Istoricul și scriitorul Mircea Platon, despre obligativitatea grădiniței de la 3 ani: Graba de a instituționaliza copiii are legătură cu dorința de a-i îndoctrina într-un fel sau altul

0 804

Istoricul și scriitorul Mircea Platon critică planul Ministerului Educației de a introduce grădiniță obligatorie încă de la vârsta de 3 ani, spunând că România este singura țară din UE care ar impune acest lucru.

Mircea Platon prezintă o serie de argumente împotriva intenției Ministerul Educației de a instituționaliza copiii de la o vârstă atât de mică.

Redăm analiza scriitorului Mircea Platon, așa cum a fost publicată pe o retea de socializare:

Revin la problema grădiniței, pentru că este extrem de importantă încercarea de a etatiza/instituționaliza copiii încă de la vârsta de 3 ani.

1.Copiii de 3 ani care nu sunt orfani (iar cea mai fragedă vârstă de la care un copil poate fi considerat infractor este de 6 ani, în South Carolina) nu au de ce să fie obligatoriu instituționalizați.

2.Părinții pot să aleagă să dea copilul la o grădiniță de stat sau particulară, dar nu pot fi obligați să încredințeze copilul unui sistem de ”învățământ preșcolar” obligatoriu. Printre altele, și pentru că până la 6-7 ani se face educație, nu instrucție, adică se transmite un anumit mod de viață și valorile. Și această educație, acest proces de electroliză cultural-civilizațională are nevoie mai multă decât instrucția de căldură umană și de stabilitate psihică și de joc.

Este ciudat că ni se spune că învățatul trebuie să se facă prin joacă, dar că, la grădiniță, copiii trebuie să învețe cu experți și pe baza unui curriculum național. E joacă obligatorie. Când trebuie să învețe, între 6 și 18 ani, elevii sunt puși să fie ”creativi”. Când nu pot fi decât jucăuși, sunt răpiți de experții MEC din sânul familiei și puși să ”învețe”.

3.Graba de a instituționaliza copiii la 3 ani nu poate avea legătură decât cu dorința de a-i condiționa, de a-i îndoctrina într-un fel sau altul, pentru că, așa cum am spus, la acea vârstă nu se poate face învățământ/instrucție, ci doar educație. Nu degeaba în planul de digitalizare a educației se prevedea introducerea programului „Prietenul meu, calculatorul” la grădiniță. Și vor fi și alți prieteni, de formă umană și mai mari, adulți, care le vor fi introduși copiilor inocenți. Pentru că legea aceasta permite infinite colaborări între rețeaua școlară și oengeuri.

4.În cazul obligativității grădiniței, orice carantină pandemică viitoare va așeza copiii de 3 ani, obligatoriu, în fața calculatorului, pentru multe ore pe zi.

5.Da, nu ar fi rău să se organizeze un sistem de grădinițe de stat extrem de bune. Dar oare specialiștii care de 30 de ani își bat joc de sistemul de învățământ preuniversitar vor face un sistem de învățământ preșcolar de calitate? Ha! Și atunci de ce nu acționează în virtutea modestiei epistemologice și introduc obligativitatea? Tu fă sistemul și eu vin, dacă am constatat că e bun. Nu mă sili să-ți dau copilul meu pe mână.

6.Am avut dreptate să spun că legea transformă sistemul de învățământ în parte a sistemului coercitiv/concentraționar. Strivitoarea majoritate a celor care mi-au replicat susținând că e bine să se introducă obligativitatea grădiniței și-au susținut poziția apelând la ura și disprețul față de părinți sau bunici. Românii sunt proști, trebuie să-i civilizeze cineva, deci experții MEC sunt cei mai în măsură să o facă. Deci ideea e de pedeapsă, de siluire, de dispreț față de românii care sunt, desigur, cum altfel, ”proști”. Dar acest sistem obligatoriu și monopolist este făcut și va fi controlat tot de români și tot de părinți și bunici, cadre didactice. Poate ne aduc și niște educatori de prin străinătățuri. Niște groomeri de la mama lor.

7.Acum mi se spune că părinții și bunicii nu citesc copiilor lor nimic. Și la grădiniță li se va citi? Ce li se va citi? Cine le va citi? Nu observă nimeni că sistemul de învățământ preuniversitar a devenit, ca orice sistem din România (politic, mediatic), o uriașă cameră de amplificare a mizeriilor? Că, adică, dacă ai un copil care e cu bun-simț și citește, de exemplu, el va fi silit la școală de peer pressure să nu mai citească și să devină golan, drogat, analfabet? Nu observă nimeni că presiunea exercitată de sistem este în jos, nu în sus? Și, atunci, cum să lași copilul la 3 ani pe mâna unei asemenea camere de presiune? Câte atmosfere cad pe umerii copilului? Ce traume psihice vor produce asupra lui diferențele dintre lucrurile de bun-simț de acasă și aiurelile sau perversitățile sau pur și simplu prostia amplificate de sistem?

Nu ar fi normal ca, mai întâi, să dovedim că putem pune pe roate un sistem de învățământ preuniversitar adecvat înainte de a ne repezi la copiii oamenilor?

8.Știți cine a făcut această lege? Cine e autorul ei? Cine sunt autorii ei? Niște anonimi? Unde sunt numele? Cine asumă responsabilitatea? De ce fel e responsabilitatea? Politică? Penală? Pentru că, de 30 de ani încoace, se tot face reformă eșuată și nimeni nu a plătit eșecul cu cariera. Vă dați copiii pe mâna unor anonimi, în piața publică? Da, veniți și dați copiii voștri experților binevoitori care se vor îngriji de ei.

9.Pe vremea comunismului, grădinița NU era obligatorie. Acum, conform literaturii de specialitate pe care am cercetat-o, România ar deveni singura țară din UE care ar introduce obligativitatea instituționalizării copiilor de la vârsta de 3 ani. Nu vi se pare ciudat? Abuziv? De ce? Suntem cobai? Trebuie să se întrerupă niște continuități?

De câte ori am susținut reintroducerea uniformei și interzicerea reală a celularelor în școli mi s-a spus că sunt comunist. Acum ni se spune că trebuie să dăm copiii la grădiniță de la 3 ani pentru că acasă stau pe celular. Și la grădiniță pe ce vor sta? Pentru că părinții vor vrea să știe ce se întâmplă cu copiii lor. Îi vor suna și le vor da celulare ca să-i poată suna. Vreți disciplină în școli, eliminați celularele și introduceți uniforma, care nu lasă părinții țugulani să-și trimită odraslele la școală îmbrăcate ca la emisiunea ”Ghiolbanii au talent”. Pentru că astfel școala devine un instrument de amplificare a mârlăniei, nu de civilizare a oamenilor. Lăsați copiii părinților lor, dacă așa vor părinții.

10.Când a venit Papa Francisc în România și a lăudat bunicii care au crescut copiii ai căror părinți au plecat la lucru în Vest, toată lumea s-a înduioșat. Acum, brusc, bunicii și părinții nu pot să-și crească copiii de 3 ani pentru că nu au masterate în științe psihopupice. Haida de!

11.Dacă nu toți putem învăța din cărți, ar trebui să putem cu toții învăța din experiență. Și experiența noastră din ultimii 30 de ani ar fi trebuit să ne învețe prudență maximă când vine vorba de experții care ne fac reforma școlii și ne propun lucruri care sună frumos. Doar astfel vom dovedi că românii nu sunt chiar atât de proști.

foto: Totul despre mame

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php