Mesaj ferm pentru Iohannis: Pentru a înţelege încotro se îndreaptă românii din Cernăuţi trebuie să vedeţi ce li s-a făcut românilor din Sudul Basarabiei

0 88

Președintele Klaus Iohannis și-a amânat vizita programată în Ucraina în contextul promulgării noii legi a educației care practic desființează învățământul în limba maternă a minorităților din țara vecină. Anunțul a fost făcut săptămâna tercută de consilierul prezidenţial Bogdan Aurescu, care a subliniat că vizita șefului statului a fost amânată, nu anulată.

În acest context, președintele Asociației Național-Culturale a Românilor din regiunea Odesa „Basarabia“, Anatol Popescu, îi transmite un mesaj lui Klaus Iohannis, printr-o postare pe Facebook, atrăgându-i atenția șefului statului că trebuie să vadă ”ce li s-a făcut românilor din Sudul Basarabiei” pentru ”a înţelege încotro se îndreaptă românii din Cernăuţi”.

Popescu subliniază că ultima vizită a unui președinte al Româniai la Odesa a avut loc în 2002, când la Cotroceni era Ion Iliescu.

De asemenea, acesta avertizează că în privința învățământului românesc din Ucraina, situația nu se va remedia.

”Cu noi ce se întâmplă?! Tabula rasa?! Înaltul reprezentant al OSCE ştie cum stau lucrurile?! Niscaiva demnitari români – de cât timp nu au mai păşit prin Sudul Basarabiei, înafară de ocaziile festive de inaugurări şi suprainaugurări de nu ştim ce instituţii de care să beneficieze comunitatea românească locală, date în gestiune directă Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU)?!

Domnule preşedinte Klaus Iohannis, pe la Odesa (Ucraina continentală) nu s-a mai trecut de prin 2002 (tovarăşul Iliescu). Ultimul demnitar cu rang de ministru a mai fost la Odesa prin 2006 (Mihai Răzvan Ungureanu). Pe la Ismail (Basarabia istorică) un preşedinte al României nu a mai fost din 1997 (Constantinescu, unicul). Ultimul şi unicul ministru (delegat, pentru românii de pretutindeni) a fost Stoenescu, în Ianuarie 2016. S-a înţeles ceva cu Saakaşvili, după care ambii au cam fost scoşi din joc de propriile guverne.

Domnule Preşedinte Iohannis, pentru a înţelege încotro se îndreaptă românii din Cernăuţi trebuie să vedeţi ce li s-a făcut românilor din Sudul Basarabiei. Altfel – Porosenko (cu „s”, nu cu „ş”) vă va băga în ochi cele 63 de şcoli cu predare în română din regiunea Cernăuţi, şi – evident că veţi recunoaşte că e numai bine. De unde să ştiţi că au fost de două ori mai multe, acum o generaţie de români înstrăinaţi?…

Remediere a situaţiei nu va fi. Este imposibil. Odată început acest „început al sfârşitului” învăţământului românesc din Ucraina, prin simpla declarare a intenţiei autorităţilor de a pune capăt acestui adevărat „privilegiu”, de care se bucură ne-ucrainenii din statul din care unii încearcă să facă ţară…, o bună parte din părinţii etnici români îşi vor înscrie din start copiii în clasa 1 cu predare în limba de stat-ucraineană, decât să se complice cu incertitudinea şi riscul de a se aventura în clase cu limba de predare română, efort, de care peste câţiva ani să se aleagă praful”.

 

sursa: NapocaNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php