Pr. Nicolae Bordașiu – o viață de martir; luptătorul neobosit al lui Hristos împotriva fiarei comuniste

1 69

„Niciodată nu m-am lepădat de bunul Dumnezeu. Dacă mi-aș fi pierdut credința, atunci m-aș fi distrus și eu”.

La o zi după sărbătoarea Soborului Sf. Arh. Mihail și Gavriil, cel care în timpul vieții a fost următor mărturisirii de foc a puterilor cerești, slujitorul neobosit al altarului Bisericii Sf. Silvestru din București, părintele Nicolae Bordașiu a plecat dintre noi, să dea mărturia cea bună în fața Dreptului Judecător.

Născut la 22 mai 1924, în satul Sabolciu din județul Bihor „într-o familie creștină care a luptat pentru luminarea poporului” – cum avea să mărturisească într-un interviu –va moșteni de la tatăl său, învățătorul și mai apoi preotul, Gheorghe Bordașiu, vocația de vajnic luptător pentru apărarea valorilor neamului și ale credinței. Tragedia cedării Ardealului de Nord îi va sili familia să se refugieze într-un sat sărac, Poiana Moților, dar cu oameni bogați sufletește. Liceul început la Oradea îl va termina în orașul Beiuș, fiind în aceeași perioadă și pedagog la Internatul ortodox de băieți, unde are șansa de a se apropia de ierarhul și totodată marele patriot, Nicolae Popovici. După absolvirea liceului, va urma cursurile Facultăților de Teologie și de Farmacie din București.

Viața duhovnicească a capitalei, concentrată în jurul Mișcării Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim, îi va deschide porțile către un orizont nou al cunoașterii. Cu binecuvântarea părintelui Benedict Ghiuș, alături de Roman Braga și Gh. Domășneanu, va înființa Asociația Tineretului Ortodox Studențesc (ATOS), fapt ce va grăbi, în anul 1948, condamnarea la 20 de ani de închisoare a tânărului Nicolae. Căutat asiduu de Securitate, reușește să stea ascuns prin satele bihorene, vreme de 7 ani, după cum aflăm și din evocarea părintelui: „Am stat în total 7 ani în stare de fugar, de ascuns, de prigonit. O stare care a fost mai grea decât închisoarea. Am avut cu mine peste tot Sfânta Scriptură, ci­tind-o în această perioadă de vreo cinci ori din scoarță în scoarță. A fost cea mai frumoasă și cea mai profundă lectură a vieții mele. În tot acest timp plecam dintr-o localitate în alta, dar întotdeauna bunul Dumnezeu m-a ocrotit”.

În pereginările sale de prigonit îl va cunoaște pe părintele Arsenie Boca, de a cărui arestare se va simți vinovat toată viața. Refuzul părintelui Arsenie de a-l denunța Securității va întări convingerea părintelui Nicolae Bordașiu că el i-a pricinuit întemnițarea. Descoperit și arestat în 1955, îmbracă zeghea suferinței în temnițele Timișoara, Jilava, Oradea și Aiud până în anul 1964. Amintirea nopții de Înviere petrecute în tenebrele Jilavei îi va desfăta sufletul cu dulceața harului până la sfârșitul vieții: „Atunci am rostit toate rugăciunile Liturghiei asis­tat de un alt prieten și coleg de celulă, Cristel Nedelcu, care era cântăreț. Toți ceilalți participau ca și cum ar fi fost cu adevărat în biserică. Gardienii erau mai alertați, își dădeau seama că era ceva mai neobișnuit, ne-au atenționat, dar nu ne-au pedepsit. Nu voi uita niciodată acea noapte de Paști”.

Aiudul cu celulele lui înghețate și cu foamea crâncenă care îl chinuia zi și noapte, va fi o altă treaptă a urcușului pe crucea jertfei neîntinate, pe Golgota pătimirii sale: „La Aiud, cel mai greu de suportat au fost lipsa de igienă și frigul, care pătrundea în oase. Lupta regimului era de a ne abrutiza, de a-i reduce la tăcere pe toți. Ne-au lipsit de cărți, creioane, ziare, de orice legătură cu fami­lia. De aceea, deținuții au adaptat alfabetul morse la posibili­tățile închisorii. Astfel, mulți dintre deținuți s-au specializat în a transfera către ceilalți poezii, fragmente din Sfânta Scriptură, lecții întregi de tehnologie. Până au luat hotărâri drastice, pe pereții celulelor s-au scris zgâriind cu un obiect mai dur cuvinte în limbi străine, teoreme mate­matice, lecții de chimie, dar mai ales poezii. Viața celor din celule era între rugăciune și poezie”.

După eliberare, o vreme a lucrat ca muncitor. Mai târziu va fi angajat ca tehnician la Institutul Cantacuzino, având bucuria să facă parte din colectivul care a preparat pentru întâia oară în România gama globulina din sânge retro-placentar.Întâlnirea cu patriarhul Justinian din anul 1968 îi va schimba definitiv itinerariul vieții. La 30 noiembrie 1969 va fi hirotonit diacon și apoi preot, fiind profesor la Seminarul Teologic din București și doctorand sub îndrumarea părintelui Dumitru Stăniloae la Facultatea de Teologie. În 1973, va pleca să studieze la Paris unde îi va întâlni pe Olivier Clément, Michel Evdokimov, Virgil Gheorghiu, Eugen Ionescu.

Revenit în țară din anul 1975 până în octombrie 1985 va preda la Seminarul Teologic, ulterior fiind transferat ca preot slujitor la Biserica Sf. Silvestru unde va sluji cu dăruire până în anul 2010, avându-l alături ca povățuitor și coslujitor până în anul 2003 pe părintele Constantin Galeriu. Trecut prin grele încercări pe marea vieții, părintele Nicolae Bordașiu a rămas senin și cu ochii inimii  mereu ațintiți la iubirea lui Hristos. „Eu nu pot să urăsc, nici nu vreau” sunt câteva din ultimele sale cuvinte rostite într-un interviu în care mai era întrebat: „Spuneți-ne, amurgul dvs., cum îl vedeți?”. „Frumos ca un curcubeu cu multe culori în care vin toate amintirile și se proiectează spre un viitor liniștit ca să fie trecerea din această viață în cealaltă cu multă ușurință și cu pace sufletească și de la mine și de la cei din jurul meu”. Veșnica lui pomenire!

Pentru cei care vor să-și ia rămas bun de la părintele Nicolae Bordaşiu, mâine 11 noiembrie a.c. va fi depus la Biserica Sfântul Silvestru. Slujba de înmormântare va avea loc luni la ora 11 la Biserica Sf. Silvestru, urmând ca trupul părintelui să fie îngropat în cimitirul Mănăstirii Cernica. Masa pentru pomenire va fi tot la Mănăstirea Cernica.

 

sursa: Atitudini

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php