Rusia: Zeci de mii de manifestanţi ies în stradă pentru a-l comemora pe Nemţov

2 79

Manifestările de nesupunere civilă au devenit rare în Rusia pe măsură ce conducerea tot mai autoritară a preşedintelui Vladimir Putin descurajează dizidenţa. Totuşi, sâmbătă, zeci de mii de ruşi au comemorat asasinarea unui celebru politician al opoziţiei în mai multe oraşe din ţară.

Mii de ruşi comemoreaza aniversarea unui an de la asinarea lui Boris Nemţov la Moscova, 27 februarie 2016.

Scandând slogane sfidătoare, zeci de mii de oameni au ieşit pe străzile Moscovei, în St. Petersburg şi în alte oraşe din întreaga Rusie pentru a marca aniversarea unui an de la asasinarea lui Boris Nemţov. Fostul lider al opoziţiei ruse a fost ucis în centrul Moscovei în apropierea Kremlinului cu puţin timp înainte de miezul nopţii, în timp ce acesta se întorcea acasă împreună cu o prietenă.

Aproximativ 30.000 de persoane au mărşăluit în centrul Moscovei, scandând “Rusia va fi liberă” sau “Rusia fără Putin”.

Unii manifestanţi au afişat pancarte sfidătoare şi bannere cu mesaje îndrăzneţe precum “Nu îmi este frică” sau “Ucis pentru adevăr”. Pe un alt banner era afişată luneta unei arme, lângă întrebarea “Cine urmează?”

Nemţov a fost cel mai recent, şi poate cel mai proeminent, dintr-o listă de lideri ai opoziţiei, jurnalişti şi critici care au fost împuşcaţi fatal sau otrăviţi în timpul celor 15 ani ai domniei lui Putin.

Printre criticii Kremlinului care au fost ucişi se numără jurnalista Anna Politkovskaia, fostul agent KGB Alexander Litvinenko şi avocatul pentru drepturile omului Stanislav Markelov.

Nemţov, care avea 55 de ani în momentul asasinatului, a fost vicepremier în timpul preşedinţiei lui Boris Elţîn în anii 1990 şi un critic carismatic al conducerii tot mai autoritare a Kremlinului, susţine Deutsche Welle.

Presiunea Kremlinului asupra opoziţiei

Grupurile opozante ruse au fost din ce în ce mai supuse presiunilor şi criticate de oficialii ruşi şi mass media controlată de stat, care au susţinut că membrii opoziţiei sunt pioni ai Occidentului.

“Cerinţa noastră cheie de astăzi este o reformă democratică în Rusia care va face ca asasinatele politice să fie imposibile şi care va asigura o tranziţie guvernamentală paşnică atunci când aceasta trebuie să aibă loc”, a declarat activistul din opoziţie Ilia Iaşin. “Dorim să transformăm Rusia în ţara pentru care a luptat Nemţov şi pentru care şi-a dat viaţa”.

Cinci ceceni au fost arestaţi pentru uciderea lui Nemţov şi persoana suspectată că a apăsat pe trăgaci este un fost ofiţer al forţelor de securitate cecene. Totuşi, liderii opoziţiei au criticat Kremlinul pentru că nu a încercat să îi găsească pe cei care au comandat asasinatul.

Autorităţile ruse au permis manifestanţilor să mărşăluiască prin centrul Moscovei dar au respins cererea organizatorilor de a mărşălui pe podul unde a fost ucis Nemţov. Totuşi, după terminarea protestului din capitala rusă, mii de persoane s-au îndreptat spre pod, unde a fost construit un memorial improvizat.

Nu s-au făcut arestări în timpul protestului din Moscova, dar un corespondent Reuters a declarat că a văzut cum o persoană a fost încătuşată şi dusă pe o stradă periferică. Corespondentul a mai precizat că furia manifestanţilor mocnea.

“Autorităţile, acest regim l-au ucis pe Nemţov”, a declarat Evgheni Mişcenko, de 41 de ani. “Situaţia economică se înrăutăţeşte. Sprijinul pentru autorităţi se clatină. Toate acestea se vor termina într-un război civil, cum a fost acum 100 de ani”.

Activist bătut în Celiabinsk

Viaceslav Kislitsin, unul dintre organizatorii unui protest similar desfăşurat sâmbătă în oraşul Celiabinsk, a fost bătut sever cu o zi înaintea evenimentului de către bărbaţi necunoscuţi.

Viaceslav Kislitsin a fost spitalizat cu numeroase răni, o coastă ruptă şi probleme cardiace, conform RFE/RL.

Aleksei Tabalov, membru al partidului de opoziţie PARNAS, din care făcea parte Nemţov, într-o postare pe blogul său l-a citat pe Kislitsin afirmând că printre atacatori s-au aflat şi ofiţeri ai poliţiei locale.

sursa: Epoch Times

2 Comments
  1. IO../gerules says

    Putin a spus ca tot ce e impotriva vointei intregii natiuni,deci cei ce latra si actioneaza ca strain de interesele Rusiei sa fie impiedicati a o face,si rusii se pare ca fac asta pe nevazute,se poate spune bravo lor.Romanii dece nu-si apara tara tot asa pe nevazute si-si vand pamintul strainilor,evreilor in special?Chestia cu calul troian nu mai merge la cei ce vor sa-si apere tara.Nemtov e deja un cal troian gloaba-lizat,lumea s-a cam prins.Caii astia fac razmerite pe maidanuri si crime papusati de aia mari care stau la umbra si culeg roadele,uneori foarte bogate,dar prin varsare de sange,cel mai mult nevinovat.Ex:Romania anilor 1989 cu contiuare pana in zilele noastre,e doar un exemplu vazut se pare,in fine,de cei vroeo 16 mil. de orbi pe care-i mai are aceasta tara.

  2. Billie Madeleine says

    Este adevarat, Romania ar avea mare nevoie sa isi aminteasca cuvantul „Patrie”

    dar

    Nimic nu justifica o crima

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php