Timpul petrecut în fața ecranului afectează dezvoltarea copiilor

1 441

Prea mult timp petrecut în fața ecranului poate afecta dezvoltarea copiilor, este concluzia unui studiu  efectuat pe 2.400 de copii canadieni.

Studiul a relevat că timpul în exces alocat televizorului sau jocurilor pe calculator de către copii la vârsta de 2-3 ani, a afectat negativ performanțele obținute la teste la vârsta de 3-5 ani. Astfel, copiii cu o mai mare expunere la ecran au obținut rezultate sub medie la la testele de comunicare, logică, relații interpersonale sau coordonare fizică.

Cercetarea a avut ca punct de plecare faptul că, în momentul când intră la școală 25% dintre copiii canadieni prezintă  deficiențe sau întârzieri în vorbire, comunicare, mișcare sau sănătate socio-emoțională. Potrivit studiului, în Canada copiii  petrec în fața ecranului în medie 17.09 ore pe săptămână la vârsta de 2 ani, 24.99 la trei ani și 10.85 la 5 ani.

Autorii studiului consideră că timpul în exces petrecut în fața ecranului îi împiedică pe copii să își exerseze și dezvolte aptitudinile motorii, interpersonale și de comunicare și recomandă ca părinții să dezvolte împreună cu specialiști „planuri media” care să limiteze expunerea copiilor la ecran.

https://stiripentruviata.ro/timpul-petrecut-in-fata-ecranului-afecteaza-dezvoltarea-copiilor/

1 Comment
  1. IO...gerules says

    Bine,cu televizorul poate se va rezolva,in parte,dar cu smarturile phone e aproape imposibil.Aceste telefoane sant cele mai periculiase noii generatii si nu numai lor ci si intregii populatii a lumii.Aici trebue gasit un antidot.Telefoanele portabile sant folosite de catre producatori in scopurile marilor rechini,ele au devenit o boala.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php