Deputatul Sorin Muncaciu, atrage atenția asupra strategiei pentru „introducerea unei guvernanțe mondiale” prin Tratatul privind delegarea gestionării viitoarelor pandemii către OMS: În locul României va semna UE

0 706

Deputatul AUR, dr. Sorin Muncaciu, a atras atenția că există o strategie pentru „introducerea unei guvernanțe mondiale” prin intermediul tratatului privind delegarea gestiunii viitoarelor pandemii de către OMS. Într-o conferință de presă desfășurată la Parlament, dr. Muncaciu a explicat că România nu va avea niciun cuvânt de spus în ceea ce privește tratatele OMS și ONU, pentru că în locul său va decide Uniunea Europeană.

De altfel, discuțiile privind tratatele OMS și ONU nici măcar nu ajung în Parlamentul României spre aprobare.

Discuțiile privind tratatul de bază al OMS privind viitoarele pandemii au avut loc și anul trecut, dar s-au împotmolit la vremea respectivă.

„Am participat la New York la o audiere inter-parlamentară pentru un viitor tratat despre apă. Acum 40 de ani a fost discutată problema apei la nivel mondial.

Care este problema din punct de vedere al suveranității, care ne-a atras nouă atenția? Dar propunerile OMS nu sunt aprobate de întregul Parlament și totuși ele vor fi aduse în fața Adunării Generale (a ONU). De ce procedează astfel birocrații OMS?

Trebuie să înțelegeți un lucru: acest tratate sunt law-abiding, există o responsabilitate a statelor care-l semnează.

România nu va semna acest tratat, pentru că face parte din comunitatea europeană. UE va semna pentru România. Vom fi supuși birocrației OMS fără ca Parlamentul României sau într-un fel să ne fi dat aprobarea democratic, pentru acest tratat.

Ce spune acest tratat? La articolul 19, birocrații OMS vor avea drept de a decide măsurile care vor fi luate pentru prevenirea pandemiei. Va exista un sistem de supraveghere a acelor țări și nu doar instituțiile în drept vor putea semnala diferite crize, ci și ONG-urile sau instituțiile de inteligence. Deci, dintr-o dată, statelor li s-a luat suveranitatea asupra declarării unei stări pre-pandemice și li se va și lua hotărârile în acest domeniu”, a spus el.

Dr. Muncaciu a punctat „care este strategia introducerii unei guvernanțe mondiale, folosindu-se de birocrația OMS și a ONU. Noi vom fi foarte vigilenți, pentru că în momentul în care o țară nu respectă hotărârile birocrației, există o serie de instituții trans-naționale care vor sancționa acel stat. E important să înțelegem birocrația OMS și a ONU asupra statelor”.

via R3Media

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php