La Iași, Sf. Parascheva e păzită cu jandarmii: Credincioșii fără buletin de Iași sunt opriți să intre

1 1.313

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor: Printr-o decizie nedreaptă și discriminatorie, pelerinilor li s-a interzis să mai vină la Iași anul acesta

Imagini nemaivăzute au fost surprinse în această dimineață la Iași. O mulțime de jandarmi păzesc curtea Catedralei Mitropolitane din Iași, pentru ca acei credincioși care nu au domiciliul în oraș să nu poată intra.

Un scurt reportaj prezentat de Digi24 arată cum mai multe persoane sunt oprite să intre de către forțele de ordine, pe motiv că nu au document care să ateste că au domiciliul în Iași.

Părintele Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor, a publicat imagini cu curtea goală a Catedralei, pe care le-a comentat astfel: „Printr-o decizie nedreaptă și discriminatorie, pelerinilor li s-a interzis să mai vină la Iași anul acesta. Astăzi, începând cu ora 06:00, ar fi trebuit să fie scoasă racla cu sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva și așezată pe baldachinul ce se împodobea cu flori în fiecare an. Nemaifiind pelerini – de dimineață au fost doar câțiva închinători -, racla a rămas în Catedrală. Imaginile sunt mai mult decât edificatoare”.

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor se referă la decizia CNSU prin care la evenimente religioase nu mai pot participa cetățenii cu domiciliul în alte localități.

În acest context, Arhiepiscopia Iașilor a anunțat că pelerinajul Sfintei Parascheva a fost anulat.

Sursa: R3 Media

1 Comment
  1. Marian says

    Intrebare : a calculat cineva cati bani pierde Primaria orasului Iasi prin acest gest , cel putin discutabil ca sa nu mai zic altfel ? Intrebare : de Sfantul Dumitru la fel se va proceda si-n Bucuresti ? Fireste , nici Johannis , nici LOrban sau Vela , Arafat plus Nelu Turcu nu-s bucuresteni dar , asta ai va face ceva mai ingaduitori vis a vis de orasul unde-si descarca dejectiile politicianiste ?

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php