Alpinistul Zsolt Torok, jignit de maghiari pentru că vrea să ducă drapelul României pe Everest

0 451

Alpinistul arădean Zsolt Torok a ajuns ieri în Khatmandu pentru a începe cea mai importantă expediție din viața lui. Alpinistul vrea să cucerească Everestul alături de doi români, Paul Popescu și Marius Iliescu, și să arboreze drapelul României pe cel mai înalt munte din lume, scrie Dan Tănasă pe blogul său.

Alpinistul Zsolt Torok, jignit de maghiari pentru că vrea să ducă drapelul României pe Everest

Din păcate însă, planurile alpinistului au atras furia maghiarilor din România și Ungaria care îl jignesc pe pagina sa de Facebook pentru că se declară român și pentru că vrea să arboreze drapelul României pe Everest. Torok este făcut trădător chiar de către maghiari, revoltați că acesta nu duce drapelul Ungariei sau steagul secuiesc pe Everest.

Alpinistul Zsolt Torok se declară dezamăgit de reacția maghiarilor din Ungaria și România. „Nu vreau să mă încarc cu energie negativă. Astfel am arucat doar o privire și am citit pe diagonală mesajele naționaliste în care cetățeni maghiari din Ungaria și România mă numesc trădător de țara, trădător jegos etc. Aș putea șterge aceste comentarii însă nu le șterg pentru că nu este rușinea mea este rușinea lor. Din păcate aceste postări care murdăresc nu sunt scrise în limbă română astfel nu înțelegeți ce scrie acolo. Nu mă pun să le traduc însă ele reflectă gândirea acestei comunități care după cele spuse nu gândește constructiv și european. Îmi pare rău că în 2015 unii aleg să gândească așa dar cum am mai spus nu este rușinea mea este a lor. Eu am altceva de făcut ,ar fi benefic să încetați cu aceste comentarii”, scrie Torok pe pagina lui de Facebook.

via ActiveNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php