Macovei către Ponta: România mea nu poate admira PCC care, pe timpul lui Mao, a ucis peste 60 de milioane de oameni

1 83

Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, i-a transmis miercuri premierului Victor Ponta, care în cadrul vizitei sale oficiale la Beijing şi-a manifestat admiraţia pentru Partidul Comunist Chinez (PCC), că România în care trăieşte ea nu poate admira PCC care, pe timpul lui Mao, a ucis peste 60.000.000 de oameni, statul chinez „găzduind” şi în prezent deţinuţi politici.

Cu ocazia vizitei în China, Victor Ponta a declarat că „România este mândră de prietenia tradiţională cu China şi că admiră Partidul Comunist Chinez pentru felul în care şi-a condus poporul pe calea socialistă”.

„Ponta admiră un sistem politic nedemocratic. Probabil lui Ponta i-au venit idei despre cum să organizeze şi el PSD ca partid-stat de tip chinezesc. Există un precedent: Ceauşescu a vizitat China în anii ‘70 şi a fost atât de „inspirat” de modelul socialist chinez încât l-a aplicat şi în România, cu restrângerea libertăţilor şi cultul personalităţii. Prin recenta ordonanţă de urgenţă care permite „migrarea” primarilor, Ponta a început deja să construiască modelul „partidului unic”, aşa cum e în China”, a remarcat Macovei.

Europarlamentarul i-a amintit lui Victor Ponta că România este o ţară europeană, cu valori europene, cu cetăţeni care vor să fie respectaţi şi să circule liber în Europa.

„În urmă cu 25 de ani, mii de români au murit la Revoluţie pentru a scăpa de un sistem politic dictatorial, după model rusesc/chinezesc. România mea nu poate admira Partidul Comunist Chinez care, pe timpul lui Mao, a ucis peste 60.000.000 de oameni. În China există şi acum deţinuţi politici. Victor Ponta angajează România într-o direcţie contrară interesului naţional şi ne arată viziunea lui asupra poziţionării României în lume. Ponta este supărat pe Vest pentru că îi impune reguli şi criterii – să nu fure şi să acţioneze în limite constituţionale -, şi e atras de modele politice nedemocratice”, a subliniat Macovei.

Candidatul independent la prezidenţiale a afirmat că România poate şi trebuie să aibă relaţii economice cu China, care este o ţară importantă şi cu o piaţă în creştere, însă modelele politice ale României trebuie să fie democraţiile occidentale, unde libertatea şi viaţa omului sunt protejate, iar proprietatea privată este sfântă.

sursa: EpochTimes

1 Comment
  1. Ioan says

    China nu mai are economie i crestere ci in scadere! Daca viteza de crestere a scazut , inseamna ca exista o componenta negativa („frânare”) care de fapt inseamna scadere. Deci tot cu minciuni umbla Pontache si ii admira ca o mafie „comunista”, ca pe plaiurile mioritice, face legea intr-un stat imens si cine nu e cu ei inseamna ca e impoytriva , asa ca la pirnaie sau la fabrica de organe… Si Romania se indreapta spre falimentul total, prin acceptarea societatii sa fie condusa de partide (gaști) cu interese personale si pupatori de ciucurasi americani si europeni.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php