Ortodoxia, povestea de dragoste dintre Dumnezeu şi om

5 69

Chiar dacă omul a ales să renunţe la iubirea lui Dumnezeu, Dumnezeu nu a renunţat la om, ci a continuat să-i arate iubire. Mai mult, „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea” (Ioan 3, 16-17).

 

Dumnezeu este de necuprins, este mai presus de ceea ce mintea noastră poate concepe. Totuşi, cea mai scurtă şi cea mai adecvată definiţie a lui Dumnezeu ar fi aceea a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan: „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 16). Iar dacă El este iubire, înseamnă că este şi Persoană, pentru că ceea ce este impersonal nu poate iubi. Dar cum poate fi El Persoană şi să iubească, dacă ar fi singur? Noi spunem că Dumnezeu este Unul, dar asta nu înseamnă şi că El este singur. Iubirea presupune comuniune de Persoane, nu singurătate. Dacă ar fi două Persoane divine, atunci iubirea Lor ar fi una limitată, un soi de egoism în doi. Cel mai adesea, aşa iubim noi, oamenii: eu te iubesc pe tine, iar tu mă iubeşti pe mine. Dar asta este iubire condiţionată. În Dumnezeu, lucrurile nu stau aşa. Sunt Trei Persoane divine: Tatăl, din care S-a născut „mai înainte de veci” Fiul, şi din care purcede Duhul Sfânt. Aceştia Trei sunt Una. Nu sunt trei dumnezei, ci doar Un Dumnezeu întreit în Persoane. Fiecare dintre aceste Trei Persoane este Dumnezeu adevărat şi între ele este o dragoste desăvârşită.

Iubirea nu se epuizează niciodată, ea întotdeauna se comunică în chip creator. Şi Dumnezeu a creat lumea din iubire: a făcut „cerul şi pământul” (Facerea 1, 1), adică pe cele nevăzute – cetele îngereşti, şi pe cele văzute, cele materiale. Cuvântul lui Dumnezeu este creator. Când El a zis: „Să fie lumină!”, atunci a fost lumină. Şi pe toate le-a făcut Dumnezeu doar prin cuvânt. Toate au venit din nefiinţă, la fiinţă: nu le-a scos din Sine, nici nu le-a făcut dintr-o materie preexistentă, ci pe toate le-a făcut Dumnezeu din nimic. Aceasta este puterea creaţiei, aceasta este puterea iubirii divine. Iar pe om l-a făcut Dumnezeu după un sfat în sânul Sfintei Treimi:„Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră” (Facerea 1, 26). A luat „Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie” (Facerea 2, 7). Omul este cununa întregii creaţii. Fiind trup şi suflet, omul uneşte cele văzute sau materiale cu cele nevăzute, spirituale. Din toată creaţia, din tot universul, doar omul este chemat să fie persoană în comuniune de iubire şi în dialog cu Persoanele divine, adică cu Dumnezeu.

După fiecare dintre cele şase zile ale creaţiei, ni se spune în cartea Facerii că „a văzut Dumnezeu că este bine”. Doar după ce l-a făcut pe Adam, Dumnezeu a constatat că ceva nu este bine şi a zis: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el” (Facerea 2, 18). Pentru Adam nu s-a găsit acest „ajutor” nici în rândul animalelor, nici în cel al păsărilor (cf. Facerea 2, 20). Atunci a creat Dumnezeu cel de-al doilea om, pe Eva, cea care „se va numi femeie” (Facerea 2, 23). Eva a fost creată din coasta lui Adam, adică din dreptul inimii, pentru că ea îl va „ajuta” pe Adam să înveţe şi să cultive iubirea care să crească până la a se desăvârşi în relaţia cu Dumnezeu. De-a lungul veacurilor şi până astăzi este acelaşi model de învăţare a iubirii. Căci până să ajungă omul a iubi pe Dumnezeu, învaţă mai întâi să-şi iubească părinţii, prietenii, rudele, eventual ajunge la a se căsători, cunoscând iubirea ce se naşte între bărbat şi femeie sau iubirea pentru copii. Abia cunoscând iubirea omenească, ne putem înălţa la iubirea dumnezeiască. Aşa ne învaţă şi Ioan, Apostolul Iubirii: „Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească” (Ioan 4, 20).

Adam şi Eva, fiind creaţi după chipul lui Dumnezeu, au fost înzestraţi cu libertate. Nu se poate vorbi despre iubire acolo unde nu este libertate, ele se presupun reciproc. Iar primii oameni, protopărinţii noştri, au ales să iasă din comuniunea de iubire cu Dumnezeu şi au urmat sfatul diavolului. Acesta a luat chip de şarpe şi i-a îndemnat să guste din pomul din care Dumnezeu îi învăţase să nu mănânce, din pomul cunoştinţei binelui şi răului, amăgindu-i că aşa vor ajunge şi ei ca Dumnezeu. Adam şi Eva nu erau captivi în Rai şi nici condamnaţi să-L iubească pe Dumnezeu. Ei aveau libertatea de a rămâne în relaţia de comuniune cu Dumnezeu sau a se desprinde de El, prin încălcarea acestei porunci – singura interdicţie, de altfel, pusă ca semn al libertăţii lor de a alege. Ei au ales să-l creadă pe diavol şi au rupt relaţia de iubire cu Dumnezeu, Cel de la care primiseră viaţă. În felul acesta au ajuns să guste moartea şi să cunoască ura, violenţa şi egoismul.

Chiar dacă omul a ales să renunţe la iubirea lui Dumnezeu, Dumnezeu nu a renunţat la om, ci a continuat să-i arate iubire. Mai mult,„Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea” (Ioan 3, 16-17). Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, rămânând Dumnezeu. S-a întrupat din Fecioara Maria acum două mii de ani, când aceasta a răspuns cu iubire la vestea adusă de Arhanghelul Gavriil: „Fie mie după cuvântul tău” (Luca 1, 38). Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a propovăduit pe pământ oamenilor iubirea desăvârşită, care se îndreaptă şi către vrăjmaşi, şi către cei răi sau nedrepţi. El Însuşi, deşi era fără de păcat, şi-a asumat toate păcatele oamenilor şi le-a pironit pe Crucea iubirii Sale jertfelnice. După ce Şi-a dat duhul pe Cruce, cu sufletul a coborât până în iadul în care mergeau toţi oamenii, căci Raiul era închis. A înviat a treia zi din morţi, pentru că Iisus Hristos este Însăşi Viaţa şi nici o moarte nu-L putea ţine captiv. Dacă până atunci se spunea că „iubirea ca moartea e de tare” (Cântarea Cântărilor 8, 6), de la Hristos Cel Înviat noi ştim că iubirea e mai tare decât moartea.

În Ortodoxie, omul învaţă cum să ajungă la îndumnezeire, adică să se unească în chip desăvârşit cu Dumnezeu, cultivând această relaţie de iubire. Acest lucru este posibil pentru că între om şi Dumnezeu nu mai este o prăpastie, căci în Iisus Hristos s-au unit dumnezeirea cu firea umană. Drept mărturie că acest lucru este posibil sunt sfinţii, cei care au lăsat toate ale lumii pentru a dobândi dragostea lui Hristos. Această dragoste înflăcărată a lui Dumnezeu ne va şi judeca pe toţi la sfârşitul lumii, va fi ca un şuvoi de foc ce va cuprinde toată creaţia. Aşadar, omul este liber să aleagă fie iubirea desăvârşită, dumnezeiască, fie neiubirea, numită şi„moartea cea de a doua”. Acolo unde există iubire, acolo nu este moarte.

de Pr. Constantin Sturzu Doxologia

5 Comments
  1. contradictiile ne omoara says

    „……ci pe toate le-a făcut Dumnezeu din nimic” contradictie cu „Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om….. ”

    pai hotarati-va ori le-a facut Dumnezeu pe TOATE (asta-i cuvantul cheie) din nimic ori pe om l-a facut din pamant care nu este nimic ci este palpabil concret si real

    si iarasi

    „nu le-a scos din Sine” contradictie cu „…..şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie”
    pai si suflarea Lui de unde era nu din Sinele Sau?

    deci eu vad lucrurile asa : „Dumnezeu a facut pamantul din nimic si apoi din pamant a facut om pe care l-a insufletit cu Suflarea Sa care este datatoare de viata si care vine din Sinele Sau adica al lui Dumnezeu.

  2. calin eugen says

    Iubirea vrajmasului,un examen dificil…Dar daca Hristos iubeste orice om,sa -i calcam pe urme.Nu este victorie mai mare decat transformarea vrajmasului in frate de credinta!Sa iubim cel mai mult Iubirea!

    1. lopa says

      mdeah dar nu orice om il iubeste pe Hristos si nu orice vrajmas vrea sa fie transformat in frate de credinta ba chiar din contra vrajmasul vrea sa te omoare sau si mai grav sa te tortureze si sa te omoare deci ce faci te lasi hacuit sau il hacuiesti tu pe dusman inainte? Sa iubim ….IUBIREA???!!!??? WTF??? stimabile ai notiunea cuvintelor? iubirea este actiunea de a iubi sau rezultatul actiunii de a iubi deci nu ai cum sa iubesti iubirea ptr ca deja ai iubit odata….. dupa aia e pleonasm…intelegi? mamaaaa chiar ca un …..hai sa nu-ti zicem pe nume din politete… arunca cu piatra in balta si zece intelepti nu o pot scoate – nu ca as fi eu ala inteleptul dar e greu de descurcat ametela conceptuala din capsorul dumitale

  3. pui de dac says

    Nenea contradictii te inteleg perfect; si eu ca si tine suntem limitati si nu vom putea vreodata sa intelegem esenta Fiintei Lui Dumnezeu; pentru ca ne nastem , traim o perioada limitata de timp cel mai frecvent cativa zeci de ani apoi murim cu trupul cel putin. Deci cum vom putea noi sa-l intelegem pe Dumnezeu care este vesnic. Dar eu cred ca, Creatia din nimic inseamna ca nu exista nimic din ceea ce cunoastem noi astazi si ceea ce vedem cu ochiul liber sau prin telescop/microscop: noi oamenii nu existam, planeta aceasta nu exista, nici sistemul nostru solar nici galaxiile nici Universul. Si Dumnezeu din acest nimic a creat. Stiu e greu sa concepem ca a fost un timp cand nu exista nimic din toate cele pe care le cunoastem noi, dar fiind limitati e de inteles aceasta neputinta, Dumnezeu insa este vesnic, a fost dintotdeauna este si va fi. Cum poate o fiinta limitata sa perceapa vesnicia prin logica sa limitata, sau creatia din nimic? „musti de-o zi pe-o lume mica de se masura cu cotul…ne succedem generatii si ne credem minunati”

    1. neatentia si contradictiile ne omoara says

      esti limitat si la atentie din ce bag seama, ti-am cerut eu sa-L intelegi pe Dumnezeu? am pretins eu ca se poate asa ceva, exceptand desigur cazurile in care Dumnezeu are bunavointa sa se releve si sa ne faca sa intelegem? Am zis eu ca este imposibil ca Dumnezeu sa fi creat din nimic? NU

      EU AM SOLICITAT INDIRECT SA FIE PUSE CONCEPTELE INTR-O ORDINE LOGICA !

      NU POTI SA SPUI CA DUMNEZEU L-A CREAT PE OM DIN NIMIC PTR CA L-A CREAT DIN PAMANT SI DIN SINELE SAU ADICA DIN DUHUL SAU SFANT DATATATOR DE VIATA !

      PAMANTUL L-A CREAT DIN NIMIC!

      REIAU :

      „deci eu vad lucrurile asa : „Dumnezeu a facut pamantul din nimic si apoi din pamant a facut om pe care l-a insufletit cu Suflarea Sa care este datatoare de viata si care vine din Sinele Sau adica al lui Dumnezeu.”

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php