MEMORIA FORTULUI 13. Turela, cumplitul spațiu de exterminare, mormântul atâtor patrioți

0 170

MEMORIA FORTULUI 13. Turela, cumplitul spațiu de exterminare, mormântul atâtor patrioți

Turela, partea superioară a Reduitului (centrul Fortului 13 Jilava, fortificația principală, care ajunge la cea mai mare adâncime sub pământ), este un fel de cupolă uriașă a Reduitului, pe al cărui acoperiș acoperit cu iarbă și copaci ar fi trebuit să fie amplasate tunul principal și cele două tunuri secundare mai mici. Celulele de la Reduit, cu ferestrele zabrelite privind în malurile cu buruieni dimprejur, având parțial pereții în afară, erau, iarna, mult mai friguroase decât cele de jos, de sub pământ. Mai ales cele două încăperi lungi, semicirculare, situate în gaura destinată tunului mare, numite în jargonul deținuților politici „în Cornul Caprei”. Lipsite chiar și de ineficientele sobe de tablă din restul Fortului, expuse frigului, aceste spații au fost utilizate, iarna, de torționari, ca izolatoare pentru pedepsirea celor mai demni și mai inflexibili deținuți. Foarte mulți nu s-au mai întors pe secții din izolarea de la „Cornul Caprei”, iar alții s-au întors doar pentru a-și trăi agonia morții în urma pneumoniei contactate acolo. Numărul celor morți în acele celule nu va fi cunoscut niciodată. Dar cel mai trist este ca nici azi, după 35 de ani de la căderea comunismului, nu avem nici o informație documentată legată de amplasamentul cimitirului secret unde erau aruncate trupurile celor decedați în detenție. Prolific creator de versuri în timpul îndelungate sale detenții politice, Valerian Turtureanu exprimă în această poezie zămislită într-una din celulele de la Turelă, trăirile intense ale tinereții încătușate în universul strâmt și insalubru al acestui spațiu de exterminare.

(Material îngrijit de Florin Dobrescu)-

–-În turela închisorii Jilava

poezie de Valerian Turtureanu

Lângă fereastră, la zăbrele, Din fugă s-a oprit o fată, Născută-n visurile mele,  Și-şi strânge pieptul speriată.Se uită… parc-ar vrea să plângă Şi parc-ar vrea ceva să-mi spuie,Ar vrea în braţe să mă strângă, Pe frunte mâna să să mi-o puie.Când vântul trist, cu mâna rece, Îi mângâie şuviţa moale, Eu vreau s-o strig, ea dă să plece, Să plângă-n parc sub ramuri goale.Când iar dorinţa mă înfrânge Și vreau să-i mângâi mâna mică, Eu scriu poeme, fata plânge…Și stropi de ploaie-n geamuri pică.

––Explicația autorului:”Poezie scrisă în „turela” închisorii Jilava, unde am fost izolat după proces, în care, printre altele, am acuzat Securitatea că a înscenat procesul şi acuzarea este total falsă.”Turela” este situată deasupra celulelor Reduitului, sub pământ, ca întreaga construcţie, dar total izobată, încât nu nu pătrundea şi nu ieşea nici un zgomot, din afară înăuntru şi din interior în exterior. Ferestrele nu aveau obloane ca la celelalte celule, de jos, pentru că orizontul era limitat la un mal cu bălării, care începea la doi paşi de zid şi se întâlnea cu cerul la vreo zece sau cincisprezece pași, închizând priveliştea într-un spaţiu în care nu circula nimeni, în afară de vrăbiile din bălării și ciorile pe sub nori.”

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php