Traian Băsescu: „Revoluţia din 1989 a fost confiscată de urmaşii foştilor comunişti”

0 367

„Revoluţia din 1989 a fost confiscată de urmaşii foştilor comunişti”, a declarat sâmbătă preşedintele Traian Băsescu la Congresul extraordinar al PNŢCD, care se desfăşoară la Poiana Braşov. Aceştia sunt extrem de „toxici” pentru viitorul României, a adăugat preşedintele, explicând că „lumea tinde să îi crediteze datorită tinereţii lor”.

Traian Băsescu a susţinut că premierul Victor Ponta este exemplificarea perfectă a „farsorului”, capabil să spună un lucru la Houston şi exact contrariul la Beijing, unde îşi exprimă admiraţia pentru Partidul Comunist Chinez.

„Tipul acesta de farisei din generaţia tânără sunt cel puţin la fel de periculoşi pentru democraţie ca cei care i-au crescut, fie ei Iliescu, Năstase sau Bârlădeanu. Sunt mult mai periculoşi pentru că lumea tinde să îi crediteze datorită tinereţii lor, iar marea problemă pe care o avem azi este că nu avem mijloace să explicăm populaţiei, electoratului, cât de toxică este generaţia de politicieni care s-a aşezat în locul vechilor comunişti, care s-a aşezat în siajul vechilor comunişti”, a declarat Băsescu, citat de Agerpres.

Traian Băsescu a participat sâmbătă, la Congresul extraordinar al PNŢCD, partid care o susţine pe Udrea în campania electorală pentru Cotroceni.

sursa: EpochTimes

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php