PETIȚIE: Spune NU Legii Educației Sexuale!

1 1.600
Clip video realizat in perioada premergatoare Referendumului pentru Familie care avertiza asupra pericolului reeducarii copiilor in scoli!

SEMNEAZĂ și tu Petiția către Avocatul Poporului! Orice semnătură contează. Durează câteva clipe. Distribuie apoi pe rețelele sociale.


De ce este important

Orice părinte cunoaște că nu poți să îi spui unui copil de 4-10 ani ce este masturbarea, să îi spui despre auto-satisfacere, despre relațiile cu persoane de același sex, despre contracepție și avort, nu poți să îi explici mai mult sau mai puțin amănunțit despre organele sexuale la o vârstă atât de fragedă etc. În plină Pandemie, pe data de 3 aprilie 2020, Parlamentul României votează legea 45/2020 cu 266 de voturi.

Au votat împotrivă deputaţii: Matei Adrian Dobrovie şi Andrei Daniel Gheorghe, iar 4 s-au abținut. Președintele României, la aceeași dată decretează această lege, iar ea intră în vigoare. Menționăm trei puncte care ne-au atras atenția în mod deosebit și ne-au făcut să ne ridicăm mai multe semne de întrebare. Aceste puncte sunt cele care ar trebui să ne revolte:

1) Obligativitatea predării educației sexuale pentru „toți elevii înscriși în învățământul preuniversitar”, ceea ce va face ca ai noștri copii cuprinși între 4 și 18 ani, adică preșcolari, școlari, liceeni, în special cei de grupă mică, mijlocie și mare să audă lucruri pe care orice părinte cu capul pe umeri nu le-ar spune copiilor săi;
2) „Derularea sistematică în unitățile școlare” a acestor programe. Și acum, imaginați-vă cum copiii noștri vor învăța, în mod sistematic, noțiuni ce mai mult le-ar afecta dezvoltarea psiho-socială normală. Școala trebuie să formeze caractere, nu să deformeze!
3) Legea însăși. Această lege este una abuzivă, votată și decretată în momentele dificile trăite de românii care se luptă cu virusul nou apărut (COVID 19). Și se pare că tot avem parte de vești-bombă…

Trebuie să ne unim și să atacăm această lege la Curtea Constituțională a României. Poți face acest lucru semnând petiția, iar Avocatul Poporului se va ocupa de acest lucru.

Țin să menționez că nu am numit această lege: „lege abuzivă”, fără a avea vreun motiv. Cu decretarea acestei stări de urgență, politicienii profită și încalcă drepturile cetățenilor.

Această lege, legea 45/2020, încalcă două drepturi constituționale: dreptul ca părinţii sau tutorii să asigure, „potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine” (art. 29, alin. 6) și dreptul la libertatea opiniilor, a gândirii și a credinței religioase: „Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale” (art. 29, alin. 1).

Totodată, în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului se arată: „părinţii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor lor” (art. 51, alin. 2).

Semnează aici

După ce ai semnat, te rog să confirmi semnătura accesând linkul din email.

Nu fi indiferent, implică-te!

#te_va_costa_indiferența!
#semnează_și_tu #distribuie_acum

Legea 45/03 Apr 2020 din Monitorul Oficial al României nr. 287 din 06 Apr 2020 pg. 7; Decretul 233/03 Apr 2020 din același nr. al Monitorului Oficial al României pg. 7 – http://www.monitoruloficial.ro/article–e-Monitor–339.html

1 Comment
  1. vlad tepes says

    Iudele astea au declarat in toate domeniile, razboi poporului roman!!

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php