Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă

Comisia Juridică din Senat a dat aviz negativ proiectului de parteneriat civil

Oana Bîzgan-Gayral, fost deputat USR, din 2017 independent, a depus pe 30 martie 2018 o inițiativă legislativă pentru legalizarea parteneriatului civil. Marți, Comisia Juridică din Senat a dat aviz negativ acestui proiectul legislativ.

Imagini pentru Oana Bîzgan-Gayral

În prezent, în Parlament se află 3 proiecte de parteneriat civil. Consecința pe termen mediu al aprobării oricăruia dintre ele este legalizarea „căsătoriilor” homosexuale.
În proiectul depus, Oana Bîzgan prevede că persoanele care încheie un parteneriat civil pot să poarte același nume de familie. Un alt proiect, realizat de ong-ul LGBT ACCEPT și instituția statului român CNCD și promovat de deputatul PSD Petre-Florin Manole, prevede explicit că numele celor doi nu se vor schimba. Senatorul Vlad Alexandrescu, susținător fervent al ideologiei gender, a criticat public acest aspect al proiectului ACCEPT și CNCD și faptul că în acel proiect lege pe aceeași temă nu obligă „partenerii” să treacă pe la starea civilă.
De fapt, aceste proiecte au același scop. Tactica mișcării homosexuale a fost aceeași în toate țările în care au reușit să legalizeze „căsătoria” homosexuală: se folosește calul troian al parteneriatului civil care devine, în final, „căsătorie” homosexuală.
Astfel, indiferent cât de puține prevederi au avut la început parteneriatele, cu timpul aceste prevederi s-au înmulțit încât au ajuns să fie identice cu cele privind căsătoria. După dublarea faptică a instituției căsătoriei, nu a mai fost nici o piedică în folosirea termenului de „căsătorie” homosexuală.
Cele 3 proiectele de parteneriat civil aflate acum în Parlament evită intenționat să propună exact aceleași prevederi ca în cazul căsătoriei. Autorii lor invocă UE în susținerea propunerilor lor, dar știu că UE nu are dreptul să intervină în legislația privind familia. Dacă ar propune de la început prevederi identice cu cele ale căsătoriei nu ar mai putea invoca UE, care nu are voie să oblige statele membre să legalizeze „căsătoriile” homosexuale. În schimb, ei urmează tactica folosită în celelalte țări care au legalizat „căsătoria” homosexuală.

 

sursa: Știri pentru viață

URL Scurt: https://www.buciumul.ro/?p=36809

Postat de pe 24 oct. 2018. Catalogat ca Politică. Puteţi urmări răspunsurile la acest articol via RSS 2.0. Puteţi lăsa un răspuns sau un trackback la acest articol.

Lasă un răspuns

Legături utile

    Caută în arhivă

    Caută după dată
    Caută după categorie
    Caută cu Google

    Acţiuni

    | © Copyright 2012 Buciumul | css.php