Eugenia Petrișor GAVRILĂ (85 de ani), sora lui Ion GAVRILĂ OGORANU, prezentă la „Zilele REZISTENȚEI”. Dan PURIC, conferință EVENIMENT „REZISTENȚA LOR, DĂINUIREA NOASTRĂ”

0 1.329

În perioada 21-23 iulie 2023, la Mănăstirea Brâncoveanu, din Sâmbăta de Sus, are loc cea de-a 13 ediție a „Zilelor Rezistenței”, tema centrală a acestei ediții fiind centenarul Ion Gavrilă Ogoranu, de la a cărui naștere s-au împlinit, recent, 100 de ani.

Manifestările au început, vineri, 21 iulie, cu drumeții organizate la chilia părintelui Arsenie Boca. Tot vineri, de la ora 16.00, au avut loc proiecții de filme. Cei prezenți au putut viziona filmul „Glasul care strigă-n pustiu”, în regia preotului Ciprian Mega, film despre viața și suferințele părintelui Gheorghe Calciu. De asemenea, un alt film urmărit de cei prezenți a fost „Origine nesănătoasă”, inspirat din lupta de rezistență armată din muntii României, în regia lui Claudiu Cristian Prisecaru.

De asemenea, a fost proiectat filmul documentar „Viața și moartea în lagăr”, cu Marius Oprea, în regia lui Nicolae Mărgineanu.

Sâmbătă, 22 iulie, în prima parte a zilei au avut loc prezentări de carte, evocări și comunicări științifice.

În sală a fost prezentă și Eugenia Petrișor Gavrilă (85 de ani), sora lui Ion Gavrilă Ogoranu. De la ora 17:30, a avut loc conferința susținută de Dan Puric, „Rezistența lor, dăinuirea noastră.”

Duminică, 23 iulie, va avea loc slujba parastasului la Crucea partizanilor de la Mănăstirea Brâncoveanu, precum și comemorarea luptătorilor în rezistența anticomunistă din Țara Făgărașului.

foto: Raluca Oanta

R3Media

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php