Marius Oprea: A început procesul victimelor comunismului

1 1.436

Istoricul și cercetătorul Marius Oprea scrie din nou despre legea 615/2020 , act normativ ce a urmărit să modifice Decretul Lege 118/1990, prin care se acordă unele drepturi bănești urmașilor de gradul 1 ai celor care au avut de suferit în urma comunismului.

Mai precis, cea mai importantă modificare este excluderea de la drepturile prevăzute de actul normativ urmașii celor care au fost deținuți politici dar au făcut parte din Mișcarea Legionară.

Această modificare a fost introdusă, în ultima clipă, care nici n-a mai fost dezbătut în Comisiile de specialitate, astfel încît s-a votat inclusiv acesta, cu majoritate, de către parlamentarii care s-au luat numai după titlul legii şi n-au mai parcurs-o.

„Prin acest nou articol 14 din Legea 232/2020, se arată că ”prevederile prezentului decret-lege nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfăşurat o activitate fascistă şi/sau legionară în cadrul unei organizaţii sau mişcări de acest fel, precum şi copiilor acestora”. „S-a dovedit”? Dovada unei asemenea condamnări sau „activităţi” au fost adunate numai şi numai de către Direcţia Generală a Securităţii Poporului, cu toate denumirile ei ulterioare, ale cărei practici, judecăţi de valoare şi sentinţe au fost astfel repuse în legalitate.

„Dovezile” sînt, conform legii, analizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, care decide sau nu în consecinţă, în funcţie de dosarele din arhivele Securităţii, administrate de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii – care nu poate emite judecăţi de valoare, ci poate numai să furnizeze informaţiile conţinute de dosare. Astfel, Securitatea a fost reînviată brusc, şi pusă la treabă – pentru a mai lovi odată în ”duşmanii de clasă”, chiar şi morţi fiind, prin copiii lor. Iar Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială a devenit Tribunal al Poporului. E o lege de o absurditate ieşită din comun, pe care nici măcar regimul post-comunist al lui Ion Iliescu n-a îndrăznit să o promulge, în 1990, cînd s-a elaborat Decretul-lege 118. Ci numai o minte orbită de resentimente, complexe şi ură, faţă de suferinţele românilor care s-au opus comunismului”, a scris Marius Oprea pe Mediafax.ro.

Istoricul deplânge faptul că abuzurile și crime denunțate chiar de Nicolae Ceaușescu au ajuns acum literă de lege în România.

„Fireşte, nu au fost făcute publice toate amănuntele care au însoţit deznodămîntul. Pe parcursul dezbaterilor Plenarei, Nicolae Ceauşescu s‑a lansat nu o dată în diatribe fulminante:
„Falsificarea, schingiuirile, înscenările constituiau un sport agreabil pentru Drăghici şi subalternii săi, pe care îi îndruma şi conducea […]. Realitatea este, tovarăşi, că în întreaga activitate la Ministerul de Interne, Drăghici a încurajat abuzurile, le‑a organizat, el însuşi a comis abuzuri, şi nu puţine”. Ceauşescu incrimina falsurile Securităţii, care în România noastră de astăzi au ajuns literă de lege, la propriu. Replica tăioasă a lui Drăghici nu s-a mai auzit. Redus la tăcere, a suportat umilinţa scoaterii sale din Comitetul Central, cu unanimitate de voturi. Aşa cum a fost votată şi de aleşii noştri Legea 232/2020, care repune în drepturi toate abuzurile Secuităţii, pe care le condamnase pînă şi tovarăşul Nicoale Ceauşescu, în aprilie 1968”, a continuat Oprea.

Cunoscutul cercetător spune că atâta vreme cât președintele Iohannis a promovat această lege, fără obiecții, nu este străin de sursa ei. Marius Oprea a scris că „asistăm la o restaurare neo-marxistă a istoriei”.

„Motivul pentru care n-am avut un ”proces al comunismului” în România este deci evident: el ar fi lovit fondul legitimităţii regimului Iliescu. Asistăm, în schimb, acum, prin Legea Adnagi – Ganţ –  Vexler la procesul victimelor comunismului. Bazat pe arhivele care ar fi trebuit să condamne (măcar cum şi cît a făcut-o pînă şi Ceauşescu, în aprilie 1968); abuzurile Securităţii din anii ’50-’60, sistemul politic din România de astăzi le dă putere de lege.

O lege reflectă opţiunea politică a unei majorităţi parlamentare şi aflată la guvernare. Această lege nu face nicio excepţie. Aşa se exlică şi de ce, în locul unui proces al comunismului, avem în fond unul al victimelor lui, pe baza aceloraşi arhive ale Securităţii. Probabil, în numele noii ”corectitudini politice”, atît de apreciată de majoritatea aflată la guvernare, asistăm la o restaurare neo-marxistă a istoriei, care capătă chiar valenţe justiţiare, fiind îndreptată acum împotriva celor ce s-au opus comunismului şi a urmaşilor lor.

Nimic nu mă face să cred altceva, atîta vreme cît legea rămîne în vigoare, cu acest articol 14 care reînvie „dovezile” Securităţii. Şi, pentru că nu pot să nu văd că ea a fost promulgată fără nicio obiecţie de către preş. K. Iohannis, probabil pentru că unul dintre cei trei autori ai ei este chiar unul dintre oamenii săi de încredere de la Forumul Democrat German, nu pot să spun decît ”Bine aţi revenit în Republica lui Stalin!”, a concluzionat istoricul.

via R3Media

1 Comment
  1. IO...gerules says

    Unde ne sant comentatorii?Patriotii pe delaturi?Cred ca se ascund in spatele mastilor alea periculoase si criminale,de frica.Frica a intrat in ei ca-n branza fratilor.Le este frica de glontul cu maxilare,care musca perfid urias ca un microb,le e frica de un microb.Ce sa mai spunem atunci de frica in fata unui guvern,aha..frate,format din o sletha de borfasi?In loc sa puna mana pe usturoi si lamai,in cazul microbului,si pe bate,in cazul guvernului,acesti patrioti de mucava tac,ramanand doar temerarii neamului asta,care se inalta pe baricadele adevarului,cu documentele in dinti,ca sa-i lamureasca pe romani ca sant manipulati,adica mintiti si ca sant luati drept prosti de Guvernul de ocupatie din Romania.Istoria unui popor nu poate fi ingropata in gropi comune si nici ascunsa la nesfarsit.Eminesu spunea(ca si pe vremea lui guvernele erau din aceiasi mocirla constituite)ca in timp si pietrele vor vorbi.Si asa este.Pamantul acesta romanesc,acopera cu durere,cu grija si cu dragoste istoria trecuta a poporului care l-a respectata si nu l-a tradat niciodata.Si in momente prielnice,cu ajutor Dumnezeies,scoate la iveala grozavia timpurilor trecute,intru ajutorarea noilor generatii in drumul lor,implacabil,spre infinitatea lumii.Pe langa dezgroparea ucisilor,in mod bestial eroi ai neamului nostru,de catre reprezentantii straini a unui neam ascuns in permanenta si spilcuit ca la circ,ca la parada,au loc si alte deszvaluiri ale pamantului nostru.Langa Hunedoara,s-a descoperit o asezare umana veche de cca 7.000-8 000 de ani,un oras antic pe o suprafata de cca.10 Km patrati,langa tablitetele de Tartaria descoperite in 1960 de un arheolog roman,cu cea mai veche scriere de pe planeta,iar langa Cluj,un sit arheologic,un centru metalurgic de pe vremea dacilor,langa Iojib.Aceste dezvaluiri sant puse in fata mistificatorilor de istorie din Ungaria si altii ascunsi prin Israel.In aceiasi ideie a ascunderii adevarului din istoria poporului roman,mentionez,cu amaraciune,emisiunea donei Rifca,sau Rifa,la care i se pun niste intrebari cu”talc”unui vierme al Romaniei si distrugator al ei,din capul gastii de cominternisti reveniti pe plaiurile noastre,in mod criminal petre neulander roman.Interviul cucoanei cu acest individ,care sta in mod ilegal pe un scaun pe teritoriul Romaniei,este o rusine si o impostura.Intrebari puerile pentru porosti.Ea,evreica,nu face altceva decat sa-l acopere pe el si toata famiglia lui,evreu inrait in ura impotriva tarii si poporului care il suporta ca pe o masea stricata de care nu prea poate sa scape,si ramane in stare de suferinta permanenta,se pare,acesta avandu-l ca tata pe”renumitul”walter roman neulander,cominternist remarcat in suferintele neamului romanesc.Iar doamna lucia longin hossu nu spune nimic despre istoria tatalui si a”fiului”in memorabila”mneaei emisiune pentru prosti”Memorialul Durerii”

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php