Ororile comunismului. Torţionarul Alexandru Vişinescu, condamnat la 20 de ani de închisoare

0 352

Torţionarul Alexandru Vişinescu, fostul comandant al închisorii comuniste de la Râmnicu Sărat, acuzat de crime împotriva umanităţii ca urmare a regimului de exterminare la care au fost supuşi foştii deţinuţi politici încarceraţi în penitenciarul pe care îl conducea, a fost condamnat vineri la 20 de ani de închisoare de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, decizie care nu este însă definitivă.

Mai mult, fostul comandant de la Râmnicu Sărat, care are gradul de locotenent colonel în rezervă, va fi degradat militar şi obligat să plătească cheltuieli judiciare statului în valoare de 25.000 de lei.

Instanţa a dispus, de asemenea, ca Alexandru Vişinescu, în solidar cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, să plătească daune morale unor urmaşi ai deţinuţilor politici încarceraţi în penitenciarul comunist. Astfel, Nicoleta Eremia va primi 50.000 euro, Elena Iacob – 100.000 euro şi Anca Cernea – 150.000 euro.

Feţe de criminali - Alexandru Visinescu 25 martie 2015 (DANIEL MIHAILESCU/AFP/Getty Images)

„Nu pare să conştientizeze ce a făcut, nu a recunoscut nimic. E foarte important pentru societatea noastră ca acum toţi ne situăm în care Românie considerăm noi. Avem o Românie a lui Ion Mihalache sau a lui Vişinescu?”, a declarat Anca Cernea, ai cărei tată şi bunic au fost victimele torţionarului, potrivit b1.ro.

Preşedintele Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Radu Preda, susţine că ţinând cont de vârsta pe care o are Vişinescu, este o pedeapsă exemplară.

„Este o condamnare concretă, dar care are o încărcătură simbolică foarte puternică. E limpede că procesul lui Vişinescu este unul cu caracter exemplar”, a mai precizat Radu Preda.

Regimul de exterminare de la Râmnicu Sărat

În perioada 1956-1963, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, Vişinescu „a supus colectivitatea reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora, prin acţiuni ce depăşesc cadrul legal (lipsa medicamentelor şi a îngrijirii medicale, refuzul de a acorda asistenţă adecvată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv deţinuţilor, condiţii de detenţie inumane, rele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi)”, reiese dintr-un comunicat de presă al Parchetului din 3 septembrie.

Alexandru Vişinescu a condus închisoarea Râmnicu Sărat în perioada în care liderii politici Corneliu Coposu, Ion Mihalache sau Ion Diaconescu au fost torturaţi şi supuşi unor tratamente inumane în această închisoare.

Din documentele de arhivă şi cele memorialistice reiese că Alexandru Vişinescu era un torţionar dur şi lipsit de omenie, care avea plăcerea să terorizeze.

Regimul de detenţie din închisoare poate fi calificat drept unul de exterminare, ţinând seama de condiţiile inumane de detenţie, care au dus în final la decesul unor deţinuţi politici aflaţi în executarea pedepselor privative de libertate în această închisoare.

sursa: Epoch-Times Romania

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php