Dosarul Revoluției, comunicat al Procuraturii: Iliescu Ion a acceptat și oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut un evident caracter diversionist/Cum putea fi evitat masacrul de la Otopeni din 23 decembrie

1 409
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis un comunicata de presă în care s-a anunțat efectuarea  în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii contra umanității față de generalul locotenent (r) Iosif Rus, comandant al Aviației Militare și membru al Consiliului  Militar Superior în 1989 și a amiralului (r) Emil „Cico” Dumitrescu, la data săvârșirii faptelor fiind căpitan rang I.

De asemenea,  în aceeași cauză, s-a dispus extinderea și efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii contra umanității față de suspectul Ion  Iliescu, la data săvârșirii faptelor, membru și președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN) pentru fapte comise în intervalul 27 – 31 decembrie 1989,  pentru care nu este necesară îndeplinirea unei condiții prealabile de autorizare.
Procurorii îl acuză pe generalul Rus pentru măcelul de la Otopeni din 23 decembrie 1989.
Reamintim că pentru faptele comise în intervalul 22 – 27 decembrie 1989 de către Iliescu Ion, procurorii militari au solicitat autorizarea președintelui României, necesitatea acestei măsuri procesuale fiind justificată de faptul că, în perioada mențională, CFSN a acționat ca un veritabil Guvern, membrii acestuia fiind asimilați unor miniștri, aspect detaliat pe larg în Precizările publicate pe site-ul Ministerului Public în data de 13 aprilie 2018 (http://www.mpublic.ro/content/c_13-04-2018-21-04).
Din probatoriul administrat în cauză au rezultat următoarele:
În calitate de comandant al Aviației Militare și membru al Consiliului  Militar Superior, gl. lt. (r) Iosif Rus a dat ordine cu caracter diversionist. Astfel, în seara zilei de 22.12.1989, din proprie inițiativă și fără drept, acesta a insistat în emiterea unui ordin prin care a solicitat ca în sprijinul microgarnizoanei Aeroportului Internațional Otopeni să fie trimisă o subunitate a trupelor de Securitate. Acest ordin, dat de o persoană ce nu avea dreptul să intervină în organizarea pazei și apărării Aeroportului Otopeni (cu plan propriu de apărare), a produs o ruptură informațională și de comunicare între forțele angrenate în paza și apărarea acestui obiectiv, constituind sursa unei grave confuzii, factori esențiali ce au creat premisele focului fratricid între militarii MApN și cei ai trupelor de Securitate sosite în sprijin. Fără acest ordin, neregulamentar și inutil, nu ar fi fost posibilă tragedia survenită în dimineața zilei de 23.12.1989, în urma căreia au decedat 48 de persoane (40 militari) și alte 15 au fost rănite. Totodată, față de gl. lt. (r) Iosif Rus există probe care demonstrează că, la data de 23.12.1989, acesta a dat ordin ca elicopterelor de la Regimentul 61 Elicoptere Boteni să le fie schimbate, prin revopsire, cocardele tricolore de pe fuselaj și înlocuite cu alte însemne, de alt format geometric. În condițiile în care gl. lt. (r) Iosif Rus a ordonat, în mai multe rânduri, ca aparatele de zbor amintite să efectueze diverse misiuni deasupra Capitalei (TVR, Cimitirul Ghencea etc.) și în alte zone, cu scopul combaterii presupușilor teroriști, au fost generate confuzii și suspiciuni întemeiate la nivelul militarilor dispuși la sol pentru paza diverselor obiective, situație care a dus la deschiderea focului fratricid și creșterea în intensitate a psihozei teroriste. De menționat că toate afirmațiile făcute cu privire la existența elementelor teroriste s-au dovedit ulterior a fi false.
Din același probatoriu, rezultă suspiciuni rezonabile referitoare la activitatea cpt. rang I Emil (Cico) Dumitrescu, cu privire la care s-a stabilit că, în ținută militară, a lansat personal prin intermediul TVR (începând cu 22.12.1989, orele 14.25) informații false, cu caracter diversionist, ce au avut drept efect instaurarea la nivelul întregii țări a psihozei fenomenului terorist, cu consecințele grave arătate mai sus, respectiv pierderi de vieți omenești, vătămări corporale și lipsirea de libertate a numeroase persoane pe teritoriul României. Același militar a făcut parte din comandamentul militar existent în TVR, iar din această poziție a desfășurat activități ce au avut drept efect intensificarea psihozei cu privirea la activitatea elementelor teroriste.
Ca inițiator și coordonator al comandamentului unic de conducere (organism politico-militar) iar, mai apoi, în  calitate de președinte al CFSN (care și-a subordonat Consiliul Militar Superior), Iliescu Ion a acceptat și oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut un evident caracter diversionist. Prin exercitarea autorității depline, Iliescu Ion ar fi putut interveni pentru stoparea fenomenului diversionist, însă nu a acționat în acest sens. Psihoza teroristă ce a atins cote paroxistice în rândurile militarilor și civililor înarmați, coroborată cu multe ordine militare ce au prezentat caracter diversionist (deplasări de trupe ale unor unități militare, ordonate în general pe timpul nopții), au avut drept rezultat numeroase situații de foc fratricid și de deschidere a focului asupra  unor persoane ce nu desfășurau activități potrivnice mișcării revoluționare.
Precizăm că faza de urmărire penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
1 Comment
  1. IO...gereules says

    Acest Dosar al”Revolutiei”romanilor este o actiune merituorie a justitiei romane.Dar dece oare tocmai acum dupa 27 de ani se petrec aceste proceduri juridice?Vinovati sant toti cei din conducerea FSN-ului acelui moment de inceput al raptului efectuat timp de 27 de ani si care continua si astazi,asupra poporului roman.Toti cei din conducertea FSEN-ului acelor ani nu erau romani.Ei au atacat Romania de fapt,cu scopul distrugerii materiale si spirituale ale neamuluio romanesc.Tradatori nu au fost multi.Cel mai”celebru”exemplu este actorul sasait Ion Caramitru care striga oprioti focul,focul din gloantele unor soldati pacaliti si nevinovati,care executau ordinile criminalilor aparuti adhoc cu girul”nevinovatului”presedinte al unui guvern zis revolutionar.Aceste gloante nu se indreptau spre balconul adevaratilor raufacotori a acelui moment ci spre obiectivele strategice ale romanilor,dandu-le foc:Biblioteca Universitara si cladirea unde erau pastrate toate documentele securitatii Romaniei.Acesta a fost prima carare spre iad a romanilor iesti in corpore in toata tara impotriva unui”dictator”bine dichisit in mas media romaneasca si internationala care trezea oprobiul omului cu bun simt,oprobiul moral,omenesc dar,in nici un caz condamnare la moarte.Pe langa crima de Los Prezident au avut loc,doar in cateva zile,alte crime care se incadreaza in crime imptriva umanitatii ordonata de conducerea acelui FSN strain instaurat fortat la carmele Romaniei,similar cu asa zisa Revolutie Franceza a secolului 18 si cu asa zisa Marea Revolutie Socialista din Octomrie din Rusia .Se pare ca acest act justitiar este cam tras de coada si se va petrece pana la Calendele grecesti.Asteptam cu sufletul la gura desfasurarea si deciziile judecatoresti impotriva unei bande de teroristi ce au atacat Romania in cele mai inaltatoare momente ale economiei si bunastarii poporului roman.Perioada aceea de lipsuri a fost creata tot de acesti fesenisti din umbra,ce”luptau in ilegalitate” impotriva Romaniei.Depozitele cu rezervele de supravietuire ale Romaniei erau pline,si romanii nu aveau ce manca.

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php