Eutanasierea copiilor: o valoare europeana?

0 683

eutanasieSaptamana trecuta Parlamentul Belgiei a votat, cu un vot de 86 la 44, legea eutanasierii copiilor. Vestea a fost primita cu oroare in intreaga lume si comentariile de condamnare au fost multe. Noi insa, atacam problema dintr-un unghi diferit, intreband, este eutanasierea copiilor o valoare europeana?

Intrebarea e legitima. Suntem in toiul pregatirilor pentru alegerile europarlamentare si media din Romania, la fel ca si partidele politice si candidatii lor, ne vor ameti vorbindu-ne despre “valorile europene”. Unii ne vor spune ca “valorile Romaniei” sunt inapoiate, iar altii ca trebuie sa imbratisam “valori progresiste”, adica, intr-un cuvint “valorile europene”. Termenul acesta, insa, e foarte ambiguu si elastic. De aceea intrebam, este eutanasiera copiilor o valoare europeana pe care trebuie sa o imbratisam si noi? Sa o “respectam”? Sa o acceptam in numele “diversitatii” si al “tolerantei”? Poate fi acest trend criminal tolerat de lumea civilizata?

Ceva nu e in regula in Belgia. Ceva nu functioneaza bine acolo. Belgia a fost prima tara din lume care a legiferat parteneriatele civile, inclusiv cele unisex si prima care a legiferat eutanasia. Cind le-a legalizat, restul lumii a intrebat cu goaza: ce se intimpla in Belgia? Saptamina trecuta a facut-o din nou. Din nefericire, insa, in loc ca aceste antivalori sa fie respinse, au devenit “valori europene” pe care Parlamentul European si Consiliul Europei le promoveaza. Cum asa? Iar daca ni se pare ca legifererea eutanasierii copiilor nu va lua o directie similara ne inselam. Orice nonvaloare deocheata care a aparut in Occident s-a transformat in timp intr-un “drept al omului”. Fie ca e vorba de avort, pornografie, prostitutie, ateism, anti-crestinism, transumanism – toate aceste manifestari se transforma incetul cu incetul in “valori europene”. Iar cei care le critica ori chestioneaza sunt etichetati oameni inapoiati, habotnici, ori ingusti la minte.

Oare sa fie asa? Oare cum vor impacheta promotorii eutasierii copiilor acest trend initiat in Belgia acum o saptamina? Marsul nonvalorilor nu se va opri la eutanasierea copiilor. Pe orizont deja apare un alt trend, la fe de “chic”, o alta “nebunie” – avortul postnatal, adica avortul copiilor deja nascuti. In ultimii ani am comentat des in buletinele AFR articolele care apar tot mai frecvent in revistele de specialitate din Occident care promoveaza asa numitul “right to postnatal abortion”, adica “dreptul la avortul postnatal”. Acest “drept” inca nu a fost obiectul unei rezolutii in Consiliul Europei ori al Parlamentului European, dar probabil ca va apare in timp. Asta va depinde de cine va fi ales in Parlamentul European. Argumentele pentru un astfel de “drept” inca trebuie slefuite, dar ceea ce ni se pare de necrezut azi, e posibil ca miine sa ne fie impus.

Ce facem cu Belgia?

Ca Belgia a luat-o razna din punct de vedere valoric nu se mai pune la indoiala. Ca Belgia tinde sa dezlantuie trenduri anti-fiinta umana, anti-crestine, si anti-sociale este o realitate. Intrebarea insa este, ce facem cu Belgia? Mai apartine ea Europei? Citim destul de des afirmatii parvenite din Occident ca Romania ori Bulgaria ar trebui explulzate din Uniunea Europeana din cauza fraudei politice, ori pe alte criterii. Dar Belgia? Haideti sa indraznim sa intrebam astazi daca nu cumva ar fi bine ca Belgia sa fie expulzata din Uniunea Europeana. Belgia e la marginea abisului social, la un pas de prapastie, si cauta sa traga intreaga Europa du ea. A devenit un cancer antivaloric din care Europa nu trage nici un folos. Valoric vorbind, ce are Romania de a face cu Belgia? Intrebam pentru ca sondajele de opinie in Belgia arata ca 75% din populatia tarii e de acord cu eutanasierea copiilor. Un procentaj inspaimintator.

Daca vi se pare radicala ori stranie aceasta intrebare, citam dintr-un comentariul din Washington Post care, argumentind in termeni similari, pune aceasi intrebare: ce are Belgia in comun cu America? (“American and Belgian notions of decency are fundamentally different. In America, an age-unlimited euthanasia law would be unthinkable, in Belgium it apparently has 75 percent popular support.”) (“Notiunile americane si belgiene privind decenta sunt fundamental diferite. In America, o lege a eutanesierii fara deosebire de varsta ar fi de negandit, in timp ce in Belgia are sprijinul a 75% din populatie”.) [Articolul poate fi citit aici]

Iar daca inca nu v-am convins ca ar trebui sa ne intrebam daca nu cumva a venit vremea sa ne debarasam de Belgia, va informam ca britanici ne impartasesc idea. Cititi comentariul alaturat “What’s Wrong with Belgium”? (“Ce e gresit cu Belgia”?) publicat in Crisis Magazine. Autorul remarca ca Belgia e intr-o stare de depravitate morala mai avansata decit Franta ori Germania si ca britanicii de rind se intreaba daca nu cumva eliberarea Belgiei de Germania nazista a fost o gresala. Ce are Marea Britanie ori restul lumii in comun cu Belgia, intreaba autorul? [Articolul poate fi citit aici]

Vreme de multe decenii Europa a fost avantgarda miscarii de abolire a pedepsei capitale. A criticat si continua sa critice putinele tari din lume care inca aplica pedeapsa capitala. SUA e tinta preferata a activistilor europeni. Cum atunci se explica legalizarea circumstantelor in care copiii pot fi ucisi? Pot copiii sa-si dea consimtamintul sa fie ucisi? Inteleg ei diferenta dintre viata si moarte? Au ei discernamintul sa accepte sa fie ucisi? O tara ca Belgia care permite uciderea copiilor inocenti, chiar suferinzi, dar nu executarea ucigasilor, nu apartine lumii civilizate. Va dezlantui Parlamentul European o rezolutie de condamnare, asa cum a facut-o cind Ungaria a adoptat amendamente constitutionale care interzic casatoriile homosexuale si avortul? E indoielnic. De ce? Pentru ca europarlamentarii imping “valorile europene” intr-o singura directie: din rau in si mai rau.

Cancerul belgian se extinde

Nu a trecut nici macar o saptamina de cind Belgia a legiferat eutanasierea copiilor si ideea deja se extinde in Statele Unite, in California, statul cel mai “progresit” de dincolo de ocean. Intr-un editorial publicat in Los Angelea Times pe 18 februarie, ziarul a lansat cruciada aceasta anti-umana cu sloganul: “Extend assisted suicide to children? Belgium says yes; so should we.” (“Suicid asistat pentru copii? Belgia spune da; la fel ar trebui sa zicem si noi”) [Detalii aici] Iar New York Times, sa nu se lase mai prejos, a lansat si el o cruciada proprie: eutanasierea oamenilor in varsta. [Detalii aiciBiroul de presa al Aliantei Familiilor din Romania

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php