Ţări ca Australia sau SUA au o lege numită a „adopţiei deschise“, care permite începerea demersului de încredințare spre adpoţie încă din timpul sarcinii. S-a dovedit o soluţie foarte bună pentru toate părţile implicate.
Mai jos sunt extrase din broșura de informare „Considering adoption for your child“ realizată de către Departamentul pentru Protecția Copilului din statul australian Western Australia pentru mamele însărcinate care iau în considerare încredințarea copilului spre adopție. La rândul său, această broșură este o adaptare după materialul „Pregnant and thinking about adoption?“, realizat de către British Association for Adoption and Fostering în anul 2009.
Cel mai adesea, părinţii care-şi dau copilul spre adopţie sunt convinşi că este cea mai bună soluţie pentru acesta.
Lucrătorii sociali de la serviciul specializat le vor explica părinţilor / mamei ce înseamnă adopţia fără a pune nicio presiune asupra ei până când aceasta ia o decizie sau alta.
Mama va putea să-şi crească singură copilul, dar şi cu participarea tatălui, sau cu participarea familiei extinse (bunicii copilului etc).
Există posibilitatea de a da copilul într-un cămin specializat până când mama se pune pe picioare sau familia se reuneşte. Ei pot lua copilul înapoi când fac dovada asigurării unui cămin stabil.
Legea australiană din 1994 a adopţiei îi oferă mamei o perioadă lungă de gândire.
Este ilegală realizarea de înţelegeri particulare pentru a da copilul în grija altcuiva, dacă aceasta ar putea duce la adopţie. Se pedepseşte cu amendă de până la 25.000 de dolari şi doi ani de închisoare.
Confidenţialitate
Mama decide gradul de confidenţialitate al situaţiei sale, ea decide cui îi spune despre copil şi cui nu. Ea alege dacă le spune părinţilor şi altor rude. Totuşi, mamele sunt sfătuite să le dezvăluie părinţilor şi rudelor adevărul despre copil, deoarece e mai bine pentru copil, care va vrea mai târziu să-şi cunoască familia naturală.
Plasament temporar
Copilul poate fi dat unui asistent maternal până când mama se hotărăşte cu privire la adopţie. Mamele sunt îndemnate să-şi viziteze copilul cât timp este în această situaţie, deoarece e mai bine pentru amândoi. Cu toate acestea, multe mame nu vor să facă acest lucru. Asistenţii sociali care se ocupă de adopţie vor discuta cu mama despre motivele pentru care nu vrea să vadă copilul, dar nu vor pune presiune pe ea să o facă.
Drepturile celuilalt părinte
Ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi responsabilităţi legale în legătură cu copilul nou-născut. Ambii trebuie să-şi dea consimţământul pentru adopţie. Sunt, însă, cazuri când aceasta nu este posibil şi se poate elibera o dispensă în acest scop de către un tribunal de familie.
Cât timp ai să te gândeşti la adopţie
După semnarea consimţământului de adopţie, urmează o perioadă de 28 de zile numită „perioadă de revocare“. Aceasta începe din momentul în care Directorul Direcţiei de Protecţia Copilului a luat la cunoştinţă că ambii părinţii au semnat acordul. În această perioadă, mama încă se mai poate răzgândi.
Cum se aleg părinţii adoptivi
Asistentul social o întreabă pe mamă ce calităţi şi ce stil de viaţă caută pentru părinţii copilului ei. Dorinţele mamei sunt suprapuse pe cererile de adopţie ale cuplurilor atent selecţionate de serviciul de adopţii.
Cei care vor să adopte un copil trebuie să aibă cazierul curat, o evaluare medicală, precum şi una detaliată făcută de Direcţia pentru Protecţia Copilului.
Un raport scris despre fiecare dintre cuplurile de părinţi interesate de adopţie este trimisă unei comisii de experţi spre evaluare (Comisia pentru Cereri de Adopţie).
Mama va primi 3-4 profiluri de familii care vor să adopte şi care au primit aprobarea acestei comisii. Dosarele trimise mamei vor conţine informaţii despre calităţile familiei, stilul de viaţă, religia, istoricul lor medical şi altele asemenea.
Adopţia anonimă nu e cea mai bună soluţie
În trecut se credea că aceasta ar fi cea mai bună soluţie pentru copil, dar cu timpul s-a realizat că aceasta dăuna mult tuturor celor implicaţi. În ultimul timp, atitudinea societăţii faţă de sarcina în afara căsătoriei s-a relaxat. Iar studiile au arătat că mamele care şi-au dat copiii spre adopţie sub protecţia anonimatului au suferit toată viaţa pentru că nu au mai ştiut ce se întâmplase cu ei. De asemenea, şi mulţi copii vor să-şi cunoască familia naturală. Povara secretului care trebuie păstrat duce uneori şi la un sentiment de ruşine al copilului care află că a fost adoptat.
Adopţia deschisă: părinţii naturali îşi pot vedea copilul ulterior
Din 1995 încoace, în Australia, aproape toate părţile implicate în adopţie îşi cunosc identitatea. Părinţii adoptivi trebuie să-i explice copilului situaţia pe înţelesul lui.
Cum iau legătura unii cu alţii
Se întocmeşte un Plan de Adopţie, act cu efecte juridice, în care se menţionează cât de des se va comunica şi ce tip de informaţie se va comunica (scrisori, fotografii, filmări), în ce fel şi cu cine. Acesta mai stabileşte dacă şi cât de des părţile implicate vor lua legătura, cum vor fi programate întâlnirile şi unde. Planul poate fi redefinit prin acordul părţilor, dar trebuie înregistrat la Tribunalul de Familie. Orice abatere aduce penalităţi grave părţilor.
Perioada de evaluare înainte de confirmarea statutului de părinţi adoptivi
După ce copilul a fost luat în grijă de familia adoptivă, timp de şase luni, Direcţia pentru Protecţia Copilului le face vizite pentru a evalua felul în care copilul s-a integrat. Asistenţii sociali le dau sfaturi părinţilor şi elaborează o evaluare pe care o prezintă Tribunalului pentru Familie. Dacă este pozitivă, abia atunci părinţii primesc Ordinul de Adopţie, document care îi consacră definitiv ca părinţi ai copilului.
Numele copilului
Copilul va primi numele de familie al părinților adoptivi. Aceştia nu pot, însă, să schimbe numele mic al copilului fără permisiunea unui tribunal de familie. Revista “Pentru Viata”, nr.2, 2014
