Av. Toni Neacșu: Dacă ÎCCJ NU sesizează CCR pe legile justiției , înseamnă că asistăm la un SCENARIU de o GRAVITATE ENORMĂ venit din cercuri care nu au niciun fel de treabă cu țara asta

0 1.606

Senatul României a adoptat rapoartele pe cele trei proiecte de legi ale justiției, respectiv pe statutul judecătorilor și procurorilor, organizarea judiciară și CSM.

Actele au trecut votul majorității PNL-PSD-UDMR, iar senatorii AUR și USR s-au opus. Senatorii sau deputații, Avocatul Poporului, Președintele României sau Președintele ICCJ au termen 48 de ore să conteste.

lnvitat luni seară, la Zeus TV, avocatul Toni Neacșu a opinat pe baza noilor legi ale justiției, spunând care mai sunt singurele căi prin care acestea pot fi oprite:

„În momentul de față, această lege se poate ataca, în termen de două zile, la Curtea Constituțională a României. Marea problemă este dacă ajunge sau nu acolo. Dacă ajunge, din punctul meu de vedere, ar exista șanse mari ca CCR să zică ceea ce a zis deja în 2012, și anume, dacă nu prevede sancțiuni pentru judecători care încalcă deciziile Curții Constituționale, înseamnă că nu există nicio garanție că deciziile CCR se vor aplica. A cerut să existe această sancțiune în 2012.

Dacă vă ajunge, din nou, aceeași problemă la ei, dacă mai există o logică și o consecvență, ar trebui să decidă la fel. Problema este că trebuie să ajungă acolo.

Din păcate, nu poate oricine să sesizeze CCR, ci doar un număr limitat de senatori, respectiv deputați, care nu știu dacă se strâng, mai ales că cele două partide de opoziție,  AUR și USR, deși ambele au solicitat respingerea acestui pachet de legi, au viziuni total diferite și mă îndoiesc de faptul că vor semna împreună o sesizare.

De asemenea, mai poate sesiza Avocatul Poporului, dar eu am rețineri că va face acest lucru, chiar dacă am un mare respect pentru instituția în sine, dar și pentru doamna Renate Weber, care e și un profesionist și s-a implicat foarte mult în pandemie pentru a ne mai salva de toate abuzurile din perioada respectivă. Nu știu dacă ar trebui să privim cu optimism sau nu.

Ar mai rămâne o singură instituție care, după mine, e obligată să sesizeze CCR, și anume Înalta Curte de Casație și Justiție. Domnii senatori, ca urmare a acelui minunat amendament, au distrus și autoritatea ÎCCJ. O fi fost victimă colaterală sau chiar una țintită, dar cert e că au distrus și autoritatea ÎCCJ, în sensul că, pe lângă deciziile CCR, devin facultative și deciziile obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul că, dacă un judecător încalcă o decizie a ÎCCJ, nu pățește nimic (…).

Eu aștept să văd dacă Înalta Curtea va sesiza CCR-ul. Dacă nu o sesizează, înseamnă că asistăm la un scenariu de o gravitate enormă, scris de nu știu cine, gândit de nu știu cine, dar oricum în cercuri care nu numai că sunt îndepărtate de țara asta, ci nu au nicio treabă cu țara asta. Probabil că direct de la Bruxelles. E vorba de principiul cui folosește. Ar trebui să vedem cui folosesc toate aceste modificări și probabil că acolo s-au și gândit“, a spus avocatul Toni Neacșu.

sursa: R3Media

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php