PS Macarie al Europei de Nord: „O criză a familiei înseamnă și o criză a monahismului. În istoria creștinismului, când au fost multe familii evlavioase, acestea dădeau mulți monahi, deoarece se năşteau mulţi copii

0 71

Luni, 23 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Cuvios Macarie Romanul, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie s-a aflat la Ikast, în Danemarca, pentru celebrarea hramului mănăstirii românești din localitate. El a ţinut o predică însufleţitoare despre familie şi naşterea de copii, evidenţiind o legătura cauzală directă între familia creştină, mai precis familiile numeroase, şi monahism. Redăm câteva extrase, cu sublinierile redacţiei:

Cuviosul Macarie, prin originea sa socială, crescând într-o nobilă familie romană, ar fi putut duce o aleasă viețuire de creștin evlavios, asemenea părinților săi, cu familie, în cadrul unei comunități creștine. Dar el a vrut mai mult. Fuga tânărului Macarie Romanul de căsătorie nu este fuga de un lucru rău sau greșit, căci căsătoria e binecuvântată, iar familia e darul lui Dumnezeu, și se cuvine să o prețuim mai mult ca niciodată astăzi. Însă tânărul Macarie a vrut mai mult, a vrut să-și dedice total, integral, viața Mirelui Hristos, trup și suflet. Această dorință binecuvântată de dedicare totală este ceea ce stă la baza alegerii viețuirii monahale, din vechime până astăzi.

Sunt cele două căi prin care creștinul se mântuiește: căsătoria sau monahismul. Amândouă sunt binecuvântate, amândouă sunt mântuitoare, amândouă presupun jertfă, răstignire întru Domnul. Mai mult decât atât, aceste două căi sunt complementare.

Prin căsătorie se întemeiază familia, iar în familie se naște, crește și prinde aripi duhovnicești, viitorul monah sau viitoarea monahie. Așadar, pentru a avea comunități monahale, trebuie să avem mai întâi de toate bune familii creștine…

Sfinții Părinți la unison ne avertizează că o criză a familiei înseamnă, întotdeauna, și o criză a monahismului. Este ușor de înțeles: într-o societate cu familii dezorganizate, lipsite de evlavie, copilul, de la bun început, are aripile duhovnicești legate, dacă nu chiar retezate. Atunci când familiile sunt transformate în simple unități de producție și consum, viața familială este secularizată, iar aspirația spre monahism nici măcar nu poate să răsară, căci bietele odrasle nici nu vor ști că e posibil și o astfel de lucrare, o astfel de nevoință.

Așadar, să luăm aminte, căci pentru a avea familii creștine puternice, trebuie să avem monahism viu și puternic! Una nu poate exista fără cealaltă, iar căderea uneia periclitează existența celeilalte!

…Întotdeauna, fără excepție, în istoria creștinismului, atunci când au fost multe familii evlavioase, acestea dădeau mulți monahi, deoarece se năşteau mulţi copii în aceste familii binecredincioase. Iar când monahismul a fost în floare, și familiile erau adânc duhovnicești și foarte legate de viața și activitatea din mănăstiri. Monahismul nu este o opțiune și o viață separată de viața creștinului laic, în Ortodoxie, ci este un far călăuzitor, este un izvor de împrospătare și de înviorare duhovnicească, este duh și viață, absolut necesare pentru supraviețuirea celor din lume…

…Monahismul ne-a dat tot cea avem noi mai bun. Se cuvine să conștientizăm cât de important este pentru supraviețuirea noastră. Trebuie să înțelegem că, în vremurile în care monahismul a fost în criză, întreaga lume ortodoxă a fost în criză. Vai de acea societate în care aspirația către monahism s-a stins!

Sursa: Episcopia Europei de Nord

via Ştiri pentru viaţă

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php