Strigătul unui student

0 95

Lider al Ligii Studenților din Universitatea AI. I. Cuza, Silvian-Emanuel Man, a transmis un mesaj celor care vor să schimbe cu ceva această țară, care are nevoie de ajutorul nostru pentru a traversa aceste momente mai dificile.

”În fiecare zi când spui „mi-e frică”, „nu mă bag” sau „nu este treaba mea” ești complice la sinuciderea sigură și rapidă a națiunii române.
E mișto să stai pe margine și să te poziționezi ca opinie pro sau contra și să îți dai cu părerea până nu mai poți. Dar uite-te în oglindă și recunoaște deschis că nu ai curajul să te angajezi într-o luptă directă nici măcar cu propriiile tale neputințe!

Vorbim cu toții despre corupție ca despre ciuma care omoară acum țara, cu o nonșalanță cumplită, ca și cum nu am avea nimic de-a face cu dezvoltarea și oprirea acestui fenomen, pe care-l considerăm greșit a fi strict un apanaj al clasei politice.

Corupți suntem fiecare dintre noi atunci când închidem ochii în fața unui abuz și suntem cu atât mai vinovați dacă o facem din frică sau comoditate. Iar acest popor a ajuns bolnav și corupt până în măduva oaselor, căci ne-am obișnuit singuri atât de mult cu stimulii încât nu mai suntem în stare să răspundem la ei.
Când devenim noi înșine victima corupției, plecăm capul ca niște sclavi cuminți. Când vedem o victimă a corupției o lăsăm să se înece într-o mare de disperare, iar dacă încearcă să dea din mâini câtuși de puțin, îi dăm în cap acuzând-o că tulbură apele și că nu-i ca majoritatea.

În felul acesta, am susținut, am legitimat și am perpetuat o elită, o clasă conducătoare asupritoare, străină ca identitate și interese de poporul român, adică de cetățenii în slujba căruia ar trebui să lucreze.

Statul de drept și democrația sunt doar cuvinte frumoase transformate, din păcate, în mijoace perfide de legitimare a puterii asupra unui popor spălat pe creier care nu știe ce vrea cu adevărat și încotro se îndreaptă.

Ne plafonăm aiurea în niște rezultate care sunt departe de standardele generale care ar trebui atinse, mulțumindu-ne ca niște mujici cu firmiriturile care cad de la propria noastră masă, fără să vedem mai departe: că am putea mai mult și mai bine.

Nu luptăm niciodată până la capăt, ci doar până unde ne iese un câștig sau o poziție căldicică. Alergând cu toții după diplome, locuri de muncă, bani și interese mărunte … vom rămâne fără țară!

De câte ori ai zis „lasă, că oricum nu se poate face nimic”? De câte ori ai închis ochii în fața unei încălcări clare a drepturilor tale sau ale altuia? De câte ori ai fi putut să ajuți pe cineva și nu ai făcut-o?

Îți este mai comod să te dai în lături, decât să fii om de ispravă, știu. Îți este frică? Atunci vei zice: „dă-l în mă’sa pe ăsta că e nebun, mă întorc la Farmville”. Cu frica rămâi ca un câine jigărit care mănâncă din resturile stăpânului.

Îndrăznește! Că este mai bine să mori în luptă decât să mori de frică, în spatele frontului. Măcar luptând, ai șansa să trăiești! Pe când frica îți aduce o moarte sigură și odată cu ea contribui uciderea a tot ce îți este mai drag pe lume.
Nu o să-ți ia nimeni capul dacă vei fi un om corect și curajos. Dar până nu vom fi o generație întreagă de oameni corecți și curajoși istoria României va sta în loc. Și nimic, din păcate, nu se va schimba în țara aceasta!

Un lucru, din bătrâni, știu sigur: căcăcioșii nu se mântuiesc!”

Articol scris de Silvian-Emanuel Man

Silvian-Emanuel Man (n. 1992, Brașov) este unul dintre actualii lideri autentici ai mișcării studențești. Absolvent al Facultății de Istorie a universității ieșene, cu o licență în domeniul istoriei moderne. În prezent, este masterand în cadrul aceleiași instituții. Pasionat de antropologie, teologie și  științe sociale, adept al teoriei formelor fără fond, militează pentru regăsirea în cheie autohtonă a istoriei, filosofiei și identității mișcării studențești. În primăvara anului 2013 reînființează vechea Ligă a Studenților din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a cărei președinte este. În doar un an și câteva luni de activitate, a devenit una dintre cele mai puternice organizații studențești din țară. Consideră că tinerii sunt singurii în măsură să determine schimbarea profundă de conștiință civică și națională a societății românești.

sursa: ActiveNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php