Patriarhul Kirill a criticat ISLAMISMUL radical din randul imigrantilor din fostele republici sovietice

0 425

kiril

Cel puţin 18 persoane au murit iar alte 40 au fost rănite într-o explozie produsă duminică dimineaţă într-o gară din oraşul rus Volgograd, situat în sudul ţării, serviciile de securitate precizând că deflagraţia a fost provocată de o bombă detonată de o teroristă sinucigaşă. La nici 24 de ore, alţi 15 oameni au murit şi 23 au fost răniţi ca urmare a unei explozii produse într-un troleibuz care circula luni dimineaţa în Volgograd, ca urmare tot a unui atentat sinucigaş. Cu doar câteva zile înainte, capul Bisericii Ortodoxe din Rusia a declarat că riscul unor conflicte etnice este amplificat de creşterea numărului de migranţi musulmani în marile oraşe ale ţării.

Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii si-a exprimat îngrijorarea vizavi de activitățile islamiste din Moscova, informează agenţia de ştiri Lăcaşuri Ortodoxe. “Creșterea numărului migranților, în principal, din Asia Centrală și Caucaz, in Moscova, a crescut riscul conflictelor etnice”, a spus Patriarhul, la o intalnire Eparhiala in Moscova. Mulți migranți au vederi radicale și “sunt recrutați de către organizatiile extremiste și teroriste, uneori chiar din Moscova”, a spus Patriarhul, adaugand ca o astfel de propaganda s-a intensificat în rândul tinerilor slavi, inclusiv în instituțiile de învățământ, în penitenciare, grupuri sportive și retele de socializare.

Patriarhul a mai spus ca radicalii pseudo-islamici, al căror număr este de cateva mii in Moscova, “provoca conflicte etnice și religioase, pentru a crește islamofobia, atragand, astfel, noi membri pentru organizațiile lor”.

“Radicalii sunt extrem de negativi fata de credința ortodoxă: au ucis șase preoți ortodocși, inclusiv pe preotul Daniil Sisoev, din Moscova, în ultimii 15 ani”, a mai spus înaltul prelat. El a mai declarat că oamenii sunt adesea recrutați de organizațiile extremiste și li se cere “un jihad împotriva necredincioșilor”, în moschei sau în apropierea acestora.

“Crearea unei atmosfere favorabile, cu privire la problema construcției de moschei pe teritorii in care populația ortodoxă predomină, depinde direct de relațiile etnice specifice fiecarui loc, de nivelul criminalitatii etnice și al terorismului”, a spus Patriarhul.

Întâistătătorul Bisericii Ruse a declarat că speră ca orașul sa scape de “enclavele fărădelegii, problemele migrației ilegale și comportamentul obraznic al unora dintre migranți fiind rezolvate, iar activitatile unor sabotori și extremiști fiind încetinite”.

Patriarhul a solicitat, de asemenea, acordarea unei atentii deosebite situațiilor în care fetelor ortodoxe, care se căsătoresc cu bărbați musulmani sau devin membre ale familiilor poligame împotriva voinței lor, și care divorțează, le sunt luati copiii, cu forța, pentru a-i face musulmani. Patriarhul consideră că este nevoie de o abordare echilibrată a problemei botezului secret al copiilor, de catre părinții lor musulmani, adăugând că “este de dorit ca ambii părinți să își dea acordul pentru botez”.

Pe de altă parte, atentatele de duminică şi luni au provocat temeri cu privire la securitatea Jocurilor Olimpice (JO) de Iarnă de la Soci, care urmează să se deschidă pe 7 februarie. Acestea au venit la doar două luni după un atac similar, soldat cu şase morţi, care a avut loc tot la Volgograd. În octombrie, un atacator kamikaze a detonat o bombă la bordul unui autobuz. În urma exploziei, şase persoane au murit, iar alte 37 au fost rănite.  Începând din 1999, Rusia a fost afectată de o serie de atentate sângeroase, multe dintre ele comise de către femei kamikaze, denumite şi “văduvele negre”, “armele” privilegiate ale rebeliunii islamiste.

Rebeliunea islamistă încearcă să creeze un stat islamist în Caucazul de Nord, iar liderul acesteia, Doku Umarov, inamicul numărul unu al Kremlinului, a îndemnat în iulie, într-o înregistrare video, la comiterea unor atacuri care să împiedice “prin toate mijloacele” desfăşurarea JO de la Soci, aminteşte Mediafax. Această staţiune balneară, situată între malul Mării Negre şi Munţii Caucaz, la aproximativ 690 de kilometri sud-vest de Volgograd, se află în apropierea regiunilor caucaziene afectate în mod frecvent de violenţe, în special Daghestanul. Vladimir Putin a ridicat aceste jocuri la rang de prioritate naţională şi intenţionează să le transforme în cartea de vizită a Rusiei. Mijloace enorme au fost investite în lucrări de amploare la Soci, un oraş în care nu se aflau aproape deloc infrastructuri sportive. Sursa: FrontPress.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php