Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă

Crosul pentru Viață 2019 include Crosul Familiei și Crosul Copiilor

Organizatorii anunță că pot participa și copii cu vârste cuprinse între 3-14 ani, iar înscrierea lor este gratuită.

Crosul pentru Viață ajuns la a cincea ediție, va avea loc sâmbătă, 16 martie 2019 ȋn Parcul „Alexandru Ioan Cuza” (IOR) din București și va cuprinde secțiunile: Semimaraton (21 km), Crosul de 10 km, Crosul Familiei (3 km) și Crosul Copiilor – pe distanțe variind ȋntre 200 și 800 m.

Fondurile colectate la această ediție vor fi donate Centrului de consiliere pentru părinți și copii „Sfânta Alexandra Ȋmpărăteasa”. Banii vor ajuta la derularea campaniei „Sprijin pentru femeile și familiile aflate ȋn situație de criză” (sarcină neașteptată, violență, abuz, impas material, locativ ș.a.).

Crosul are loc anual în Luna pentru Viață (martie) ce culminează cu Marșul pentru Viață sub genericul „Unic din prima secundă” care va avea loc pe 23 martie în București și în alte câteva sute de localități din România și Republica Moldova.

Crosul pentru Viață 2019 este organizat de Asociația „Studenți pentru Viață” ȋn parteneriat cu „Pegas Triatlon Club” și cu susținerea activă a Asociației Studenților Teologi Ortodocși (ASTO) și a Voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

http://stiripentruviata.ro/crosul-pentru-viata-2019-include-crosul-familiei-si-crosul-copiilor/

 

 

URL Scurt: https://www.buciumul.ro/?p=38272

Postat de pe 7 feb. 2019. Catalogat ca Social. Puteţi urmări răspunsurile la acest articol via RSS 2.0. Puteţi lăsa un răspuns sau un trackback la acest articol.

Un comentariu for “Crosul pentru Viață 2019 include Crosul Familiei și Crosul Copiilor”

Lasă un răspuns

Legături utile

    Caută în arhivă

    Caută după dată
    Caută după categorie
    Caută cu Google

    Acţiuni

    | © Copyright 2012 Buciumul | css.php