Patriarhia Română reacționează dur la decizia interzicerii pelerinajelor: Cere măsuri sanitare cu discernământ care să nu afecteze libertatea religioasă

1 956

Membrii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) au stabilit, luni seară, că este permisă organizarea de manifestări cu ocazia sărbătorilor religioase numai cu participarea celor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă, explicând măsura prin faptul că riscul de infectare este unul foarte mare atunci când pelerinii se deplasează dintr-o localitate în alta cu mijloace de transport precum autocare.

Patriarhia Română consideră că ”măsurile sprijinite pe rațiuni medicale cu impact public trebuie luate cu maxim discernământ și bunăvoință, astfel încât ele să nu conducă la afectarea unor libertăți, la contrarierea și tulburarea oamenilor credincioși care compun majoritatea societății românești”, atrage atenția Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

„Înțelegem, desigur, că noile măsuri ale autorităților sunt justificate exclusiv de creșterea alarmantă a numărului de pacienți cu Covid, de necesara prevenire și diminuare a îmbolnăvirilor ce pot conduce sau au condus deja la excedarea secțiilor ATI din spitale.

Din perspectiva prezervării unor libertăți intangibile, precum fundamentala libertate religioasă, considerăm că măsurile sprijinite pe rațiuni medicale cu impact public trebuie luate cu maxim discernământ și atentă bunăvoință, astfel încât ele să nu conducă la afectarea acestor libertăți, la contrarierea și tulburarea oamenilor credincioși care compun majoritatea copleșitoare a societății românești.

Măsurile ce se impun ca strict necesare trebuie justificate în mod onest de rațiuni sanitare foarte limpezi, precum și de probe indubitabile legate de respectarea sau nerespectarea regulilor în anumite locuri sau instituții. Bisericile sunt prin natura lor spații ale decenței, curățeniei și ordinii, nu ale dezordinii. Desigur, regulile stricte referitoare la igienă, la purtarea măștii în anumite momente și la păstrarea distanței de 1,5 m între persoane se impun inclusiv în spațiile liturgice și trebuie riguros respectate. Ceea ce în toată perioada de până acum s-a făcut în mod exemplar în cadrul tuturor cultelor religioase din România.

Biserica Ortodoxă Română a fost și rămâne implicată într-un mod fără precendent și fără termen de comparație inclusiv în plan caritabil, prin ajutorul consistent oferit persoanelor vulnerabilizate de pandemie, dar și multor spitale din România”, arată comunicatul Patriarhiei.

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a anunţat, luni seară, că manifestările religioase se vor desfăşura „numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară activitatea” i fără participarea pelerinilor sau a credincioşilor din alte localităţi.

„Acest lucru este extrem de necesar pentru că riscul major nu e numai participarea la faţa locului, riscul major e pe durata transportului. Dacă se stă în autocar sau maşină ore, e suficient să fie singură persoană infectată ca să se întoarcă toţi care au călătorit în mijlocul respectiv infectaţi acasă. Sper că populaţia ne înţelege această decizie, sărbătorile se fac, dar cu participanţi vor fi numai cei care au domiciliu sau reşedinţă în localitatea unde se desfăşoară activitatea respectivă”, a declarat Raed Arafat.

În aceste zile a început, la Iași, marele pelerinaj al Sfintei Cuvioase Parascheva.

Via NapocaNews

1 Comment
  1. DIANA ELENA says

    Articolul precedent cu lokdownism -ul,noul totalitarism, care are ca obiectiv unic al vietii doar evitarea bolilor este lamuritor si vis-a-vis de atitudinea autoritatilor romane supuse globalismului totalilar nivelator si distructiv pentru fiinta umana si drepturile sale fundamentale!Isteria cu pandemia este un experiment planetar .Obiectivul prioritar al CRESTINULUI ortodox este insa mintuirea sufletului si nicidecum evitarea suferintei,inclusiv a bolilor-CARE VREM ,NU VREM FAC PARTE DIN VIATA, DUPA CADEREA LUI ADAM DIN RAI.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php