Un sfert de secol de la fondarea mișcării pro-viață românești

0 75
Într-un anonimat total, pe 15 mai s-a împlinit un sfert de secol de la fondarea primei organizații pro-viață românești, PRO VITA. Un anonimat întristător, dar pentru care nu putem acuza pe nimeni decât pe noi, cei care compunem această mișcare și care am făcut suficiente pentru ca amintirea lui Ioan Alexandru (foto), întemeietorul ei, să nu fie ștearsă din inimile noastre, dar prea puține, mult prea puține, pentru a-i continua și onora munca și devoțiunea așa cum s-ar fi cuvenit. Oricum, faptul că nimeni nu s-a gândit să marcheze această aniversare, cu bunele și mai puțin bunele sale, e în sine un semn al unor timpuri prea grăbite și indiferente.

Ioan Alexandru, personalitate importantă a Revoluției române – primul om care a apărut la Televiziunea Română cu o cruce în mână, după 45 de ani de ateism! – va fi evocat pe 10 iunie, în reuniunea Grupului de Rugăciune din Parlamentul României, pe care tot el l-a întemeiat în 1993 împreună cu Petru Dugulescu. Doi oameni, ambii plecați dintre noi, a căror lipsă se simte în insipida și adesea toxica viață politică și publică a României de astăzi, una în care „intelectualii creștini”, niște pigmei morali, n-au scos un cuvânt în recentul scandal al decernării, la Universitatea din București, a titlului de Doctor Honoris Causa unui apologet al morții și al satanismului. Suntem sigur că dacă fratele Ioan ar mai fi fost printre noi, n-ar fi permis compromiterea numelui instituției la care a predat cu atâta dragoste…

Dacă există persoane care doresc să participe la această evocare, le rugăm să ne anunțe.

Până atunci, vă oferim un film despre Ioan Alexandru, realizat de Cristi Țepeș de la TVR, și un scurt memento al întemeierii pro-vita.

sursa: Semne Vitale

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php