În plină criză demografică, Senatul a RESPINS propunerea AUR privind majorarea alocației pentru copii

0 1.001

În 2021, în România s-au născut cei mai puțini copii din ultima sută de ani, însă acesta nu pare un motiv suficient de puternic pentru majoritatea parlamentară, astfel încât să voteze în favoarea unor măsuri de creștere a natalității.

Așa se face că inițiativa legislativă depusă de partidul AUR privind majorarea alocației pentru copii a fost respinsă, luni, în Senat.

Proiectul de lege depus de AUR propunea modificarea Legii nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii, astfel încât sprijinul financiar să se majoreze începând din ianuarie 2022.

„Articolul 3 se modifică si va avea următorul conţinut:

Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2022, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:

a) 600 lei pentru: -copii cu vârsta de până la 2 ani; -copii cu vârsta de până la 18 ani, în cazul copiilor cu handicap; -pentru fiecare copil cu vârsta de până la 18 ani, în cazul familiilor ce au în creştere şi întreţinere mai mult de 2 copii minori;

b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3), altele decât situaţiile prevăzute la lit. a);”, se precizează în document.

De altfel, înainte de începerea ședinței, copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu, se întreba, într-o postare pe Facebook, dacă această inițiativă legislativă va fi respinsă doar pentru că aparține AUR:

„Alături de colegii din AUR, am inițiat o propunere privind majorarea la 600 lei a alocației, în familiile cu cel puțin 2 copii minori, respectiv la 300 lei pentru copiii între 2 și 18 ani.Această inițiativă legislativă va fi dezbătută astăzi în plenul Senatului.Vor vota parlamentarii Puterii în favoarea creșterii alocațiilor? Sau vor inventa alte „scuze”, doar-doar să nu care cumva să susțină o inițiativă aparținînd AUR?”

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

sursa: RostOnline

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php