ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului: membrii Coaliției pentru Familie sunt „mărturisitori ai lui Hristos”, ca și fondatorii UE. Au vrut să pună Europa sub protecția Maicii Domnului. Dacă azi unii nu-și amintesc de acest lucru, să le reamintim noi!

2 103

ÎPS Andrei Andreicuț, Mitropolitul Clujului, a vorbit credincioșilor adunați la Mănăstirea Nicula cu ocazia hramului acestui lăcaș, Adormirea Maicii Domnului, despre inițiativa cetățenească de modificare a Constituției.

Ierarhul Bisericii Ortodoxe a spus că membrii Coaliției pentru Familie sunt „mărturisitori pentru Hristos”, pentru că demersul lor este unul al normalității.

„Il mărturisesc pe Hristos și pe Maica Domnului și cei din Coaliția pentru Familie și care insistă să fie trecut în Constituție faptul că familia este formată dintr-un bărbat, dintr-o femeie și copilașii lor. Fără a fi inchizitoriali și a le vrea răul altora, care doresc să aleagă un alt mod de trai – Dumnezeu ne dă libertatea absolută, dar oamenii din coaliția pentru familie pledează pentru normalitate.

Cineva ar putea zice: voi stăruiți pentru normalitate, dar sunt și preoți care calcă pe alături, sunt și clerici care au păcatele lor. Este adevărat. Știți că PF Daniel, prin scrisoarea ce a făcut-o publică, a cerut iertare frățiilor voastre, pentru aceste derapaje ale unor clerici. Dar asta nu înseamnă că Biserica este mai puțin sfântă. Biserica rămâne coloana vertebrală a neamului acestuia. Poate că unii vor s-o dărâme, dar nu o vor dărâma, pentru că nici porțile iadului nu o vor dărâma. Este sfântă pentru că Maica Domnului este icoana Bisericii, și ea este preacurată. Biserica rămâne inefabilă”, a spus ÎPS Andrei.

Totodată, acesta a avut cuvinte de laudă și pentru întemeietorii Uniunii Europene, despre care a spus că au avut în minte pe Maica Domnului și reprezentarea ei în icoane, atunci când au creat steagul UE.

„Mărturisitori ai lui Hristos au fost și întemeietorii Uniunii Europene. Iată cum: atunci când au pus la cale această formațiune, câțiva bărbați puternici și credincioși s-au gândit ce steag să aleagă. Și atunci unuia dintre ei i-a venit în minte versetul acesta din Sfânta Scriptură pe care l-am mai citit:
„Și s-a arătat din cer un semn mare: o femeie înveșmântată cu soarele și luna era sub picioarele ei și pe cap purta cunună din douăsprezece stele” (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, capitolul 12, versetul 1 -n.n). Acesta-i steagul UE, pentru că albastrul este culoarea Maicii Domnului. Iar cele 12 steluțe reprezintă cununa de pe capul Maicii Domnului. Au vrut să pună Europa sub protecția Maicii Domnului. Dacă azi unii nu-și amintesc de acest lucru, să le reamintim noi”, a cuvântat ÎPS Andrei.

De asemenea, Mitropolitul Clujului s-a arătat îngrijorat de escaladarea tensiunii dintre SUA și Coreea de Nord, rugându-se pentru pace. La hramul Mănăstirii au fost prezenți peste 20.000 de oameni.

 

sursa: ActiveNews

2 Comments
  1. Cristian says

    Coalitia pentru Familie. ..sa faca si partid cu acest nume…

  2. Ionut Moraru says

    Dezarmanta naivitatea IPS Mitropolit al Clujului in legatura cu fondatorii UE si cu steagul sau. Poate ca ar fi bine sa citeasca biografiile si actiunile acestor fondatori masoni „marturisitori ai lui Hristos”….. Doamne Dumnezeule!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php