Băsescu: „Suntem pe MARGINEA PRĂPASTIEI!”. Ce spune despre MISIUNEA Victoriei Nuland în România

0 508

basescuPreședintele Traian Băsescu a declarat marți seară, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni, că atacurile „majorității politice” la adresa statului de drept riscă să izoleze România pentru mult timp. Acesta a fost, spune Băsescu, mesajul pe care emisarul american Victoria Nuland l-a transmis în timpul vizitei la București. „Este un mesaj care trebuie să-i îngrijoreze pe români și în egală măsură pe politicieni. Și nu mă joc cu vorbele, mai ales că știu că ele vor fi în toate cancelariile. Doamna Nuland a venit în calitate de emisar al Guvernului Statelor Unite și din această calitate a avut un mesaj extrem de serios. Iar acest mesaj extrem de serios a fost legat de statul de drept din România care începând din vara anului 2012 este continuu pus sub semnul întrebării”, a declarat Băsescu. El a adăugat că problemele au plecat de la faptul că majoritatea parlamentară a recidivat după „atacul brutal la statul de drept” din anul 2012. „Actuala Putere a demonstrat că nici prin cap nu-i trece să revină la un comportament care să consolideze statul de drept. Dimpotrivă, comportamentul a fost de șubrezire continuă a statului de drept. Acesta este motivul pentru care Guvernul SUA a decis să trimită un emisar la București. Iar ceea ce a constatat emisarul Victoria Nuland nu rămâne în biroul domniei sale, ci se distribuie în tot sistemul politic din Statele Unite”, a subliniat președintele. El a avertizat că România este „cu un pas în prăpastie” și riscă să fie izolată pentru o lungă perioadă. „Suntem cu un pas în prăpastie. În cazul în care majoritatea politică recidivează și continuă atacurile la statul de drept – atacuri care pot fi prin legislație sau prin declarație – riscăm să fim izolați pentru foarte mult timp. Repet, suntem pe marginea prăpastiei”, a mai declarat Băsescu.

Sergiu Bidilă, A.M.PRESS

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php