CATACLISM demografic! În doar 32 de ani, România a pierdut peste 21,4% din populație și a ajuns la 18,2 milioane de locuitori. Nici Siria devastată de război nu a pierdut atât de mult

0 1.282

După două prelungiri, Recensământul 2022, s-a încheiat pe 31 iulie. Deși ar fi trebuit încheiat pe 17 iulie, din cauza faptului că un număr foarte mare de români nu a fost recenzat sau a refuzat să recenzarea, autoritățile au prelungit termenul cu două săptămâni

Profesorul Vasile Ghețău, Director al Centrului de Cercetări Demografice “Vladimir Trebici” din cadrul Academiei Române, anticipează că în urma recensământului va rezulta o populație rezidentă de aproximativ 18,2 milioane de locuitori. Amintim că termenul de referință este 1 decembrie 2021, deci cu șapte luni în urmă.

Cifra este cu 800.000 de oameni mai mică decât estimările Institutului Național de Statistică (INS), afirmă profesorul Ghețău într-o analiză amănunțită. În realitate, acest estimat poate fi și mai mic, până la 25 iulie rezulta o populație de doar 17,2 milioane. Profesorul Ghețău estimează că în săptămâna 26-31 iulie s-ar mai fi recenzat încă un milion de români.

Conform acestuia, în cele mai optimiste scenarii, s-a recenzat 95% din populație.

Dacă aceste estimări se dovedesc a fi reale, ar confirma un dezastru demografic nemaivăzut în România de pe vremea fanarioților. Astfel, în 1989, erau 23,16 milioane de români. În doar 32 de ani, țara a pierdut 4,96 de milioane de bărbați, femei și copii. Procentual, este o pierdere uriașă: peste 21,4% din populație, pierdută pe timp de pace, în 32 de ani!

Siria, o țară devastată de un război violent, a pierdut doar 3 milioane de locuitori, în 11 ani de conflict, conform Worldometers. Procentual, pierderea sirienilor este de aproximativ 14,2%, adică mai mică cu 7% decât România pe timp de pace!

Nici Ucraina, confruntată cu un război de șase luni, nu a pierdut, procentual, cât România. Astfel, conform datelor organizațiilor internaționale, peste 6 milioane de ucraineni au părăsit țara. Procentual, din 41,1 milioane – cât era estimatul la începutul lui 2022 – Ucraina a pierdut 14,5% din populație de la începutul invaziei ruse.

În acest ritm, peste alți 32 de ani, România s-ar putea trezi cu o populație de doar 13 milioane de locuitori.

sursa: R3Media

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php