Uniți sub tricolor la Prut

1 94

Manifestație inedită în ultima zi din anul 2017: un drapel tricolor cu o lungime de 100 de metri a fost desfășurat de aproximativ 1.200 de unioniști peste Prut. Tricolorul românesc a fost întins peste râul Prut, pe podul feroviar în prezent dezafectat care făcea legătura între localitatea vasluiană Fălciu și orașul Cantemir din Republica Moldova. Într-un singur glas s-a strigat „Unire!” pentru ca mesajul unionist să se facă auzit până la București și Chișinău.

„Desfășurarea tricolorului peste Prut va fi urmată de alte evenimente prin care vom atrage atenția asupra necesității reîntregirii țării prin unirea României cu Republica Moldova. Solicităm autorităților centrale și județene refacerea podului de la Fălciu atât de necesar economiei locale. Vrem să trecem Prutul și ca să ne plângem ostașii căzuți la Țiganca”, a declarat George Simion, președintele Acțiunii 2012, organizație membră a Alianţei pentru Centenar.

Manifestanții vor sărbători Revelionul 2018 la Casa de Cultură din Fălciu, unde vor avea loc un spectacol de artificii în aer liber, recitaluri folclorice și o masă tradițională.

Evenimentul organizat de Alianţa pentru Centenar, ce reuneşte peste 130 de asociaţii civice sub mesajul unionist „Basarabia e România”, în parteneriat cu Primăria Comunei Fălciu, este primul din seria de acțiuni care vor marca împlinirea unui secol de la Marea Unire a tuturor românilor între granițele aceluiași stat național suveran.

 

sursa: InfoPrut

1 Comment
  1. Dacul Liber says

    Basarabia este România! Frați Români de pe ambele maluri ale Prutului Uniți-vă!!!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php