Noua Dreaptă susține deschiderea urgentă a tuturor unităților HORECA!

5 2.025

România are un total de 5.609.060 salariaţi activi, din care cam 20% lucrează în industria alimentației publice și a ospitalității (HORECA), pe posturi de bucătari, cofetari, patiseri, ospătari, barmani, recepționeri, cameriste, personal necalificat, șoferi, angajați house-keeping, tehnicieni mentenanță, etc.

ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Aceste cifre ne spun cât de important este acest sector în economia românească. Și cu atât mai important, dacă stăm să ne gândim că un număr mare de activități adiacente sunt legate ca într-un ecosistem de industria HORECA. Este vorba despre producătorii de băuturi răcoritoare, de vinuri, de băuturi spirtoase, de carne, de legume și fructe. Este vorba de asemenea de procesatorii de carne, producătorii de mezeluri, producătorii de produse lactate, de spălatoriile profesionale și, nu în ultimul rând, de transportatori. Astfel că numărul angajaților ce depind în mod direct sau indirect de activitățile HORECA poate trece cu ușurință de 2 milioane de angajați activi. Un număr imens de angajați pe care statul român i-a pedepsit cu 75% din salariul net, obligându-i să stea închiși în case, de teama unei epidemii gonflată mediatic și legislativ în.. pandemie!

Economic vorbind, odată cu începerea stării de urgență, 85% dintre firmele HORECA au închis și au trimis angajații în șomaj tehnic. Adică, dintr-o cifră de afaceri de trei miliarde de euro, s-au pierdut dintr-un foc 2,4 miliarde de euro.

Angajatorii, adică proprietarii de IMM-uri, firme cu capital romănesc, nu ar fi avut cum să facă față acestui atac din partea statului. Firmele mici nu dispun de capitalizare suficientă pentru a rezista luni la rând fără venituri și pentru a face față competiției  globale cu firme străine, susținute de autoritățile din țările de origine.

În timp ce în alte țări guvernele au suportat integral șomajul tehnic, au plătit datoriile statului către companii, au facilitat recuperarea de TVA, au luat măsuri pentru amânarea ratelor bancare, în România nu s-a întamplat nimic.

În timp ce alte state fac planuri și stabilesc calendare pe etape de relansarea HORECA, la noi în țară nu se spune nimic. Cum poate hotelierul român să-și planifice agenda pentru această vară, când nu are nicio dată precisă? Cum poate hotelierul român să intre într-o concurență dreaptă cu hotelierul bulgar, căruia statul i-a pus la dispoziție toate datele necesare legate de momentul deschiderii, soluțiile și măsurile ce vor fi luate?

În concluzie, Partidul Noua Dreaptă pledează pentru redeschiderea URGENTĂ a tuturor unităților HORECA, TERASE INDEPENDENTE ȘI TERASE INTEGRATE UNITĂŢILOR PUBLICE DE ALIMENTAŢIE, UNITĂŢI TAKE AWAY CU SERVIRE LA INTERIOR, cu mese de maxim 8 persoane și cu distanţă de 2 metri între mese.

Fiecare unitate să poată acomoda un număr de maxim 200 de persoane în acelaşi timp și toate unitățile să fie dotate cu dozatoare de gel sanitarizant, să asigure igienizarea şi dezinfectarea programată a spațiilor de lucru iar angajații să respecte un set simplu și clar de măsuri sanitare obligatorii (mască, mănuşi, măsurarea temperaturii angajaţilor la intrarea în tură).

REDESCHIDEREA industriei HORECA ar fi o gură de oxigen pentru bolnavul numit bugetul României, prin taxele pe venit, taxele pe dividente, impozite pe profit, impozite din chirii și, cel mai important, din TVA!

Aurel Pascu

Președintele Filialei Ilfov a Partidului Noua Dreaptă

5 Comments
  1. IO...gerules says

    Gelul sanitarizant e o tampenie.Organismul uman elimina prin piele bacterii,enzime de autoaparare,gelul asta pacalitor si profitabil de cca.1 000 la suta,distruge tot,individul ramanand in fata hazardului fara aparare.Doamne,oamenii nu realizeaza aceasta excrocherie cu gelul sanitar,minciuna pandemica identica cu apa chioara care se vinde la sticle din plasic toxic si poluant,la suprapret.Dela robinet iei o sticla ca aia de apa cu 0.005 bani,dela magazinele excrocilor de o mie de ori mai mult.Manipularea lumii a fost pregatita si sustinuta printr-o analiza psihologica foarte atenta,care le-au dat beneficii inestimabile excrocilor.Populatia lumi dovedeste inca o data ca prostia,frica,si incultura o stapanesc.

  2. IO...gerules says

    Bazandu-se pe multimea lumii inculte,care in ultimii ani s-a accentuat,excrocii au lansat vrajeala cu virusul cu coroana,printr-o propaganda furibunda nemaintalnita decat in caz de razboi.Lumea a fost pusa pe picior de razboi cu un dusman care le ia mintile oamenilor prin imposibilitatea perceptiei acestui dusman in mod real.Nimeni nu-l vede si toti se sperie.se poarta mastile alea ridicole care frizeaxa tampenia umana,peste tot;la sedinte de Guvern,la piata,in magazine,la malul raurilor,pe varf de munte,peste tot.Ma gandesc ce-or face sarmanii indragostiti in intimitate,stau cu masca pe gura si se iubesc sau o scot eroic pe altarul iubirii?

  3. IO...gerules says

    De epidemiile cu virusi de tot felul omenirea,dealungul istoriei sale,s-a vindecat sau o parte a si murit,asta in functie de rezistenta organismului uman,de experienta umana de aparare la aparitia acestora cat si de nivelul politicului patruns in organizrea sociala a oamenilor,politic care poate sa trateze sau sa dezvolte infectarea populatiei.Vedeti Dumnezeu cand la creat pe om nu a lasat si o carte de Anatomie prin care sa fie prezentata si explicata functionarea organelor corpului omenesc.Oamenii dealungul timpului a tot descoperit cate ceva despre functionarea maretei minuni care este corpul uman.Nici pana in zilele noastre nu s-au limpezit cu claritate multe din angrenajele biologice omenesti.De aceia dusmanii omenirii pot folosii produse biologice ca arme,cu atac direct asupra corpului uman,care inca nu este cunoscut in totalitate dupa atatea milioane de ani dela crearea omului pe Pamant.Omenirii dealungul timpului i-a fost necesar doar darzenia si curajul de impotrivire in fata unui asemenea atac prin proprile forte biologice.Si astazi acest curaj trebue sa se manifeste mai mult ca niciodata pentruca se vede,in mod clar,ca este un atac dirijat,al unor dusmani ai umanitatii,dusmani care folosesc arme biologice neintelese de multimea lumii.

  4. IO...gerules says

    Parafrazant motivatia eroilor din dec.’89,astazi se cere a se striga:”Fara masti,fara oroare numai cu palmele goale,doar prin munca si onoare”Multimea trebue sa iasa in fata bacteriilor de orice natura,mai ales umanoida,si sa-si continue viata de zi cu zi pe altarul existentei normale pe planeta albastra.Numai infruntand astfel acest dusman,care se preface a fi fioros,el poate fi infrant.Sus,eliminati frica.Decat o viata sufocata,umila si ascunsa dupa o masca inselatoare,mai bine o lupta cu un inamic perfid pe care trebue sa-l in genunchiati.

  5. Diana says

    VIRUSUL ASTA ESTE DOAR O FARSA LANSATA DE POLITRUCII DIN OMS SI SUSTINUTA DE CORUL ISTERIEI PLANETARE. ESTE UN EXPERIMENT ASUPRA OMENIRII PLANIFICAT INCA DIN 2014 DE OBAMA,SIMULAT IN 2019 PRIN EVENT 201 DE BILL GATES SI PUS IN PRACTICA IN 2020 PE TOT GLOBUL .PLANDEMIA PREMERGE CEVA RAU- CIPAREA OAMENILOR,VACCINARE OBLIGATORIE,ELIMINAREA BANILOR LICHIZI ,DESFIINTAREA DERPTURILOR SI LIBERTATILOR RELIGIOASE ETC. NE RAMINE DOAR RUGACIUNEA CATRE DUMNEZEU SI PRESFINTA NASCATOARE DE DUMNEZEU SI CATRE SFINTII NOSTRI,RUGACIUNILE BISERICII PENTRU SALVAREA NOASTRA!

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php