Cultura pornografiei şi „porn”-izarea culturii

0 417

De la începutul anului până în prezent au fost înregistrate peste 1500 de dosare de viol. În aceeași perioadă, au fost comise mai bine de 500 de violuri asupra minorilor, conform unei statistici a Inspectoratului General a Poliției Române.

Imagine similară

Nu trece o zi în care să nu aflăm că o copilă sau o adolescentă a fost răpită, ucisă sau violată; că undeva într-un orăşel sau sat nişte liceeni sau tineri au violat o adolescentă din vecini; şi se pare că suntem încă departe să bănuim amploarea pe care o violenţa împotriva femeilor şi în special a copilelor.

Aluziile explicite la pornografie – ceva „cool”, ba chiar „respectabil”

Care sunt cauzele? Ce s-a schimbat în ultimii ani? Nu putem să nu asociem acest fenomen cu o cultură explicită a pornografiei – sau cu aluzii pornografice foarte explicite care sufocă, practic, spaţiul public. Dacă vom deschide până şi ziarele sau posturile TV care se vor respectabile, vom vedea că multe dintre ele arată fix aşa cum arătau fiţuicile tabloid de acum 10-15 ani. Presa quality expune cu mândrie în locurile cele mai vizibile articole gen „Cât câştigă cea mai bine plătită prostituată din Asia” sau „Foto explicit. Cum arată actriţele porno fără machiaj”; materiale însoţite adesea de imagini foarte explicite. A dispărut, aşadar, jena faţă de materialele de tip pornografic, care acum sunt promovate drept ceva „cool”, ba chiar „respectabil”.

În plus, accesul la site-urile XXX cu imagini şi filme dintre cele mai violente e practic la liber pentru orice tânăr din cel mai îndepărtat colţ al ţării, iar multe dintre canalele TV erotico-pornografice sunt şi ele „la liber”. Dacă aluziile explicite la pornografie sunt respectabile şi sunt puse la loc de cinste în presa quality, de ce nu ar fi copiii şi adolescenţii curioşi să „afle mai mult”, de foarte devreme? De ce ar avea vreo jenă să acceseze aceste canale şi site-uri? Şi odată ajunşi acolo, împinşi de ceea ce văd prin presă şi peste tot în jur şi încurajaţi de anturaj, de ce nu ar lua-o ei mai jos din treaptă în treaptă, până la cele mai violente filmuleţe în care femei foarte tinere sunt răpite, umilite, violate, torturate în cele mai oribile feluri? Încă o dată, aceste imagini şi filmuleţe sunt accesibile „la liber” pe Internet pentru oricine, şi oricine poate ajunge la ele în 2-3 clickuri.

O poartă de acces spre „pornografia hard”

Sigur, răpirile de minore sunt un fenomen care are legătură în multe cazuri cu crima organizată, cu mafia traficului de carne vie. Violatorii sunt, uneori, interlopi, alteori sunt consumatori de droguri, iar drogurile pot amplifica aceste comportamente violente şi inumane. Sigur, la asta se adaugă şi incompetenţa autorităţilor – sau poate şi complicitatea autorităţilor, în unele cazuri, cu anumiţi inerlopi. Toate aceste fenomene sunt legate între ele, fără îndoială. Dar cultura pornografică, sau „porn”-izarea culturii este un factor care le potenţează şi le amplifică.

de Cătălin Sturza

Citeste articolul integral aici

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php