Irak: Peste 90 000 de oameni fug din fața atacurilor violente din provincia Anbar

0 84

„Prioritatea noastră este de a oferi ajutor ce poate salva viețile oamenilor care fug din țară – mâncare, apă și adăpost sunt în vârful listei de priorități”, a declarat Lise Grande, coordonator umanitar pentru ONU din Irak.

Peste 90 000 de oameni își părăsesc casele din provincia vestică Anbar unde militanții Statului Islamic au câștigat teren în ultima săptămână, au declarat sâmbătă Națiunile Unite. Militanții Statului Islamic au pătruns în Ramadi capitala provincială, alungând sute de familii.

„Prioritatea noastră este de a oferi ajutor ce poate salva viețile oamenilor care fug din țară – mâncare, apă și adăpost sunt în vârful listei de priorități”, a declarat Lise Grande, coordonator umanitar pentru ONU din Irak.

Forțele irakiene se pregătesc pentru a organiza o contraofensivă pentru a regresa avansul Statului Islamic de la granița estica a Ramandi după ce întăriri militare au fost trimise în Baghdad, au declarat purtătorii de cuvânt. Aceștia au avertizat la începutul acestei săptămâni că Ramadi se afla în pericolul de a fi cucerit de militaniți. Cel puțin 2.7 milioane de irakieni au fost relocați pe teritoriul țării din ianuarie 2014, inclusiv 400 000 din Anbar.

traducere şi adaptare: Lucian Filip
sursa: christiantoday.com

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php