Avem nevoie de noi biserici?

0 68

„Eu! Banii mei! România mea! Eu nu vreau! Mie nu îmi trebuie! Mie nu îmi convine!“… Acestea sunt formulări pe care le auzim aproape la tot pasul, atunci când se deschide subiectul construirii de noi biserici. Oare sunt revolte întemeiate sau reprezintă rodul „ostenelilor“ unor asociaţii şi ale unor persoane care au făcut un adevărat mod de viaţă din lupta împotriva Bisericii Ortodoxe?

Din păcate, ne referim la o realitate a zilelor noastre, trăită într-o societate care se coordonează după mesaje dirijate şi concepte materialiste. Însă, nu a fost dintotdeauna aşa. Istoria creştinismului, dar şi istoria noastră naţională au văzut mereu, în ctitoria unei biserici noi, un act liturgic, sfinţitor. Ieşirea din catacombe, datorită edictului Sfântului Constantin cel Mare, a adus cu sine şi practica de a construi biserici. Însuşi Împăratul Constantin, alături de mama sa, Sfânta Elena, din propria lor cheltuială au zidit biserici în principalele oraşe ale Imperiului Roman, la Ierusalim, Antiohia, Alexandria, Roma şi Trier, în Galia.

Încă din acea perioadă, biserica a fost văzută drept centru liturgic al creaţiei, „cerul pe pământ, în care locuieşte şi Se preumblă Dumnezeu Care este în cer. Biserica este locul unde se întâlneşte cerul cu pământul, acea scară pe ale cărei trepte îngerii coboară pe pământ, iar oamenii se urcă în cer“, după cum sublinia Sfântul Maxim Mărturisitorul, în secolul al VI-lea.

Această imagine a bisericii, „cerul pe pământ“, a stat la baza dorinţei domnitorilor şi voievozilor noştri, ca în vremurile cele mai tulburi, încercate de invaziile barbare, ei să ctitorească biserici. Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, în timp de restrişte pentru ţară, atunci când ţăranii îşi pârjoleau de bunăvoie pământurile şi casele din calea oştilor otomane, a ridicat multe şi frumoase biserici. O parte dintre ele sfidează şi astăzi istoria, ajungând până la noi.

Capitala Moldovei, oraşul celor o sută de biserici

Multe se pot spune despre Iaşi. În acest context, nu putem omite faptul că Iaşul a fost şi este o cetate spirituală. Paul Beke, călător străin în secolul al XVII-lea, spunea că „toată podoaba oraşului Iaşi este mulţimea bisericilor“. Mai târziu, Vladimir Nemirovich, un scriitor rus care a parcurs oraşul la pas, a numit capitala Moldovei „oraşul cu o sută de biserici“.

De ce o sută de biserici? Pentru că aproape fiecare domnitor a voit să-şi aducă jertfa sa, prin a ridica un altar lui Dumnezeu. Şi, nu doar domnitorii, ci şi marile familii boiereşti şi breslele de meseriaşi au ctitorit biserici. Dintele vremii, incendiile, sistematizarea oraşului, vicisitudinile istoriei, voinţa unor oameni, toate au făcut ca noi, astăzi, să nu ne mai putem bucura de multe dintre sfintele ctitorii.

Astăzi mai numărăm în Iaşi 67 de biserici, după ce în perioada interbelică erau în folosinţă 57, iar anul 1989 – doar 43. Ce s-a întâmplat cu restul, de până la o sută, aşa cum le numărau călătorii străini şi le mărturisesc documentele istorice – sunt pagini din trista noastră realitate.

Mai are nevoie oraşul nostru de biserici?

Anul 1990 a adus cu sine punerea temeliei pentru mai multe lăcaşuri de cult ortodoxe, cu precădere în cartierele muncitoreşti. Cu mari eforturi, din contribuţia aproape exclusivă a credincioşilor care şi-au dorit din tot sufletul o biserică în cartierul lor, aceste lăcaşuri sunt astăzi neîncăpătoare. Părintele protoiereu Toma Gradinaciuc este paroh al Bisericii „Sfântul Toma“, din cartierul Alexandru cel Bun, o biserică ridicată după anul 1990. „Slujesc într-o biserică tânără, aflată încă în construcţie. De când ne-am apucat de biserică, credincioşii au început să revină acasă. Erau împrăştiaţi pe la biserici în tot oraşul, acum au descoperit că au biserică în cartier şi se întorc. Duminica şi în sărbători, biserica noastră este arhiplină!“, mărturiseşte părintele. Se pune întrebarea logică: dacă bisericile din cartiere s-au umplut, oare s-au golit bisericile istorice din centru? Răspunsul îl aflăm de la părintele Vilie Doroşincă, protoiereu al Protopopiatului Iaşi 2: „Înainte de 1990, era o situaţie anormală. Cartierele Alexandru, Dacia, Păcurari, Canta, Nicolina ţineau jurisdicţional de biserici aflate la mulţi kilometri distanţă. Credincioşii au fost cei care au cerut biserici în cartiere, iar Mitropolia a luat act de dorinţa oamenilor. Au fost necesităţi misionare, sociale, dar şi filantropice. În acelaşi timp, bisericile din centrul istoric sunt la fel de căutate, datorită frumuseţii lor arhitecturale, dar şi apropierii de sediile facultăţilor care au în Iaşi, astăzi, câteva mii de studenţi“.

O biserică la 3.000 de credincioşi

Astfel, nu neapărat ca o compensaţie morală pentru dispărutele biserici pomenite în secolul al XVIII-lea, Iaşul mai are nevoie astăzi de noi biserici. Ne-o spun cifrele şi statisticile. Raportat la numărul de credincioşi, cultul ortodox are în municipiul Iaşi cel mai mic număr de biserici. Astfel, dacă la un număr de 245.183 de locuitori ortodocşi, aşa cum reiese din ultimul recensământ al populaţiei, revine un total de 77 de biserici, socotindu-se şi mănăstirile care au altă menire decât cele de parohie, cei 14.746 de oameni aparţinând celorlalte culte confesionale au în folosinţă 29 de lăcaşuri de cult. Calculul este simplu: există câte o biserică ortodoxă pentru fiecare 3.184 de credincioşi ortodocşi în condiţiile în care, în acelaşi timp, într-o biserică, la dumnezeiasca Liturghie încap, în medie, aproximativ 200 de oameni. Aceste cifre confirmă necesitatea construirii de noi biserici, fără a mai lua în calcul cei 60.000 de studenţi din universităţile din Iaşi – marea majoritate de confesiune ortodoxă.

Nu trebuie să uităm nici faptul că populaţia oraşului nostru a crescut faţă de perioada interbelică, atunci când, la un număr de aproximativ 63.000 de credincioşi, existau 57 de biserici. Astăzi, aşa cum am mai spus, un număr de 245.183 de creştini ai Bisericii Ortodoxe se închină în 77 de lăcaşuri de cult, iar diferenţa se observă cu ochiul liber, fără a fi nevoie de mari calcule matematice.

Argumente în favoarea construirii de noi biserici

Nu doar cifrele şi statisticile ne conferă o imagine asupra situaţiei actuale, în care se impune ridicarea de noi biserici. Argumentele vin din toate sferele vieţii sociale, filantropice, educaţionale şi chiar ecologice. Astfel, este recunoscut faptul că majoritatea parohiilor nou înfiinţate dezvoltă ample proiecte ce au ca beneficiari bătrâni şi persoane aflate în situaţii limită. Existenţa unor noi parohii nu ar duce decât la crearea unei adevărate reţele de asistenţă socială.

În al doilea rând, prin opera filantropică a Bisericii Ortodoxe Române s-ar putea ajuta un număr mai mare de credincioşi. Doar în anul 2013, în cele 44 de instituţii medicale şi farmacii ale Patriarhiei Române, incluzând spitalul Providenţa din Iaşi, s-au oferit servicii care au însumat 80.828.191 lei. Nu în ultimul rând, crearea de noi biserici ar duce şi la crearea de noi spaţii de joacă sigure pentru copii, de parcuri ambientale, în preajma sau chiar în curtea lăcaşurilor de cult.

Statistici contrafăcute

Însă, oricât de bine argumentată ar fi poziţia Bisericii Ortodoxe Române în privinţa necesităţii practice de construire a unor noi biserici, criticile nu întârzie niciodată să apară. De cele mai multe ori, fără un fond logic şi ştiinţific, unele asociaţii au dus şi duc, în continuare, o politică neloială. În afara faptului că acţiunile lor au fost îndreptate exclusiv împotriva Bisericii Ortodoxe Române, cifrele prezentate au fost umflate tendenţios. Astfel, Asociaţia Secular-Umanistă din România prezenta, în anul 2013, o statistică asupra numărului de biserici, raportat la numărul de şcoli şi de spitale: 18.300 de biserici, 4.700 de şcoli generale şi 425 de spitale. Un raport fals, având în vedere că Institutul Naţional de Statistică din România număra 14.574 de lăcaşuri de cult ortodoxe – multe dintre ele capele, mănăstiri şi biserici-filiale, care nu deserveau drept lăcaşuri parohiale.

Sub masca cetăţeanului îngrijorat pentru soarta ţării, aceşti „apărători“ ai banului public poartă un singur război: oprirea finanţării construcţiei de noi biserici, în timp ce aproximativ 83% dintre contribuabilii la bugetul de stat sunt creştinii ortodocşi. Fără a se ţine cont că un salariat contribuie cu de 50 de ori mai mult către fondul pentru sănătate, faţă de contribuţia către culte. Vorbim, aşadar, de un raport de 50 de lei la un leu!

Dincolo de cifre şi de calcule financiare ce pot fi modificate după bunul plac al fiecăruia, dincolo de campanii mediatice cu scopuri bine definite şi ticluite, realitatea este una singură. Indicatorii sociali, demografici şi, nu în ultimul rând, nevoile spirituale impun astăzi necesitatea construirii unor noi lăcaşuri de închinare. O datorie istorică faţă de înaintaşii noştri care, în vremuri de încercare, au reuşit să ridice atâtea ctitorii. Ne revine astfel oportunitatea, dar şi cinstea de a fi o nouă generaţie care să-şi înscrie numele în istoria sfântă a poporului român.

de Nicolae Pintilie Doxologia

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php