Ion Gavrilă Ogoranu, cavalerul demnităţii şi onoarei româneşti

2 126

„Când am intrat în Lupta Anticomunistă, cu 60 de ani în urmă, nu ne-a trecut niciodată prin minte ca după alungarea comunismului să punem drept condiţie să conducem cei care am luptat. Unii chiar au scris acest lucru în testamentul lor. Astfel, cei doi colonei şefi de garnizoană în Cluj şi Târgu-Mureş au scris aşa: “dacă nu vom birui, ne vom asuma riscul acţiunii noastre, fără să băgăm vină cuiva; dacă vom birui, îndată după victorie, ne vom retrage şi vom lăsa poporului român să-şi aleagă calea şi conducătorii”.

Acelaşi lucru l-au scris şi maiorul Dabija şi alţii. Aceasta a fost o constantă a Luptei Anticomuniste. Nu pentru putere ne-am luptat, ci pentru libertatea şi demnitatea poporului român. Din păcate, nici măcar 10% din cei care am pornit lupta nu au trăit să vadă căderea comunismului. Aceeaşi atitudine au avut-o şi cei care au suferit în închisoare. Nici ei nu au socotit un drept al lor de a conduce ţara după ce vor ieşi din închisoare, ci aveau credinţa că poporul român eliberat va şti să îşi creeze noul drum.
Din păcate, cei care au pus mâna pe putere erau tot emanaţii vechiului sistem comunist. Şi astfel, de 16 ani‚ ţara se duce din an în an, din lună în lună, din zi în zi, tot mai spre fundul prăpastiei.
Pe plan spiritual, poporul a rămas la fel de apatic ca şi în comunism, uşor de manevrat şi de dirijat, gata să răspundă tuturor influenţelor nefaste. În schimb, noţiuni necunoscute în rândul poporului nostru, ca homosexualitatea (sodomia), îşi fac tot mai simţită prezenţa şi activitatea, iar posturile de radio şi tv s-au transformat în trâmbiţe ale unor forţe care doresc pe faţă distrugerea valorilor. Creştinismul începe să fie pus la zid şi făcut răspunzător pentru relele din ţară.
Dragostea de ţară, spiritul de sacrificiu, sunt noţiuni necunoscute, nici chiar cel al unei minime solidarităţi naţionale.
Conducătorii care s-au perindat au făcut tot ce au vrut. Prin demascările pe care şi le fac politicienii ne dăm seama de ce “marfă de calitate” a ajuns să ne conducă ţara.
Consecinţa? Milioane de români au luat drumul exilului, executând treburile grele şi de multe ori murdare ale europenilor, iar cei rămaşi nu au locuri de muncă şi nici perspectiva unei remedieri. Se observă îndreptarea spre un faliment total al economiei româneşti.
Cine portă vina pentru toate acestea? Înainte de a găsi vinovaţii, să ne gândim la datoria celor care ştiau cum trebuie să arate ţara noastră. Este adevărat că cei care ştiau aceste lucruri erau bătrâni, bolnavi şi doar foarte puţini din cei care au început această luptă cu 60 de ani în urmă.
Între cei bătrâni şi obosiţi a apărut şi ideea că noi ne-am făcut odată datoria şi trebuie ca alţii să preia ştafeta. Dar alţii nu erau.
Printre foştii luptători şi persecutaţi politic s-a răspândit repede concepţia că nu trebuie să ne angajăm în viaţa politică, pentru că politica este un lucru murdar, iar pentru a ne menţine curăţenia de altădată, trebuie să ne menţinem departe de ea. Trebuie să ne în-dreptăm numai în direcţia spirituală, rămânând să ne mântuim sufletul personal, să facem binele în jurul nostru, menţinându-ne în izolare de ceea ce se întâmplă în jur, iar unii au mers până la a predica absenteismul la vot, lăsând astfel loc liber tuturor aventurierilor din țară şi străinătate în viaţa politică şi economică a ţării.
Salvarea României nu va veni din actualul joc politic, unde îmbogăţiţii şi baronii zilelor noastre s-au înstăpânit şi şi-au creat baze de neclintit, chiar dacă între ei se luptă pentru putere.
Dacă privim în istoria României moderne, salvarea ţării a pornit totdeauna în cazuri de dezastru din rândul unor tineri care au renunţat de bună voie la o viaţă tihnită, îmbogăţită şi putredă. S-au unit, şi-au pus forţele în slujba patriei şi au creat România liberă şi independentă.
Trei dictaturi au reuşit să distrugă acest vis al ţării noastre, al poporului român.
Istoria ne arată că nicăieri un popor nu s-a ridicat decât din sacrificiul şi entuziasmul unor tineri. Nici poporul român nu va ieşi din mocirla în care se află decât din unirea eforturilor celor care cred în valorile morale generatoare de viaţă: creştinism adevărat şi nu de formă, renunţări la viaţa tihnită şi fără idealuri, dragoste între toţi cei ce sunt în stare să lupte pentru demnitatea şi dezvoltarea morală şi materială a poporului nostru.
Sunt în ţara noastră astfel de oameni?
Sunt, chiar dacă puţini. Trebuie numai să îşi dea mâna, să renunţe la orgolii şi să pornească pe drumul pe care alţii l-au urmat şi au plătit cu tinereţea şi chiar cu viaţa”.

Ion Gavrilã Ogoranu

2 Comments
  1. IO...gereules says

    Inchisorile politice din Romania cominternista socialista sant dovada existentei incubatorului creator de inalte spirite ale diviniatii.In detentia dezumanizate alesii neamului romanesc sau dovedit afii cu adevarat sfinti.Dumezeu a concentrat in acest taram romanesc,esenta manifestarilor diavolesti,ale unor asa zisi oameni care nu au avut si inca nu au capacitatea de a simtii,de a intelege legile lui Dumnezeu,morala acestora.Culmea asezamintelor spirituale ale poporului roman au fost distruse in aceste incubatoare ale mortii in Romania.Lagarele de concntrare naziste sant legende fanteziste fata de ceace a fost in Romania anilor !944-1964.De curand am revazut filmul”Marea Evadare”,film realizat in anul 1965,coproductie anglo-americana-germana,cu actori de seama a cinematografiei.Ce viata aveau detinutii aia fericiti,in lagarele nemtesti.Asta da proba de comparare in fata oricarui juriu adhoc al suferintelor umane.Oare nu se va face dreptate niciodata suferintelor poporului roman?Numai prin popularizarea in lumea intreaga a cestor crime impotriva umanitatii se va aduce linistea in sanctuarul istoriei.

  2. calin eugen says

    Draga mosule,ne e tare dor de tine…Ajuta-ne de acolo de Sus,cum poti!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php