:30-1:38:37, aici: https://www.youtube.com/watch?v=ANT4HcOwUwE .
de Mircea Platon Contemporanul

Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român

La sărbătoarea Înălțării Domnului şi Ziua Eroilor, joi, 6 iunie 2019, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele închinate acestora, din ţară şi din străinătate.

Imagini pentru ZIUA EROILOR

Apoi, la ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920.

Această decizie a fost consfinţită prin alte două Hotărâri Sinodale din anii 1999 şi 2001, prin care această zi a fost proclamată sărbătoare națională bisericească.

Prin legea 379/2003, privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Domnului, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

Reamintim că la fiecare Sfântă Liturghie sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

Patriarhia Română sprijină familiile din Prahova sinistrate în urma inundațiilor

Urmare a inundaţiilor puternice din ziua de vineri, 31 mai 2019, din judeţul Prahova, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Arhiepiscopia Bucureştilor, împreună cu Protopopiatul Ploieşti Nord şi Protopopiatul Urlaţi, a organizat un program de ajutorare a familiilor sinistrate, alocând suma de 24.000 lei, pentru a procura în primă instanţă alimente şi apă potabilă şi pentru a ajuta la înmormântarea copiilor unei familii  din satul Sângeru, căreia inundaţiile i‑au distrus casa în totalitate, cauzând moartea a 3 copii şi dispariţia altuia.

Duminică, 2 iunie 2019, în parohiile din protopopiatele amintite, au fost organizate colecte de bani pentru suplimentarea sumelor deja alocate, în vederea ajutorării familiilor afectate de aceste inundaţii.

Exprimăm compasiune faţă de familia îndoliată şi ne rugăm lui Dumnezeu să o ajute să treacă peste această grea încercare de pierdere a celor 4 copii luaţi de viitură.

Orice ajutor financiar sau material este bine‑venit.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

Mănăstirea Hadâmbu și comunitatea locală construiesc o casă pentru o familie cu 10 copii

Mănăstirea Hadâmbu din județul Iași va construi cu sprijinul comunității locale o casă pentru o familie nevoiașă din satul Ion Neculce, județul Iași. Slujba de sfințire a locului a fost oficiată joi, 30 mai 2019, informează Doxologia.ro.

 

Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, a fost impresionat de faptul că cei 10 copii ai familiei Ciobanu din satul ieșean Ion Neculce sunt bine crescuți și au rezultate bune la învățătură.

Pentru că locuiau în condiții improprii și mergeau prin noroi până la autobuzul școlar, starețul și-a propus să îi ajute să-și facă o casă nouă. „Când i-am văzut pe copiii acestei familii în casa unde locuiesc momentan, am rămas impresionat și mi-am adus aminte de propria copilărie”, a declarat starețul joi, la sfințirea locului de casă pe terenul oferit de primărie.

O altă familie, familia Crăciun din Sasca, județul Suceava, a donat lemnul pentru construcție și a oferit cu drag o agapă cu prilejul sfințirii de joi.

 

via Știri pentru viață

PF Daniel către Papa Francisc: „Predecesorii noștri ne cheamă să apărăm familia creștină tradițională formată din bărbat, femeie și copii, într-o Europă cu un evident declin demografic”

În cuvântul de salut adresat conducătorului Vaticanului, pe lângă temele istorice și sociale firești (vizita Papei Ioan Paul al II-lea, filantropia, pacea socială etc.) Patriarhul Daniel a punctat și problemele acute contemporane, pe care Papa le-a evitat în discursurile de până acum în România.

În termeni exacți, Patriarhul Daniel s-a referit la atacul secularismului asupra credinței creștine și a valorilor creștine, a libertății religioase. A spus că doar apărând și promovând aceste realități se poate transmite tinerilor credința în lucrarea lui Dumnezeu în lume și în veșnicia persoanei.

Apoi, Patriarhul Daniel a subliniat că în aceeași măsură trebuie apărate și promovate instituția căsătoriei bărbat – femeie și nașterea de copii:

„…Predecesorii noştri ne cheamă astăzi şi pe noi să apărăm şi să promovăm credinţa în Hristos şi valorile creştine, într‑o Europă foarte secularizată, pentru a transmite tinerei generații credinţa în iubirea milostivă a lui Hristos pentru lume şi credinţa în viaţa eternă a persoanei umane. Totodată, ei ne cheamă să mărturisim, să apărăm şi să promovăm familia creştină tradiţională formată din bărbat, femeie şi copii, într‑o Europă cu un evident declin demografic, un continent care îmbătrânește rapid.”

Va fi interesant de urmărit dacă Papa Francisc va continua linia discursurilor dorințelor frumoase sau va puncta și problemele cu care știe foarte bine că se confruntă azi și România: anul trecut a fost Referendumul pentru căsătorie, boicotat de clasa politică, iar numărul de avorturi la cerere din România și ale românilor din străinătate este în continuare uriaș.

 

surse: Știri pentru viață Ziarul Lumina

Sexualizați copiii? Asociația „Salvați Copiii” cere un plan de acțiune pentru EDUCAȚIA SEXUALĂ a copiilor, în regim de urgență națională

Educația pentru sănătatea sexuală și a reproducerii constituie cel mai ignorat aspect al protecției și educației în rândul copiilor, iar un plan de acțiune în acest domeniu trebuie să fie considerat de urgență națională, se arată într-un comunicat Salvați Copiii, citat de Agerpres.

„Educația pentru sănătatea sexuală și a reproducerii constituie cel mai ignorat aspect al protecției și educației în rândul copiilor (…) România înregistrează 33,7 de nașteri la 1.000 de adolescente. În Europa, doar două state prezintă o situație mai gravă: Bulgaria și Georgia, cu valori de 40,3, respectiv 47,13 de nașteri (…) Întrucât România se confruntă cu un număr mai mare de nașteri în adolescență decât state precum Rwanda (26,8), Trinidad Tabago (31), Uzbekistan (16,7), Albania (20,7), Bahamas (28), Botswana (31,7), Burundi (27,4), Mauritius (26,9), Djibouti (19,4), India (24,5), Tunisia (7,6) sau Algeria (10,4), elaborarea și implementarea de îndată a unui plan de acțiune în acest domeniu trebuie considerate urgență națională pentru autoritățile publice centrale și locale”, se arată în comunicatul Salvați Copiii, care folosește date din ultimul raport Save the Chidren.

Asociația „Salvați Copiii” uită să menționeze că toate documentele arată că majoritatea fetelor care rămân însărcinate ca minore aparțin comunității rome, unde fie nu au acces la educație, fie acceptă cultura acestei etnii, care dă importanță maternității încă de la o vârstă fragedă. Un astfel de document aparține chiar UNICEF…

Potrivit Salvați Copiii România, „în privința căsătoriei înainte de vârsta de 18 ani, România nu reușește nici în acest an să iasă din zona de risc”, deși legislația permite căsătoria doar între majori, copiilor mai mari de 16 ani fiindu-le permisă doar în cazuri excepționale, în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților sau a tutorelui și cu autorizarea din partea instanței de tutelă”.

„În România, cu date care cuprind și anul 2018, 6,7% dintre adolescenții cu vârsta între 15 și 19 ani s-au căsătorit, procent mai ridicat decât cel din țări precum Algeria (3,1), Tunisia (1,2), Ghana (6,4), Namibia (5,4), Kazahstan (6), Mongolia (4,9) ori Djibouti (2,6)”, arată comunicatul.
Potrivit sursei citate, Singapore, Suedia, Finlanda, Norvegia și Slovenia sunt țările în care „copiii au cea mai bună copilărie”.
BBC a relatat anul trecut despre scandalul de le pedofilie de la celebra instituție Barnevernet, care se ocupă cu „salvarea copiilor” din acea țară. În 2016, poliția norvegiană a descoperit o rețea uriașă de pedofilie în Norvegia.
sursa: ActiveNews

Cultul Strămoșilor nu se negociază! Ziua Eroilor în Cimitirul Eroilor Români de la Valea Uzului!

NU guvernul decide unde au murit Eroii Români, ci Istoria. Negocierile politice nu pot șterge sângele românilor.

Există o întreagă dezbatere pe tema amplasamentului Cimitirului de la Valea Uzului, dacă acesta aparține de Bacău sau de Harghita; bineînțeles că aparține de Bacău, căci așa spun actele cadastrale, DAR nu această chestiune pur tehnică contează cel mai mult! Adică dacă prin absurd ar aparține de jud. Harghita, Eroii Români nu mai încap în cimitir? S-ar schimba cumva Istoria? S-ar spăla sângele luptătorilor? Nu am mai avea voie să-i cinstim pe militarii români din cele două Războaie Mondiale? Pai dacă mâine guvernul hotărăște în urma negocierilor cu UDMR ca Cimitirul aparține de Harghita ce facem? Liviu Dragnea negociază cu UDMR, dar nu negociază un ”teren”, ci un principiu de fapt: „Instituțiile statului trebuie să aşeze la masă în zilele următoare pentru a stabili în primul rând grăniţuirea, pentru că acolo este o dispută între două localităţi, una din Harghita şi una din Bacău, Dărmăneşti şi Sânmartin, dacă nu greşesc, care-şi dispută un teren. Unii spun că pe un cimitir existent au venit şi au pus peste nişte morminte existente nişte cruci şi spun că e profanare de morminte, alţii spun că nu, că e terenul lor. Problemele astea nu se rezolvă aşa. Astea sunt chestiuni cu o simbolistică foarte mare şi aici trebuie foarte multă cumpătare, înţelepciune şi toată lumea aşezată la masă să vadă care este de fapt hotarul”, a declarat Liviu Dragnea. Domnu Liviu, un Hotar este pe Tisa și celalalt pe Nistru. ”De la Nistru pân’la Tisa” așa cum spunea Eminescu și cum spune Istoria este teritoriu românesc. De la Nistru până la Tisa pământul este plămădit cu oasele si sângele Sfinților, Eroilor, Martirilor și Voievozilor noștri. Pe tot acest Teritoriu se pot înălța Cruci în memoria lor, pe tot acest Teritoriu, noi, românii, avem Datoria să-i cinstim așa cum se cuvine. Domnule președinte PSD, partid de guvernământ, aici nu este vorba de o ”dispută” între Sânmartin și Dărmănești, de parcă te-ai duce acolo să vezi cui te adresezi dacă vrei să cumperi un teren pentru a-ți face o vilă în plus. Mai rămâne să întrebi cât costă și dacă e extra sau intravilan… noi nu cerem voie unui primar din Sânmartin să-i comemorăm pe eroi, căci nici Eroii nu au cerut voie nimănui să moară pentru Țară. Nu au mers pe front cu „bună ziua, ne dați voie să ne jertfim?” 

De Ziua LOR vom fi acolo! Și nu numai atunci, ci ori de câte ori vom putea să punem la mormintele lor o lumânare, o icoană sau un steag tricolor. Suntem în România, de la Nistru până la Tisa, răspundem în fața morților noștri Prezent!

sursa :Magazin Critic

Legături utile

    Caută în arhivă

    Caută după dată
    Caută după categorie
    Caută cu Google

    Acţiuni

    | © Copyright 2012 Buciumul | css.php