„O, pământ înstrăinat și urgisit…”

2 136

O, pământ înstrăinat și urgisit, unde ai umblat atâta amar de vreme? Prin ce gubernii și cotloane ale istoriei te-ai ascuns sau ai fost dosit? De ce a trebuit să suferi atâta amar de timp? Soră Basarabie, care pricină a cauzat noua ta răpire, după ce, în 1918, ai împlinit trupul României Mari? După alți 78 de ani de amară înstrăinare, nu ți-e dor de Acasă?” Cu astfel de cugetări se cade să întâmpinăm ziua de 27 martie, amintindu-ne că, acum un secol, Moldova de dincolo de Prut revenea acasă, contribuind la ceea ce la finele anului se va fi împlinit: România Mare.

https://youtu.be/GFhrD1HSqdA

În istoria zbuciumată a României dintre Prut și Nistru, numită și Basarabia, se observă același constant „pretendent”, ce, prin politica sa de expansiune, a strivit sub tăvălugul indiferenței și al imperialismului un petic de pământ românesc, care nici în zilele noastre nu și-a regăsit drumul croit de vrednicii înaintași și voievozi. S-o fi gândit oare măritul Vodă Ștefan în 1479, când și-a măritat pe una din fiice, domnița Ileana, cu Ivan Ivanovici cel Tânăr, fiul Cneazului Ivan al III-lea al Moscovei, că urmașii ginerelui său îi vor sfârteca țara? Nici Vasile Lupu Vodă, dom­nitor din secolul al XVII-lea, nu avea să cunoască această dramă istorică, de vreme ce și-a căsătorit două fiice cu principi din est, după cum ne spune însuși Dimitrie Cantemir, domnul cărturar al Moldovei de la început de secol XVIII, în cartea Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor. Sau poate că ambii domnitori moldoveni au încercat, prin măsuri luate in extremis, să protejeze pământul ţării cu jertfa propriilor copii, știut fiind că astfel de alianțe maritale constituiau, la acea vreme, girul unei coabitări pașnice între două popoare.

Nu a întrezărit pericolul nici măcar Cantemir, convins de faptul că vecinii de la Răsărit, mărturisind aceeași credință cu poporul său, îi vor rămâne aliați de nădejde și apărători împotriva pericolului otoman ce se vădea tot mai amenințător. De aceea a și încheiat împreună cu țarul Petru cel Mare tratatul de la Luţk – Polonia (azi în Ucraina) din 1711, care avea ca obiect alianţa Moldovei cu Rusia împotriva Imperiului Otoman. Însă, în urma înfrângerii armatelor rusă şi moldovenească la Stănileşti, în vara aceluiaşi an, Dimitrie Cantemir a luat drumul pribegiei, împreună cu familia sa, în Rusia. Intrând sub protecţia lui Petru cel Mare, i-a devenit consilier, primind din partea lui titlul de „prea luminat principe al Rusiei”, precum şi un domeniu în ţinutul Harkovului, unde a temeluit moșia Dimitrievka. Să fi fost acest moment începutul lungului șir de suferințe agonisite de bătrâna Moldovă din partea „binefăcătorilor” de la Est, care, după căderea Constantinopolului, 1453, și-au asumat rolul fostului Bizanț de protecție a popoarelor ortodoxe din regiune? Zbuciumatele evenimente ale secolului al XVIII-lea creionează o perioadă dramatică pentru teritoriile dintre Prut și Nistru, ajunse, din nefericire, sub stăpânire rusească în 1812.

Deși prin convenția de la Luțk rușii recunoșteau că frontiera principatului Moldovei era determinată, după drepturile sale din vechime, de către Nistru, Cameniţa, Bender, cu tot Bugeacul, Dunărea, Muntenia, Marele Ducat al Transilvaniei şi Polonia (articolul al XI-lea), evenimentele politico-militare petrecute la scurt timp după 1711 au produs o amnezie generală liderilor imperialiști, încât la nici jumătate de veac cereau anexarea nu doar a unor regiuni din Moldova, ci a întregii țări. De exemplu,la 25 septembrie 1768, sultanul Mustafa al III-lea a declarat război Rusiei. În zilele de 17 şi 18 septembrie ale anului 1769, armata otomană suferă o grea înfrângere, Moldova fiind ocupată de către ruşi. Țarina Ecaterina a II-a cerea anexarea nu doar a Moldovei, ci și a Munteniei, sub același pretext de protecție a celor două state creștine de pericolul otoman. Marile puteri europene, îngrijorate de pretențiile hegemoniste și expansioniste ale Rusiei, s-au opus cu vehemență planurilor atotputernicei țarine, prin tratatul de la Kuciuk-Kainargi. Articolul al XVI-lea, referindu-se la situația Țărilor Române, prevedea ca Imperiul Rus să îna­poieze Sublimei Porţi toată Basarabia, cetatea Benderului, precum și cele două principate ale Munteniei şi Moldovei.

Pericolul recidivează, căci în anul 1787, în urma unui alt război dintre Imperiul Rus și Poarta Otomană, ruşii trec din nou Nistrul. După mai multe lupte dintre cele două puteri, rușii s-au dovedit biruitori, avându-i de partea lor și pe austrieci. În aceste condiții, turcii se văd obligați să accepte încheierea Tratatului de pace de la Iași, din 1792. Documentul prevedea, printre altele, obligativitatea ca Poarta Otomană să cedeze Rusiei ţinutul dintre Bug şi Nistru, cunoscut sub numele de Transnistria. De acum rușii, ajunși vecini pe Nistru cu moldovenii, vor urmări prilejul de a-și împlini „pohta” demult vădită. O nouă tentativă de anexare a teritoriului românesc s-a petrecut prin 1806, eșuată, de altfel, prin intervenția hegemonistă a austriecilor. Însă drama se petrecu la scurt timp, în anul 1812, când s-a desfășurat o nouă confruntare ruso-turcă, terminată cu înfrângerea Imperiului Otoman, căruia i se cerea cedarea Moldovei până la Siret. Doar planul lui Napoleon de a ataca Rusia îi obligă pe aceştia să accepte parafarea păcii cu Înalta Poartă, prin tratatul de la București din 28 mai 1812. Țarul Alexandru I „primește” doar teritoriul dintre Prut și Nistru, numit și Basarabia. Pământul românesc devenise o monedă de schimb sau un zar în mâinile marilor puteri ce îl înconjurau.

După 106 ani de înstrăinare și răstignire, la 27 martie 1918, prin voința poporului român dintre Prut și Nistru, Basarabia se reîntorcea Acasă!

 

de Arhim. Mihail Daniliuc Ziarul Lumina

2 Comments
  1. IO...gereules says

    Citesem undeva ca de fapt Romania a inceput sa aibe probleme cu Rusia dupa ce evreii s-au infiltrat adanc in guvernele ce se succedau la Petrograd apoi la Moscova,influentandule cu nesimtirea lor dictata de legile dupa care acest neam este dirijat.Asta s-a petrecut dupa 1800si ceva..DE ATUNCI ROMANIA NU MAI ARE LINISTE DIN PARTEA RUSILOR,pana in ziua de astazi.Propaganda ce s-a facut si continua a se face de catre sfredelitorii de neamuri este malefica.La ora actuala se practica o comfuzie totala intre rusi si jidanii din Rusia.Toate vinele se pun in mod exclusiv pe seama poporului rus.Au si ei destule hibe si nelegiuiri,dar daca patrunzi mai in adancime dai de evrei.La orizont zambeste soarele nemaipomenit al unirii celor doua componente ale familiei romanesti care au fost smulse din legaturile lor firesti in mod tragic,in mod criminal,de catre cine,de catre rusi?Sa fim seriosi.Cu ajutorul armatei rusiei dar nu prin vointa rusilor.Ei au fost doar folositi de hoardele mongoloide,urmasele hoardelor mongoloido-turcesti ale Hanului invadator in Europa.Acum cine vrea unirea oare ?Tare mi-e team ca ceva nu e in regula,ceva intunecat se ascunde.N-as vrea sa fie asa.Dar basarabenii,latura nord-estica a neamuli trac carpii,bravii creatori de civilzatie,amintesac pe cea dela Cucuteni,paginile de glorie romaneasca a moldolenilor Marelui Stefan si cea mai stralucitoare pagina a neamului romanesac din toata istoria sa sbuciumata,aparitia Miscarii legionare in Moldova probeaza un atu fara echivoc in temeinicia unirii dorite de cele doua surori romanesti vitregite de lanturile hotarelor care le-au despartit in mod barbar.Basarabenii vor aduce un suflu nou notiunii de Patrie.Depe meleagurile acelea au pornit Mihai Eminesu si Corneliu Zelea Codreanu maestuosul lor periplu spiritual ce au inaltat Romania pe cel mai inalt piedestal al omeniei lumii,urmati in tacere dar categoric de intreg neamul romanesc.Cu sperante de reinviere si extirpare a tuturor necazurilor ce stau in coasta romanilor viitorul asteapta implacabil vointa Dumnezeului nostru creator si iubitor de tot ce este omenesc.

  2. IO...gereules says

    Imi pare rau,nu mai pot asulta melodiile celor doi Orfei al patriotismului romanesc,ucisi si ei,in mod ritual,tot de cineva din Rusia,nu mai pot asculta doinele Ardealului meu si ale Olteniei si ale Moldovei si „doinele” marilor compozitori clasici(acestia au compus tot un fel de doine in care sufletul omului se topeste curgand pe un mal de rai),il amintesc in mod excepional pe creatorul muzicii ceresti,muzicii divine Johann Sebastian Bach,tote acestea mi-au incantat toti anii petrecuti,lasati in urma ca pe niste prieteni care parca mau tradat,in mod rusinos si tacut,pe muteste.Asta e/Otoscleroza inca nu are vindecare.Ea ia macinat si pe Marele Bethoven si pe cel care a materializat pe o panza Somnul Ratiunii care naste monstri Fancisco de Goya.Eu nu am indrazneala sa ma compar cu ecesti titani dar aceasta boala nu are rusine de nimeni si nu alege nici pe cel mare nici pe cel mic,doar ai uniformizeaza pe nivelul unei realitati nu tocmai comvenabile.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php