Acord în PE pentru introducerea „IDENTITĂȚII DIGITALE”. Claudiu TÂRZIU: Trecutul, prezentul și viitorul nostru vor fi la un click distanță pentru modificare, blocare sau ANULARE

0 1.051

Parlamentul European și statele membre au ajuns la un acord în privința introducerii identității digitale, a anunțat, miercuri, europarlamentarul olandez Rob Roos. Potrivit acestuia, în Parlamentul European urmează votul final privind introducerea identității digitale.

„Au ignorat toți experții în confidențialitate și specialiștii în securitate. Ei împing totul până la capăt. Nu sunt optimist. Dar nu este încă prea târziu. Parlamentul European încă trebuie să voteze în această privință. Spuneți europarlamentarilor dvs că vă opuneți identității digitale și că doriți să voteze împotrivă”, a transmis Rob Roos.

Totodată, Claudiu Târziu, președintele CNC AUR, a avertizat, joi, cu privire la riscul impunerii obligativității digitale.

„Alertă! Pierderea completă a libertății noastre este acum la distanța unui singur vot!

Globaliștii de la vîrful UE și-au dat mîna pentru a ne impune identitatea digitală și așa-zisul portofel digital. Acest instrument drăcesc va conține, în cele din urmă, toate datele despre fiecare dintre noi și va putea controla inclusiv folosirea banilor noștri, care vor fi „digitalizați”.

Trecutul, prezentul și viitorul nostru vor fi la un click distanță pentru modificare, blocare sau anulare. Dacă această monstruozitate va trece de votul în plen al Parlamentului European, orice noimă a libertăților lumii de azi va fi îngropată.

Trebuie să fim atenți la cine va vota împotriva libertății dintre europarlamentarii români, pentru ca partidele lor să fie aspru sancționate la vot în 2024”, a transmis, joi, pe Facebook, senatorul Claudiu Târziu, președinte CNC AUR.

sursa: RostOnline

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php