Anticomunistul Sorin Ilieşiu s-a înscris în PSD

0 80

Fostul senator liberal Sorin Ilieşiu , unul din autorii filmului „Piaţa Universităţii”, a anunţat că s-a înscris în PSD, partid despre care a afirmat că „a decis să-şi asume proiectul naţional de reformare morală a societăţii româneşti”.

Declarația sa, citită în plenul Senatului, a provocat un val de râsete și proteste din partea foştilor săi colegi din PNL.

„Cea mai comică declarație din istoria Senatului”

Ironiile nu l-au deranjat pe Ilieşiu, care, în strigătele de “Ura, ura”, a continuat să laude PSD-ul, unde va fi coleg cu Ion Iliescu. “În Proclamaţia pentru România am cerut în mod expres procesul comunismului şi reformarea societăţii româneşti prin învăţarea obligatorie în şcoli a adevărului despre totalitarismul comunist (…) Sunt convins că noi toți împreună vom reuși să facem ceea ce nu au făcut partidele politice timp de 25 de ani”, a declarat Ilieşiu.

Imediat, la tribună a apărut liderul senatorilor PNL Puiu Haşotti, care a afirmat că declaraţia lui Ilieşiu i se pare „cea mai comică din istoria acestui Senat”. „Vă deranjează pentru că nu a trecut la noi un oarecare. Aveți mari probleme ideologice”, l-a apărat Ilie Sârbu, liderul senatorilor PSD, pe Ilieşiu. Disputa a fost oprită de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care, ironic, a anunţat că poate organiza joi o şedinţă specială pe această temă. Ilieşiu a demisionat din PNL încă din 20 februarie 2014, când acest partid s-a rupt de USL.

sursa: Evz.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php