Profesorul Radu Ciuceanu, fost deținut politic și luptător în rezistența anticomunistă, ales Membru de Onoare al Academiei Române

0 642

Corespondență de la Academia Română: “Cu o bucurie imensă vă comunic că Dl. Profesor Radu Ciuceanu a fost ales Membru de Onoare al Academiei Române! Să ne trăiască întru mulţi ani Dl. Radu Ciuceanu… cu regretul că ar fi trebuit mai demult… dar vorba românului mai bine mai târziu decât niciodată.

Scriam la începutul anului:

“Luptător cu arma în mână în munţi, în Mişcarea Naţională de Rezistenţă condusă de generalul Iancu Carlaonţ, fost deţinut politic timp de 16 ani, supravieţuitor al Experimentului Piteşti, salvator a numeroase vestigii arhitecturale în perioada comunistă, arheolog, istoric şi scriitor, fost deputat, conducător al Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor şi Combaterea Corupţiei, părintele Legii CNSAS. doctor Honoris Causa a numeroase Universităţi, cofondator al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România şi fondator al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului aflat sub egida Academiei Române, Radu Ciuceanu, la 90 de ani, este o reprezentare vie a istoriei României din ultimul secol. Urmaș al Voievozilor de Ciuci, distins cu Ordinul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Crucea Patriarhală, istoricul nonagenar este un adevărat Tezaur uman care ar merita cu prisosinţă să devină membru de Onoare al Academiei Române. În rezistenţa anticomunistă şi apoi sub ancheta brutală a securităţii bolşevice l-a avut alături pe stareţul de la Mănăstirea Tismana, arhimandritul Gherasim Iscu, care a sfârşit martiric în Penitenciarul de la Târgu Ocna, împreună cu torţionarul său, chiar în ziua de Crăciun a anului 1951. Profesorul Radu Ciuceanu susţine că Biserica Ortodoxă Română ar trebui să-l canonizeze pe părintele Gherasim Iscu, iar Banca Naţională a României să-l recunoască drept unul dintre principalii salvatori ai aurului României şi Poloniei depozitat la Mănăstirea Tismana, în operaţiunea ultrasecretă ce a purtat numele de cod “Neptun”. – Victor Roncea

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

sursa: Ziarişti Online

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php