Paul Kingsnorth: Despre narațiunea MARII RESETĂRI, pașapoartele de sănătate și sistemele de identificare digitală: „Astea sunt vremurile care vin și ne conduc direct și intenţionat către ținta principală: INTERNETUL CORPURILOR”

0 782

Paul Kingsnorth | Substack

Toată lumea știe că ciuma va veni/ Toată lumea știe că se mișcă repede/ Toată lumea știe că bărbatul și femeia goi/ Sunt doar un artefact strălucitor al trecutului/ Toată lumea știe că scena este moartă/ Dar pe patul tău va fi un aparat de măsurat/ Care va da în vileag/ Ceea ce toată lumea știe Leonard Cohen, 1988

Când o teorie a conspirației nu este o teorie a conspirației? Răspunsul la această întrebare are sens cu forma pe care o va lua lumea viitoare.

În acest miniserial covidian am scris despre poveștile pe care le spunem despre pandemie. În primul eseu am explicat de ce am ajuns să nu cred o mare parte din povestea oficială – ceea ce am numit Narațiunea – despre virus și despre reacţia la acesta. Pentru mine, picătura care a umplut paharul acestei povești a fost lockdown-ul din Austria aplicat nevaccinaţilor și taberele de carantină din Australia: după acestea, nu m-am mai putut convinge că ceea ce se întâmpla are vreo legătură cu vreo definiție normală a „sănătăţii publice”.

Poate că am ajuns cu întârziere la concluzia asta, dar am fost doar unul dintre mulții care au concluzionat la fel. Această ultimă lună pare să fi marcat un punct de cotitură, deoarece rezistența continuă să crească față de ceea ce se întâmplă și sute de mii de oameni ies pe străzi în întreaga lume, de la Torino la Paris, de la Londra la Viena, de la Melbourne la Barcelona, ​​de la Christchurch la Tiblisi. Mandate, pașapoarte, segregare, tabere de carantină, cenzură, demonizarea înfiorătoare a „nevaccinaţilor”: toate acestea par să fi adus o nouă limpezime asupra zonei fără precedent spre care ne îndreptăm.

În a doua parte am încercat să cercetez de ce atât de mulți dintre noi vedem această situație atât de diferit: de ce acele mandate și pașapoarte, de exemplu, sunt văzute de unii drept o măsură de sănătate necesară pe care ar fi iresponsabil să o refuze, iar de alții ca fiind începutul unei tiranii căreia trebuie să i se reziste. M-am uitat la modul în care povestirile pe care le spunem despre lume determină răspunsurile noastre vizavi de momentul corona și cum aceste povești ne pot scinda pe unii împotriva celorlalţi, chiar pe măsură ce ţintim cu toții spre propria noastră versiune a unei societăți mai sănătoase.

De data aceasta, vreau să mă uit la povestea pe care ne-o spune Mașina în aceste vremuri. Vreau să mă uit la lumea în care suntem direcționați rapid, pe măsură ce covid-19 devine un fel de cutie cu nisip tehno-politică: un teren de testare pentru noi moduri de a fi uman într-o lume din ce în ce mai post-umană. Poveștile sunt mijloacele prin care ne orientăm prin realitate, dar sunt și mijloacele prin care o controlăm – și prin care suntem controlați. Controlezi povestea, controlezi populația: asta s-a înțeles încă de pe vremea faraonilor și de aceea lupta legată de narativa despre covid a fost atât de acerbă. Acesta este motivul pentru care mass-media și social media au muncit atât de mult pentru a elimina întrebările dificile despre vaccinuri și pentru care au fost depuse eforturi constante pentru a reduce la tăcere, a intimida sau a agresa oamenii despre care se spune că răspândesc „informații false”. Și acesta este și motivul pentru care am văzut pus un nou accent pe un gen foarte diferit de povestitor, unul batjocorit anterior, dar acum din ce în ce mai privit cu nervozitate și cu furie: „teoreticianul conspirației”.

Cândva, nu cu mult timp în urmă, știam ce este un „teoretician al conspirației”. Era cineva care oferea o interpretare străină – adesea una foarte ciudată – asupra unei versiuni oficiale a unei povești binecunoscute. Uneori, „teoria” a fost convingătoare (JFK nu a fost împușcat de un lunetist singuratic), alteori nu a fost (ONU vrea să omoare 95% din populația lumii), iar uneori a fost de-a dreptul otrăvitoare (evreii sunt în spatele tuturor lucrurilor.) Dar știam cu toții că o „teorie a conspirației” era o poveste care arăta că forțe întunecate, ascunse, acţionează în lume: o poveste care spunea că ceva este ţinut ascuns și ar trebui să fie expus. Bineînțeles, sintagma însemna și altceva: o defăimare. „Teoreticianul conspirației” (care purta, probabil, o „pălărie din staniol” [ironie vizavi de cei care cred că o pălărie de staniol te protejează de controlul minţii sau de sistemele de supraveghere] ) era, practic, un rătăcit: nu ca noi, oamenii buni și sensibili, care ne luăm informațiile din știrile de la TV, din știința supusă recenziilor altor oameni de ştiinţă și din cărțile prezentate în marile ziare. Totuși, acești oameni erau în mare parte inofensivi – și, mai important, erau irelevanți. Oamenii care sunt obsedați de incidentul Roswell sau de falsificarea aterizării pe Lună nu reprezintă o amenințare la adresa puterii, așa că sunt ignorați de ea. În vremuri normale, „conspiraționiştii” pur și simplu nu contează.

Dar ce se întâmplă în vremurile anormale? Vremuri ca aceasta, când încrederea în sursele oficiale se prăbuşeşte, când narațiunile sunt fracturate și când tot mai mulți oameni caută să desluşească noi hărți prin ceață? În vremuri precum asta se întâmplă trei lucruri. În primul rând, proliferează o mulțime de noi teorii ale conspirației, precum florile într-un sol uscat îndelung ce tocmai a fost udat de ploaie. În al doilea rând, expresia „teoretician al conspirației” devine un instrument util pentru cei care încearcă să țină linia oficială: un termen de respingere care poate fi aplicat tuturor celor care pun la îndoială Narațiunea, indiferent cât de rezonabile ar fi întrebările lor. În al treilea rând, unele dintre aceste teorii se vor dovedi a fi corecte.

Este corect să spunem că „teoreticienii conspirației” s-au bucurat de o rodnică pandemie. Încă îmi amintesc un titlu glorios dintr-o publicație binecunoscută care a apărut la începutul anului 2020 și nu a „îmbătrânit” frumos: „Teoreticienii conspirației anti-vaxx sugerează că covid-19 va duce la introducerea „pașapoartelor de vaccinare”. Au existat nenumărate articole ca acesta în ultimele optsprezece luni în numeroase publicaţii, respingând previziunile despre orice, de la pașapoarte la mandate la lagăre de carantină, prezentându-le drept nebunii de genul pălăriilor de staniol. Acest lucru a servit doar pentru a sublinia modul laş și fără precedent în care se comportă o mare parte din mass-media, distrugându-le şi urma de credibilității rămasă. Dar asta este o altă poveste.

Cu toate acestea, „teoria conspirației” despre care s-a discutat cel mai mult în ultimul an a fost cea despre „Marea Resetare”. În această sinistră poveste – așa cum ne spun aceleași instituții de presă – maleficul geniu globalist Klaus Schwab, care trăiește sub un vulcan în Davos, plănuiește să omoare 95% din populație (din nou) și să preia controlul asupra resurselor lumii. Cei 5% dintre noi care rămânem nu vom avea nimic, dar vom fi fericiți, pentru că nu mai există nicio schimbare climatică și vom fi cu toții complet vaccinați și răsvaccinaţi și complet aliniaţi cu orice ne-au planificat Klaus și Bill Gates în continuare, lucru ce probabil va include şi roboți.

Este adevărat că există diverse povești pline de creativitate, ca să le zicem aşa, care circulă despre Schwab și agenda Forumului său Economic Mondial (WEF). Dar Marea Resetare în sine nu este o invenție a paranoicilor și nici nu este o conspirație. L-ați putea numi un plan sau o agendă, dar este cel mai bine înțeleasă ca o altă poveste: una pe care Schwab și colegii săi ar dori să o adoptăm cu toții ca hartă pentru teritoriul viitor. Dacă vrei să înțelegi natura în același timp plictisitoare și sinistră a acestei povești, nu trebuie să pătrunzi în cele mai adânci adâncimi ale redutei montane în care a fost clocită în secret: poți doar să urmărești prelegerile online, să participi la conferințele virtuale sau răsfoieşti secțiunea relevantă a site-ului web al WEF. Sau, dacă sunteți cu adevărat pasionați, puteți face ceea ce am făcut eu săptămâna trecută și puteți citi cartea lui Klaus Schwab despre acest subiect.

Covid-19: Marea Resetare este, în mod dezamăgitor, lipsită de dispozitive de control al minții, microcipuri în vaccinuri și stăpâni reptilieni. Este, de fapt, aproape complet lipsită de orice chestie interesantă. Este un manifest globalist standard, genul care ar fi putut fi publicat de orice funcționar editorial de la WEF, OMC, G8, ONU, Banca Mondială sau FMI, sau orice scriitor pentru Economist sau Forbes, în orice an de după 1990. Când scriam prima mea carte, One No, Many Yes, la începutul anilor 2000, am citit zeci de cărți și lucrări de genul acesta, în încercarea de a înțelege ce i-a motivat pe promotorii globalizării economice și culturale. Ele au fost – și sunt – întotdeauna la fel: imne înălţate harului salvator al capitalismului global, îmbrăcat în clișee despre justiție socială și aspirații ale ONG-urilor. Diversitate, vitalitate, egalitate, incluziune, eliminarea sărăciei, maternitate, plăcintă cu mere: de când au început să cadă victime mulțimilor de activiști de la intrările centrelor lor de conferințe, la sfârșitul anilor ´90, căpitanii Navelor Negre ale capitalismului global au avut grijă să-și camufleze raidurile tâlhăreşti drept proiecte caritabile, alimentate de o dorință lennonistă de unitate universală.

Cartea lui Schwab, deci, trebuie citită pe două niveluri. La suprafață, raţionamentul lui este diplomat, deloc surprinzător și în mod voit dificil de combătut. El spune că pandemia a schimbat totul și că lumea nu se va întoarce niciodată la ceea ce a fost. El mai susține că „ceea ce a fost” oricum nu funcționa. Economia globală (cea la a cărei construcţie el a pus umărul) schimbă clima, provocând inegalități în interiorul naţiunilor şi într ele și dând naștere la alte lucruri rele contemporane, de la rasism la poluarea oceanelor. Prin urmare, ar trebui să „profităm de oportunitatea” pe care virusul a adus-o în mod convenabil pentru a „reseta” lumea: pentru a o reconstrui într-o formă mai echitabilă, mai bună și mai durabilă. Până aici, totul e atât de agreabil. Cine ar putea obiecta împotriva sărăciei mai puține și a mărilor mai curate? Trebuie să săpați mai adânc pentru a înțelege ce implică de fapt toate acestea – și, mai exact, cum trebuie realizat. Și nu trebuie să sapi foarte departe pentru a vedea povestea de sub poveste.

Evenimentul covid, explică Schwab, a arătat că „trăim într-o lume în care nimeni nu este cu adevărat la conducere.” Pentru mulți dintre noi, acest lucru poate părea un lucru bun, dar pentru gânditorii globaliști precum Schwab este o problemă de rezolvat. „Nu poate exista o redresare de durată fără un cadru strategic global de guvernare”, scrie el. Statele naționale și aliații lor binevoitori din „comunitatea globală de afaceri” trebuie să se unească pentru a „reconstrui mai bine” (probabil că aţi mai auzit asta undeva înainte – build back better). Ce inseamna asta? Înseamnă că nu există cale de întoarcere.Schwab explică limpede că măsurile luate pentru a ataca problema covid – blocaje, pașapoarte și mandate pentru vaccinuri, segregare medicală, concedieri în masă, distrugerea pe scară largă a întreprinderilor mici, adâncirea profitului și a acoperirii Big Tech și o radicală trecere în normal a monitorizării digitale, supravegherii și controlului impus de stat – au adus schimbări permanente asupra societăților noastre, schimbări care nu vor dispărea. „Ceea ce era până de curând de neconceput”, scrie el, „deodată a devenit posibil”. Acest lucru este valabil mai ales când ne uităm la adevăratul câștigător al anilor covid: sistemul tehnologic însuși.

În timp ce „unele dintre vechile obiceiuri vor reveni cu siguranță” după încheierea pandemiei, scrie Schwab, „multe dintre comportamentele tehnologice pe care am fost forțați să le adoptăm în timpul izolării vor deveni, prin familiarizare, mai naturale.” Munca la domiciliu, monitorizarea digitală a angajaților de către companii, întâlniri pe Zoom și comerţul online, ca să nu mai vorbim de întreaga structură a sistemului de „pașaport de vaccinare” cu cod QR: o mare parte din acestea vor rămâne probabil în noua normalitate creată de covid. În viitorul resetat, vom reconsidera lucruri care odată ar fi fost a doua noastră natură: lucruri precum petrecerea timpului cu cei dragi. De ce, se întreabă Schwab, am suporta „să mergem cu mașina la o întrunire de familie îndepărtată în weekend”, când „grupul de familie WhatsApp” (deși, recunoaşte, „nu e la fel de distractiv”) este totuși „mai sigur, mai ieftin și mai ecologic”? Chiar aşa, de ce?

Aceasta este esența Marii Resetări: construirea unui viitor care este în acelaşi timp controlat și catatonic, distopic și plictisitor, monitorizat și monoton dincolo de suportabilitate. Un viitor în care corporațiile globale sunt libere să construiască lumea pe care și-au dorit-o de atât de mult timp: o tehnocrație de piață fără granițe, interconectată, în care fiecare individ uman este o mașină de producție și consum urmărită, marcată și monitorizată – totul în numele sănătății și siguranței publice.

Interesant, Schwab observă în mod deschis, într-o afirmație care ar putea aduce oricui altcuiva interzicerea contului de Youtube, că covid-ul este „una dintre cele mai puțin mortale pandemii pe care le-a experimentat lumea în ultimii 2000 de ani” și că „consecințele… în ceea ce privește sănătatea și mortalitatea vor fi ușoare.” Consecințele cu adevărat serioase, scrie el, nu vor fi provocate de virus în sine, ci de răspunsul la acesta. Acest lucru culminează cu singura imagine izbitoare din carte, pe care Schwab o folosește pentru a ilustra modul în care teama de boală va persista mult timp după ce orice amenințare legată de covid a dispărut și la ce ar putea duce aceasta:

„O nouă obsesie pentru curățenie va determina mai ales crearea de noi forme de ambalare. Vom fi încurajați să nu atingem produsele pe care le cumpărăm. Plăcerile simple, cum ar fi mirosirea unui pepene galben sau pipăirea unui fruct, vor fi descurajate și pot deveni chiar un lucru din trecut.”

O lume lină, curată, ordonată, fără pepeni periculoși pe tarabele mici din piață, fără afaceri mici și aranjamente comerciale anarhice și interacțiuni umane incomode de orice fel – o lume condusă de corporații eficiente, curate și digitalizate care oferă „soluții electronice” pentru orice activitate care ar putea amenința siguranța și bunăstarea noastră: aceasta este oferită de ani de zile, dar pandemia – așa cum recunoaște deschis Schwab – a fost o binecuvântare pentru cei din spatele ei. Suntem pregătiți să acceptăm acum lucruri care ar fi fost de neconceput acum trei ani. Ce va fi pus la cale anul viitor? Și cine va asculta mulțimea de teoreticieni ai conspirației, anti-vaxxeri, fasciști și nebuni care vor să spunem nu la toate astea?

Ăsta este genul de lucruri care alimentează „teoriile conspirației” cu adevărat ciudate în jurul lui Schwab și a agendei sale. Dar nu este obligatoriu să credem că virusul a fost lansat în mod intenţionat sau că nu există pentru a observa pur și simplu imaginea de ansamblu. De zeci de ani încoace, statele naționale și liderii lor politici au fost debilitate progresiv prin globalizare, iar puterea a fost concentrată în mâinile celor care creează și controlează infrastructura tehnologică a lumii. Bill Gates, Mark Zuckerberg, Klaus Schwab, Jeff Bezos, Sergey Brin, Ray Kurzweil și alții ne modelează realitatea de zeci de ani, iar capitalismul limbic pe care l-au inițiat a fost suprapotenţat prin covid – la fel ca și conștientizarea acestuia, și o contrareacție crescândă.

Trăim o perioadă în care conflictul dintre tehnocrație și democrație a ajuns la vedere: bătălia se dă zilnic acum pe stradă și pe ecran. Schwab a atras atenția pentru că încearcă în mod vizibil să aşeze o structură de naraţiune în jurul acestui conflict. Abia luna trecută, la o conferință din (unde altundeva?) Dubai, el a formulat explicit această ambiţie prin rebranduirea Marii Resetări drept „Marea Narațiune”. Lumea avea nevoie de o nouă poveste globalistă care să o unească, a spus el. El însuşi și WEF ar ajuta la „imaginarea viitorului, proiectarea viitorului și apoi punerea în execuție a viitorului”.

Klaus Schwab care plănuiește să „pună în execuție viitorul” este exact genul de lucru care îl face pe Alex Jones să saliveze. Dar, deși Schwab și puterea și influența WEF nu ar trebui să fie subestimate, nu el trage sforile. Nu există sfori: există doar Mașina, iar coordonatele sale de deplasare sunt stabilite pentru drum lung. Covid a oferit terenul perfect de testare și platforma de lansare pentru următoarea generație de tehnologii digitale de supraveghere și control, care au fost pe masa de desen de ani de zile. Confuzia, mânia și dezbinarea care se învârtesc în jurul nostru în acest moment sunt rezultatul incapacității noastre confuze de a naviga în tehno-lovitura pe care o trăim, sau chiar de a înțelege ce se întâmplă.

Dar viitorul nu mai e pe planşele de proiectare acum. Luați, de pildă, acele pașapoarte pentru vaccinuri cu QR, care au fost lansate atât de rapid în întreaga lume în ultimele 12 luni. Au prea puțin sens din perspectiva „sănătății publice”, deoarece știm că vaccinurile disponibile în prezent nu previn transmiterea virusului. Dar au ca efect normalizarea tehnologiilor implicate: tehnologii care oricum erau în curs de dezvoltare. Pașapoartele digitale pentru vaccinuri sunt în pregătire în Uniunea Europeană, de exemplu, din 2018. La sfârșitul anului 2019, cu câteva luni înainte de începerea pandemiei, au început testele „sistemelor de identitate digitală” legate de statutul de vaccinare în Bangladesh. Se spera că vor demonstra cum să „valorizeze imunizarea ca o oportunitate de a stabili identitatea digitală” la scară mondială.

Din nou: nu sunt necesare afirmații deplasate pentru a înțelege treburile astea. Este pur și simplu o accelerare a direcției de deplasare existente. Cei mai mulți dintre noi purtăm deja în buzunare un dispozitiv portabil de urmărire, care ne monitorizează locația geografică, colectează date despre orice, de la opiniile noastre politice la preferințele noastre de cumpărături și poate fi folosit de către stat in extremis pentru a determina cine sunt prietenii și contactele noastre. Se numește smartphone. Pe măsură ce covid-ul devine endemic în următorii unul sau doi ani și pe măsură ce noi variante continuă să apară, probabil că va exista o presiune continuă pentru garanții permanente de sănătate și siguranță. Fiind la îndemână, este posibil să putem folosi acele smartphone-uri, deja completate cu codurile noastre QR covid, ca „pașapoarte de sănătate” permanente, care ne vor permite să accesăm bunuri și servicii în siguranță și digital în noua lume periculoasă – în același timp penalizând sau excluzând pe oricine refuză să beneficieze de măsurile de sănătate publică recomandate.

Dacă sună ca una dintre acele vechi şi ţăcănite teorii ale conspirației, țineți minte că pașapoartele reale – cele pe care le folosim pentru a merge în vacanță – au fost ele însele introduse ca măsură temporară după Primul Război Mondial. Justificarea ulterioară pentru a le face permanente la scară globală a fost dată de „motive de sănătate sau securitate națională” provocate de focarul de gripă spaniolă din 1918. Un secol mai târziu, versiunea digitală este aproape de realizare, iar pandemia oferă oportunitatea perfectă pentru aplicarea ei. OMS negociază în prezent cu statele naționale, blocurile regionale și corporațiile pentru a conveni asupra standardelor pentru armonizarea mondială a pașapoartelor digitale:

„Noile instrumente dezvoltate ca parte a eforturilor OMS sunt aproape gata. Până la sfârșitul anului 2021 se așteaptă realizarea software-ul de referință beta DDCC Gateway (PKI) și o aplicație în stadiul beta de verificare universală a statusului, folosind Google Android FHIR SDK și bazat pe EU DCC… Acesta are rolul de a putea recunoaşte toate codurile QR ale permiselor de sănătate utilizate în întreaga lume.

Așadar, vom avea pașapoartele noastre permanente globale de sănătate, iar acestea se vor îmbina apoi cu tehnologiile de identificare digitală deja existente și cu lansarea monedei digitale, pentru a crea pentru noi toți un portofel personalizat de identitate digitală care va fi prezentat ca o facilitate opțională, dar va deveni destul de curând o cerință de bază pentru a lua parte la viața societății, la fel ca smartphone-urile, cardurile de credit și pașapoartele pe hârtie. Dacă vrei să experimentezi acest viitor tu însuţi, poți urmări acest scurtmetraj, realizat special pentru tine de una dintre companiile care este iniţiatoare. Nu pare atrăgător? Nu pare sigur? Lipsit de frecuşuri? Vorbind pentru mine, mă simt deja extraordinar de împuternicit:

Odată ce am acceptat premisa că nivelurile profunde și omniprezente de supraveghere, monitorizare și control sunt un preț care merită plătit pentru siguranță – și se pare că am făcut-o deja – atunci aproape orice este posibil. Coreea de Sud tocmai a introdus tehnologii de recunoaștere facială în masă pentru a „accelera avertizările de expunere potențială la COVID-19”. China operează un celebru sistem de credit social prin care cetățenii sunt recompensați sau penalizați pentru comportamentul lor în mai multe sfere. Media produce filmuleţe simpatice care detaliază modul în care pașaportul tău covid ar putea fi stocat convenabil pe un microcip încorporat în pielea ta. În SUA, FDA a aprobat deja pastilele ce conţin „sisteme digitale de urmărire a ingestiei”, care trimit un semnal către un smartphone atunci când medicamentul este luat. Poate că veți putea plăti pentru ele cu cardul de numerar biometric, imprimat cu datele amprentelor dvs.

Legaţi-vă centurile: astea sunt vremurile care vin și ne conduc direct și intenţionat către ținta principală: „Internetul Corpurilor”, în care începem să ne contopim, în sfârșit, cu mașinile pe care le-am făcut. Implanturile cerebrale cu microcip – „imbunătățiri umane” care ne vor permite „interfața” direct cu web-ul – vor fi cu noi mai devreme decât credem: dezvoltarea lor este în prezent finanțată de, printre alții, Elon Musk și Mark Zuckerberg. Societatea Regală, grupul de gândire științific din prima ligă din Marea Britanie, nu își poate stăpâni entuziasmul față de posibilitățile pe care le vor oferi:

„Conectarea creierului uman la computere folosind puterea inteligenței artificiale ar putea permite umanităţii să îmbine capacitatea de luare a deciziilor și inteligența emoțională a oamenilor cu puterea de procesare a datelor mari a computerelor, creând o formă nouă și cooperativă de inteligență. Oamenii ar putea deveni telepatici într-o oarecare măsură, capabili să converseze nu numai fără să vorbească, ci și fără cuvinte – prin accesul la gândurile celorlalți la nivel conceptual. Nu numai gândurile, ci și experiențele ar putea fi comunicate de la creier la creier…”

În această poveste – povestea Mașinii – întreaga lume și fiecare om și lucru din ea, devine un punct în rețeaua strălucitoare care va crea și va dirija fiecare oră a noastră din zi. Acest viitor a fost, desigur, anticipat de mult. William Morris l-a văzut venind, la fel și William Blake. Aldous Huxley și E. M. Forster ştiau cu ce se mănâncă în urmă cu un secol, iar Edward Abbey l-a prezis înainte de a mă naște:

Numiți-o Statul Furnicarului, Societatea Stupului de Albine, un despotism tehnocrat – poate binevoitor, poate nu, dar, în ambele cazuri, dușmanul libertății personale, al independenței familiei și al suveranității comunitare, oprind pentru o lungă perioadă de timp libertatea de a alege dintre moduri alternative de a trăi. Dominarea naturii făcută posibilă de știința aplicată greșit duce la dominarea oamenilor; la o uniformitate tristă şi totalitară.”

Covid a accelerat și a justificat totodată scufundarea noastră în furnicarul digital, iar în următorii ani va deveni din ce în ce mai asiduu. Poate că mulți dintre noi, chiar și cei mai mulți dintre noi, îl vom întâmpina cu bucurie. La urma urmei, i s-a făcut reclamă de ani de zile, în cel mai deliberat și manipulator atac în masă asupra voinței noastre din istoria omenirii. Am fost instruiți să ne iubim – sau cel puțin să acceptăm – smartphone-urile, gps-urile, frigiderele inteligente, dronele și Alexa-urile. Ăştia ca mine care se opun noilor tehnologii au fost întotdeauna o sectă marginală. Cu siguranță, oamenii selectați de WEF drept „tineri lideri globali” de mâine sunt încântați de viitorul pe care sunt pregătiți să îl construiască:

Când AI și roboții au preluat atât de mult din munca noastră, am avut brusc timp să mâncăm bine, să dormim bine și să petrecem timp cu alți oameni. Conceptul de oră de vârf nu mai are sens, deoarece munca pe care o facem poate fi făcută în orice moment. Nu știu dacă aș mai spune asta muncă. Este mai mult ca timp de gândire, timp de creație și timp de dezvoltare.

Deși, desigur, fiecare societate are dezavantajele ei:

„Din când în când mă enervează faptul că nu am intimitate reală. Nu pot merge nicăieri unde să nu fiu înregistrat. Știu că, undeva, tot ceea ce fac, gândesc și visez este înregistrat. Sper doar că nimeni nu o va folosi împotriva mea.”

Aceasta nu este satira; aceasta este o profeție. Sau poate este doar marketing. Oricare ar fi, am ajuns în cele din urmă la poalele viitorului: o versiune inversată a lui Matrix în care agentul Smith este eroul. O lume groaznică și plictisitoare în același timp. Pe măsură ce schimbările climatice se simt, ecosistemele continuă să se degradeze, lanțurile de aprovizionare se blochează, țesătura socială se destramă și urbanizarea în masă și migrațiile în masă se accelerează, va deveni din ce în ce mai necesar să microgestionăm, să punem presiune și să controlăm cetățenii societăților noastre de masă doar pentru a menține viu spectacolul creșterii și progresului. Pandemia ne-a arătat cum se poate realiza acest lucru. Schwab are dreptate că nu există nicio întoarcere de la lecțiile pe care le-a predat.

Uneori cred că ceea ce se întâmplă acum nu are precedent în istoria omenirii. Alteori, seamănă cu istoria obişnuită a omenirii, doar că mai rapidă. La urma urmei, când am început să ne amplificăm pe noi înşine? Când am inventat ochelari, pantofi, armuri, cioburi de silex? Dacă asta este ceea ce oamenii fac şi sunt – animale care se inventează pe sine însele mai puternice, gândesc lumi și apoi încearcă să le construiască – există vreo modalitate de a opri marșul către fuziunea omului și a mașinii? Sau asta s-a întâmplat deja?Aș putea continua – continuu de ani de zile. Dar este săptămâna Crăciunului și nu vreau să închei cu această notă. Vreau să închei, în schimb, spunând altceva: ceva ce poate nu mă așteptam să spun la început. Dar atunci primul eseu, de acum o lună, pare deja scris într-o altă perioadă, atât de repede se mișcă totul.

Iată care-i ideea: dintr-un oarecare motiv, în ciuda a tot ceea ce am scris în această mică trilogie, în ciuda iernii care vine, în ciuda noului lockdown parțial în care tocmai a intrat țara mea vaccinată şi plină de paşapoarte, în ciuda a tot ceea ce pare să arate viitorul: în ciuda tuturor, simt o licărire ciudată de speranță. Control: aceasta este povestea pe care Mașina o spune despre sine și este povestea pe care toți ne-am dori, la un anumit nivel, să fie adevărată. Dar sistemele de control nu durează niciodată. Lumea este dincolo atât de înțelegerea noastră, cât și de controlul nostru, și așa sunt, în cele din urmă, oamenii. Abia ne înțelegem pe noi înșine. Poate că dorința lui Klaus Schwab de a „îmbunătăți lumea” este reală și simțită, dar, totuși, nu va putea niciodată să o apuce suficient de strâns pentru a o îndoi conform voinţei lui. Cine ar putea?

Lumea nu este un mecanism: este un mister, unul la care participăm zilnic. Când încercăm să o reproiectăm ca un CEO global sau să o explicăm ca un eseist, vom eșua: slab sau glorios, dar vom eșua. Mașina, tehnicul, metaversul: oricum ne-am numi Babelul secolului XXI și oricât de copleșitor ni s-ar părea în acest moment, el nu poate fi stăpânitor niciodată, pentru că este o manifestare a voinței umane și nu a voinței lui Dumnezeu. Dacă nu credeți în voia lui Dumnezeu, numiți-o legea naturii: oricum, ne spune același lucru. Ne spune, blând sau ferm: nu voi conduceţi lumea.Nu pot pretinde că înțeleg toate astea. Tot ce am este intuiția mea și aceste cuvinte. Dar cred că lumea este mai surprinzătoare și mai vie decât văd uneori sau chiar vreau să cred. Cred că momentul corona evidențiază o luptă străveche în desfășurare între spiritul sălbăticiei și spiritul Mașinii și că această luptă continuă în noi toți în fiecare minut al zilei. Uneori trebuie purtate bătălii, luate atitudini, trase linii. Acestea sunt unele dintre acele vremuri. Odată ce începem să înțelegem toate poveștile aflate în joc, putem începe să vedem la care dintre ele participăm și ce alegeri trebuie să facem.

E iarnă aici în nord. Mâine este solstițiul. În vestul Irlandei este întuneric, umed și frig. Vremurile sunt năvalnice în jurul nostru și poate fi greu să ne ținem cumpătul. Dar la ferestre aici se aprind lumânări noaptea, pentru că este Postul Crăciunului și o lumină neașteptată este pe cale să străpungă cele mai scurte zile. Vremurile cer acum să ne amintim și să cultivăm unele dintre vechile virtuți. Am putea începe cu curaj: curaj și răbdare. Poate dura ani, decenii, secole, dar Mașina pe care am construit-o pentru a gestiona viața însăși, pentru a strânge lumea în propria noastră formă mică – se va prăbuși în cele din urmă, iar firele care zumzăie vor tăcea. Sarcina noastră este, între timp, să înțelegem, ca să putem rezista, forma tiraniei pe care o aduce. Dar D. H. Lawrence știa: toți profeții ştiau. Pământul nu poate fi resetat. Nu de către noi; niciodată.

Ei vorbesc despre triumful mașinii,

dar mașina nu va triumfa niciodată.

Din miile și miile de secole ale omului

desfășurarea ferigilor, limbile albe ale acantului înfăşurându-se la soare,

pentru un secol trist

mașinile au triumfat, ne-au rostogolit încoace și încolo,

zgâlţâind cuibul ciocârliei până când ouăle s-au spart.

Zguduind mlaștinile, până când gâștele au plecat

iar lebedele sălbatice au zburat, cântându-şi spre noi cântecul lebedelor.

Greu, greu mașinile se rostogolesc pe pământ,

dar prin unele inimi nu se vor rostogoli niciodată.

traducere: Cuvântul Ortodox

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php