MĂRTURISIRILE DOMNULUI
Orbului din naştere
Ioan 9, 35-38: „Auzind Iisus că l-au dat afară şi aflându-1 i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Şi cine este Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Chiar Cel Care vorbeşte cu tine. Acela este”.
De ce fostului orb? Pentru că s-a purtat bine. Nu s-a dus să-L denunţe fariseilor(Altfel îi vorbeşte Hristos slăbănogului, un vechi păcătos, un turnător. Aceluia îi spunea doar:„De acum să nu mai păcătuieşte ca să nu-ţi fie ceva mai râu” (Ioan 5,14)). S-a ţinut tare, deşi a fost cu prisos hărţuit.
L-a preamărit pe Domnul. Nu s-a ruşinat de El.
I-a înfruntat, netemător, pe farisei.
A dat admirabilul răspuns (Ioan 9, 30): „Tocmai în aceasta stă minunea că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii”.
Domnul îl preţuieşte pe fostul orb, -îi place de el, de curajul, de recunoştinţa (Analogică celeia a celui de-al zecelea lepros lecuit, singurul înapoiat ca să mulţumească. Ceilalţi nouă se vindecă, numai el se şi mântuieşte.) şi tăria lui.
De aceea i Se şi mărturiseşte cu un soi de bucurie, de grabă şi spre a-1 consola cât mai rapid şi mai nepregetat că el trebuie să îndure ocara din pricina Lui (Aşa cum, de-mi este îngăduită îndrăzneaţă asemuire, Cuza Vodă îl sărută pe ţăranul care fusese scuipat de boier).
în ce fel să-l răsplătească pentru aceasta?
Prin darul cel mai scump ce-1 putea face, prin onoarea supremă, prin copleşitoarea supracinstire a împărtăşirii tainei cele mai mari: îi face suprema onoare de a i Se mărturisi ca Fiu al lui Dumnezeu.
Taina aceasta – care-i fără pereche – i-o încredinţează ex abrupto şi stante pede. Ca un împărat care pe câmpul de luptă şi-ar smulge decoraţia cu lentă de la gât şi ar petrece-o în jurul gâtului unui brav.
Şi de data aceasta Domnul nu dă cu târâita şi cu zgârcenie. Nu dă meschin, ci boiereşte, conform obieciului Său. Nu-i spune celui tămăduit: Să ştii că Eu sunt un vraci cu puteri ascunse… Nu, i Se declară la modul absolut: Eu sunt Fiul lui Dumnezeu! Ca unui ucenic, ca unui frate, ca unui prieten, ca unui confident al Său, ca unui sfetnic de taină, ca unui om de încredere şi denădejde.
I Se încredinţează. Cu alte vorbe, îi spune ceea ce avea să-i rostească mai târziu tâlharului celui bun: „Astăzi vei fi cu Mine în rai”.
Orbul din naştere e mai întâi vindecat de orbirea trupească; i se dăruieşte apoi şi priveliştea lumii duhovniceşti, vederea de ordin superior. Hristos vine la el şi-i descoperă, faţă către faţă, pe Dumnezeu. Ca altădată, pe munte, lui Moise. O! neasemuita fericită cutremurare a clipei când i s-a spus: „L-ai şi văzut!”
Din “Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia
Doamne ajuta!