Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, despre cazul MNȚR: Este ANORMAL ca într-un astfel de muzeu să proiectezi filme pro lgbt. Este total inadecvat

2 392
Programarea unor filme care cu tematică homosexuală la studioul Horia Bernea din cadrul Muzeului Național al Țăranului Român a dat naștere unor ample controverse și chiar proteste.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a declarat la începutul acestei săptămâni că în acest caz a fost vorba despre un protest pașnic. „Îmi fac mea culpa pentru că nu am apreciat de la început protestul de la mtr, dar dezinformat am apucat să mă pronunț. A fost un protest pașnic”, a spus Bănescu, în dialog cu Mihai Gheorghiu,  la Trinitas TV
Mihai Gheorghiu, președintele Coaliției pentru Familie, a susținut  că „ține de esența acestei agende alternative să provoace, să creeze auto victimizare, să implice instițutii de cultură într-un adevărat ritual al împingerii al autodistrugerii simbolice. Bunul simț îți spune că în studioul Horia Bernea nu faci propagandă pentru o minoritate radical ideologizată”.
„Muzeul Țăranului Român nu expune acolo fosila țăranului român. Este un discurs public gândit de Horia Bernea, inegalabil. E un discurs imagistic care scoate la lumină o gândire coerentă a țăranului român. Scoate la iveală frumusețea profundă a unei vieți fondată pe niște valori. De-aia este anormal ca într-un astfel de muzeu să proiectezi filme pro gay. Este total inadecvat. Este nefiresc în condițiile în care există atâtea alte săli în București”, a mai declarat Vasile Bănescu.
Pe 4 februarie, proiecția filmului 120 bpm a fost oprită după ce mai mulți spectatori s-au ridicat în picioare și au început să cânte imnuri religioase și naționale. Cristian Mungiu, cel care distribuie filmul în România, a anunțat că proiecția 120 BPM/ bătăi pe minut a fost reprogramată pe 20 februarie tot la MNȚR.
Pe 8 februarie, la același muzeu a fost programat filmul Soldații. Poveste din Ferentari, iar mai mulți oameni au prostestat pașnic în fața muzeului. În sală, mai mulți spectatori au proiectat lumini pe ecran, iar alții au dat drumul la manele. După o jumătate de oră, filmul a fost oprit. Poliția a sosit și i-a scos din sală pe manifestanți, în aplauzele celor din sală. Proiecția a fost reluată după ce protestatarii au fost scoși din sală.
sursa: ActiveNews
2 Comments
  1. Adrian says

    Nenorociții ăștia care promovează gunoiul lgbt și cataloghează pe protestatari ca „ortodocși fanatici” ar trebui să fie recunoscători față de modul civilizat în care credinioșii au protestat. Oare cum ar fi fost dacă în locul cântecelor sfinte Apărătoare Doamnă sau rugăciunilor rostite acolo s-ar fi auzit și simțit răpăituri de arme automate și ar fi curs din belșug sângele nenorociților avizi să vadă asemenea perversiuni.
    Evenimente recente arată că este posibil.
    Dar suntem iubitori de Hristos, iar violența sub orice formă nu poate face casă comună cu învățătura creștină ortodoxă.
    Totuși … e bine să nu se întindă coarda răbdării noastre prea mult, suntem oameni doar, supuși păcatelor…

  2. Afara cu veneticii din tara says

    Bun , unul l-am identificat – Cristian Mungiu, ceilalti cine sunt? cine a dat avizul ptr rularea acestui film si la ce alte filme de acest gen le-a mai dat permsiune de a fi rulate? Cine s-a ocupat de logistica – montaj, reclama bilete. Unde se duc banii ? Cine s-a ridicat impotriva protestatarilor? Cine este in conducerea acetei unitati si cum s-a pozitionat fata de aceasta situatie!

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php